Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3007/2022 AI generated

Veterinary contract compensation under Law 236/2019: requirement of proven service performance versus mere contract existence

Case Number Decizia nr. 3007/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, leaving the lower court’s dismissal of the claim in force and ruling in favor of the national veterinary and food safety authority. The dispute concerned a veterinarian's claim for a monthly financial compensation of 10,000 RON under Article IV of Law No. 236/2019, for the period between the entry into force of that law and the subsequent Order No. 117/2020, which he argued was due solely based on the existence of a valid concession contract for sanitary-veterinary services. The court held that the mere existence of the contract was insufficient; the compensation was conditional on the beneficiary proving the actual performance of specific activities and the submission of supporting vouchers, as interpreted in conjunction with Article 15 of Government Ordinance No. 42/2004 and subsequent amendments, and since the plaintiff failed to evidence the fulfillment of these legal and contractual obligations, the claim was rejected.

Legislator headnote

AI generated

art. 489 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Veterinary contract compensation under Law 236/2019: requirement of proven service performance versus mere contract existence: Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., cererea de recurs conţinând simple nemulţumiri faţă de modul în care a decurs judecata în faţa primei instanţe, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Keywords

AI generated
service contract law of obligations amendment of the claim health and veterinary checks financial service actual tender of performance

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 8.02.2021 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţionala Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor - ANSVSA a solicitat obligarea acesteia la achitarea sumei de 60.000 RON (respectiv: 10.000 RON/luna de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi până la data apariţiei O.U.G. nr. 117/2020, adică de la data de 16.12.2019 - până la data de 24.07.2020), conform art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, pentru fiecare contract încheiat aferent unei circumscripţii sanitar veterinare, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 957/18.06.2021, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă teritorială invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 146/2021 din 7 octombrie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a A.N.S.V.S.A. şi s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantul Cabinet Medical Veterinar A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (A.N.S.V.S.A.).

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 146/2021 din 7 octombrie 2021, pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs reclamantul A., critica de nelegalitate vizând, în esenţă, aplicarea eronata a dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 236/2019, în opinia recurentului-reclamant singura condiţie instituită de lege pentru acordarea sprijinului financiar de 10.000 RON lunar fiind aceea a derulării unui raport juridic contractual având ca obiect executarea activităţilor sanitar veterinare, medicul veterinar beneficiind de dreptul legal prin prisma asumării calităţii de concesionar şi a îndeplinirii corespunzătoare a obligaţiilor contractuale.

A susţinut că deşi este vorba de acelaşi ajutor, de acelaşi tip de activităţi, instanţa trebuia să reţină şi să facă distincţie între contractele de concesiune aflate în derulare, pentru care medicii beneficiari sunt îndreptăţiţi la primirea sumei de 10.000 de RON lunar prin îndeplinirea obligaţiilor în condiţiile asumate şi contractele care se încheie după intrarea în vigoare a Legii nr. 236/2019 şi ulterior a O.U.G. nr. 117/2020, pentru care medicii concesionari sunt îndreptăţiţi la primirea sumei prin îndeplinirea cerinţelor enumerate de art. 15 din O.G. nr. 42/2004 în forma modificată de Legea nr. 236/2019, respectiv de art. 6 din Anexa la O.U.G. nr. 117/2020.

A subliniat recurentul - reclamant că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că nu trebuia să primească suma de bani astfel cum a fost reţinută prin textul de lege, întrucât a ales să se raporteze şi la O.U.G. nr. 117/2020, act normativ ce stabileşte principiile şi procedura de urmat în stabilirea circumscripţiilor sanitar veterinare care vor face obiectul acordurilor cadru de servicii în conformitate cu O.G. nr. 42/2004, subliniindu-se că dispoziţiile respective vor fi aplicabile şi după finalizarea contractelor existente în derulare la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, urmând a se organiza o nouă procedură pentru atribuirea acordurilor cadru de servicii.

