Liability for abusive language in satirical broadcast despite press freedom claims: limits of "value judgments" under the Audiovisual Code and ECHR

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 25.04.2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 328/29.03.2019 emise de pârât şi exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON sau, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie şi reducerea sancţiunii contravenţionale, proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia de 5.000 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 122 din 26 februarie 2020, Curtea a respins cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta A. S.R.L. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată, cu cheltuieli de judecată.

A susţinut recurenta-reclamantă că hotărârea recurată este pronunţată cu interpretarea greşită şi încălcarea dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare, în directă raportare la dreptul de exprimare, în raportare la dispoziţiile din Constituţia României, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi ale deciziilor Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Jurisprudenţa CEDO relevă, Cauza Corneliu Popa contra României, Cauza Bugan contra României, Cauza Mazăre şi Cumpănă contra României, Cauza Pauliukiene şi Pauliukas contra Lituaniei, Cauza Verlagsgruppe News GMBH contra Austriei, câteva idei fundamentale aplicabile speţei, şi anume că libertatea de exprimare a presei este mult mai largă decât libertatea de exprimare a altor persoane şi în măsura în care informaţiile relatate în presă au o minimă bază factuală, sunt justificate prin prisma libertăţii de exprimare, nefiind admisă cenzurarea lor.

În ceea ce priveşte emisiunea "B." din 17.01.2019, toate afirmaţiile jurnalistului trebuie analizate prin prisma dreptului la liberă exprimare, astfel cum este definit prin art. 10 din Convenţie, în raportare la calitatea de jurnalist a domnului C., dar şi în raportare la calitatea de om politic a persoanei înfierate, domnul D., în multipla sa calitate de membru în Consiliului Frontului Salvării Naţionale, secretar de stat în Ministerul de Interne şi consilier de stat la Administraţia Prezidenţială, unde protecţia convenţiei este maximă.

Faţă de cele reţinute de prima instanţă, instanţa de control este chemată să verifice dacă într-adevăr afirmaţiile jurnalistului la adresa persoanei înfierate se circumscriu sau nu jurisprudenţei CEDO, reprezentând sau nu o violare a art. 10 din Convenţie. Din analiza acestei jurisprudenţe (Cauza Petrina contra României, Cauza Albert-Engelmann-Gcsellschaft MBH contra Austriei), rezultă că, atunci când ne aflăm în prezenţa afirmaţiilor critice pe care presa le face cu privire la oamenii politici, controlul european este total, protecţia Convenţiei este maximă.

Subiectul de interes public tratat de jurnalistul C. s-a bazat pe articolele anterioare şi de notorietate. Este adevărat că în cadrul emisiunii se folosesc o serie de cuvinte şi expresii care pot fi caracterizate ca fiind exacerbate în contextul factual, dar acest lucru se datorează caracterului pamfletar al emisiunii, menit să stârnească interesul auditoriului.

De asemenea, este mai puţin importantă forma concretă de expresie, care poate fi chiar şi injurioasă, sub rezerva ca cele afirmate să nască o dezbatere de interes public, fără a viza în mod exclusiv viaţa privată a omului public. Deci, şi dacă s-ar admite existenţa unor asemenea afirmaţii ale jurnalistului, acestea se circumscriu oricum aceluiaşi drept la liberă exprimare, astfel cum este interpretat de jurisprudenţa CEDO.

Emisiunea "B." este o emisiune neconvenţională cu elemente de pamflet şi umor de calitate.

Instanţa de fond, prin sentinţa recurată, a interpretat greşit şi a încălcat dispoziţiile art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul audiovizualului, prin raportare la dreptul la liberă exprimare, la dispoziţiile Constituţiei României, la dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului şi la deciziile Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Referitor la emisiunea "E." din 21.01.2019, şi această emisiune este o emisiune neconvenţională cu elemente de pamflet şi umor de calitate, având, însă, doar subiecte din sport, având ca prezentatori pe jurnaliştii F. şi C..

Se menţin aspectele deja evidenţiate care se circumscriu dreptului la liberă exprimare şi faptului că afirmaţiile jurnalistului sunt simple opinii şi judecăţi de valoare ce vizează subiecte de interes public.

