Defendant's appeal denied: surveillance role upheld as Securitate officer status under EO 24/2008.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 23.06.2020, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 14 din 12 ianuarie 2021, Curtea a admis acţiunea reclamantului şi a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

A susţinut recurentul că în mod greşit a reţinut instanţa faptul că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea sa de lucrător al Securităţii.

Din considerentele hotărârii recurate reiese că instanţa a apreciat în mod contradictoriu că măsurile dispuse pentru verificare ar fi depăşit scopul de verificare a persoanei vizate şi că ar fi condus la îngrădirea dreptului persoanei la viaţa privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice, şi a dreptului la libertatea de exprimare, prevăzut de art. 19 din acelaşi pact.

A reiterat recurentul susţinerile prezentate în cuprinsul întâmpinării, apreciind că măsurile dispuse au fost măsuri cu caracter general, măsuri-tip care se dispun în mod normal când se începe o verificare, iar instanţa de fond nu a reţinut, în afara planului de măsuri, niciun alt înscris sau altă probă din care să rezulte care dintre cele 8 măsuri enumerate a fost îndeplinită şi în ce mod.

În opinia sa, sarcinile principale ale celor care aveau de efectuat verificarea au fost în perfectă concordanţă cu scopul prevenirii scurgerii de date şi informaţii cu caracter secret de stat sau nedestinate publicităţii către persoane interesate din ţară sau străinătate şi cu faptul că persoana vizată lucra şi avea acces într-un obiectiv special.

Astfel, obţinerea de date cu privire la comportamentul persoanei verificate la locul de muncă erau legitime şi, de asemenea, din comportamentul său în afara locului de muncă, prin viciile descoperite sau pasiunile afişate, se putea verifica dacă are acţiuni sau fapte care ar putea afecta siguranţa statului sau bunul mers al lucrărilor din obiectivul special.

A susţinut recurentul că instanţa fără a motiva în drept a considerat că măsurile şi-ar fi depăşit scopul reţinut corect, de prevenire a scurgerii de date şi informaţii cu caracter secret de stat sau nedestinate publicităţii. Motivarea instanţei privind interceptarea corespondenţei nu arată articolul din lege care prevedea dreptul îngrădit al persoanei verificate. Faptul că s-a dispus măsura de a se stabili dacă primeşte corespondenţă din străinătate nu reprezintă îngrădirea dreptului prevăzut de art. 33 din Constituţia României din 1965. Această măsură a fost luată legitim, pentru prevenirea scurgerii de informaţii cu caracter secret de stat sau nedestinate publicităţii.

Referitor la măsura folosirii filajului, nu se poate reţine că aceasta ar fi depăşit scopul prevenirii scurgerii de date şi informaţii iar instanţa nu a reţinut dovada vreunui filaj efectiv realizat.

În ceea ce priveşte măsura de solicitare de investigaţii pentru a se stabili comportamentul de la domiciliu, instanţa de fond doar a enumerat această măsură, omiţând că s-au mai solicitat şi informaţii vizând persoanele de care este vizitat la domiciliu, dacă primeşte corespondenţă din străinătate, dacă divulgă date cu caracter secret de stat sau de la locul de muncă şi orice alte date de interes operativ, fără a motiva de ce anume această măsură ar fi depăşit scopul reţinut corect.

În continuarea susţinerilor sale, recurentul a citat art. 28 şi 29 din Constituţia României de la 1965 şi art. 19 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice apreciind că instanţa nu a menţionat în niciun fel art. 28 din Constituţie. De asemenea, din conţinutul pct. 2 al art. 19, dreptul la libertatea de exprimare avea limitările prevăzute la pct. 3 din art. 19 şi la art. 29 din Constituţia României din 1965.

Instanţa de fond nu a motivat în cel fel a fost îngrădit dreptul la libertatea de exprimare, astfel cum este definit la art. 19 pct. din Constituţie.

Verificările pentru viza de acces la obiectul special "Casa Republicii" nu au vizat şi nu au îngrădit libertatea de a căuta, de a primi sau de a răspândi informaţii şi idei de orice fel. Niciuna dintre sarcinile aprobate nu conţine vreo referire sau vreo îngrădire privind dreptul la libertatea de exprimare.

