Validity of pandemic certificate requirements under Government Order and Constitutional limits on restricting fundamental rights

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată, la data de 07.01.2022, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Afacerilor Interne, suspendarea executării dispoziţiilor din anexele H.G. nr. 34/2022 până la soluţionarea cererii de anulare, precum şi anularea în întregime a H.G. nr. 34/2022.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 88 din 25 ianuarie 2022, Curtea a respins excepţiile inadmisibilităţii cererii de anulare şi a lipsei de interes, invocate de pârâţi.

A respins excepţia inadmisibilităţii cererii de suspendare a executării H.G. nr. 34/2022, invocată de pârâtul Guvernul României.

A respins cererea de anulare formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

A respins cererea de suspendare executare, ca neîntemeiată.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, în ceea ce priveşte anularea actului administrativ atacat, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei în ceea ce priveşte dezlegarea dată fondului, cu trimitere spre rejudecare.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a susţinut recurentul că sunt contradictorii considerentele hotărârii nereferindu-se la motivele invocate în acţiune. Observaţiile pe care Ministerul Justiţiei, prin Adresa nr. x/2022, şi Consiliul Legislativ, prin Avizul nr. x/05.01.2022, nu au constituit preocupare a instanţei şi nici critica sa întemeiată pe acestea.

Nu a constituit obiect de preocupare nici ceea ce a invocat referitor la desfiinţarea drepturilor fundamentale realizată prin îngrădirile, condiţionările şi discriminările impuse, raportat la orice tip de activitate socială pe care ar putea-o desfăşura, discriminări între persoanele vaccinate şi netestate şi persoanele nevaccinate.

Chiar şi în modalitatea subsidiară de permisiune, respectiv prin purtarea unui anumit tip de mască ori cea a testării (pentru persoanele nevaccinate), aceste măsuri sunt oricum discriminatorii, raportat la toate activităţile pentru care sunt impuse.

Nu a făcut obiect de analiză nici critica vicierii consimţământului decurgând din faptul că, faţă de cheltuiala constantă pe care ar reprezenta-o permanenta testare, această condiţionare reprezintă practic o constrângere la vaccinare, ceea ce încalcă liberul consimţământ în ceea ce priveşte supunerea la o intervenţie medicală, consimţământ garantat de art. 13 din Legea nr. 46/2003 şi de art. 67 C. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că dispoziţiile contestate, din cauza încălcării consimţământului, încalcă art. 13 din Legea nr. 46/2003 şi art. 67 din C. civ.. De asemenea, încalcă art. 3 din Regulamentul UE 2021-953 care prevede certificatul digital numai pentru a facilita titularilor acestuia exercitarea dreptului de liberă circulaţie pe durata pandemiei, iar nu pentru restrângerea unor drepturi fundamentale.

H.G. nr. 34/2022 este emisă cu încălcarea chiar a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, pe care se întemeiază, încălcând şi principiile caracterului temporar al restrângerii drepturilor prevăzute în art. 53 din Constituţia României şi al posibilităţii restrângerii doar prin lege, aspecte care rezultă şi din observaţiile pe care Ministerul Justiţie le-a făcut prin Adresa nr. x/2022.

Toate aspectele de nelegalitate pe care le-a invocat sunt dovedite cu prisosinţă nu doar prin înscrisul emis de Ministerul Justiţiei, ci şi prin Avizul Consiliului Legislativ nr. 15/15.01.2022 în care se reţine încălcarea, prin H.G. nr. 34/2022, unor minime rigori de previzibilitate, a regimului de protecţie privind datele cu caracter personal, neîndeplinirea condiţiei esenţiale ca restrângerile să fie prevăzute prin lege, nedefinirea schemei complete de vaccinare ori a noţiunii de mască FFP2.

Toate restricţiile impuse prin H.G. nr. 34/2022 (la fel ca ultimele H.G.-uri, de altfel) încalcă Regulamentul UE 2021/953 şi încalcă dispoziţiile art. 16, 22, 23, 25, 26, 33 şi 34 din Constituţie, dispoziţiile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 137/2000.

A mai arătat recurentul că la toate aceste discriminări este supus ca cetăţean român care nu mai poate intra în nicio instituţie publică, nu mai poate participa la evenimente culturale, la activităţi sociale, nu mai poate intra în restaurante, nu are acces la niciun loc public fără certificatul verde sau mască chirurgicală.

A mai prezentat argumente în combatarea faptului că persoanele nevaccinate au posibilitatea exercitării unui drept dacă se testează, reiterând întrebările formulate prin acţiune, cu privire la aspecte referitoare la cine garantează că va răspunde pentru orice efect secundar ar putea avea vaccinul, la cât de liber asumat este actul vaccinări, atât timp cât ajunge practic să fie forţat să se vaccineze, şi la cine garantează că nu i se va cere, după ce-şi va asuma riscul vaccinării, să se şi testeze ulterior în mod permanent.

A concluzionat recurentul că importanţa verificării legalităţii măsurilor instituite prin dispoziţiile normative criticate este crucială pentru că ele vizează absolut toate domeniile de activitate socială ale unei persoane, indiferente că este vorba de locul de muncă, de magazin, de un restaurant ori de un spaţiu de agrement ori de cultură.

3. Apărările formulate. Recursul incident

3.1. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia netimbrării recursului şi excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului.

Pe fondul căii de atac, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Odată cu întâmpinarea, Ministerul Afacerilor Interne a formulat şi recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care a criticat soluţiile date de prima instanţă excepţiei inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţiei lipsei de interes a reclamantului în promovarea acţiunii.

