Unconstitutionality of concession extension provision and lack of nexus to procedural admissibility dismissal

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 18.10.2019, pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Judeţean Tulcea, să se constate prelungirea de drept a termenului contractului de concesiune nr. x/1999 cu 24,6 ani, în principal, sau, în subsidiar, cu 10 ani, ca o consecinţă a prorogării legale a termenului primei concesiuni; obligarea pârâtului să încheie act adiţional la contract cu privire la termenul contractual, ca efect al prelungirii prin prorogarea legală a termenului contractual; obligarea pârâtului la plata de daune pe zi de întârziere în sumă de 1000 euro/zi, începând cu data pronunţării hotărârii şi până la data încheierii actului adiţional la contractul nr. x/1999 cu privire la termenul contractual.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 861 din 11 martie 2020, Tribunalul a admis excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei primei instanţe. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Împotriva sentinţei Tribunalului Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.A. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 16.07.2020, solicitând casarea hotărârii şi trimiterea dosarului la instanţa de fond pentru a se pronunţa asupra obiectului cererii deduse judecăţii.

În cursul soluţionării recursului, în şedinţa publică din 21 februarie 2022, recurenta-reclamantă a formulat cerere de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 321 alin. (1) pct. 1 din O.U.G. nr. 88/1997 în raport de prevederile art. 1 alin. (3) şi art. 1 alin. (5) din Constituţie. Totodată, a solicitat suspendarea judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În motivare, recurenta a arătat că textul legal nu îndeplineşte condiţiile de calitate a actului normativ, criticând lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate, pentru că nu permite subiecţilor de drept să înţeleagă dacă noţiunea "a căror regim juridic urmează să fie clarificat" ar include sau nu şi situaţia în care terenul face obiectul unui litigiu cu privire la obligaţia de emitere Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului.

În temeiul art. 321 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 are în continuare un drept de folosinţă asupra terenurilor, întrucât regimul juridic al terenurilor este în curs de lămurire, atâta vreme cât în cauza de la Tribunalul Ilfov a cerut instanţei obligarea pârâtei la emitere Certificat de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor.

A susţinut recurenta că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

2. Hotărârea ce face obiectul prezentului recurs

Prin încheierea de şedinţă din 7 martie 2022, Curtea a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 321 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997, ca inadmisibilă, şi a respins cererea de suspendare a judecăţii ca rămasă fără obiect.

A apreciat instanţa, în esenţă, că nu este îndeplinită una dintre condiţiile pentru sesizarea Curţii Constituţionale prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, respectiv condiţia ca dispoziţia legală criticată prin intermediul excepţiei să aibă legătură cu soluţionarea cauzei.

A reţinut instanţa că este sesizată cu recursul formulat de recurenta-reclamantă împotriva sentinţei instanţei de fond, a cărei soluţie, însă, nu este fundamentată pe dispoziţia legală criticată.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei încheieri, recurenta-reclamantă A. S.A. a formulat recurs, întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate, admiterea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 321 alin. (1) din O.U.G. nr. 88/1997 şi suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

După ce a prezentat circumstanţele cauzei, recurenta a susţinut că cererea sa de sesizare a Curţii Constituţionale îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 232/2004.

Referitor la condiţia legăturii cu soluţionarea cauzei, a arătat recurenta că este îndeplinită din moment ce textul legal a fost avut în vedere prin acţiunea introductivă, dar şi de Tribunalul Bucureşti care a respins ca neîntemeiată acţiunea introductivă.

Din această perspectivă, instanţa în mod greşit a respins cererea, întrucât de soluţionarea acesteia de către instanţa constituţională depindea soluţia dată în recurs.

Astfel, încheierea recurată nu este legală şi temeinică, fiind emisă cu încălcarea art. 23 alin. (6) din Legea nr. 232/2004.

4. Apărările intimatului

Intimatul-pârât Consiliul Judeţean Tulcea a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că în mod corect a fost respinsă cererea de sesizare a Curţii Constituţionale ca inadmisibilă, recurenta formulând, de fapt, concluzii pe fondul cauzei.

5. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând încheierea atacată în raport de prevederile legale incidente, constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

5.1. Potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 republicată (şi nu art. 29 din Legea nr. 232/2004, după cum invocă recurenta, această lege modificând şi completând Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale):

"(1) Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia.

(2) Excepţia poate fi ridicată la cererea uneia dintre părţi sau, din oficiu, de către instanţa de judecată ori de arbitraj comercial. De asemenea, excepţia poate fi ridicată de procuror în faţa instanţei de judecată, în cauzele la care participă.

(3) Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale".

Din interpretarea logico-juridică a prevederilor citate rezultă că, pentru sesizarea Curţii Constituţionale cu o excepţie de neconstituţionalitate, trebuie îndeplinite următoarele condiţii în mod cumulativ: excepţia să fie invocată în cadrul unui litigiu aflat pe rolul unei instanţe judecătoreşti sau de arbitraj comercial; excepţia să aibă ca obiect neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau ordonanţă în vigoare; norma vizată de excepţie să aibă legătură cu soluţionarea cauzei şi să nu fi fost constatată ca fiind neconstituţională printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.

5.2. Reţine Înalta Curte că obiectul acţiunii introductive de instanţă îl constituie prelungirea de drept a termenului contractului de concesiune nr. x/1999 cu 24,6 ani, în principal, sau, în subsidiar, cu 10 ani, ca o consecinţă a prorogării legale a termenului primei concesiuni.

Prin sentinţa ce a soluţionat acţiunea în primă instanţă, ce face obiectul recursului în cursul căruia a fost formulată cererea de sesizare a Curţii Constituţionale, a fost admisă excepţia tardivităţii plângerii prealabile şi a fost respinsă acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. ca inadmisibilă.

Deci, contrar alegaţiilor recurentei din cererea de recurs, instanţa de fond nu a respins ca neîntemeiată acţiunea şi nu a avut în vedere textul legal ce face obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, aspect corect reţinut şi de Curtea de Apel Bucureşti prin încheierea ce face obiectul recursului. De altfel, în şedinţa publică de azi, reprezentantul recurentei a menţionat acelaşi aspect, că tribunalul a respins acţiunea fără a intra pe fondul acesteia.

Condiţia relevanţei excepţiei, care impune ca normele criticate să aibă incidenţă în soluţionarea cauzei respective, trebuie analizată în concret, în funcţie de circumstanţele cauzei şi posibila tangenţă a prevederilor legale în discuţie cu litigiul aflat pe rolul instanţei.

Astfel, se impune analizat interesul procesual al rezolvării excepţiei de neconstituţionalitate, prin prisma elementelor cadrului procesual şi a stadiului concret în care se află litigiul.

Or, din perspectiva interesului procesual, Înalta Curte apreciază că, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa legăturii cu pricina ce se judecă, impusă de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992.

Recurenta a formulat cererea de sesizare a Curţii Constituţionale în cursul soluţionării unui recurs în care se analizează legalitatea sentinţei prin care cererea sa introductivă de instanţă a fost respinsă ca inadmisibilă, soluţie care nu a fost fundamentată pe art. 321 din O.U.G. nr. 88/1997, ce face obiectul cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ci pe dispoziţiile art. 7 din Lege nr. 554/2004.

5.3. Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva încheierii din data de 7 martie 2022 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.