Guaranty Fund liability limited to indemnity payment, not premium collection, under insolvency law and insurance contract suspension clauses.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 ianuarie 2018, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12029/13.12.2017, emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 3.817,84 RON.

2. Hotărârea instanţei de recurs

Prin sentinţa civilă nr. 2748 din 12 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti:

(i) a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

(ii) a anulat Decizia nr. 12029/13.12.2017 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 3.817,84 RON cu titlu de despăgubire;

(iii) a obligat pârâtul la plata sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Recurentul-pârât critică aspectele reţinute de instanţa de fond, potrivit cărora era de notorietate că B. S.A. urma să intre în faliment la data la care trebuia achitată ultima rată din poliţa Casco nr. x, emisă de B. S.A., acesta fiind motivul pentru care petenta nu a achitat-o, precum şi că neplata ratei convenite nu s-a datorat atitudinii culpabile a reclamantei, ci reprezintă de fapt o excepţie de neexecutare a contractului, mijloc de apărare permis de art. 1556 C. civ.

Or, neplata unei rate restante, nu poate fi decât culpa persoanei asigurate, singurul caz în care aceasta ar fi exonerată de răspundere ar fi existenţa unui caz de forţă majoră, ceea ce nu este cazul în speţă. Intrarea în faliment a asigurătorului nu poate constitui un caz de forţă majoră. Societatea de asigurare a continuat să fie în fiinţă, având personalitate juridică şi după data de 31.08.2015, data la care s-a publicat în Monitorul Oficial nr. 657/31.08.2015 decizia de închidere a procedurii de redresare financiară şi constatare a insolvenţei. În consecinţă, petenta trebuia să achite respectiva rată, aceasta având posibilitatea să o achite şi ulterior în contul de lichidare al societăţii falite. În acest context, susţine recurentul-pârât că trebuie înlăturate cele reţinute de prima instanţă, respectiv că "pârâta nu îşi mai putea executa obligaţiile astfel cum rezultă din cuprinsul art. 262 din Legea nr. 85/2014".

Arată că petenta nu a înţeles să achite rata nici ulterior producerii evenimentului, considerând eronat că poliţa nu poate fi suspendată şi că FGA ar fi trebuit să acorde despăgubiri conform perioadei asigurate.

Obligaţia asiguratului de a plăti integral primele de asigurare este corelativă obligaţiei asigurătorului de a plăti indemnizaţie ca urmare a producerii evenimentului asigurat, fiind o facilitate acordată de către asigurător plata primei de asigurare în rate, astfel cum aceasta este reglementată la art. 2206 C. civ.

În situaţia în care asigurătorul este în faliment, FGA procedează la plata indemnizaţiei/despăgubirii cuvenite, însă nu poate proceda la acordarea de despăgubiri conforme cu perioada de achitare a ratelor şi nici nu poate încasa primele datorate asigurătorului. Fondul de Garantare nu are nicio atribuţie legală de încasare a ratelor de primă, ci doar a plăţii indemnizaţiei/despăgubirii cuvenite creditorului de asigurări, dacă sunt îndeplinite cerinţele legale şi contractuale, în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 213/2015. Ulterior plăţii sumei cuvenite creditorului de asigurări, Fondul se subrogă în drepturile acestuia în vederea recuperării sumei plătite din activele admise să reprezinte rezervele tehnice ale asiguratorului în faliment, în condiţiile art. 18 din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 267 din Legea nr. 85/2014.

Aşadar, Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu poate încasa prime de asigurare, în condiţiile în care, potrivit art. 258 lit. d) şi e) din Legea nr. 85/2014, lichidatorul judiciar are ca atribuţii menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de asigurătorul în faliment, cu avizul ASF şi conducerea activităţii asiguratorului în faliment, respectiv efectuarea operaţiunilor în interesul procedurii în faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare.

Întrucât plata despăgubirii se face de către FGA integral, este evident că asiguratul trebuie să facă dovada plăţii ratelor restante în contul asigurătorului aflat în faliment.

