Public utility operator's appeal against tax authority order to regularize sublease of public domain assets dismissed.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II a civilă, de contencios administrativ, societatea reclamantă a solicitat anularea Deciziei nr. 65/P/31.08.2017, prin care i-a fost soluţionată plângerea prealabilă, precum şi a actelor emise, întocmite de către pârâta DGRFP Iaşi, respectiv Dispoziţia obligatorie nr. ISR-AIF 1548/24.04.2017 şi Raportul de inspecţie economico-financiară nr. 1547/24.04.2017, reclamanta considerând că măsura obligatorie stabilită în sarcina sa neavând caracter legal.

Prin decizia civila nr. 2142/23 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în regulator de competenţă, s-a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 111 din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru următoarele motive de nelegalitate:

- contractul de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apa si de canalizare nr. 48/2009 a fost încheiat în temeiul Legii 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, precum a Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare şi nu ale si nu O.U.G. nr. 54/2006;

- Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, a fost modificată prin Ordonanţa de urgenţă nr. 58/2016 care înlocuieşte sintagma "concesionarea bunurilor aparţinând domeniului public" cu sintagma "punerea la dispoziţie a sistemelor de utilităţi publice", modificare prin care legiuitorul face distincţie între regimul juridic al bunurilor concesionate în baza O.U.G. nr. 54/2006 şi bunurile puse la dispoziţie în baza Legii nr. 51/2006, în vederea realizării unui serviciu de utilităţi publice;

- prevederile art. 30 alin. (5) si 6 din Legea 51/2006 dau dreptul de a administra si de a exploata infrastructura tehnico-edilitară aferentă serviciului/activităţii furnizate/prestate, în schimbul unei redevenţe, astfel că reclamanta are un drept exclusiv de a exploata, întreţine şi administra bunurile concesionate, precum şi investiţiile privind reabilitarea bunurilor existente şi cu extinderea ariei delegării;

- nici Legea nr. 51/2006, Legea nr. 241/2006 şi nici Contractul de delegare a gestiunii nu au prevederi care să interzică Operatorului să închirieze bunurile concesionate/puse la dispoziţie, sau atunci când închiriază bunurile concesionate/puse la dispoziţie să solicite aprobarea consiliului judeţean sau a consiliului local;

- contractul de delegare recunoaşte obiectivul operatorului de a dobândi mai multă eficientă şi de a-si dezvolta propriile sale capacităţi de autofinanţare bazate pe un sistem veritabil de gestiune a activelor, în scopul furnizării/prestării serviciului de alimentare cu apa si canalizare.

Pentru toate aceste motive, s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre judecare instanţei compentente, respectiv, Curtea de Apelul Iaşi.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Iaşi, în nume propriu si în numele Ministerului Finanţelor Publice, a depuse întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A precizat intimata că s-a reţinut corect că reclamanta a încheiat contractul de închiriere nr. x/04.11.2010 cu încălcarea prevederilor art. 14 alin. (1), alin. (2), art. 15, art. 16 din Legea nr. 213/1998 privind regimul juridic al proprietăţii publice .

Intimatul - pârât Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice a solicitat prin întâmpinare respingerea recursului ca nefondat, suţinând că prerogativa administrării bunurilor imobile si mobile încredinţate de unităţile administrativ teritoriale în baza contractului de delegare vizează strict afectaţiunea determinată de părţi în interesul furnizării serviciilor publice de apă şi canal sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activităţi secundare în actul constitutiv al operatorului.

Contractul nr. x/04.11.2010 încheiat între S.C. A. S.A. şi societatea B. S.A., prin obiectul şi scopul său, depăşeşte sfera actelor juridice ce puteau fi încheiate în baza dreptului de administrare şi exploatare delegat prin Contractul nr. x/2009.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Cu ocazia inspecţiei economico - financiare desfăşurată la A. S.A în 2016 de către inspectorii din cadrul Serviciului de Inspecţie Economico Financiară - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Iaşi, s-a constatat că societatea a închiriat bunuri ce aparţin domeniului public al Judeţului Iaşi primite în concesiune, a facturat şi încasat chirii în valoare totală de 67.243,87 RON, fără respectarea prevederilor legale, dispunând măsura ISR AIF 3898/24.10.2016:

"Conducerea societăţii va lua măsuri pentru intrarea în legalitate cu privire la subconcesionarea bunurilor ce aparţin domeniului public a Judeţului Iaşi, primite în concesiune în baza Contractului de delegare a gestiunii serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare nr. 48/2009".

