Hospital standing as insurance creditor for statutory auto liability claims against guaranty fund

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 06.12.2019, sub nr. x/2019, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a contestat Decizia nr. 21685/18.11.2019 emisă de F.G.A, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună anularea acesteia şi obligarea F.G.A. la plata sumei de 693,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare acordate persoanei vătămate A., sumă stabilită în dosarul nr. x/2016.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1330 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă "Sf. Spiridon" Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost anulată Decizia nr. 21685 din 18.11.2019 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 693,59 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare datorate de S.C. B. S.A., în faliment.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1330 din 14 decembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea contestaţiei formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 21685/18.11.2019.

Recurentul-pârât a susţinut că prima instanţă a soluţionat cauza cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, precum şi cu încălcarea art. 222 alin. (1) lit. a) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a apreciat că a fost interpretată şi aplicată gresit legislaţia aplicabilă privind definiţia creanţei de asigurare şi a creditorului de asigurare, arătând că, în opinia sa, creanţa deţinută de spital nu este o creanţă de asigurare, nerezultând dintr-un raport de asigurare.

FGA garantează plata despăgubirilor cuvenite ca urmare a existenţei valabile a unui contract de asigurare, conform scopului prevăzut de Legea nr. 213/2015 şi nu din alte raporturi juridice care în opinia sa pot reprezenta creanţe chirografare şi nu de asigurări, fiind evident că unitatea spitalicească nu este deţinătoarea unei crenţe de asigurare, în condiţiile în care aceste creanţe sunt definite în mod expres de lege prin raportare directă la contractul de asigurare.

Unitatea medicală nu se încadrează în categoria persoanelor îndrituite să solicite direct despăgubiri de la asigurător, nefiind o persoană păguită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau diostrugerea de bunuri.

Consideră recurentul-pârât că prima instanţă nu a valorificat corect prevederile art. 313 alin. (1) şi art. 320 din Legea nr. 95/2006 ce stipulează că furnizorii de servicii medicale se subrogă în toate drepturile şi obligaţiile procesuale ale Caselor de asigurări de sănătate şi dobândesc calitatea acestora în toate procesele şi cererile aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti, indiferent de faza procesuală şi a încălcat dispoziţiile art. 222 alin. (1) lit. a) şi art. 230 din Legea nr. 95/2006, stabilind fără nicio dovadă, că în cauză nu există asigurare socială de sănătate, în temeiul căreia victima ar fi fost tratată de către intimatul-reclamant, deşi textul legal stabileşte prezumţia legală de asigurare pentru toţi cetăţenii români.

A subliniat că unitatea spitalicească acordă asistenţă medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, care, fiind un furnizor de servicii, are dreptul potrivit legii la recuperarea cheltuielilor de spitalizare, însă aceasta nu înseamnă că asigurarea de răspundere civilă auto încheiată de persoana asigurată cu B. se extinde şi asupra unor asemenea prejudicii, atât timp cât nu există prevederi legale în acest sens.

În fine, acesta a opinat în sensul că unităţile medicale nu pot acţiona direct asiguratorul, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, cu privire la care a invocat Decizia nr. 22/2017 a ÎCCJ - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală, în opinia sa, prima instanţă făcând o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 1 martie 2022, s-a fixat termen de judecată la data de 25 mai 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor formulate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin cererea de plată înregistrată la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor sub nr. x/22.03.2019, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi a solicitat plata sumei de 693,59 RON reprezentând daune materiale şi dobândă legală, sumă pe care partea responsabilă civilmente S.C. B. S.A. a fost obligată să o plătească spitalului (parte civilă) prin sentinţa penală nr. 783/22.03.2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi, secţia penală în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 958/21.12.2018 a Curţii de Apel Iaşi.

Prin Decizia nr. 21685/18.11.2019, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată a petentului cu motivarea că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi nu are calitatea de creditor de asigurare conform prevederilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, această decizie fiind contestată în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Prin sentinţa recurată a fost anulată Decizia nr. 21685 din 18.11.2019 emisă de pârât şi a fost obligat pârâtul să plătească reclamantului suma de 693,59 RON reprezentând contravaloarea cheltuielilor de spitalizare datorate de S.C. B. S.A., în faliment.

Prin criticile formulate în susţinerea motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 313 alin. (1) din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004, precum şi cele ale art. 222 alin. (1) lit. a) şi art. 230 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 783 din 22 martie 2018 pronunţată de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia penală nr. 958 din 21 decembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi s-a recunoscut Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea persoanei vătămate A. urmare a săvârşirii unui accident de circulaţie de către numitul C., asigurat de răspundere civilă la societatea B. S.A., constatându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată a le acoperi.

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acţiunea civilă exercitată de Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi pretenţiile acestuia în cuantum de 693,59 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, pârâtului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută şi sancţionată ca atare o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deţinut de autorul prejudiciului.

Instanţa de control judiciar aminteşte că, în materie penală, este consacrat dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de leg, ambele variante juridice conferind părţii vătămate posibilitatea de a acţiona în justiţie în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că decizia penală nr. 958 din data de 21 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi în dosarul nr. x/2016 nu are autoritate de lucru judecat faţă de litigiul de faţă, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

Deşi dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Legii nr. 503/2004 operează în aparenţă cu noţiuni autonome, acestea au acelaşi înţeles şi întindere cu cele prevăzute de C. civ. şi ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate, discutate şi soluţionate de Judecătoria Iaşi în dosarul nr. x/2016, care în soluţionarea laturii civile cu care a fost învestită a stabilit că Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi este îndreptăţită a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile şi acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii de asigurare B. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Într-adevăr, aşa cum susţine recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat şi asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sf. Spiridon Iaşi este terţa persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraţilor de a aproba cererea de plată nr. x/22.03.2019 pentru suma de 693,59 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegal astfel că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat această conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 1330 din 14 decembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.