În raport de toate aceste critici, recurentul-pârât susţine că sentinţa de fond este nelegală, fiind dată cu interpretarea greşită a normelor de drept incidente, impunându-se astfel casarea ei şi respingerea acţiunii reclamantei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-reclamantă A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În opinia sa, este corectă soluţia instanţei de fond, întrucât evenimentul asigurat s-a produs la 8.10.2015, dată până la care au fost achitate primele trei rate scadente ale primei de asigurare, a patra rată fiind scadentă la 9.10.2015, deci la o dată la care contractul nu putea fi suspendat. Aşa cum în mod corect a observat instanţa de fond, şi în cazul în care contractul ar fi fost reziliat (sancţiune ce nu s-a dovedit că ar fi intervenit în cauza de faţă), efectele acestuia ar fi încetat tot începând cu ziua următoare datei scadente.

Contrar celor reţinute de FGA, la data de 8.10.2015 (data producerii evenimentului asigurat), poliţa de asigurare era valabilă şi îşi producea efectele, iar pe cale de consecinţă, refuzul FGA de a plăti despăgubirea aferentă evenimentului asigurat este nejustificat.

Apreciază că în cauză sunt incidente şi prevederile art. 10.3 din Condiţiile generale, potrivit cărora "în orice caz de calculare a primei pe parcursul derulării Contractului, primele de asigurare corespunzătoare unei zile de asigurare reprezintă 1/365 din prima de asigurare anuală".

Arată, de asemenea, că prin Decizia nr. 2034/27.08.2015 a Autorităţii de Supraveghere Financiară s-au luat măsurile declanşării falimentului şi retragerii autorizaţiei de funcţionare a B. S.A., decizia fiind publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 657 din 31.08.2015, deci la o dată anterioară datei de 9.10.2015 (data scadentă a celei de-a patra rate a poliţei de asigurare).

Având în vedere că la data de 9.10.2015, B. nu mai era în măsură să-şi îndeplinească obligaţia principală de a presta serviciul de asigurare, precum şi obligaţia corelativă de a plăti despăgubiri pentru daunele ce s-ar fi produs după această dată (cea de-a patra rată acoperind în avans ca şi perioadă asigurată, perioada cuprinsă între 9.10.2015 şi 8.01.2016), intimata-reclamantă arată că a fost nevoită să nu mai achite această a patra rată, înţelegând să se prevaleze de dreptul său prevăzut de art. 1556 alin. (1) C. civ. şi să încheie un alt contract de asigurare Casco la un alt asigurător viabil.

Consideră intimata-reclamantă că în mod corect a reţinut instanţa de fond "că neplata ratei convenite nu s-a datorat atitudinii culpabile a reclamantei, ci reprezintă de fapt o excepţie de neexecutare a contractului, mijloc de apărare permis de art. 1556 C. civ. ...", şi, totodată, "că reclamanta a invocat excepţia de neexecutare în contextul în care pârâta nu-şi mai putea executa obligaţiile, astfel cum rezultă din cuprinsul art. 262 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei ...".

Susţinerile FGA legate de faptul că acesta nu poate încasa ratele din prima de asigurare, evidenţiind atribuţiile lichidatorilor judiciari, nu au legătură cu cauza dedusă judecăţii, FGA continuând a face abstracţie de neexecutarea contractului, aşa cum a arătat anterior.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că reclamanta A. a încheiat cu B. S.A., poliţia de asigurare CASCO nr. x/19.12.2014, cu valabilitate în perioada 09.01.2015 - 08.01.2016. Părţile au convenit ca prima de asigurare să fie achitată în 4 rate lunare, prima dintre acestea fiind în valoare de 363,51 Euro, urmând ca celelalte rate să fie în valoare de 363,48 Euro.

Reclamanta a achitat la termenele de scadenţă - 09.01.2015, 09.04.2015 şi 09.07.2015 - primele trei rate de asigurare, iar anterior scadenţei ratei a 4-a din 09.10.2015, mai precis la data de 08.10.2015, s-a produs unul dintre evenimentele asigurate, având loc avarierea autovehiculului asigurat.

Autoturismul a fost reparat la o unitate service specializată, conform devizului şi facturii de reparaţie nr. 8136/02.06.2016, emise de C. S.R.L. .

Având în vedere deschiderea procedurii insolvenţei împotriva asiguratorului B., reclamanta a formulat, la data de 21.06.2016, cererea de plată adresată pârâtului FGA, prin care a pretins plata despăgubirilor în sumă de 3.817,84 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor la care a fost supus autoturismul asigurat.

