Judge’s reputation challenge barred as untimely; action inadmissible, costs awarded against plaintiff.

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, la data de 13.10.2020, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători şi B., anularea Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru judecători, cu consecinţa respingerii solicitării doamnei judecător B. de apărare a reputaţiei profesionale.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 45 din 9 martie 2021, Curtea a respins, ca nefondată, excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

A admis excepţia lipsei de interes, invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii şi, în consecinţă, a respins, ca lipsită de interes, acţiunea formulată de reclamantă.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei Curţii de Apel Alba Iulia în vederea soluţionării fondului.

După ce a prezentat premisele cauzei, recurenta-reclamantă a susţinut că hotărârea este nelegală raportat la aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 40 din HCSM nr. 1073/2018 coroborate cu art. 53-54 ale Regulamentului aprobat prin HCSM nr. 1027/2012 raportat la art. 48 din Regulamentul CSM.

Procedura descrisă de aceste regulamente trebuie coroborată cu prevederile art. 48 din Regulamentul CSM care stabilesc posibilitatea oricărei persoane de a ataca hotărârile Secţiilor la instanţa de contencios administrativ. Limitarea acestei căi de atac la persoana judecătorului/procurorului vizat de hotărâre este nelegală, câtă vreme legea nu distinge în sensul reţinut de instanţa de fond.

A mai apreciat recurenta că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 30 din Legea nr. 317/2004 raportat la jurisprudenţa ÎCCJ pronunţată cu privire la aplicarea acestui text de lege.

Instanţa a omis faptul că situaţia dedusă judecăţii este una atipică, îndepărtându-se de la situaţiile analizate de ÎCCJ prin deciziile reţinute de instanţă, pentru că cererea doamnei judecător B. pune în discuţie apărarea propriei reputaţii în detrimentul reputaţiei sale, care, asemenător acesteia, se bucură de poziţia de judecător având, însă, începând cu anul 2017, şi calitatea de membru al CSM. Situaţia de faţă este una specială, determinată de materia specială pe care o pune în discuţie, cariera magistratului, nu doar a celui care a formulat cererea de apărare a reputaţiei profesionale, ci şi a celui împotriva căruia s-a solicitat apărarea reputaţiei.

Nominalizarea sa în cuprinsul hotărârii atacate, de 14 ori, dublată de punerea la îndoială a propriei reputaţii prin caracterizarea conduitei sale ca fiind una culpabilă, trădează natură juridică a hotărârii, de act administrativ cu caracter individual cu dublu destinatar, atât titularul cererii de apărare a reputaţiei profesionale şi, în aceeaşi măsură, reclamanta, ca magistrat în sarcina căruia s-a stabilit vinovăţia faţă de cererea doamnei B..

Instanţa a interpretat şi aplicat greşit şi dispoziţiile art. 29 alin. (5) şi (7) din Legea nr. 317/2004, apreciind că aceste prevederi s-ar aplica strict în cazul hotărârilor pronunţate de plenul CSM, pentru că, atâta vreme cât textul art. 9 din Legea nr. 304/2004 nu distinge cu privire la persoana care ar putea ataca hotărârea secţiei CSM şi, totodată, există un text de lege care în materia hotărârilor CSM stabileşte că pot fi atacate de orice persoană interesată, atunci acelaşi raţionament trebuie aplicat şi în cazul hotărârilor Secţiilor CSM. Interpretarea instanţei de fond trasează o diferenţă nejustificată între hotărârile CSM şi cele ale Secţiilor CSM pronunţate în aceeaşi materie, fapt care ar putea conduce la situaţii discriminatorii.

A mai suţinut recurenta că instanţa a interpretat greşit prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004, reţinând că acestea nu ar avea relevanţă, pentru că, atâta vreme cât prin art. 9 din Legea nr. 304/2004 legiuitorul a înţeles să recunoască competenţa instanţei de contencios administrativ de a analiza legalitatea hotărârilor CSM, atunci în mod evident trebuie admis faptul că în viziunea legiuitorului aceste hotărâri trebuie considerate veritabile acte administrative supuse cenzurii instanţelor de contencios administrativ. Aceasta înseamnă că şi condiţia interesului în promovarea acţiunii trebuie interpertată în concordanţă cu prevederile Legii nr. 554/2004, care prevăd că noţiunea de interes legitim este o chestiune care ţine de fondul litigiului care urmează a fi dezlegată pe baza probelor administrate.