Este adevărat că în cadrul emisiunii se folosesc o serie de cuvinte şi expresii care pot fi caracterizate ca exacerbate în contextul factual, dar acest lucru se datorează caracterului pamfletar al emisiunii, menit să stârnească interesul auditoriului.

Referirile jurnalistului C. au vizat exclusiv o alegere estetică legată de vestimentaţia sportivei Serena Williams, fără legătură cu textul legal anterior amintit. Critica jurnalistului nu are astfel de însuşiri, din moment ce ţinutele vestimentare ale sportivei sunt subiecte de dezbatere, de actual şi masiv interes public, faţă de Codul vestimentar din tenisul feminin, dar şi faţă de interzicerea unor costume ale sportivei şi de corpolenţa sportivei, ca urmare a unei naşteri.

Instanţa de control judiciar este chemată să verifice dacă într-adevăr afirmaţiile jurnalistului C. se circumscriu sau nu jurisprudenţei CEDO, reprezentând sau nu o violare a art. 10 din Convenţie. Faţă de ţinuta sportivei, jurnalistul a intenţionat să evidenţieze o inadecvare a felului în care se prezintă în public, la un turneu de tenis de maximă importanţă.

A făcut recurenta-reclamantă referire la Decizia nr. 3524/2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie dată în Dosarul nr. x/2016, prin care a respins recursul CNA, precizând că, în speţă, niciuna dintre sportive nu s-a arătat lezată în mod public de afirmaţiile jurnalistului. În plus, din perspectiva libertăţii de exprimare, potrivit jurisprudenţei CEDO, limitele criticilor admisibile în cazul unui sportiv atât de notoriu sunt mult mai laxe în comparaţie cu cel al unui simplu particular, în lumina calităţii acestuia de persoană publică.

Referirile din cadrul emisiunii nu reprezintă altceva decât simple judecăţi de valoare, iar obligaţia de a le dovedi este deci imposibil de îndeplinit şi aduce atingere libertăţii de opinie, element fundamental garantat de art. 10 şi nu s-a exprimat în termeni injurioşi la adresa vreunei persoane. De asemenea, este mai puţin importantă forma concretă de expresie, care poate fi chiar injurioasă, deci, şi dacă s-ar admite existenţa unor asemenea afirmaţii ale jurnalistului, acestea se circumscriu oricum aceluiaşi drept la liberă exprimare.

Felul în care se încalcă codul vestimentar în cadrul unui turneu de tenis de către una dintre cele mai importante sportive din lume excedează aspectelor legate de viaţa privată a acesteia, iar dezbaterile sunt justificate în măsura în care privesc modalitatea în care se prezintă în public o persoană cu o astfel de notorietate.

Pe cale de consecinţă, afirmaţiile jurnalistului se circumscriu dreptului la liberă exprimare, neconstituind o încălcare a art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului.

3. Apărările formulate

Intimatul-pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în sensul că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.1. Reclamanta A. S.R.L. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 328/29.03.2019 a Consiliului Naţional al Audiovizualului prin care a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 10.000 RON pentru încălcarea prevederilor articolelor art. 40 alin. (5) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, cu modificările şi completările ulterioare.

În esenţă, în sarcina recurentei-reclamanta s-a reţinut că în cadrul emisiunilor "B." şi "E." din 17.01.2019, respectiv 21.01.2019, a fost folosit un limbaj injurios, fapt care contravine art. 40 din Codul audiovizualului.

Instanţa de fond a menţinut decizia emisă de Consiliul Naţional al Audiovizualului, soluţie împărătăşită de instanţa de control judiciar.

4.2. Nu pot fi reţinute susţinerile recurentei-reclamante vizând interpretarea eronată a dispoziţiilor art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, conform cărora moderatorii programelor au obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Recurenta-reclamantă aduce aceleaşi argumente pentru ambele emisiuni ce au făcut obiectul actului sancţionator, respectiv că aceste emisiuni au caracter neconvenţional cu elemente de pamflet şi umor de calitate şi că afirmaţiile jurnalistului, formulate în cadrul emisiunilor, nu reprezintă altceva decât simple judecăţi de valoare şi se circumscriu dreptului la liberă exprimare, garantat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de Constituţia României.