La data de 09.08.2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat reclamantei, prin Notificarea nr. x/09.08.2017, completarea dosarului de daună cu dovada achitării ratei 4 restante a primei de asigurare, în condiţiile art. 10.2, 10.6 şi 10.7 din condiţiile generale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculului.

Din cuprinsul Referatului întocmit de Comisia Specială constituită în temeiul art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, rezultă că reclamanta nu a intrat în posesia acestei notificări, întrucât nu şi-a ridicat corespondenţa de la Oficiul Poştal.

Însă, anterior, prin emailul transmis acesteia la 30 mai 2017, Fondul de Garantare a Asiguraţilor îi solicitase deja reclamantei "completarea documentaţiei cu dovada achitării integrale a primei de asigurare stabilită în contract, respectiv plata ratelor rămase neachitate până la finalizarea contractului, rata 4, în sumă de 383,48 Eur", după cum recunoaşte chiar reclamanta prin întâmpinarea la recurs.

Reclamanta nu a depus această dovadă la dosarul de despăgubire, motiv pentru care, la data de 13.12.2017, a fost emisă de FGA Decizia nr. 12029 prin care s-a respins în tot cererea de plată.

Prin sentinţa recurată, instanţa de fond a admis cererea reclamantei, îmbrăţişând opinia acesteia în sensul că obligaţia de despăgubire a asigurătorului trebuie îndeplinită şi în cazul în care evenimentul asigurat s-a produs după plata parţială a primei de asigurare.

Recurentul-pârât critică soluţia pronunţată de instanţa de fond, criticile formulate fiind circumscrise dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În esenţă, recurentul-pârât susţine greşita aplicare a Legii nr. 213/2015, a Legii nr. 85/2014, precum şi a legii în materia contractului de asigurare de bunuri, raportat la dispoziţiile prevăzute la art. 10.2, 10.6 şi 10.7 din Condiţiile de asigurare Casco, apreciind că obligaţia asigurătorului de plată a despăgubirii este suspendată în lipsa dovezii de achitare a primei de asigurare.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt fondate.

Potrivit art. 12 din Legea nr. 213/2015 (în forma în vigoare în perioada de referinţă):

"(1) Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului.

(2) În vederea protejării drepturilor creditorilor de asigurări, Fondul va lua măsurile necesare cu privire la deschiderea dosarelor de daună, constatarea tehnică a avariilor, instrumentarea dosarelor de daună şi avizarea dosarelor de daună din punct de vedere tehnic. Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare.

(3) Pentru ducerea la îndeplinire a atribuţiilor cu privire la activitatea de instrumentare a dosarelor de daună, Fondul, pe baza unor proceduri transparente de selecţie aprobate prin decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară, poate încheia convenţii cu societăţi care au ca obiect de activitate servicii de regularizare a cererilor de despăgubire sau poate nominaliza un asigurător în vederea constatării, evaluării şi lichidării daunelor. Sumele achitate din disponibilităţile Fondului prestatorilor de servicii pentru instrumentarea şi lichidarea dosarelor de daună constituie creanţe de asigurări, dispoziţiile art. 267 alin. (2) din Legea nr. 85/2014 fiind aplicabile în mod corespunzător.

(4) Sumele stabilite conform alin. (3) şi acceptate la plată de comisia specială, constituită conform art. 23 alin. (2) din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, se plătesc din disponibilităţile Fondului, în condiţiile şi cu respectarea prevederilor prezentei legi şi ale reglementărilor emise de Autoritatea de Supraveghere Financiară şi/sau de către Fond în aplicarea acestuia."

Potrivit art. 258 din Legea nr. 85/2014 (de asemenea, în forma în vigoare în perioada de referinţă):

"În plus faţă de dispoziţiile stabilite prin art. 64, lichidatorul judiciar are următoarele atribuţii:

(…)

d) menţinerea sau denunţarea unor contracte încheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul Autorităţii de Supraveghere Financiară;

e) conducerea activităţii societăţii de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operaţiunilor în interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare; (…)"

Din interpretarea acestor prevederi legale rezultă în mod clar că recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare nu este în sarcina FGA, ci în sarcina lichidatorului judiciar.

Prin urmare, recurentul-pârât FGA are doar obligaţia instrumentării dosarelor de daună, şi nu aceea de a încasa primele de asigurare restante, obligaţie stabilită în mod expres prin prevederile legale doar în sarcina lichidatorului judiciar.

