Taxability of wind turbine support towers under the "building" definition in the Fiscal Code and procedural capacity of local municipal authorities

Şedinţa publică din data de 19 mai 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 07.12.2018, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele, anularea Deciziei de impunere nr. x/14.03.2018, a Notei de plată nr. x/14.03.2018, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 1 din 11 ianuarie 2021, Curtea a admis acţiunea formulată de reclamantă, a anulat Decizia de impunere nr. x/14.03.2018 şi Nota de plată nr. x/14.03.2018, obligând pârâţii la plata cheltuielilor de judecată, însumă de 7.315,17 RON (taxă judiciară de timbru şi onorariu de avocat).

În practicaua aceleiaşi sentinţe, Curtea a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Primarul Comunei Fântânele şi excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Fântânele.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei hotărâri, pârâţii Comuna Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, în principal, respingerea cererii de chemare în judecată ca îndreptată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală de folosinţă, iar, în subsidiar, respingerea acţiunii, ca nefondată.

Au susţinut recurenţii-pârâţi că instanţa în mod greşit a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele, în raport cu dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 215/2001.

Instanţa a respins greşit ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere vizând anularea deciziei de impunere şi a înştiinţării de plată, pentru că, potrivit art. 218 Codul de procedură fiscală, poate fi atacată doar decizia dată de organul fiscal competent în soluţionarea contestaţiei împotriva actului administrativ-fiscal de impunere.

Au mai arătat recurenţii, referitor la cele reţinute de instanţa de fond cu privire la anularea Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1210/2014 şi a Deciziei Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 în mod definitiv în Dosarul nr. x/2015, că intenţia legiuitorului a fost, în anul 2018, prin Legea nr. 285/2018, de a impozita inclusiv construcţiile reprezentând turnurile de susţinere a turbinelor eoliene.

Astfel, soluţia instanţei este dată cu interpretarea eronată a normelor de drept material incidente, din perspectiva interpretării nefondate a dispoziţiilor Codul fiscal cât şi din perspectiva aplicării unor hotărâri judecătoreşti care nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii şi care nu sunt aplicabile cauzei.

Instanţa a reţinut că Decizia nr. 5/2014 a Comisiei Fiscale Centrale ar fi actul de bază al debitării reclamantei, însă a procedat la debitarea acesteia din perspectiva prevederilor fiscale în vigoare la momentul respectiv, respectând prevederile legale în materie fiscală.

Deşi Decizia nr. 5/2014 a CFC a fost anulată prin sentinţa civilă nr. 3284/25.09.2017 a Curţii de Apel Bucureşti din Dosarul nr. x/2015, nu influenţează cu nimic soluţionarea cauzei, în condiţiile în care au debitat construcţii (la momentul debitării) iar la ora actuală aceleaşi construcţii sunt debitate conform Codul fiscal.

Turnurile de susţinere a turbinelor eoliene au acelaşi plan, aceeaşi structură, construcţie şi utilitate în prezent aşa cum aveau şi la momentul la care au fost ridicate şi puse în funcţiune, sens în care este o situaţie absurdă în care se anulează decizii de impunere pe motiv că turnurile de susţinere nu erau construcţii supuse impozitării anterior anului 2018, dar după decembrie 2018 se prevede în Codul fiscal că în categoria de clădiri sunt incluse şi turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene. Tocmai această contradicţie juridică prezintă caracterul nefondat al motivelor expuse de instanţa de fond în privinţa anulării actelor administrative atacate.

Au susţinut recurenţii că au respectat obligaţiile legale în vigoare la momentul respectiv, obligaţii statuate în art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Pe cale de consecinţă, nu se poate reţine în cauză incidenţa anulării Deciziei nr. 5/2014 a CFC, practic, prin hotărârea recurată, anulându-se dispoziţiile Codul fiscal în vigoare la data emiterii deciziei de impunere atacate.

3. Apărările formulate

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului sau, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Referitor la excepţia nulităţii recursului, a apreciat intimata-reclamantă că susţinerile recurenţilor nu se încadrează în motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi, implicit, nici în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., neindicându-se, în mod concret, ce dispoziţii legale au fost încălcate sau aplicate eronat de Curtea de Apel Bucureşti şi, sub un al doilea aspect, recurenţii invocând critici de netemeinicie, ce privesc componenţa turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene.

Pe fondul recursului, intimata-reclamantă a arătat că instanţa în mod corect a respins excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere care vizează anularea deciziei de impunere şi a înştiinţării de plată, a precizat intimata-reclamantă că această excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, instanţa nepronunţându-se asupra unei asemenea excepţii.

