Scope of judicial disciplinary review: exclusion of substantive judicial error and evidentiary appraisal from Inspectorate jurisdiction under independence doctrine

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 08.10.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei din 9 septembrie 2019, emisă în dosarul nr. x, prin care a fost respinsă plângerea formulată împotriva Rezoluţiei de clasare nr. 2537/A/16.07.2019 şi împotriva Rezoluţiei nr. 2537/A/16.07.2019, prin care s-a dispus clasarea sesizării sale referitoare la abaterea disciplinară prevăzută de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, în legătură cu fapte săvârşite în exercitarea atribuţiilor de serviciu de către doamna judecător B. din cadrul Judecătoriei Focşani.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 49 din 20 ianuarie 2021, Curtea a respins, ca neîntemeiată, acţiunea reclamantului.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, rejudecarea acţiunii în fond şi admiterea acesteia.

Recurentul-reclamant a prezentat circumstanţele de fapt şi parcursul procesual al Dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Vrancea, strămutat la Judecătoria Brăila, aflat în prezent pe rolul Tribunalului Brăila, secţia I civilă pentru soluţionarea apelului său, fiind suspendat în baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. prin încheierea de şedinţă din 12 decembrie 2019.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., a susţinut recurentul, citând art. 9 alin. (2), art. 14 alin. (6), art. 237 alin. (2) pct. 3 şi art. 20 din C. proc. civ., că prima instanţă şi-a întemeiat hotărârea, în parte, pe motive care nu au fost invocate de părţi ori de instanţă, fiind încălcat dreptul reclamantului de a le discuta şi combate, în considerarea principiului contradictorialităţii, respectiv a reţinut că judecătorul şi-a motivat decizia de efectuare a expertizei la INML Mina Minovici pentru că au fost invocate motive de imparţialitate şi prin faptul că atât domiciliul reclamantului cât şi al uneia din perechile de naşi de cununie se găsesc în Municipiul Iaşi.

Pe de altă parte, instanţa şi-a întemeiat hotărârea pe apărările pârâtei, cu toate că aceasta nu le-a probat, instanţa având obligaţia să ia în considerare doar susţinerile şi apărările probate. La dosar nu a existat nicio încheiere pronunţată de judecătorul B. în sensul că, în dosarele având ca obiect "tăgadă paternitate", ar fi încuviinţat efectuarea expertizelor doar de INML Mina Minovici Bucureşti. Astfel, înţelege să pună în discuţie respectarea sau încălcarea de către instanţa de fond a regulilor procesuale prin care se stabileşte situaţia de fapt în procesul civil.

A mai apreciat recurentul că instanţa nu a analizat deloc apărările sale, în sensul că nu era confirmată de nicio încheiere, dintre cele invocate de Inspecţia Judiciară, împrejurarea că şi alţi judecători ai Judecătoriei Focşani ar fi încuviinţat efectuarea expertizelor la fel ca doamna judecător B., ci, dimpotrivă, din încheierile enumerate de Inspecţia Judiciară rezultă că niciun alt judecător de la Judecătoria Focşani nu a încălcat regula de competenţă teritorială prevăzut de art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000.

A mai susţinut că nu este vorba despre o simplă încheiere dată cu nerespectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte competenţa teritorială, ci despre efectele pe cale de consecinţă ale acesteia, efecte care conduc la consfinţirea unei situaţii de fapt nereale, ca ar fi tatăl minorei C., cauzându-i o vătămare gravă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., a arătat recurentul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Pe de o parte, instanţa a ajuns la concluzia că încălcarea dispoziţiilor art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 nu a fost cu rea-credinţă sau din gravă neglijenţă, iar, pe de altă parte, a reţinut că sesizarea sa este contrară art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, având în vedere că stabilirea competenţei teritoriale a institutului de medicină legală a fost efectuată prin încheierea, care era supusă apelului odată cu fondul, motiv pentru care problema reclamată nu poate face obiectul unei cercetări disciplinare, deoarece ar însemna punerea în discuţie a unei soluţii pronunţate printr-o hotărâre judecătorească.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut recurentul că instanţa a interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, în raport de prevederile art. 99 lit. t) şi de prevederile art. 991 din aceeaşi lege.

Soluţiile nelegale dispuse prin încheieri sunt supuse controlului judiciar în condiţiile art. 466 alin. (4) C. proc. civ., însă, în opinia sa, posibilitatea îndreptării, în calea de atac, a unor măsuri nelegale dispuse prin încheiere, nu exclude posibilitatea tragerii la răspundere disciplinară a judecătorului care a încălcat o normă de drept material sau procesual în condiţiile art. 991 din Legea nr. 303/2004, întrucât scopul răspunderii disciplinare nu este repararea erorilor judiciare, ci sancţionarea judecătorului pentru abaterile de la îndatoririle de serviciu precum şi pentru faptele care afectează prestigiul justiţiei, potrivit art. 98 alin. (1) din Legea nr. 303/2004.