În concret, interesul său există câtă vreme, prin admiterea solicitării doamnei judecător B., îi este afectată propria carieră, afirmaţiile sale fiind caracterizate ca fiind dăunătoare reputaţiei unui alt magistrat.

A mai apreciat recurenta că instanţa a interpretat eronat prevederile art. 9 din Legea nr. 304/2004 din perspectiva imposibilităţii de obţinere a unui folos prin promovarea prezentului demers, contrar principiului legalităţii, pentru că, în materia contenciosului administrativ, orice act se bucură de prezumţia de legalitate până la momentul la care este revocat ori anulat de o instanţă judecătorească.

În realitate, inclusiv un eventual viitor demers de obţinere de despăgubiri, demers la care face referire instanţa de fond, ar trebui condiţionat de verificarea prealabilă a legalităţii hotărârii secţiei pentru judecători. În caz contrar, o eventuală acţiune de acest gen ar trebui respinsă ca neîntemeiată, căci ar pune în discuţie legalitatea unui act administrativ necontestat în termenul prevăzut de lege şi care se bucură de prezumţia de legalitate.

3. Apărările formulate. Recursul incident

3.1. Intimatul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că instanţa de fond a aplicat corect dispoziţiile de drept material incidente în cauză în ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes în promovarea acţiunii.

3.2. Odată cu întâmpinarea, în condiţiile art. 491 raportat la art. 474 C. proc. civ., Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs incident, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a dispus în mod netemeinic şi nelegal cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A arătat recurentul-pârât că formularea plângerii prealabile cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 7 din Legea nr. 554/2004 echivalează cu neparcurgerea procedurii plângerii prealabile şi, totodată, cu neîndeplinirea unei dintre condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune.

Recurenta-reclamantă a formulat plângere prealabilă împotriva Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a secţiei pentru judecători din cadrul CSM la data de 16.07.2020, plângere ce a fost respinsă ca tardiv formulată în şedinţa secţiei pentru judecători din 24.09.2020.

Termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile, calculat conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, recurenta nefiind destinatarul hotărârii contestate, ar fi început să curgă de la data publicării acestei hotărâri pe site-ul CSM, respectiv 22.04.2020, moment obiectiv când cel mai târziu recurenta trebuia şi putea să ia cunoştinţă de hotărârea contestată.

Însă, în contextul Decretului nr. 195/16.03.2020, care a instituit starea de urgenţă pe teritoriul României pe o durată de 30 de zile începând cu 16.03.2020, şi al Decretului nr. 240/14.04.2020, care a prelungit cu încă 30 de zile starea de urgenţă, până pe data de 14.05.2020, termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile a început să curgă de la momentul încetării stării de urgenţă, respectiv 15.05.2020, şi s-a împlinit pe data de 15.06.2020, aceasta fiind ultima zi în care se putea formula plângerea prealabilă împotriva hotărârii atacate.

De la momentul publicării hotărârii pe site-ul CSM, 22.04.2020, orice persoană a putut lua cunoştinţă de conţinutul hotărârii.

A precizat recurentul că, fiind constatate mai multe erori materiale, hotărârea a fost retrasă de pe site, la data de 17.06.2020, procedându-se la îndreptarea acestora, conform art. 47 alin. (9) raportat la art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a CSM aprobat prin HCSM nr. 1073/03.12.2018, cu modificările şi completările ulterioare, prin procesul-verbal întocmit în aceeaşi zi. La data de 18.06.2020, hotărârea a fost republicată pe site-ul CSM, aspectele corectate neconducând la schimbarea conţinutului actului atacat.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii prealabile nu a început să curgă de la data republicării hotărârii pe site-ul CSM, îndreptarea erorilor materiale şi republicarea hotărârii neavând niciun efect cu privire la data publicării hotărârii pe site-ul CSM la data de 22.04.2020 şi nici cu privire la termenul de 30 de zile pentru formularea plângerii, neputându-se aprecia că ar începe să curgă un nou termen pentru formularea plângerii prealabile.

