Environmental fund tax on imported base oils quashed as inapplicable to non-waste oils; taxpayer prevails.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea în contencios administrativ şi fiscal înregistrat pe rolul Tribunalului Mureş la data de 7 martie 2017, reclamanta A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Mediului Apelor şi Pădurilor -Autoritatea Fondului pentru Mediu- Direcţia Generală de Administrare Fiscală şi Gestiune Financiară - Direcţia Inspecţie Fiscală, să se dispună anularea Deciziei nr. 144 înregistrată la pârâtă sub nr. x/23.09.2016, prin care s-a soluţionat Contestaţia împotriva Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 17.06.2016, înregistrat la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/17.06.2016; anularea Deciziei de Impunere nr. x/17.06.2016 înregistrată la Administraţia Fondului pentru Mediu sub nr. x/17.06.2016 precum şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x/17.06.2016 sub aspectul art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 şi pe cale de consecinţă exonerarea societăţii reclamante la plata obligaţiilor fiscale de 10.199.334,25 RON stabilite de inspecţia fiscală, respectiv obligaţia fiscală principală 6.854.450,00 RON, dobânzi 2.299.241,02 RON penalităţi de întârziere 1.045.643,23 RON; cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinta nr. 519 din 20 iunie 2017 pronunţată de Tribunalul Mureş, secţia contencios administrativ şi fiscal, s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II a civilă şi de contencios administrativ şi fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 164 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

S-a anulat în parte Decizia nr. 144/23.09.2016 privind soluţionarea contestaţiei, Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.06.2016 şi Decizia de impunere nr. x/17.06.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la fondul pentru mediu emise de pârâtă, cu privire la obligaţiile de plată stabilite ca fiind provenite din nedeclararea/declararea parţială a uleiurilor achiziţionate în perioada 2011 - 2013 vrac extern ce urmau să fie partiţionate şi îmbuteliate.

A fost menţinută obligaţia fiscală suplimentară de plată la fondul pentru mediu aferentă perioadei 2011 - 2013 cu titlu de contribuţie la fondul pentru mediu până la concurenţa sumei de 2.038.339,6 RON, debit principal, la care se adaugă accesoriile aferente, dobânzi şi penalităţi de întârziere.

Au fost menţinute în rest actele administrativ fiscale atacate.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 1367,5 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâta Autoritatea Fondului pentru Mediu pentru următoarele considerente:

- soluţia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.), instanţa dând o interpretare greşită dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 şi art. 3 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 235/2007;

- uleiul importat vrac se consideră introdus pe piaţa naţională la momentul achiziţiei, nu după ce uleiul a fost aditivat sau nu, partiţionat şi reambalat în ambalaje de capacităţi mai mici şi vândut clienţilor interni;

- pentru uleiurile făcute disponibile pentru prima dată, inclusiv în vederea utilizării ca în cazul A. (uleiul importat este utilizat ca materie primă în producţia de ulei aditivat) operatorul economic care le introduce pe piaţă are obligaţia plăţii de 2 RON/litru la momentul achiziţiei, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate;

- prin interpretarea eronată a prevederilor art. 65 alin. (3) din Ordinul 1032/2011, societatea reclamantă a considerat că pentru uleiurile achiziţionate intracomunitar în perioada 2011 - 2013, care ulterior au fost aditivate şi comercializate pe piaţa internă ca uleiuri aditivate, nu are obligaţia plăţii taxei de 2 RON/litru pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi respingerea în tot a acţiunii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata - reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A susţinut că instanţa a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 196/2005, în raport de scopul acestei reglementări.

S-a arătat că, inclusiv emitentul, a recunoscut această interpretare, dispoziţiile invocate de către autoritate fiind modificate prin Ordonanţa Guvernului nr. 31/2013 prin care s-a implementat un nou sistem de plata a unei contribuţii de 0,3 RON/kg aplicată cantităţilor de uleiuri introduse pe piaţa naţională, indiferent de cantităţile gestionate de uleiuri.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din H.G. nr. 235/2007 rezultă că ca datoria de a plăti taxa devine exigibila doar pentru nişte cantităţi care se calculează matematic în urma unor procese care trebuiesc efectuate ulterior introducerii pe piaţă a uleiului importat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumente de fapt şi de drept relevante

