Valuation of moral damages in insurance guarantee fund proceedings: application of internal quantification criteria versus judicial discretion for equitable compensation

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 27.03.2018 sub nr. de mai sus reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând instanţei anularea Deciziei Fondului de Garantare a Asiguraţilor nr. 13507 din 13.03.2018, obligarea pârâtului la plata sumei de 70.000 euro cu titlu de daune morale reprezentând despăgubiri garantate ca urmare a falimentului S.C. B. S.A. şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4242 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

S-a anulat în parte Decizia FGA nr. 13507/13.03.2018, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale.

S-a constatat că reclamanta este îndreptăţită la plata daunelor morale în cuantum de 35.000 RON şi s-a dispus obligarea pârâtului la plata către aceasta a sumei de 7.000 RON reprezentând diferenţa dintre cuantumul daunelor morale achitate şi cuantumul daunelor morale cuvenite acesteia, potrivit prezentei hotărâri.

A fost respinsă în rest acţiunea, ca nefondată.

A fost obligat pârâtul FGA la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 350 RON (taxa judiciară de timbru).

3. Recursurile exercitate în cauză

3.1. Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamanta A. în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată.

Recurenta - reclamantă a arătat că prima instanţă, în mod nelegal, a reţinut că procedura utilizată de pârât în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, întrucât această procedură se aplică doar în cazul acordării despăgubirilor pe cale amiabilă, neputând constitui un temei pentru dimensionarea daunelor morale şi în situaţia în care suma acordată de FGA este supusă cenzurii contencioase.

Răspunderea pârâtului reprezintă o prelungire a răspunderii asiguratorului RCA - B., astfel încât FGA trebuie să acorde despăgubiri ţinând cont de toate elementele răspunderii delictuale fără limite maximale.

Decizia instanţei este nelegală în ceea ce priveşte calculul de 500 RON/zi de îngrijire medicală, conţinutul sentinţei neevidenţiind algoritmul care a determinat stabilirea acestei sume.

Totodată, raportarea exclusiv la numărul de îngrijiri medicale este apreciată ca fiind vădit nelegală şi în contradicţie cu principiul reparării integrale a prejudiciului.

A susţinut recurenta - reclamantă că sentinţa este neîntemeiată, prejudiciul stabilit fiind derizoriu în raport de traumele şi suferinţa fizică produse. Recurenta a fost imobilizată la pat două luni şi jumătate, iar la serviciu a revenit doar după 9 luni de la accident. Pentru a se putea întreţine, recurenta reclamantă a fost nevoită să-şi vândă locuinţa şi să contracteze mai multe împrumuturi.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi obligarea pârâtului la plata daunelor morale într-o sumă apropiată de cea solicitată prin cerere de chemare în judecată.

3.2. Împotriva aceleiaşi sentinţe a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A apreciat pârâtul că prin decizia atacată a stabilit în mod corect cuantumul daunelor morale, raportându-se la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv, numărul de zile de îngrijiri medicale şi în baza procedurii interne stabilite în raport de practica instanţelor judecătoreşti.

S-a arătat că autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligaţia de a repara paguba cauzată invocând un contract de asigurare ce produce efecte între părţile contractante.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi respingerea contestaţiei reclamantei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 21.02.2019 recurenta - reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtului raportat la dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 potrivit cărora Fondul garantează plata despăgubirilor în cazul falimentului unui asigurator.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, reţinând următoarele considerente:

Potrivit motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

In fapt, se reţine că la data de 11.05.2012 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autovehiculului cu nr. de înmatriculare x, în urma căruia a rezultat vătămarea corporala a reclamantei.

La data evenimentului, autovehiculul cu nr. de înmatriculare x era asigurat RCA la asigurătorul B. S.A., conform poliţei de asigurare seria x nr. x

Reclamanta a formulat acţiune civila având ca obiect pretenţii împotriva asigurătorului, ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2015, aflat pe rolul Tribunalului Bucureşti suspendat ca urmare a deschiderii procedurii falimentului B..

Reclamanta s-a adresat cu cerere de despăgubire la data de 04.03.2016, solicitând plata daunelor morale în cuantum de 700.000 euro şi a daunelor materiale în sumă de 412,09 RON.

Prin Decizia FGA nr. 13507/13.03.2018 a fost admisă în parte cererea, fiind încuviinţată plata daunelor morale în cuantum redus, de 28.000 RON şi plata daunelor materiale în sumă de 348 RON.

La stabilirea daunelor morale pârâtul FGA a avut în vedere un cuantum al acestora raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale atestate de actele medicale prezentate - 70 de zile - fiind stabilită o sumă de 400 RON/zi.

Prima instanţă a reţinut că Decizia FGA nr. 258/2016 de aprobare a Procedurii interne de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale prevede la Anexa 2 pct. 2 că pentru un număr între 30 şi 90 de zile de îngrijiri medicale se cuvin daune morale între 210 - 500 RON/zi de îngrijiri medicale.