Or, discursul moderatorului, în care se folosesc termeni ca "imbecil" "analfabet", "stătea cu punga de rahat în fund", "arăta cum sunt maimuţele alea de la Grădina Zoologică cu fundul roşu", "dacă peste fundul acela pui nişte nădragi ... arăta exact cum arăta pe teren Serena Williams", "în loc s-o scuipe între dinţi la sfârşit când s-a terminat meciul", nu face altceva decât să evidenţieze folosirea unor expresii care aduc atingere dreptului la propria imagine a persoanelor vizate, fapt prohibit de normele legale.

Libertatea de exprimare, invocată de recurentă, poate face obiectul unor limitări în condiţiile legii. Astfel, contrar alegaţiilor acesteia, în sensul că forma concretă de expresie poate fi chiar injurioasă, circumscriindu-se dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte apreciază că dreptul la liberă exprimare nu este incompatibil cu folosirea unui limbaj civilizat, jurnalistul/moderatorul emisiunii având obligaţia de a nu încălca normele din Codul audiovizualului, în sensul folosirii unui limbaj injurios, care să afecteze demnitatea persoanelor vizate.

De asemenea, argumentul recurentei că ar fi vorba despre judecăţi de valoare nu poate fi reţinut. Expresiile folosite de moderatorul emisiunii nu reprezintă judecăţi de valoare, admisibile în cadrul discutării unui subiect de interes, ci expresii injurioase, care nu erau necesare pentru a exprima o opinie, fie ea şi negativă despre o persoană publică, politician sau sportiv.

Folosirea termenilor anterior menţionaţi, pentru a caracteriza o anumită persoană sau activitatea acesteia, depăşeşte chiar şi limitele unei "emisiuni neconvenţionale cu elemente de pamflet", care se vrea a avea "şi umor de calitate", după cum o descrie recurenta-reclamantă. Aceste expresii jignitoare sunt de natură să afecteze reputaţia, onoarea, imaginea publică şi demnitatea persoanei vizate, fără a aduce publicului căruia i se adresează vreo informaţie sau comunicare necesară şi utilă cu privire la subiectul discutat.

Deci, limbajul injurios, insultător nu reprezintă o judecată de valoare şi nu poate avea nicio justificare în economia discursului, depăşind limitele exerciţiului firesc al dreptului de liberă exprimare.

Referitor la invocarea jurisprudenţei CEDO, Înalta Curte reţine că, potrivit acesteia, libertatea de exprimare, garantată de art. 10 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, constituie unul din fundamentele esenţiale ale unei societăţi democratice şi una din cerinţele prioritare ale progresului societăţii. Conform art. 10 paragraful (2) din Convenţie, exercitarea libertăţilor cuprinse în dreptul la libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi şi poate fi supusă unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni prevăzute de lege, care constituie măsuri necesare într-o societate democratică.

CEDO a statuat, de asemenea, cu valoare de principiu, că oricine, inclusiv un jurnalist, care exercită libertatea sa de exprimare, îşi asumă "îndatoriri şi responsabilităţi" a căror întindere depinde de situaţia concretă în discuţie. Prin urmare, Curtea a decis că numai prin respectarea "îndatoririlor şi responsabilităţilor" ce-i revin, presa îşi îndeplineşte funcţia sa esenţială într-o societate democratică, fără a depăşi anumite limite, având misiunea de a comunica numai informaţii de interes public, în sensul dat acestei noţiuni în jurisprudenţa Curţii (Hotărârea Tammer c. Estoniei, 6 februarie 2001).

Contrar susţinerilor recurentei, exprimarea de către jurnalist a propriei opinii referitoare la subiectele discutate nu se poate face în orice condiţii şi în orice mod. Calitatea de formator de opinie a realizatorului emisiunii presupune o respectare riguroasă a principiilor de etică şi deontologie profesională şi trebuie să fie în concordanţă cu obligaţiile expres prevăzute de legislaţia audiovizuală la art. 40 alin. (5) din Codul audiovizualului, cum corect s-a reţinut în considerentele sentinţei recurate.

Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la respectarea dreptului persoanei la propria imagine, constatările primei instanţe fiind corecte în această privinţă.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte, reţinând că soluţia pronunţată de prima instanţă este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 122 din 26 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.