Hospital qualification as insured creditor and direct right to compensation from guarantee fund following insurer bankruptcy

Şedinţa publică din data de 25 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 9 ianuarie 2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor:

- anularea deciziei nr. 21946/27.11.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- obligarea pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor la admiterea cererii de plată pentru suma de 881,40 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 436 din 17 iunie 2020, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia FGA nr. 21946/27.11.2019 şi a obligat pârâtul să emită o nouă decizie prin care să admită cererea de plată a reclamantului pentru suma de 881,40 RON.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei anterior menţionate, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât susţine în esenţă că instanţa de fond a făcut o greşită interpretare şi aplicare a prevederilor legale, în speţă a art. 4 din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004.

Prin raportare la art. 4 din Legea nr. 213/2015, referitor la creanţa invocată de unitatea spitalicească susţine recurentul-pârât că aceasta nu rezultă dintr-un raport de asigurare, mai mult, spitalul nu este "creditor de asigurare".

În cazul dedus judecăţii creditorul de asigurare este beneficiarul poliţei de asigurare RCA.

Atât Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiară, falimentul, dizolvarea şi lichidarea voluntară în activitatea de asigurări, republicată, cu modificările ulterioare, cât şi Legea nr. 213/2015 definesc creanţa de asigurare ca fiind creanţa creditorilor de asigurare rezultată dintr-un contract de asigurare.

Faţă de acestea, dat fiind şi scopul prevăzut de Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor, autoritatea are în sarcină garantarea plăţilor despăgubirilor cuvenite ca urmare a existenţei valabile a unui contract de asigurare, iar nu a celor avându-şi izvorul în alte raporturi juridice.

Menţionează că sunt creanţe de asigurări numai acele creanţe reglementate de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, celelalte urmând a fi obţinute de către creditorii societăţii de asigurare în cadrul procedurii falimentului, prin formularea unei cereri de înscriere la masa credală.

În ce priveşte subiectele dreptului de solicitare despăgubiri direct de la asigurător, a arătat pârâtul-recurent că unitatea medicală nu se subscrie categoriei persoanelor îndrituite prin lege să se îndrepte direct împotriva asigurătorului, şi pe cale de consecinţă, în subsidiar, în caz de imposibilitate, a Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin formularea unei acţiuni în preteţii civile a unei cereri în despăgubire, cât timp nu are calitate de persoană păgubită prin vătămare corporală sau deces ori prin avarierea sau distrugerea de bunuri. În fapt, unitatea spitalicească este un furnizor de servicii medicale care, acordând asistenţă medicală victimei în baza contractului de asigurare de sănătate încheiat de acesta, potrivit legii, este în drept să îşi recupereze cheltuielile de spitalizare de la persoana responsabilă de producerea accidentului. Ca atare, invocând în privinţa unităţii medicale, lipsa unui temei legal şi implicit a unei calităţi procesuale active, în eventualitatea exercitării unei acţiuni îndreptate direct împotriva asigurătorului, susţine recurentul-pârât că unităţile spitaliceşti au alte instrumente puse la dispoziţie de legiuitor pentru recuperarea cheltuielilor, şi anume, constituirea ca părţi civile în cauzele penale, având dreptul de a acţiona strict vinovatul de producerea accidentului care este asigurător RCA, astfel cum rezultă din prevederile art. 320 din Legea nr. 95/2006.

4. Apărările formulate în cauză

La dosarul instanţei de recurs a fost înregistrată întâmpinare prin care intimatul-reclamant Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că nu sunt indidente motivele de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sentinţa de fond fiind legală şi temeinică.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamantul Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova a supus controlului de legalitate exercitate de instanţa de contencios decizia nr. 21946/27.11.2019, prin care pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată nr. x/12.06.2019, pentru suma de 881,40 RON reprezentând 1/2 din cheltuielile de spitalizare la care a fost obligat asigurătorul A. S.A., conform deciziei penale nr. 705/05.05.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală.

Soluţia primei instanţe, de admitere a acţiunii în sensul solicitat de reclamant, este împărtăşită de către instanţa de ontrol judiciar, care reţine că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile art. 4 alin. (1) lit. a) şi b) din Legea nr. 213/2015, art. 320 din Legea nr. 95/2006 şi art. 3 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 503/2004, critici pe care Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate şi cărora le va răspunde prin argumente comune în raport de finalitatea concretă a acestora.

Potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 în categoria creditorilor de asigurări, în cazul asigurării de răspundere civilă, intră şi persoanele păgubite, respectiv persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin sentinţa penală nr. 260 din data de 28 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost motificată prin decizia penală nr. 705/05.05.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, s-a recunoscut Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova calitate procesuală în raportul juridic de dezdăunare decurgând din angajarea de cheltuieli cu spitalizarea victimei B. urmare a săvârşirii unui accident de circulaţie de către numita C., asigurat de răspundere civilă societatea A. S.A., constatându-se că sunt întrunite condiţiile prevăzute de lege pentru a fi acordate despăgubirile în cuantumul solicitat, pe care societatea de asigurare a fost obligată să le acopere.

În raport de aspectele relevate, rezultă fără putere de tăgadă că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova are calitatea de persoană păgubită în sensul art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2005, astfel că, în acest temei este parte în raportul de drept administrativ cu Fondul de Garantare al Asiguraţilor.

De asemenea, potrivit art. 3 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 503/2004 creanţele de asigurări sunt definite ca reprezentând "creanţele creditorilor de asigurări, care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări creanţele Fondului de garantare, precum şi primele datorate de către societatea de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din încetarea ori, după caz, din anularea contractelor de asigurare sau operaţiunilor efectuate, conform legii aplicabile acestora, înainte de intrarea în procedura falimentului".