Faţă de această măsură, reclamanta a depus plângere prealabilă în temeiul art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004, admisă de Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile si a contestaţiilor dispunând încheierea de către organul de control a unei noi Dispoziţii obligatorii care va avea în vedere considerentele Deciziei de soluţionare 23/P/22.03.2017.

Urmare a admiterii Plângerii prealabile, organul de inspecţie economico- financiară a întocmit Raportul de Inspecţie Economico - Financiară nr. 1547/24.04.2017 si Dispoziţia obligatorie nr. 1548/24.04.2017 prin care a dispus următoarea măsură:

"Conducerea societăţii va informa Judeţul Iaşi cu privire la bunurile ce aparţin domeniului public al acestuia, închiriate de APA VITAL S.A, se va transmite Judeţului Iaşi o situaţie privind veniturile realizate de APA VITAL S.A. din închirierea acestor bunuri din domeniul public, în perioada verificată. Se vor lua măsuri pentru închirierea acestor bunuri cu respectarea prevederilor legale, respectiv: aprobarea închirierii prin HCJ Iaşi, organizarea de licitaţii, virarea către bugetul local a unei cote părţi din chiria încasată pentru bunurile din domeniul public".

In cadrul recursului recurenta - reclamantă susţine, în esenţă, că delegarea serviciului de utilităţi publice în vederea administrării şi exploatării sistemului de utilităţi publice are caracterul unei "puneri la dispoziţie" conform Legii nr. 51/2006, care îi conferă dreptul a închiria bunurile concesionate.

Reţine Inalta Curte că recursul este nefondat pentru argumentele în continuare arătate.

Între C., constituită în baza hotărârii unităţilor administrativ teritoriale membre, printre care şi Judeţul Iaşi) şi reclamantă s-a încheiat contractul nr. x/14.07.2009, având ca obiect "delegarea exclusivă a serviciilor publice de alimentare cu apă şi de canalizare necesare pentru realizarea acestora."

Printre bunurile imobile date în administrare şi exploatarea se află şi Staţia de Pompare Păcurari, din mun. Iaşi, str. x (9?), clădire şi teren, din suprafaţa totală a acesteia fiind închiriată de către S.C. A. S.A. suprafaţa de 60 mp către S.C. B. S.A., în baza contractului nr. x/04.11.2010.

Potrivit pct. 3 din preambulul contractului nr. x/14.07.2009, operatorul este ţinut să presteze serviciul de alimentare cu apă şi să exploateze infrastructura tehnică - edilitară aferentă potrivit legistaţiei în vigoare, respectiv, Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice şi Legea nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare.

In acord cu soluţia primei instanţe, Inalta Curte constată că dreptul de administrare a bunurilor imobile şi mobile încredinţate de unităţile administrativ teritoriale în baza contractului de delegare vizează strict afectaţiunea determinată de părţi în interesul furnizării serviciilor publice de apă şi canal ceea ce nu poate fi vorba în ipoteza închirierii terenului aparţinând Staţiei de Pompare Păcurari către S.C. B. S.A..

În acest sens sunt prevederile art. 8.1 din contract, care prevăd că bunurile de retur sunt puse la dispoziţia operatorului exclusiv pentru furnizarea serviciilor prevăzute în contract sau pentru prestarea serviciilor accesorii prevăzute ca activităţi secundare în actul constitutiv al operatorului.

Totodată, art. 2 din H.C.J. Iaşi nr. 293/2010 prevede că bunurile care fac parte din domeniul public al Judeţului Iaşi se dau în administrare gratuită entităţilor care le utilizează pentru îndeplinirea obiectului de activitate.

Contrar susţinerilor recurentei - reclamante nici dispoziţiile art. 30 Legea 51/2006 nu îi conferă un drept de exploatare fără limitări, ci doar un drept de exploatare potrivit scopului încheierii contractului de delegare, respectiv în interesul furnizării serviciilor publice de apă şi canal.

Cum bunul închiriat face parte din domeniul public al unităţii administrativ teritoriale aplicându-i-se regimul juridic al proprietăţii publice, iar contractul încheiat cu societatea S.C. B. S.A. nu se circumscrie obiectului contratului nr. 48/14.07.2009, Înalta Curte constată că măsura atacată prin care s-a dispus obligarea operatorului de a adopta o conduită în acord cu prevederile legale privind închirierea bunurilor aparţinând domeniului public este temeinică şi legală.

6. Temeiul soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. Suceava împotriva sentinţei nr. 111 din 26 septembrie 2018 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.