Respingerea cererii sale de aplicare a prevederilor art. 9 lit. c) din Regulamentul de aplicare a O.G. nr. 1/2000 şi stabilirea institutului de medicină legală care să efectueze expertiza medico-legală ADN contrar legii şi cererii sale constituie o manifestare de rea-credinţă sau cel puţin de gravă neglijenţă a judecătorului, care are obligaţia, potrivit art. 124 alin. (3) din Constituţie, de a se supune numai legii şi obligaţia de a respecta art. 7 alin. (2) din C. proc. civ., care consacră principiul legalităţii.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, având în vedere şi susţinerile părţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând, în esenţă, că nici Inspecţia Judiciară şi nici instanţa de judecată învestită cu soluţionarea contestaţiei exercitate împotriva unei rezoluţii de clasare nu pot formula aprecieri cu privire la soluţia şi la considerentele expuse prin încheierile/hotărârile pronunţate în dosarul nr. x/2017 al Judecătoriei Focşani şi la actele procesuale efectuate, deoarece aceste chestiuni ţin de esenţa activităţii de judecată, iar o greşeală evidentă, neîndoielnică, căreia îi lipseşte cea mai slabă justificare, nu a fost dovedită în cauză.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că, sub imperiul acestei norme de drept, se pot include doar neregularităţi de ordin procedural, care a atrag sancţiunea nulităţii sentinţei în condiţiile art. 174 C. proc. civ., altele decât cele prevăzute expres în cazurile de casare reglementate de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Acest motiv de casare vizează o singură ipoteză de nulitate, respectiv încălcarea formelor procedurale. Astfel, hotărârea poate fi casată pentru acest motiv atunci când se invocă, cu titlu de exemplu, nesemnarea minutei de către judecători; nerespectarea principiului oralităţii, al publicităţii şedinţelor de judecată; încălcarea dreptului de apărare urmare a nelegalei citări a părţii pentru ultimul termen de judecată; efectuarea expertizei cu nesocotirea prevederilor art. 335 alin. (1) şi art. 338 C. proc. civ. încălcarea dreptului de apărare dacă instanţa a admis apelul şi s-a pronunţat şi asupra fondului, fără ca părţile să fi pus concluzii şi asupra fondului; decăderea din administrarea unei probe cu nesocotirea prevederilor art. 254 din C. proc. civ.. lipsa încheierii de dezbateri sau nesemnarea acesteia; respingerea cererii de recuzare dacă a fost cauzată o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea hotărârii ş.a.m.d.

Or, recurentul-reclamant, după cum s-a reţinut la pct. 2 al prezentei decizii, nu a indicat niciun motiv care să poată fi încadrat în acest text de lege.

Argumentul său, referitor la motivarea sentinţei recurate pe aspecte ce nu ar fi fost puse în discuţia părţilor (dispunerea efectuării expertizei la INML Mina Minovici pe motiv că au fost invocate motive de imparţialitate şi pentru că domiciliile reclamantului şi al unora dintre naşii de cununie se găsesc în Municipiul Iaşi) nu este întemeiat, de vreme ce prima instanţă nu a făcut altceva decât să reţină aspectele avute în vedere de Judecătoria Focşani pentru a sublinia faptul că judecătorul nu a încălcat normele de drept în mod grav, neîndoielnic şi scuzabil.

Nici restul alegaţiilor recurentului (reţinerea în motivarea hotărârii a apărărilor pârâtei Inspecţia Judiciară, dispunerea în alte dosare al Judecătoriei Focşani a efectuării expertizelor de către INML Mina Minovici, nereţinerea argumentelor sale referitoare la alte încheieri prin care să se fi dispus efectuarea expertizelor de acelaşi institut, consecinţele încheierii prin care s-a dispus efectuarea expertizei) nu pot fi încadrate în ipoteza prevăzută de acest motiv de casare, nevizând aspecte de ordin procedural, ci, eventual, aspecte referitoare la modalitatea de motivare a hotărârii, respectiv motivul de casare prevăzut de pct. 6 al articolului 488 alin. (1) C. proc. civ., care urmează a fi analizat în continuare.

4.2. Astfel, cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., pe lângă aspectele menţionate mai sus, recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa cuprinde motive contradictorii, de vreme ce, pe de o parte, s-a analizat situaţia de fapt şi, pe de altă parte, instanţa a apreciat că încheierea prin care s-a dispus efectuarea expertizei medico-legale era supusă apelului odată cu fondul.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată va cuprinde "considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului s-a statuat că dreptul la un proces echitabil implică în sarcina instanţei obligaţia de a proceda la "un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa" (Hotărârea Albina împotriva României, Hotărârea Gheorghe împotriva României).

Or, contrar criticilor recurentului, preluarea de către prima instanţă a unor argumente invocate de pârâtă prin întâmpinare sau nepunctarea tuturor apărărilor sale nu echivalează cu nemotivarea hotărârii. După cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului-reclamant neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul acestui motiv de casare.

În opinia Înaltei Curţi, instanţa de primă jurisdicţie a procedat la o analiză detaliată a argumentelor părţilor implicate în raportul juridic dedus judecăţii, iar hotărârea pronunţată satisface cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în cuprinsul acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamant în contextul faptic dat.

