Unfair wage disparity for public prosecutors: statutory obligation to apply maximum sectoral reference value under salary uniformity laws

Şedinţa publică din data de 21 ianuarie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 24.07.2017, reclamanţii A., B., C. şi D. au formulat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman, cerere de chemare în judecată prin care au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, să emită dispoziţii de salarizare, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, indexată cu 10%, începând cu data de 9 aprilie 2015; precum şi obligarea pârâţilor la repararea prejudiciului creat prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului prin emiterea unor noi ordine de salarizare, potrivit pct. 3 din cerere, a diferenţei dintre venitul pe care l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON indexată cu 10%) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 291,98 RON), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2120 din data de 04 mai 2018 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a hotărât următoarele:

"Admite excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Ministerul Finanţelor Publice şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti.

Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu aceşti pârâţi, ca fiind formulată împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

Respinge excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Admite în parte cererea de chemare în judecată promovată de reclamanţii A., B., C. şi D. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman.

Obligă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită pentru reclamanţi ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 09.04.2015, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din emiterea de către pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a ordinului de încadrare salarială conform prezentei hotărâri şi venitul efectiv plătit, actualizate cu rata inflaţiei şi cu dobânda legală."

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, criticând-o pentru nelegalitate şi, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., a solicitat casarea hotărârii, rejudecarea acţiunii şi respingerea acesteia ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a arătat că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, întrucât, ignorând succesiunea actelor normative în materia salarizării (Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, Legea nr. 71/2015, Legea nr. 293/2015, O.U.G. nr. 57/2015, O.U.G. nr. 20/2016), care au permis salarizarea unformă a personalului la nivelul maxim în plată, a pronunţat o soluţie ce echivalează cu modificarea legilor de salarizare.

Prin Ordinul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 332/2017, s-a dispus recalcularea, începând cu 01.10.2016, a drepturilor salariale ale procurorilor şi personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, potrivit Legii nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, începând cu 1.10.2016.

Instanţa a încălcat, astfel, principiul separaţiei puterilor în stat, autoritatea judecătorească fiind chemată să aplice legile în vigoare, iar nu să creeze norme prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluţii legislative viitoare, care să satisfacă noile pretenţii salariale ale personalului bugetar.

De asemenea, sentinţa recurată este pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, în sensul că instanţa a extins în mod nelegal efectele deciziei CCR nr. 794/2016 la perioada anterioară pronunţării acesteia. În acest context, soluţia instanţei de fond este nelegală, rezutând dintr-o interpretare şi aplicare greşită a legii, creşterile salariale care fac obiectul prezentei cereri neputând fi acordate anterior datei de 1.10.2016

Intimaţii-reclamanţi şi intimaţii-pârâţi, deşi au fost legal citaţi, nu au depus întâmpinare şi nu au formulat apărări în cauză.

4. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamanţii din prezenta cauză au învestit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de obligare a autorităţii pârâte la emiterea unor ordine de salarizare, conform Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON, începând cu data de 9 aprilie 2015, indexată cu 10% începând cu 1 decembrie 2015.

Curtea de Apel Bucureşti a admis în parte acţiunea reclamanţilor, iar pârâtul

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a recurat sentinţa pronunţată, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

Soluţia primei instanţe este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Răspunzând punctual motivelor de recurs formulate, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. nu sunt incidente în cauză, întrucât motivul de casare referitor la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea, de către instanţa de judecată, a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

În consecinţă, Înalta Curte va examina recursul dedus judecăţii prin prisma motivului de nelegalitate reglementat de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile formulate de pârât fiind circumscrise acestui caz de casare.

Criticile formulate de recurent au în vedere, în esenţă, termenul de la care se pot stabili drepturile salariale astfel cum au fost solicitate de intimaţii-reclamanţi, acesta apreciind că prin soluţia instanţei de fond se încalcă principiul neretroactivităţii legii.

În acord cu argumentele prezentate de instanţa de fond în considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte reţine că potrivit art. 1 alin. (1) şi (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în anul 2015 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014, dar s-a prevăzut şi faptul că, prin excepţie de la regulă, personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, "salarizat la acelaşi nivel", care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, "va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

În acord cu opinia instanţei de fond, Înalta Curte apreciază că, voinţa legiuitorului a fost ca, începând cu data de 09.04.2015, să fie înlăturate inechităţile dintre salariaţii care, deşi îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, primeau salarii diferite. În susţinerea soluţiei instanţei de fond prezintă relevanţă atât evoluţia legislativă în materie, cât şi interpretările oferite de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea Constituţională a României.

