Insurance guarantee fund’s refusal of casco claim based on alleged pre-existing damage not documented in risk inspection report

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2017, la data de 17 august 2017, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea Deciziei nr. 7302/04.07.2017 emisă de pârât, prin care i-a fost respinsă cererea de plată a despăgubirilor în cuantum de 603,21 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2715 din 11 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat Decizia nr. 7302/04.07.2017 emisă de pârât, obligând pârâtul la plata către reclamant a sumei de 603,21 RON, solicitată cu titlu de despăgubire.

Totodată, a obligat pârâtul la plata cheltuielilor de judecată în cunatum de 650 RON.

3. Calea de atac exercitat în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2 a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată. De asemenea, în temeiul art. 453 C. proc. civ., a solicitat obligarea intimatului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată efectuate în recurs.

Recurentul-pârât critică soluţia instanţei de fond care, în mod greşit a acordat valoare absolută declaraţiei martorului audiat în cauză, înlăturând nejustificat dovezile surprinse în fotografiile efectuate cu ocazia inspecţiei de risc (la data de 04.09.2015), existente la dosarul de daună şi, implicit, analiza tehnică pe care FGA are obligaţia să o facă prin direcţiile de specialitate, conform art. 16 alin. (1) lit. c) din Norma ASF nr. 16/2015.

De altfel, consideră că instanţa trebuia să cenzureze depoziţia martorului B., acesta fiind încă de la momentul deschiderii dosarului de daună părtinitor, situaţie ce rezultă din dialogul purtat prin corespondenţa electronică de la acel moment.

În mod greşit instanţa de fond a considerat că fotografiile existente la dosarul de daună nu reprezintă dovezi suficiente pentru apărarea formulată de FGA, ignorând astfel dispoziţiile art. 18 alin. (2) din Norma ASF nr. 16/2015, care prevăd că asigurătorul are obligaţia de a preda evidenţele prevăzute la art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004, dar şi dispoziţiile art. 21 alin. (2) din aceeaşi normă, potrivit cărora Fondul are obligaţia de a verifica documentele justificative anexate de petent în susţinerea cererii de plată, a dosarelor de daună şi a evidenţelor preluate de la asigurător, conform art. 23 alin. (1) din Legea nr. 503/2004.

Arată că, potrivit dispoziţiilor art. 5.1 din Condiţiile de asigurare aferente poliţei Casco seria x nr. x, încheiată de reclamant cu asigurătorul C., nu sunt cuprinse în asigurare şi nu se acordă despăgubiri pentru: "5.1.6 - cazurile în care, pe parcursul constatării şi/sau evaluării unei daune avizate, rezultă că Asigurătorul a fost indus în eroare de către Asigurat, Contractant sau împuterniciţii acestuia cu privire la cuantumul daunei sau modalitatea de producere a daunei prin prezentarea ca adevărate a unor fapte false în scopul de a obţine despăgubiri necuvenite sau mai mari decât cele la care Asiguratul era îndreptăţit".

Or, din analiza întregii documentaţii din dosarul de daună, inclusiv a inspecţiei de risc, rezultă situaţia de avarie preexistentă, fotografia efectuată cu ocazia deschiderii dosarului de daună evidenţiind fără dubiu această situaţie.

Menţionează şi că, la data de 13.01.2016, angajatul C. a transmis prin email unităţii reparatoare că "Dosarul se respinge de la plată", având în vedere avaria preexistentă.

Totodată, astfel cum reiese din cuprinsul prevederilor art. 12 alin. (1) şi art. 14 din Legea nr. 213/2015, a prevederilor art. 18, art. 20 alin. (3) şi art. 21 alin. (2) din Norma 16/2015, obligaţia Fondului este de a proceda el însuşi la verificarea documentelor justificative ce constituie dosarul de daună aferent evenimentului asigurat, Fondul neputându-se limita doar la plata sumelor pretinse, fără a efectua o analiză proprie, completă, temeinică şi pertinentă a cererilor depuse de petenţi la Fond.

Prin urmare, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă nelegală care se impune a fi casată de instanţa de recurs, cu consecinţa menţinerii deciziei emise de FGA.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Motivele invocate de recurent sunt neîntemeiate, întrucât, aşa cum a dovedit în faţa instanţei de fond prin probele administrate, avaria nu era preexistentă.

Cu toate acestea, recurentul FGA susţine în continuare că ar fi existat o avarie preexistentă la momentul inspecţiei de risc, fără niciun temei şi fără probe suplimentare.

Menţionează că ulterior transmiterii tuturor documentelor către asigurătorul C. au avut loc discuţii cu reprezentanţii asigurătorului, prin e-mail, iar în final, asigurătorul C. a dat accept de plată unităţii service pentru a executa reparaţiile.

Unitatea service, urmare acceptului de plată dat de asigurător, a efectuat reparaţiile şi a emis factura, însă asigurătorul, în mod abuziv, nu a mai efectuat plata.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul formulat prin prisma motivelor de casare invocate, Înalta Curte constată următoarele:

Reclamantul A. a solicitat anularea Deciziei nr. 7302 din 04.07.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată a sumei de 603,21 RON, reprezentând contravaloarea reparaţiilor autovehiculului avariat.

Reclamantul a solicitat plata sumei de 603,21 RON ca urmare a producerii unui risc asigurat. La data de 26.10.2015, vehiculul înmatriculat cu nr. x, aparţinând reclamantului, asigurat cu poliţa Casco nr. x din 20.08.2015 emisă de C. S.A., a fost avariat, cauza fiind necunoscută.