Înalta Curte constată, aşadar, că recurentul-pârât nu preia funcţiile unui asigurător, iar datoria intimatei-reclamante de a plăti prima de asigurare este faţă de asigurătorul B., prin lichidator.

În acest context, câtă vreme FGA nu poate opera compensaţia ratelor cu indemnizaţia de despăgubire, FGA nu poate fi obligat la plata despăgubirii, în lipsa dovezii de plată a tuturor ratelor primei de asigurare.

Înalta Curte reţine că prevederile cap. 10 din condiţiile generale de asigurare reglementează plata primei de asigurare şi consecinţele neîndeplinirii acestei obligaţii.

Astfel, potrivit art. 10.2:

"Prima de asigurare este datorată pentru întreaga perioadă de asigurare, indiferent de modalitatea de plată", iar potrivit art. 10.6.:

"În caz de neplată la scadentă a unei rate de primă următoare celei dintâi: a) rata de primă restantă poate fi plătită într-o perioadă de gratie de 15 zile calendaristice (considerară că începând cu ziua următoare datei scadente), timp în care, deşi asiguratul este de drept în întârziere, efectele Contractului de asigurare rămân nemodificate dacă prima restantă este plătită în acest interval; b) dacă rata de primă nu este plătită nici în perioada de gratie, executarea oricărei obligaţii a Asigurătorului, asumată prin Contractul de asigurare, este suspendată retroactiv începând cu ziua următoare datei scadente; în acest caz, Contractul de asigurare poate fi declarat reziliat oricând de către Asigurător, fără nicio altă formalitate prealabilă, începând cu ziua următoare datei scadente". Aşadar, sancţiunile care intervin în cazul neplăţii unei rate a primei de asigurare sunt suspendarea, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, a oricărei obligaţii a asiguratorului sau rezilierea contractului de asigurare.

Dispoziţiile din condiţiile generale de asigurare de care se poate prevala Fondul de Garantare a Asiguraţilor sunt în special dispoziţiile art. 10.6 lit. b), care prevăd suspendarea executării oricărei obligaţii a asigurătorului, retroactiv, începând cu ziua următoare datei scadente, în speţă, cu data de 10.10.2015 (data următoare scadenţei ultimei rate de primă de asigurare, respectiv celei de-a patra).

Mai reţine Înalta Curte că, potrivit art. 10.7 starea de suspendare a poliţei încetează doar dacă sunt îndeplinite, cumulativ, următoarele condiţii: a) se plătesc ratele de primă restante.

În cauză, FGA i-a pus în vedere reclamantei titulare a cererii de plată necesitatea îndeplinirii obligaţiei de plată a ultimei rate scadente către administratorul judiciar/lichidatorul asigurătorului, pentru a asigura astfel condiţia contractuală referitoare la reţinerea din despăgubire a primei restante, iar intimata-reclamantă nu şi-a îndeplinit această obligaţie. În această situaţie, au devenit incidente prevederile art. 10.7 din condiţiile generale de asigurare, fiind menţinută suspendarea poliţei de asigurare.

Totodată, nu se poate reţine că suspendarea executării obligaţiilor asigurătorului afectează doar obligaţiile de despăgubire născute după data la care a operat suspendarea, având în vedere caracterul indivizibil şi anticipat al primei de asigurare.

În concluzie, Înalta Curte constată că Fondul de Garantare a Asiguraţilor a procedat corect la notificarea reclamantei, în procedura administrativă, în vederea depunerii dovezii de plată integrală a primei de asigurare, conform obligaţiilor contractuale asumate de asigurat, consecinţa nedepunerii acestei dovezi fiind respingerea cererii de plată.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că Decizia nr. 12029/13.12.2017 a fost emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu respectarea prevederilor legale incidente, astfel încât sentinţa instanţei de fond, prin care s-a anulat actul administrativ contestat, a fost pronunţată cu aplicarea greşită a prevederilor incidente din Legea nr. 213/2015, ale Normei ASF nr. 16/2015 şi ale Legii nr. 85/2014, fiind necesară reformarea acesteia de către instanţa de control judiciar.

Constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga reclamanta A. la plata către pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cheltuielilor de judecată în sumă de 100 de RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2748 din 12 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Obligă intimata-reclamantă A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.