4. Apărările formulate în recurs

Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, să se constate nulitatea recursului, raportat la dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., întrucât criticile invocate de recurent nu se încadrează în niciunul din motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., cererea de recurs conţinând simple nemulţumiri faţă de modul în care a decurs judecata în faţa primei instanţe, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, intimata-pârâtă a susţinut că simplul fapt că recurentul-reclamant este beneficiarul unor contracte de concesiune/prestări servicii nu este în măsură să dovedească îndeplinirea tuturor condiţiilor prevăzute de lege pentru acordarea sumei de 10.000 RON/lunar prevăzută de art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 18 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte urmează să respingă recursul ca nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă A.N.S.V.S.A. prin întâmpinare, întrucât, deşi cererea de recurs nu cuprinde o aserţiune expresă referitoare la nelegalitatea hotărârii pronunţate de curtea de apel, recurentul-reclamant a formulat contraargumente de ordin critic faţă de considerentele sentinţei atacate, cu referire concretă la modul în care prima instanţă a interpretat condiţiile legale de acordare a compensaţiei financiare prevăzută de Legea nr. 236/2019, criticile formulate prin cererea de recurs putând fi circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit căruia se poate casa hotărârea când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prin urmare nu poate fi validată afirmaţia intimatei-pârâte referitoare la împrejurarea că recursul recurentului-reclamant nu conţine critici care să se circumscrie vreunui motiv de nelegalitate din cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., astfel că excepţia nulităţii recursului va fi respinsă.

Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul A. este titular al contractului de concesiune nr. x/01.09.1999 în baza căruia prestează activităţi specifice medicului veterinar în Circumscripţia Sanitar Veterinară de Asistenţă Bârnova.

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă refuzul pârâtei Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de a achita lunar reclamantului suma de 10.000 de RON, pentru perioada 16.12.2019-24.07.2020, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019, art. IV alin. (1) şi până la intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 117/2020.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Iaşi a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., aceasta înţelegând să critice hotărârea cu privire la modalitatea de aplicare şi interpretare greşită dată de curtea de apel dispoziţiilor art. IV din Legea nr. 236/2019, prezentând propria interpretare a acestor dispoziţii legale, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind nefondate, urmând să le examineze împreună şi să le răspundă prin argumente comune raportat la finalitatea lor concretă.

Aminteşte Înalta Curte reţine că la data intrării în vigoare a Legii nr. 236/2019 pentru modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, precum şi pentru modificarea unor acte normative, cea pe care se întemeiază cererea reclamantului, dispoziţiile art. IV aveau următorul conţinut:

Articolul IV - (1) Beneficiarii contractelor de concesiune şi/sau de prestări servicii încheiate anterior datei intrării în vigoare a prezentei legi pentru realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, primesc lunar, pentru fiecare contract, suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea acestora. (2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti atribuie medicilor veterinari organizaţi în condiţiile legii, pe bază de contract de concesiune cu durata de 5 ani, realizarea activităţilor prevăzute la alin. (2) al art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege.

Dispoziţiile legale redate nu pot fi aplicate disociat de contextul legislativ în care au fost adoptate, ci trebuie citite împreună cu alte dispoziţii din actul normativ la care se referă însuşi titlul legii, scopul adoptării acesteia fiind modificarea şi completarea art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004.

Prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004, la care trimite art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019, au fost modificate prin această lege, având următorul cuprins: (2) Pentru efectuarea în exploataţiile nonprofesionale a unor activităţi sanitar-veterinare cuprinse în programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor, precum şi a altor acţiuni prevăzute în alte programe naţionale, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare, direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti încheie contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, în situaţiile în care nu se pot încheia contracte cu medicii veterinari, organizaţi în condiţiile legii.

Coroborând dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 cu textul legal în urmă redat, trebuie admis că nu pot fi determinate, doar pe baza acestora, care dintre activităţile sanitar-veterinare la care se referă art. 15 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 vor fi sub incidenţa acestui text legal, legiuitorul prevăzând că direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti vor încheia contracte de concesiune pe o durată de 5 ani cu medicii veterinari organizaţi în condiţiile legii sau pot angaja personal sanitar-veterinar propriu, în condiţiile legii, pentru efectuarea unor activităţi sanitar-veterinare dintre cele cuprinse în programele menţionate, pe care Autoritatea trebuie să le pună în aplicare.