Referitor la soluţia dată asupra inadmisibilităţii acţiunii pentru lipsa procedurii prealabile, a invocat recurentul, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 7 şi art. 1 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, judecătorul având obligaţia să ţină seama de acestea, deoarece legiuitorul nu a intervenit pentru reglementarea unei proceduri speciale, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 392/2021.

Referitor la excepţia lipsei de interes, recurentul a susţinut, în esenţă, aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi (2) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că reclamantul nu a invocat interesul propriu, particular vătămat, motivele arătate fiind de ordin general.

3.2. Intimatul-pârât Guvernul României a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, pentru netimbrare şi pentru nemotivare, apreciind că cererea de recurs nu îndeplineşte exigenţele prevăzute de art. 486 alin. (2) C. proc. civ., necuprinzând indicarea motivelor de nelegalitate a sentinţei recurate.

În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant şi de recurentul-pârât, Înalta Curte constată că recursul principal formulat de reclamant şi recursul incident formulat de Ministerul Afacerilor Interne sunt nefondate.

4.1. Recurentul-reclamant A. a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Înalta Curte, referitor la motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., constată că nu poate fi avut în vedere, susţinerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond.

Înalta Curte constată că deşi, la nivel formal, recurentul-reclamant a invocat incidenţa acestui motiv de casare, prevăzut pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

După cum s-a expus la pct. 2 al prezentei decizii, recurentul s-a limitat la a reitera aceleaşi argumente formulate în faţa instanţei de fond, cu privire la nelegalitatea actului atacat, care ar încălca anumite dispoziţii legale şi constituţionale.

Recurentul nu şi-a circumstanţiat în niciun mod critica de nelegalitate a hotărârii instanţei de fond şi nu a motivat de ce instanţa ar fi încălcat sau ar fi aplicat greşit normele de drept material incidente cauzei.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, însă recurentul nu s-a referit în niciun fel la considerentele hotărârii recurate.

Prin urmare, exprimarea nemulţumirii faţă de soluţia adoptată, expunerea unor păreri şi interpretări personale şi aprecierea recurentului că instanţa ar fi aplicat sau interpretat eronat dispoziţiile legale, fără a preciza, însă, în ce constă eroarea instanţei, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea primei instanţe ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei.

Însă, Înalta Curte apreciază că nu se poate reţine aspectul învederat de intimatul-pârât Guvernul României, referitor la nulitatea recursului pentru nemotivare, pentru că pot face obiectul analizei instanţei de recurs criticile ce se pot circumscrie motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., nemotivarea hotărârii.

Dar, contrar afirmaţiilor recurentului-reclamant, din analiza hotărârii recurate, rezultă fără echivoc faptul că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor părţilor, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Fără a relua considerentele hotărârii recurate, care nu sunt nicidecum contradictorii, Înalta Curte constată că instanţa de fond a răspuns punctual tuturor argumentelor reclamantului, referitoare la aşa-zisa desfiinţare a drepturilor fundamentale, la îngrădiri, condiţionări şi discriminări care ar fi impuse de actul atacat, la obligativitatea vaccinării sau testării, la pretinsa vătămare a reclamantului şi, inclusiv, la cele două avizele prezentate de Ministerul Justiţiei şi de Consiliul Legislativ.

Deci, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia respingerii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, că instanţa nu este obligată să răspundă fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentului neputând să atragă casarea hotărârii.

Astfel, nu se poate aprecia a fi îndeplinită ipoteza prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în sensul că hotărârea nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază, în opinia Înaltei Curţi motivarea primei instanţe oferind garanţiile unui proces echitabil, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra hotărârii pronunţate.

4.2. În ceea ce priveşte recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne, Înalta Curte reţine că prima critică a acestuia priveşte greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru lipsa plângerii prealabile.

Această critică este nefondată, pentru că Decizia CCR nr. 392/2021 este aplicabilă în cauză, însă nu în sensul şi în interpretarea recurentului-pârât.

Curtea Constituţională, în considerentele deciziei, a arătat expres, la pct. 47, că aplicarea procedurii de judecată reglementate de Legea nr. 554/2004 ar face imposibilă pronunţarea unei hotărâri într-un timp mai scurt de 30 zile, astfel încât efectele acestei hotărâri nu ar fi apte să înlăture în mod concret consecinţele acelor administrative emise în temeiul Legii nr. 55/2020 şi nu ar asigura un drept efectiv de acces la justiţie. Prin aceeaşi decizie s-a arătat că Legea nr. 55/2020 nu se completează cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004.

Recurentul-pârât consideră că remediul juridic este ca însuşi legiuitorul să reglementeze pentru viitor o procedură care să garanteze un drept efectiv de acces la justiţie şi nu înlăturarea aplicabilităţii prevederilor art. 7 din Legea nr. 554/2004, în speţa de faţă, astfel cum în mod greşit a procedat prima instanţă.

Însă, este lipsită de suport legal susţinerea recurentului, pentru că deciziile Curţii Constituţionale au aplicabilitate imediată în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecat, fiind obligatorii, astfel că, referitor la actele avute în vedere de Decizia CCR nr. 392/2021, nu este obligatorie procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea contenciosului administrativ.

Nici susţinerea formulată prin recursul incident de către Ministerul Afacerilor Interne, privind greşita respingere a excepţiei lipsei de interes pentru că reclamantul nu ar fi invocat un interes propriu, particular, vătămat, nu este fondată, prima instanţă analizând în concret această chestiune, în cazul fiecărui argument adus de reclamant prin acţiunea formulată.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge atât recursul formulat de reclamant cât şi recursul incident formulat Ministerul Afacerilor Interne, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 88 din 25 ianuarie 2022 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul incident formulat de pârâtul Ministerul Afacerilor Interne împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.