Urmare a desfăşurării inspecţiei fiscale de către Administraţia Fondului pentru Mediu la S.C. A. S.R.L. având ca obiectiv modul de calcul, constituire şi virare a obligaţiilor la fondul de mediu pentru perioada 01.01.2010 - 31.12.2014 s-a întocmit Raportul de inspecţie fiscală nr. x/17.06.2016 şi s-a emis Decizia de impunere nr. x/17.06.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru Mediu, prin care s-a stabilit în sarcina societăţii obligaţia suplimentară în cuantum de 10.261.629 RON, compusă din contribuţie datorată de 6.854.450 RON; dobânzi (majorări de întârziere) datorate de 2.299.241 RON; penalităţi de întârziere datorate de 1.045.643 RON.

Prin raportul de inspecţie fiscală menţionat, s-a reţinut că reclamanta, în perioada 2011 - 2014 a introdus pe piaţă/cantităţile de uleiuri uzate gestionate, astfel: în anul 2011 societatea a introdus pe piaţa naţională 1.631.026 litri şi a gestionat 44.444 litri uzat; în anul 2012 societatea a introdus pe piaţa naţională 2.130.954 litri şi a gestionat 318.433 litri ulei uzat; în anul 2013 societatea a introdus pe piaţa naţională 2.878.745 litri şi a gestionat 443.877 litri ulei uzat; în anul 2014 societatea a introdus pe piaţa naţională o cantitate de 1.678.728 kg ulei rezultând o obligaţie de plată de 503.618 RON iar această cantitate de 1.678.728 kg include şi cantitatea de uleiuri partiţionată şi îmbuteliată de societate. Obligaţiile de plată suplimentare stabilite provin din faptul că, societatea nu a declarat toată cantitatea de uleiuri introdusă pe piaţa naţională în perioada 2011 - 2013 prin nedeclararea/declararea parţială a uleiurilor achiziţionate vrac din extern ce urmau a fi partiţionate şi îmbuteliate şi nu au fost îndeplinite obligaţiile anuale de gestionare a uleiurilor uzate, pentru perioada 2011 - 2013, în conformitate cu prevederile art. 66 alin. (2) din Ordinul nr. 1032/2011 pentru modificarea Ordinului M.M.G.A. nr. 578/2066. De asemenea, s-a constatat că diferenţele dintre cantităţile declarate ca introduse pe piaţă şi gestionate în perioada 2011 - 2013 (1.272.784 litri introdusă pe piaţă şi gestionat şi 559.478 litri ulei uzat în anul 2011; 997.325 litri introdusă pe piaţă şi gestionată o cantitate de 505.704 litri ulei uzat în anul 2012; 897.714 litri introdusă pe piaţă şi gestionată o cantitate de 505.704 litri ulei uzat în anul 2013) şi cele constatate de organele de control se datorează nedeclarării sau declarării parţiale de către societate a uleiurilor achiziţionate vrac (din extern) care urmau a fi partiţionate şi îmbuteliate.

Totodată, s-a constatat că, există o diferenţă dintre cantităţile de uleiuri uzate declarate ca fiind gestionate de societate şi cantităţile considerate ca fiind gestionate de către organele de control, respectiv au fost mai mici decât cele declarate de societate, întrucât reprezentanţii societăţii au considerat ca fiind gestionate în mod individual, în numele societăţii A. S.R.L., uleiurile uzate predate de diverşi agenţi economici (clienţii săi de ulei proaspăt) către agenţi economici colectori sau valorificatori de uleiuri uzate, fără ca sistemul de gestionare să fie organizat de societate.

Împotriva actelor administrativ fiscale mai sus menţionate societatea reclamanta a formulat contestaţie iar prin decizie aceasta a fost respinsă.

Prin recursul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. recurenta - pârâtă a criticat sentinţa primei instanţe exclusiv asupra soluţiei privind anularea în parte a deciziei cu privire la obligaţiile de plată stabilite ca fiind provenite din nedeclararea/declararea parţială a uleiurilor achiziţionate în perioada 2011 - 2013 vrac extern ce urmau să fie partiţionate şi îmbuteliate.