De asemenea, considerentele reţinute în sentinţa recurată nu sunt contradictorii, după cum se va arăta, de altfel, şi în analiza motivului de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 alin. (1) Cod

4.3. Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul susţine că instanţa ar fi interpretat şi aplicat greşit prevederile art. 97 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 în raport cu art. 99 lit. t) şi art. 991 din aceeaşi lege şi, distinct, a aplicat greşit prevederile art. 991 din Legea nr. 303/2004.

Preliminar, Înalta Curte reţine că, potrivit principiului independenţei judecătorilor, consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004, constituie abatere disciplinară "t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală."

Aşadar, interpretând elementele constitutive ale abaterii prevăzute disciplinare menţionate, pentru a fi în prezenţa exercitării funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, în mod necesar, trebuie îndeplinite cumulativ, mai multe cerinţe (ca elemente constitutive ale acestei/acestor fapte).

Pentru existenţa relei credinţe, trebuie să se probeze încălcarea de către magistrat, în mod intenţionat, voit (cu ştiinţă) a normelor de drept material ori procesual în scopul (urmărind) vătămării unei persoane sau acceptând acest lucru.

Pentru existenţa gravei neglijenţe judecătorul sau procurorul trebuie să nesocotească din culpă normele de drept material ori procesual, însă nesocotirea trebuie să fie într-un mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil.

Relevante sunt şi considerentele extrase din cuprinsul Deciziei nr. 96/2017 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul de 5 judecători în Dosarul nr. x/2016, referitoare la interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 99 lit. t) teza a doua coroborat cu art. 991 alin. (2) din Legea nr. 303/2004:

"(i) Din punctul de vedere al laturii obiective, poate intra în sfera răspunderii disciplinare adoptarea unei decizii în afara oricăror prevederi procesuale sau pe baza unei erori macroscopice, pentru care un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă) nu poate găsi o justificare, astfel că pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale; (ii) prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", legiuitorul a stabilit gradul culpei ca fiind cel al culpei lata. Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară numai acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale. În concluzie, pentru angajarea răspunderii disciplinare în temeiul dispoziţiilor menţionate, probatoriul administrat trebuie să reflecte îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiţii: (i) încălcarea de către magistrat, în exercitarea funcţiei, din culpă, a dispoziţiilor legale; (ii) încălcarea dispoziţiilor legale să aibă caracter evident, neîndoielnic, fără justificare, în vădită contradicţie cu norma legală; (iii) această modalitate de exercitare a funcţiei să genereze consecinţe grave. Pentru a se reţine existenţa unei grave neglijenţe în sensul dispoziţiilor menţionate din Legea nr. 303/2004, se apreciază că încălcarea constatată este necesar să vizeze o normă imperativă onerativă/prohibitivă, întrucât nu se poate reţine caracterul evident, neîndoielnic şi nescuzabil în privinţa unei norme dispozitive permisive/supletive."

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că pârâta Inspecţia Judiciară trebuia să analizeze dacă există elemente vădite care să conducă la aprecierea atitudinii judecătorului în sensul reclamat, iar nu să cenzureze argumentele instanţei care a pronunţat încheierea/hotărârea care a produs nemulţumirea titularului sesizării.

Astfel cum în mod corect a reţinut judecătorul fondului, Inspecţia Judiciară, în urma verificărilor efectuate asupra aspectelor sesizate şi în limitele de competenţă conferite de lege, prin rezoluţia în litigiu a reţinut inexistenţa indiciilor care să conducă la săvârşirea de către magistratul verificat a abaterii sesizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 97 din Legea 303/2004:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

Deci, verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural. Modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţii reclamante într-o anumită cauză excedează competenţelor Inspecţiei Judiciare, nefiind permis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Sub acest aspect, reţine Înalta Curte că, prin Decizia nr. 2 din 11 ianuarie 2012 a Curţii Constituţionale, instanţa de contencios constituţional a statuat cu privire la art. 99 lit. t) şi art. 991 din Legea nr. 303/2004 că acestea "nu privesc instituirea unui control asupra hotărârilor judecătoreşti, ci sancţionează judecătorul pentru o anumită conduită. Hotărârile pe care acesta le pronunţă sunt supuse căilor de atac prevăzute de lege" şi că "nu instituie o nouă cale de atac împotriva hotărârilor judecătoreşti."

Obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând, în concret, operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, de interpretare a normelor juridice şi de apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Cu alte cuvinte, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti.

Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac prevăzute de lege, aspect avut în vedere corect de prima instanţă.

Pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător/procuror şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce, însă, nu este cazul în speţă.

În acest context, argumentele recurentului-reclamant vizează greşita administrare a probatoriului de către judecătorul vizat de sesizarea disciplinară (încuviinţarea şi administrarea probei cu expertiza medico-legală ADN) şi tind, în realitate, la o reapreciere a materialului probator şi la o diferită aplicare a unor norme legale în cadrul indicat în care a fost implicat, cerere incompatibilă cu analiza instanţelor judecătoreşti şi cu cea a Inspecţiei Judiciare.

Atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt. Interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare.

A admite altfel ar însemna, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

4.4. Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 49 din 20 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.