A mai susţinut recurentul, citând art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile civile şi politice, că instanţa de fond nu a motivat în concret cum anume ar fi fost îngrădite sau suprimate drepturile prevăzute de acest articol, persoana vizată de verificări nefiind supusă vreunor imixtiuni arbitrare sau ilegale în familia, domiciliul sau corepondenţa sa, nici la atingeri ilegale aduse onoarei sau reputaţiei sale.

A precizat că verificarea persoanei în dosarul x a fost dispusă cu respectarea legilor care reglementau atât activitatea sa militară cât şi avizarea accesului persoanelor în obiective speciale pentru motive care aveau de-a face cu apărarea intereselor naţionale.

A concluzionat recurentul că nu este îndeplinită cea de-a doua condiţie prevăzută de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, în desfăşurarea activităţii sale neîngrădind drepturile şi nici libertăţile fundamentale ale omului.

3. Apărările formulate

Intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că recurentul-pârât a invocat în mod formal motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., reluând integral argumentele formulate în apărarea sa pe fondul cauzei.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După cum s-a reţinut şi în practicaua prezentei decizii, Înalta Curte, referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., constată că nu poate fi avut în vedere, susţinerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Contrar aprecierilor recurentului, instanţa de control judiciar nu poate analiza cauza sub toate aspectele, ci, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Astfel, pot face obiectul analizei instanţei de recurs criticile ce se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., referitoare la nemotivarea hotărârii.

Însă, din analiza hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor părţilor, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Fără a relua considerentele hotărârii recurate, care nu sunt nicidecum contradictorii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a răspuns punctual tuturor argumentelor părţilor, inclusiv ale pârâtului A..

Înscrisurile depuse la dosar în probaţiune, al căror conţinut este descris în considerentele sentinţei recurate, demonstrează, cu prisosinţă, că acţiunile întreprinse de recurentul-pârât pot fi încadrate în prevederile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, îngrădind dreptul la viaţa privată, protejat normativ, cel puţin la nivel formal, şi în perioada anterioară anului 1989.

Nu pot fi avute în vedere alegaţiile recurentului-pârât, care invocă respectarea cadrului legal în care şi-a desfăşurat activitatea, susţinând că acţiunile de îngrădire a unor drepturi şi libertăţi cetăţeneşti erau reglementate de legislaţia în vigoare şi că ar fi avut drept scop prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu caracter secret de stat sau nedestinate publicităţii.

În acest sens, instanţa de fond a făcut referire la reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul, în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate şi prelucrate de autorităţi şi deveneau obiect de lucru al acestora, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, importantă este imixtiunea arbitrară în viaţă personală a persoanei urmărite.

În altă ordine de idei, pentru a fi constatată calitatea de lucrător al Securităţii în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, se impune ca persoana, ofiţer sau subofiţer al Securităţii, să fi desfăşurat activităţi care au vizat suprimarea sau îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale, indiferent cum acestea au fost materializate.

Or, după cum a reţinut prima instanţă, măsurile recurentului-pârât (dirijarea unor surse informative care să obţină date cu privire la comportamentul celui urmărit la locul de muncă, cu privire la pasiuni, vicii, comentarii negative pe teme politice, interceptarea corespondenţei, investigaţii pentru stabilirea comportamentului la domiciliu, relaţii în rândul locatarilor) au concurat la încălcarea/îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale sau au urmărit să o facă, rezultând că acesta a încălcat în mod neechivoc dreptul la viaţă privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice.

Deci, recurentul-pârât a fost implicat în acţiunea informativă deschisă asupra titularului dosarului, iar simpla obţinere a unor informaţii cu caracter personal referitoare la cei urmăriţi de Securitate, fără cunoştinţa şi fără acordul acestora şi pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, constituia o violare a dreptului la viaţă privată.

Prin urmare, instanţa de fond a motivat soluţia de constatare a calităţii recurentului-pârât de lucrător în sensul prevăzut de dispoziţiile legale anterior citate, acţiunile acestuia constituind activităţi prin care s-au suprimat/îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, fără a se urmări un scop legitim şi fără a se păstra un raport just de proporţionalitate, vizându-se obţinerea de informaţii compromiţătoare despre persoana urmărită, din domeniul vieţii sale private şi a ideilor pe care le exprima în diverse ocazii.

Astfel, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curţi motivarea primei instanţe oferind garanţiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 14 din 12 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.