De asemenea, termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 15.06.2020, anterior chiar momentului retragerii hotărârii de pe site în vederea îndreptării erorilor materiale, 17.06.2020.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte constată că ambele recursuri vizează soluţionarea de către instanţa fondului a două excepţii, respectiv excepţia lipsei interesului şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru tardivitatea formulării procedurii prealabile.

În raport cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei, primează analiza recursului incident formulat de Consiliul Superior al Magistraturii vizând soluţia dată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

În analiza recursului incident, instanţa de recurs are în vedere cele statuate prin Decizia nr. 14/2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent să judece recursul în interesul legii, prin care s-a statuat că, în aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 472 şi art. 491 C. proc. civ., apelul sau recursul incident nu poate fi limitat la obiectul apelului sau recursului principal, ci poate viza orice alte soluţii cuprinse în dispozitivul hotărârii atacate şi/sau considerentele acesteia.

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a actelor şi lucrărilor dosarului şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul incident este fondat, instanţa de fond interpretând eronat dispoziţiile art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 din punct de vedere al momentului la care s-a împlinit termenul pentru formularea plângerii prealabile, astfel că recursul principal, referitor la soluţia instanţei de fond asupra excepţiei lipsei de interes, nu se mai impune a fi analizat, urmând a fi respins.

4.1. Înalta Curte reţine că Hotărârea nr. 52 din 16 ianuarie 2020 emisă de secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii reprezintă un act administrativ cu caracter individual, fiind emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, şi adresat unei persoane determinate.

Aspect corect reţinut de prima instanţă, recurenta-reclamantă A. este un terţ faţă de hotărârea contestată, nefiind destinatarul acesteia.

Conform art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, "Este îndreptăţită să introducă plângere prealabilă şi persoana vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ cu caracter individual, adresat altui subiect de drept. Plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, se va introduce în termen de 30 de zile din momentul în care persoana vătămată a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul actului. Pentru motive temeinice, plângerea prealabilă se poate formula şi peste termenul de 30 de zile, dar nu mai târziu de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă, pe orice cale, de conţinutul acestuia. Termenul de 6 luni prevăzut în prezentul alineat, precum şi cel prevăzut la alin. (1) sunt termene de prescripţie."

Art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004 prevede că plângere prealabilă reprezintă cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

4.2. În cazul hotărârilor Consiliului Superior al Magistraturii, publicarea acestora pe site-ul instituţiei reprezintă momentul obiectiv de la care orice persoană interesată se presupune că a luat/putea lua cunoştinţă de conţinutul acestora şi, corelativ, începe să curgă termenul pentru formularea plângerii prealabile.

Aspect necontestat, hotărârea ce face obiectul acţiunii a fost publicată pe site-ul Consiliului Superior al Magistraturii la data de 22.04.2020.

Însă, instanţa de fond a reţinut că, sub aspectul începerii termenului prevăzut de art. 7 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, relevantă este data de 18.06.2020, când hotărârea a fost republicată urmare a constatării unor erori materiale constatate ulterior momentului iniţial al publicării acesteia, din 22.04.2020.

Înalta Curte, analizând procesul-verbal de îndreptare a erorilor materiale strecurate în cuprinsul Hotărârii nr. 52/16.01.2020 a secţiei pentru judecători şi erorile materiale evidenţiate în forma iniţială a hotărârii, găseşte neîntemeiate aprecierile instanţei de fond, avându-se în vedere că, într-adevăr, după cum a precizat recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, aspectele corectate nu au schimbat în niciun fel conţinutul actului atacat.

Se constată că erorile materiale corectate au constat în înlocuirea unor cuvinte scrise fără diacritice, adăugarea sau eliminarea unor ghilimele sau unor virgule, îndreptarea unor nume proprii scrise fără majusculă de început, înlocuirea unor prepoziţii, adăugarea unor articole genitivale, îndreptare care a fost efectuată în conformitate cu procedura prevăzută de art. 47 alin. (9) raportat la art. 22 alin. (9) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului Superior al Magistraturii aprobat prin HCSM nr. 1073/2018.