Pe cale de consecinţă, nici activităţile pentru care s-a prevăzut plata sumei de bani la care se referă art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 nu pot fi determinate doar pe baza textelor normative coroborate.

De aceea, dispoziţiile art. IV alin. (1) din Legea nr. 236/2019 trebuie interpretate în cadrul normativ creat ca urmare a completării art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 cu alin. (6)-(11), din care rezultă că acordarea sumei de 10.000 RON lunar nu poate avea ca unic temei dispoziţiile pe care recurentul a întemeiat cererea sa.

Astfel, susţinerea recurentului vizând condiţia sine qua non acordării sumei de 10.000 RON/lunar ca fiind existenţa contractului valabil încheiat este nereală, întrucât suma în discuţie nu putea fi acordată doar ca urmare a existenţei unui contract între părţi, ci ca efect al respectării acestuia, demonstrată prin depunerea deconturilor şi a documentelor doveditoare ale realizării acţiunilor sanitar-veterinare pe teritoriul de competenţă.

Legea nr. 236/2019 nici nu impune, dar nici nu exclude prezentarea deconturilor justificative pentru efectuarea acţiunilor/serviciilor sanitar-veterinare prevăzute în Programul acţiunilor de supraveghere, prevenire şi control al bolilor la animale, al celor transmisibile de la animale la om, protecţia animalelor şi protecţia mediului, de identificare şi înregistrare a bovinelor, suinelor, ovinelor, caprinelor şi ecvideelor şi pentru a beneficia de suma de 10.000 RON din bugetul Autorităţii Naţionale Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor, până la finalizarea contractelor.

În aceste condiţii, Legea nr. 236/2019, intrată în vigoare la data de 16.12.2019 se corelează cu dispoziţiile legale şi contractuale în derulare la data intrării în vigoare a acestei legi, nefiind necesar a se prevedea în cuprinsul ei obligativitatea prezentării de deconturi justificative.

Printr-o corectă interpretare a probelor administrate în cauză şi a dispoziţiilor legale relevante, instanţa de fond a stabilit că nu a existat un refuz nejustificat din partea pârâtei cu privire la respectarea unor obligaţii care îi reveneau conform dispoziţiilor legale.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar constată că interpretarea coroborată a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) şi alin. (7) din O.G. nr. 42/2004 cu cele ale Legii nr. 236/2019 conduce la concluzia neîndoielnică în sensul necesităţii prezentării de către reclamant a dovezii prestării activităţilor medicale prevăzute de lege pentru a putea beneficia de suma de 10.000 RON.

Contrar susţinerilor recurentului, pentru a beneficia de această sumă pentru perioada 16.12.2019 - 24.07.2020 nu este suficientă existenţa numai a contractului de concesiune.

Este de menţionat şi că ulterior, din analiza completă a art. 15 alin. (7) din O.G. nr. 42 din 29 ianuarie 2004, în forma modificată prin Legea nr. 291 publicată în MO nr. 1240 din 16.12.2020, numai concesionarii care asigură, prin unităţile medicale veterinare prevăzute la pct. 35, un program zilnic de 8 ore pentru proprietarii animalelor din exploataţiile nonprofesionale din circumscripţia sanitar-veterinară contractată, cu excepţia zilelor de sâmbătă şi duminică şi a sărbătorilor legale, primesc lunar, pentru fiecare contract, pe perioada de derulare a acestuia, suma de 10.000 RON, pentru transportul probelor, ridicarea produselor şi tipizatelor necesare, instruirea şi formarea profesională aferente activităţilor contractate, consilierea proprietarilor de animale în vederea comunicării informaţiilor privind lanţul alimentar, bunăstarea şi condiţiile de biosecuritate, efectuarea catagrafiei animalelor în situaţii de urgenţă, precum şi pentru inspecţia şi certificarea animalelor destinate sacrificării.

Prin urmare plata sumei 10.000 RON, pe lângă condiţia îndeplinirii unui program zilnic este condiţionată şi de îndeplinirea unor anumite activităţi care trebuie dovedite iar cum în speţă reclamantul nu a probat îndeplinirea condiţiilor legale pentru acordarea compensaţiei financiare în mod corect acţiunea sa a fost respinsă.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 146 din 7 octombrie 2021 pronunţate de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.