Critica pârâtei vizează pretins greşita apreciere a instanţei de fond în sensul că taxa datorată potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 are în vedere uleiurile uzate, astfel cum acestea sunt definite de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. i) din H.G. nr. 235/2007, nu este datorată în cazul introducerii pe piaţa naţională a uleiurilor de bază sau a uleiurilor folosite în scop de aditivare.

Susţine recurenta că această apreciere este eronată întrucât contribuţia de 2 RON/litru prevăzută de H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate se aplică tuturor uleiurilor ce fac obiectul acestui act normativ, iar obligaţia de gestionare se aplică la cantitatea de uleiuri introdusă pe piaţa naţională şi nu la cantitatea de uleiuri ce generează uleiuri uzate dintre cele introduse pe piaţă sau la cantitatea de uleiuri uzate colectată.

Inalta Curte constată caracterul nefondat al acestei critici pentru următoarele argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005, în forma în vigoare în perioada 2011-2013, veniturile Fondului pentru Mediu se constituie din "o taxă de 2 RON/l, aplicată uleiurilor ce fac obiectul H.G. nr. 235/2007 privind gestionarea uleiurilor uzate, datorată începând cu data de 01.01.2011 de către operatorii economici care introduc pe piaţa naţională astfel de produse, pentru diferenţa dintre cantităţile corespunzătoare obligaţiilor anuale de gestionare prevăzute în anexa nr. 4 şi cantităţile de uleiuri uzate gestionate".

Potrivit art. 65 alin. (3) din Ordinul nr. 1032/2011:"Pentru uleiurile în care, ulterior introducerii pe piaţa naţională, se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice ori anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale, nu se datorează taxa prevăzută la art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 105/2006, cu modificările şi completările ulterioare."

Pe de altă parte, în ceea ce priveşte H.G. nr. 235/2007, obiectul acestei hotărâri îl constituie reglementarea activităţilor de gestionare a uleiurilor uzate, pentru evitarea efectelor negative asupra sănătăţii populaţiei şi asupra mediului, aşa cum rezultă din chiar dispoziţiile art. 1 al acestui act normativ. Uleiurile uzate sunt definite de art. 3 alin. (1) lit. i) ca fiind toate uleiurile prevăzute la lit. h) (respectiv uleiul mineral rafinat în care se introduc diferite adaosuri, cum ar fi aditivi sau alte substanţe organice sau anorganice, pentru obţinerea unor proprietăţi speciale) care au devenit improprii destinaţiei iniţiale, în special acele uleiuri provenite de la motoarele cu combustie şi de la sistemele de transmisie, uleiurile lubrifiante, uleiurile pentru turbine, pentru sistemele hidraulice, industriale, emulsiile şi filtrele de ulei. La această categorie de uleiuri se referă şi art. 9 din H.G. nr. 235/2007, potrivit căruia, "producătorii şi importatorii de uleiuri, denumiţi în continuare persoane responsabile, sunt obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă".

Din interpretarea coroborată a acestor dispoziţii legale rezultă fără niciun dubiu faptul că taxa datorată potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (1) lit. s) din O.U.G. nr. 196/2005 are în vedere uleiurile uzate, astfel cum acestea sunt definite de dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. l) din H.G. nr. 235/2007, raţionamentul instanţei de fond, din acest punct de vedere, este unul corect.

Ca atare, intenţia vădită a legiuitorului a fost aceea de a impune obligaţia de gestionare doar a uleiurilor uzate care sunt susceptibile de a prejudicia mediul înconjurător. Interpretarea subiectivă pe care recurenta o atribuie dispoziţiilor legale mai sus citate în sensul că obligaţia de plată a taxei este impusă tuturor categoriilor de uleiuri introduse pe piaţă, indiferent dacă acestea generează sau nu uleiuri uzate, nu este susţinută în niciun fel şi nu are suport real. Acestea întrucât recurenta-pârâtă nu aduce niciun argument legal sau raţional pentru a-şi susţine opinia care să conducă Înalta Curte la concluzia că taxa în discuţie se datorează Fondului de Mediu aferent cantităţilor de ulei introduse în ţară, concluzie ce ar contraveni dispoziţiilor legale anterior menţionate.

În consecinţă, critica este nefondată, astfel că, în mod corect, prima instanţă a înlăturat aceste susţineri ale pârâtei.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei nr. 164 din 20 noiembrie 2018 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.