Deci, termenul prevăzut de lege pentru formularea plângerii prealabile a început să curgă la data de 22.04.2020, data publicării hotărârii pe site-ul CSM, republicarea hotărârii în forma recorectată la data de 18.06.2020 neputând produce efecte juridice, în sensul că ar începe să curgă un nou termen pentru formularea plângerii.

Nu se poate considera, după cum argumentează recurenta-reclamantă prin întâmpinarea la recursul incident, că abia la data de 18.06.2020, data republicării, hotărârea ar fi putut fi cunoscută în forma sa completă, de vreme ce erorile materiale care au fost îndreptate erau erori materiale evidente, care nu au schimbat cu nimic forma, conţinutul şi înţelesul actului.

De altfel, se impune a fi reţinut aspectul învederat de recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, în sensul că termenul de 30 de zile s-a împlinit la data de 15.06.2020 (fiind prelungit în condiţiile stării de urgenţă), anterior chiar momentului la care a fost retrasă hotărârea de pe site în vederea îndreptării erorilor materiale, 17.06.2020, astfel că recurenta-reclamantă nu se putea prevala de republicarea hotărârii pentru a dovedi respectarea termenului plângerii prealabile.

Prin urmare, în mod corect plângerea prealabilă formulată de recurenta-reclamantă A. a fost respinsă ca tardiv formulată în Şedinţa secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii din data de 24.09.2020.

Procedura prealabilă este reglementată ca o condiţie specială, obligatorie, de exercitare a dreptului la acţiune, ca un fine de neprimire a acţiunii, şi este obligatorie, neîndeplinirea acesteia sau îndeplinirea cu nerespectarea termenului prevăzut de lege afectând însuşi dreptul la acţiune în contencios administrativ şi fiind sancţionată cu respingerea cererii ca inadmisibile, în acord cu art. 7 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 193 alin. (1) C. proc. civ.

Or, în raport cu actele dosarului, în cauză, nu a fost îndeplinită această cerinţă obligatorie, reclamanta adresându-se cu plângere prealabilă cu nerespectarea termenului prevăzut de lege.

4.3. Pe lângă cele arătate, în ceea ce priveşte argumentele recurentei-reclamante în sensul că publicarea actului pe site-ul autorităţii nu ar putea constitui nici măcar o prezumţie relativă de cunoaştere a existenţei actului, Înalta Curte reţine, în raport cu circumstanţele factuale ale cauzei, că recurenta-reclamantă A., în calitate de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, a fost prezentă în şedinţa din 16.01.2020 şi s-a abţinut de la votul prin care fost soluţionată cererea privind apărarea reputaţiei profesionale formulate de doamna judecător B..

Deci, cu atât mai mult, recurenta cunoştea soluţia dată asupra cererii de apărare a reputaţiei profesionale şi, dacă se considera vătămată de actul emis de secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, putea să urmărească emiterea şi publicarea hotărârii.

Prin urmare, în mod eronat prima instanţă a apreciat că procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004 a fost respectată în cauză.

4.4. Faţă de cererea recurentului-pârât Consiliul Superior al Magistraturii de obligare a recurentei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de taxa judiciară de timbru pentru recurs, Înalta Curte, reţinând culpa procesuală a recurentei-reclamante, în temeiul art. 453 C. proc. civ., o va admite.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul reclamantei, va admite recursul incident, va casa hotărârea recurată şi, în rejudecare, va admite excepţia inadmsibilităţii acţiunii invocată de pârât, va respinge acţiunea reclamantei, ca inadmisibilă, şi va obliga recurenta-reclamantă la plata sumei de 100 RON cheltuieli de judecată către recurentul-pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 45 din 9 martie 2021 a Curţii de Apel Alba-Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul incident formulat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători împotriva aceleiaşi sentinţe.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

Respinge acţiunea reclamantei A., ca inadmisibilă.

Obligă recurenta-reclamantă A. la plata sumei de 100 RON către recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.