A mai susţinut intimata că nu este de natură să atragă nelegalitatea hotărârii recurate faptul că instanţa de fond a reţinut în considerente aspecte din motivare sentinţei nr. 3284/2017 pronunţate în Dosarul nr. x/2015 al Curţii de Apel Bucureşti şi că, anterior datei de 06.12.2018, turnurile de susţinere a turbinelor eoliene nu au fost calificate de legiuitor ca fiind clădiri.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţii-pârâţi, Înalta Curte constată că recursul este fondat, însă numai în ceea ceea ce priveşte critica adusă soluţiei de respingere a excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Fântânele, în rest alegaţiile recurenţilor neputând fi primite.

4.1. Referitor la excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a pârâtei Primăria Comunei Fântânele, prima instanţă, pentru a respinge excepţia, a avut în vedere dispoziţiile art. 56 C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că reclamanta A. S.R.L. a chemat în judecată Comuna Fântânele, Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele.

Potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale (astfel cum era în vigoare în perioada de referinţă), administraţia publică în unităţile administrativ-teritoriale se organizează şi funcţionează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale, legalităţii şi al consultării cetăţenilor în soluţionarea problemelor locale de interes deosebit.

Potrivit art. 3 alin. (1) şi (2) din lege,

"(1) Prin autonomie locală se înţelege dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii.

(2) Acest drept se exercită de consiliile locale şi primari, precum şi de consiliile judeţene şi preşedinţii acestora, autorităţi ale administraţiei publice locale alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.".

De asemenea, conform art. 77 din lege, primarul, viceprimarul, secretarul unităţii administrativ-teritoriale şi aparatul de specialitate al primarului constituie o structură funcţională cu activitate permanentă, denumită primăria comunei, oraşului sau municipiului, care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, soluţionând problemele curente ale colectivităţii locale.

Din analiza acestor dispoziţii legale rezultă că primăria este doar o structură funcţională care duce la îndeplinire hotărârile consiliului local şi dispoziţiile primarului, şi nu o unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică.

În aceste condiţii, se impunea admiterea excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele, în cauză putând sta în judecată, în calitate de pârâţi, Comuna Fântânele, unitate administrativ-teritorială cu personalitate juridică, şi Primarul Comunei Fântânele.

4.2. În ceea ce priveşte critica recurenţilor-pârâţi referitoare la greşita respingere a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii vizând anularea deciziei de impunere şi a înştiinţării de plată, în raport cu art. 218 Codul de procedură fiscală, Înalta Curte constată că această excepţie a fost invocată pentru prima dată în recurs.

Or, reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Având în vedere efectele principiul legalităţii căilor de atac, judecarea cererii de recurs are în vedere exclusiv aspectele de nelegalitate ale hotărârii recurate, iar invocarea omisso medio a unor noi motive, neaduse în atenţia primei instanţe, nu este permisă. În contextul în care aceste aspecte sunt invocate pentru prima dată în faţa instanţei de recurs, devin aplicabile dispoziţiile art. 494 rap. la art. 478 alin. (3) C. proc. civ., fiind inadmisibilă critica la adresa legalităţii sentinţei primei instanţe prin invocarea acestor argumente.

4.3. Asupra fondului raportului juridic fiscal litigios, Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurenţilor, în sensul că instanţa de fond nu avea de ce să facă o paralelă între art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, abrogat la data emiterii deciziei de impunere, şi art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în vigoare din 01.01.2016, pentru că, după cum corect a reţinut prima instanţă, textul legal care interesează este identic.

Potrivit art. 453 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal (astfel cum era în vigoare la data emiterii actelor administrativ-fiscale contestate), clădirea era definită a fi "orice construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.", definiţie în raport cu care instanţa de fond a dat o corectă aplicare normei legale.

Astfel, se observă că, potrivit legii fiscale, în forma arătată, nu orice construcţie era supusă impozitării ci numai acea construcţie care are caracteristicile prevăzute în definiţia citată: construcţie situată deasupra solului şi/sau sub nivelul acestuia, indiferent de denumirea ori de folosinţa sa, şi care are una sau mai multe încăperi ce pot servi la adăpostirea de oameni, animale, obiecte, produse, materiale, instalaţii, echipamente şi altele asemenea, iar elementele structurale de bază ale acesteia sunt pereţii şi acoperişul, indiferent de materialele din care sunt construite.