A considerat judecătorul fondului, că reclamantei i se cuvin despăgubiri calculate la un cuantum orientat spre maximul de 500 RON/zi de îngrijiri medicale, ceea ce conduce la un cuantum total de 35.000 RON, având în vedere că leziunile au lăsat urme vizibile, că urmare a accidentului victima a suferit intervenţii chirurgicale şi complicaţii ulterioare (fobie de a trece strada).

Criticile formulate în susţinerea recursului, întemeiate pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., vizează modalitatea de individualizare a cuantumului despăgubirilor morale în raport de principiile de drept referitoare la evaluarea prejudiciului moral, critici pe care Înalta Curte la apreciază ca fiind nefondate, urmând să le analizeze în mod unitar şi să le răspundă prin argumente comune.

Referitor la daunele morale, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că determinarea cuantumului implică o marjă de apreciere a autorităţii învestite cu cererea reclamantei, ce poate fi analizată în concret prin prisma consecinţelor negative suferite de cel vătămat în plan fizic şi/sau psihic, precum şi de importanţa valorilor sociale lezate, măsura în care au fost lezate şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării. Aşadar, în lipsa unor criterii şi limite legale, recurentul-pârât s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Cât priveşte cuantumul daunelor morale acordate, pe care recurenta - reclamantă îl consideră insuficient, Înalta Curte reţine că, spre deosebire de prejudiciul material, a cărui întindere nu poate fi stabilită decât pe baza unui suport probator, în privinţa daunelor morale nu pot fi produse probe materiale în vederea cuantificării pierderii suferite. De aceea, judecătorul are dreptul să aprecieze, în raport cu toate circumstanţele cauzei, asupra unei sume globale, care să constituie o reparaţie echitabilă în raport cu efectele faptei generatoare de prejudicii. Daunele morale corespund atingerii aduse cinstei, onoarei, imaginii publice ori prestigiului profesional al persoanei, scopul lor fiind unul compensatoriu, fără să constituie însă o penalitate excesivă pentru cel care a produs dauna.

În mod evident, nu se poate pretinde că acordarea de despăgubiri morale, oricare ar fi cuantumul acestora, este în măsură să conducă la înlăturarea suferinţei produse recurentei - reclamante urmare a producerii evenimentului rutier, o asemenea suferinţă suportată ca urmare a recuperării fizice îndelungate, neputând fi cuantificată în bani. Ceea ce se intenţionează prin acordarea daunelor morale este în primul rând recunoaşterea caracterului vătămător al faptei, precum şi recunoaşterea faptului că aceasta a fost de natură a produce persoanelor vătămate, suferinţe psihice/emoţionale imposibil de cuantificat.

De asemenea, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, se constată că Procedura de acordare a daunelor pentru prejudicii cauzate prin vătămări corporale reprezintă o procedură internă la care s-a raportat autoritatea pârâtă, fiind validată şi de asigurător şi folosită în prezent de lichidatorii judiciari în analiza cererilor de creanţă formulate de creditori pentru înscrierea la masa credală, dat fiind că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar aceste proceduri utilizate de recurentul-pârât F.G.A. în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care acestea au fost elaborate inclusiv prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile recurentului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asiguratorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite, dispoziţiile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 prevăzând că "Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5".

Rezultă aşadar, din textul legii, că în aplicarea dispoziţiilor legale, recurentul-pârât F.G.A. are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale.

Înalta Curte reţine că în fundamentarea soluţiei, Curtea de apel a constatat că se impune încadrarea reclamantei în punctajul maxim stabilit în Decizia nr. 258/2016 Anexa 2 pct. 2, pentru îndeplinirea a cel puţin două dintre consecinţele expuse în decizie.

Nu pot fi avute în vedere criticile recurentei - reclamante potrivit cărora considerentele sentinţei recurate nu ar evidenţia algoritmul stabilirii acestei sume, cu atât mai mult cu cât modul de stabilire a acestora nu a fost exercitat discreţionar, ci în baza unor reguli concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de orice creditor de asigurare.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte nu decelează o eventuală încălcare de către prima instanţă a principiului reparării integrale a prejudiciului, consacrat de prevederile art. 1385 şi art. 1391 din C. civ. în condiţiile în care, contrar susţinerilor recurentei - reclamante, în aprecierea cuantumului daunelor morale, instanţa de fond nu s-a raportat doar la criteriul privind numărul de zile de îngrijiri medicale necesitate pentru vindecare, ci a procedat la propria evaluare a prejudiciului moral, inclusiv prin raportare la criteriile invocate prin acţiunea introductivă, concluzia fiind că pârâtul a acordat o sumă insuficientă din perspectiva reparării prejudiciului moral invocat de reclamantă.

Mai reţine Înalta Curte că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantificarea prejudiciului moral constituie un element de temeinicie a hotărârii pronunţate, iar nu de legalitate a acesteia, iar în cadrul procesual al recursului, instanţa de control judiciar analizează doar motivele de nelegalitate a hotărârii atacate, conform art. 483, coroborat cu art. 488 C. proc. civ., iar nu şi motivele de netemeinicie, sens în care astfel de critici nu pot fi avute în vedere.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, este dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererile de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1), va respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei nr. 4242 din 22 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII- a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.