Totodată, art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015 acordă creanţei de asigurare aceeaşi definiţie, respectiv "creanţele creditorilor de asigurări care rezultă dintr-un contract de asigurare, inclusiv sumele rezervate pentru aceşti creditori atunci când unele elemente ale datoriei nu sunt cunoscute încă. Se consideră creanţe de asigurări sumele achitate creditorilor de asigurări din disponibilităţile Fondului, reprezentând despăgubiri/indemnizaţii, precum şi primele datorate de către asigurătorul debitor pentru perioada în care riscul nu a fost acoperit de acesta, ca urmare a încetării contractelor de asigurare".

În raport de aceste norme, care reprezintă o transpunere în dreptul naţional a Directivei 2009/138/CE, în mod just a reţinut instanţa de fond că producerea riscului asigurat, respectiv producerea accidentului rutier anterior descris, a fost cauza determinantă în efectuarea de către spital a cheltuielilor de spitalizare cu victima accidentului, instanţa învestită cu soluţionarea litigiului decurgând din acest accident, valorizând în acţiunea civilă exercitată de Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova pretenţiile acestuia în cuantum de 881,40 RON în contradictoriu cu societatea de asigurare a persoanei vinovate de producere a accidentului.

Prin urmare, despăgubirea menţionată este o obligaţie izvorâtă din contractul de asigurare obligatoriu încheiat de conducătorul auto culpabil (asiguratul) cu asigurătorul în faliment, reclamantului în calitate de parte civilă fiindu-i recunoscută şi sancţionată ca atare o acţiune directă împotriva asigurătorului întemeiată pe clauzele contractul de asigurare deţinut de autorul prejudiciului.

Instanţa de control judiciar aminteşte că, în materie penală, este consacrat dreptul de opţiune al persoanei vătămate, care poate alege între soluţionarea pretenţiilor sale civile pe calea acţiunii civile promovate la o instanţă civilă şi promovarea unei acţiuni civile în cadrul procesului penal, prin constituirea de parte civilă în termenele prevăzute de lege, ambele variante juridice conferind părţii vătămate posibilitatea de a acţiona în justiţie în mod direct asigurătorul pentru recuperarea prejudiciului cauzat prin producerea evenimentului stipulat în contractul de asigurare ca reprezentând riscul asigurat.

Este adevărat că sentinţa penală nr. 260 din data de 28 noiembrie 2018 pronunţată de Judecătoria Băileşti în dosarul nr. x/2017, astfel cum a fost motificată prin decizia penală nr. 705/05.05.2019 a Curţii de Apel Craiova, secţia penală, nu are autoritate de lucru judecat faţă de litigiul de faţă, având un obiect diferit, însă aspectele dezlegate se impun cu putere de lucru judecat şi în această cauză.

Deşi dispoziţiile Legii nr. 213/2015 şi ale Legii nr. 503/2004 operează în aparenţă cu noţiuni autonome, acestea au acelaşi înţeles şi întindere cu cele prevăzute de C. civ. şi ale Legii nr. 136/1995 privind asigurările şi reasigurările din România. Noţiunile de persoană îndreptăţită să primească despăgubiri sau de creanţă de asigurare au fost analizate, discutate şi soluţionate de instanţa penală în dosarul penal nr. x/2017, care în soluţionarea laturii civile cu care a fost învestită a stabilit că Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este îndreptăţit a primi despăgubiri decurgând din contractul de asigurare încheiat de autorul prejudiciului.

Înalta Curte constată că recurentul-pârât nu a fost parte în acest litigiu, însă aceste dezlegări sunt opozabile şi acestuia în calitate de garant al despăgubirii rezultate din contractul de asigurare obligatoriu încheiat, în condiţiile legii de autorul prejudiciului, în cazul falimentului societăţii A. S.A., în baza art. 2 din Legea nr. 213/2015.

Aşa fiind, în temeiul obligaţiei de garanţie legală pentru plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, recurentul Fondul de Garantare a Asiguraţilor are obligaţia plăţii despăgubirilor stabilite pe cale amiabilă şi cu atât mai mult a celor stabilite pe cale judiciară, principiul securităţii juridice opunându-se a mai pune în discuţie în procedura administrativă de executare în concret a acestei obligaţii legale, calitatea de creditor de asigurare a solicitantului sau de creanţă de asigurare a sumei pretinse, chestiuni dezlegate deja de o instanţă judecătorească cu exigenţele procesuale specifice.

Într-adevăr, aşa cum susţine recurentul, plata despăgubirii se face în mod direct terţei persoane prejudiciate, în măsura în care aceasta nu a fost despăgubită de către asigurat şi asiguratului numai în cazul în care acesta dovedeşte că a despăgubit terţa persoană prejudiciată, în conformitate cu art. 2226 din C. civ., însă Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova este terţa persoană prejudiciată, a cărei despăgubire pentru cheltuielile de spitalizare suportate datorită faptei ilicite a unei persoane, care reprezenta un risc asigurat, nu a fost făcută.

Prin urmare, Înalta Curte constată că refuzul pârâtului Fondul de Garantare al Asiguraţilor de a aproba cererea de plată nr. x/12.06.2016 în sumă de 881,40 RON reprezentând cheltuieli de spitalizare este nelegală, astfel că hotărârea instanţei de fond care a sancţionat acesastă conduită este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material aplicabile.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 436 din 17 iunie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 mai 2022.