Ca urmare a faptului că societatea de asigurări menţionată a intrat în insolvenţă, reclamantul s-a adresat pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a emis Decizia nr. 7302 din 04.07.2017.

Împotriva Deciziei nr. 7302/04.07.2017, în ceea ce priveşte respingerea cererii de plată pentru suma de 603,21 RON, reclamantul a formulat cererea de chemare în judecată admisă prin sentinţa recurată.

Susţinerile recurentului privind faptul că sentinţa recurată este rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a legii de către instanţa de fond, sunt nefondate.

Potrivit art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de Garantare a asiguraţilor: "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Potrivit dispoziţiilor din Condiţiile de asigurare aferente poliţei Casco nr. x, încheiată de intimatul-reclamant cu C. S.A., "5.1 Nu sunt cuprinse în asigurare şi nu se acordă despăgubiri pentru: 5.1.6 - cazurile în care, pe parcursul constatării şi/sau evaluării unei daune avizate, rezultă că Asigurătorul a fost indus în eroare de către Asigurat, Contractant sau împuterniciţii acestuia cu privire la cuantumul daunei sau modalitatea de producere a daunei prin prezentarea ca adevărate a unor fapte false în scopul de a obţine despăgubiri necuvenite sau mai mari decât cele la care Asiguratul era îndreptăţit".

Şi în recurs recurentul-pârât susţine, la fel ca în motivarea deciziei emise, că nu se justifică acordarea despăgubirii raportat la prevederile antereferite, întrucât, din verificarea documentelor şi a inspecţiei de risc, s-a constatat că avaria la reperul "bară spate" era preexistentă, aceasta fiind vizibilă în fotografiile efectuate la momentul inspecţiei de risc, fotografii care, deşi existau în dosarul de daună, instanţa de fond a considerat că nu reprezintă dovezi suficiente pentru apărarea sa.

Recurentul-pârât nu contestă, aşadar, reperul avariat, susţinând doar că avaria la acest reper (reperul "bară spate") a preexistat inspecţiei de risc.

Înainte de încheierea oricărei poliţe Casco, asigurătorul verifică întotdeauna vehiculul pe care urmează să îl asigure. Scopul este de a şti care este starea vehiculului la data începerii asigurării. Această verificare se numeşte inspecţie de risc.

În cursul inspecţiei de risc, dacă reprezentantul societăţii de asigurare descoperă că vehiculul prezintă deja o serie de avarii, le va nota în raportul de inspecţie al vehiculului, raport care va face parte din poliţa de asigurare Casco.

În speţă, instanţa de fond a reţinut că, înainte de încheierea cu intimatul-reclamant a poliţei Casco nr. x cu valabilitate în perioada 21.08.2015 - 20.08.2016, la data de 20.08.2015, C. S.A. a supus vehiculul asigurat unei astfel de verificări - inspecţie de risc.

Înalta Curte, analizând înscrisul intitulat inspecţie de risc Casco din 20.08.2015, care ce se află ataşat la dosarul de fond, constată că reprezentantul societăţii de asigurare a notat în cuprinsul acestui înscris că: "Autovehiculul prezintă următoarele avarii: 1 DMP deformat la capota faţă deasupra sigla x". Aşadar, nu s-a reţinut altă avarie, respectiv la reperul "bară spate".

Acest înscris se regăseşte la dosarul cauzei şi în format electronic, respectiv pe CD-ul aflat la dosarul de fond, împreună cu fotografiile realizate de acelaşi reprezentant al societăţii de asigurare cu ocazia inspecţiei de risc.

Este adevărat că, la data de 31.03.2016, prin intermediul adresei nr. x/31.03.2016, asigurătorul C. S.A. a comunicat reclamantului refuzul de plată al dosarului x, pe motiv că "avaria solicitată în dosarul de daună este preexistentă, aceasta fiind vizibilă în fotografiile efectuate". Însă, în final, asigurătorul C. a dat accept de plată unităţii service pentru a executa reparaţiile, iar aceasta a efectuat reparaţiile şi a emis factura de reparaţii nr. 1006/02.02.2017 în valoare de 603,21 RON .

În contextul expus, în mod judicios a reţinut judecătorul fondului că decizia de respingere a cererii de plată a sumei de 603 RON este dată cu aplicarea greşită a legii.

De asemenea, în mod greşit susţine recurentul-pârât că instanţa de fond ar fi acordat valoare absolută declaraţiei martorului audiat în cauză, înlăturând nejustificat dovezile surprinse în fotografiile efectuate cu ocazia inspecţiei de risc.

Astfel cum rezultă din considerentele sentinţei atacate, reţinând că reclamantul a dovedit pretenţiile sale potrivit art. 249 C. proc. civ., instanţa s-a raportat la probele administrate în cauză - fotografii color coroborate cu declaraţie de martor. Prin urmare, instanţa a făcut o analiză coroborată a probelor administrate în cauză (proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi proba testimonială pentru reclamant), nicidecum nu a acordat valoare absolută declaraţiei de martor în detrimentul probei cu înscrisuri.

În ultim rând este de menţionat că dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. instituie exclusiv un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti recurate, iar susţinerile care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor administrate în cauză şi situaţia de fapt vizează netemeinicia şi nu nelegalitatea hotărârii recurate.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificat motivul de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimatul-reclamant A. a cheltuielilor de judecată în sumă de 500 de RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 2715 din 11 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către intimatul-reclamant A. a sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.