Aşadar, în interpretarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit prin Decizia nr. 23/2016 a stabilit că "sintagma salarizat la acelaşi nivel are în vedere personalul (…) din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

În anul 2016, legiuitorul a continuat eforturile de înlăturare a inechităţilor din salarizarea personalului plătit din fonduri publice. Astfel, prin O.U.G. nr. 57/2015, aşa cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi prin O.U.G. nr. 43/2016, la art. 1 s-a stabilit într-un mod mai exact regula conform căreia, în anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2015, iar la art. 31 alin. (1) a stabilit excepţia de la regulă în sensul că, începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare, aferent unui program normal al timpului de muncă, mai mic decât cel stabilit în plată la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Sintagma "fiecare funcţie" s-a stabilit prin art. 31 alin. (11) că reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010, iar pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, s-a stabilit prin art. 31 alin. (12) că se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu excludea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Instanţa de fond a făcut referire şi la Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, prin care aceasta a constatat că sunt neconstituţionale dispoziţiile art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, întrucât contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. În această interpretare, Curtea Constituţională a concluzionat că "personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică".

Înalta Curte observă, aşadar, că până în anul 2016 inclusiv, pentru stabilirea nivelului maxim al salariului în plată, nu s-a făcut diferenţiere între drepturile stabilite prin act normativ şi cele recunoscute prin hotărâri judecătoreşti.

Astfel în raport de prevederile indicate, dar şi a practicii judiciare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că la nivelul autorităţii judecătoreşti şi familiei ocupaţionale "Justiţie", din anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, valoarea de referinţă sectorială care determină nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare în plată este de 405 RON, valoare care este o constantă. În acest context a reţinut instanţa că reclamanţii sunt îndreptăţiţi să obţină calcularea indemnizaţiei de încadrare prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON începând cu data de 09.04.2015, iar începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10%, conform Legii nr. 293/2015, iar nu cu data de 22.12.2014, data publicării în Monitorul Oficial a O.U.G. nr 83/2014, astfel cum aceştia au pretins, căci, deşi legea nr. 71/2015 a aprobat cu modificări O.U.G. nr. 83/2014, cu toate acestea efectul normei juridice care a recunoscut inechităţile salariale din sistemul personalului plătit din fonduri publice s-a produs doar de la data intrării în vigoare a legii nr 71/2015, respectiv 09.04.2015.

De asemenea, prezintă relevanţă în cauză şi punctul de vedere exprimat de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii exprimat în şedinţa din 17.01.2017 conform căruia, " ... Plenul Consiliului Superior al Magistraturii recomandă ordonatorilor de credite, în raport de Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, ca în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familiale ocupaţionale să nu existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, valoarea de referinţă sectorială fiind o constantă, astfel că, diferenţele de salarizare în cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" trebuie să rezulte exclusiv din coeficienţii de multiplicare specifici fiecărei funcţii şi grad, care se aplică valorii de referinţă sectorială maximă, aflată în plată, de 405 RON, la care se adaugă majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015."

Cu privire la data la care se aplică această valoarea de referinţă sectorială, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din 04.07.2017 a recomandat ordonatorilor de credite "aplicarea în mod unitar a unei valori de referinţă sectoriale în cuantum de 405 RON la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" începând cu data de 9 aprilie 2015 şi în cuantum de 405 RON +10%, începând cu data de 1 decembrie 2015, în raport cu specificul fiecărei instituţii."

Înalta Curte, având în vedere cele prezentate anterior, apreciază că toate criticile invocate de recurentul-pârât privitoare la încălcarea principiului neretroactivităţii legii, astfel cum acesta este reglementat de art. 15 alin. (2) din Constituţie şi art. 6 alin. (1) din C. civ., sunt neîntemeiate.

În susţinerea acestei opinii, Înalta Curte apreciază în acord cu soluţia instanţei de fond că, la momentul intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 respectiv la 09.04.2015, valoarea sectorială de referinţă în cuantum de 405 RON stabilită prin anexa VI la Legea - cadrul nr. 284/2010, era confirmată de practica judiciară în materie, iar ulterior recomandările Plenului Consiliului Superior al Magistraturii au reiterat că practica instanţelor judecătoreşti este corectă.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei nr. 2120 din data de 04 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 ianuarie 2021.