Tocmai pentru că aplicarea dispoziţiilor art. 249 Codul fiscal a fost neunitară, existând divergenţe de opinie cu privire la calificarea turnurilor turbinelor eoliene drept clădiri, Comisia Fiscală Centrală a emis Decizia nr. 5/2014 prin care a stabilit că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în dispoziţiile art. 249 alin. (5) Codul fiscal (astfel cum era în vigoare la data emiterii deciziei CFC).

Contrar alegaţiilor recurenţilor-pârâţi, în sensul că anularea acestei decizii nu ar influenţa cu nimic soluţionarea prezentei cauze, instanţa de control judiciar constată că, prin Decizia nr. 2598/17.06.2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile părţilor interesate şi a rămas definitivă sentinţa civilă a Curţii de Apel Bucureşti nr. 3284/25.09.2017 pronunţată in dosarul nr. x/2015 prin care a fost anulată Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014 care stabilea că turnul de susţinere al turbinelor eoliene se încadrează în categoria clădirilor aşa cum sunt acestea definite la art. 249 alin. (5) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

După cum a constatat şi Înalta Curte prin Decizia nr. 2598/2020, considerente cu totul aplicabile şi cauzei de faţă, nu ar fi fost nicio problemă de interpretare dacă legiuitorul ar fi înţeles să modifice norma fiscală în sensul explicit al includerii acestor turnuri de susţinere în noţiunea clădirilor supuse impozitării, astfel cum a făcut-o, de altfel, abia în anul 2018 (Legea nr. 285/2018), prin modificarea art. 453 lit. b) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal. Or, includerea acestor construcţii în definiţia clădirilor, prin interpretarea normei fiscale preexistente, realizată prin emiterea Deciziei nr. 5/2014, aprobată prin Ordinul MFP nr. 1210/2014, nu poate fi confirmată în controlul judiciar al legalităţii acestor acte, nefiind întrunite condiţiile cerute de lege pentru a asimila turnurile de susţinere ale turbinelor eoliene cu noţiunea de clădire, astfel cum aceasta este explicitată prin prevederile art. 249 alin. (5) Codul fiscal şi prin dispoziţiile de la pct. 31 alin. (6) lit. a) şi g) din Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal, aprobate prin H.G. nr/44/2004.

Prin urmare, în prezenta cauză, se reţine, contrar criticilor recurenţilor-pârâţi, care susţin că ar fi respectat obligaţiile legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de impunere, că nicio dispoziţie legală nu le permitea această calificare, până la modificarea Codul fiscal prin Legea nr. 285/2018 prin care legiuitorul a inclus în mod expres turnurile de susţinere a turbinelor eoliene în categoria clădirilor impozabile.

Recurenţii-pârâţi nu puteau emite decizia de impunere în lipsa unui text legal aplicabil, care să fie în vigoare. După cum s-a precizat, Codul fiscal nu conţinea dispoziţii care să permită impozitarea turnurilor de susţinere a turbinelor eoliene iar Decizia Comisiei Fiscale Centrale nr. 5/2014, care a permis o astfel de calificare, era anulată printr-o hotărâre judecătorească, recurenţii neputând ignora efectele acesteia.

Astfel, se constată că soluţia primei instanţe, asupra legalităţii actelor administrativ-fiscale ce fac obiectul acţiunii, a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material, neputând fi reţinută incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.4. Faţă de cererea intimatei-reclamante A. S.R.L. de obligare a recurenţilor la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu avocaţial în sumă de 3.297,88 RON, Înalta Curte, în raport cu soluţia dată asupra recursului, reţinând culpa procesuală a recurenţilor, în temeiul art. 453 C. proc. civ., o va admite.

4.5. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 şi art. 453 C. proc. civ. coroborate cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, în sensul admiterii excepţiei lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele şi al respingerii acţiunii formulate în contradictoriu cu această pârâtă, va menţine restul dispoziţiior sentinţei recurate şi va obliga recurenta-pârâtă Comuna Fântânele prin Primarul Comunei Fântânele la plata sumei de 3.297,88 RON cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtele Comuna Fântânele prin Primarul Comunei Fântânele şi Primăria Comunei Fântânele împotriva sentinţei nr. 1 din 11 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare,

Admite excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Primăriei Comunei Fântânele şi respinge, în consecinţă, acţiunea reclamantei A. S.R.L. formulată în contradictoriu cu această pârâtă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Obligă recurenta-pârâtă Comuna Fântânele prin Primarul Comunei Fântânele la plata sumei de 3.297,88 RON, cheltuieli de judecată către intimata-reclamantă A. S.R.L..

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 19 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.