Challenging mandatory patient feedback order in public hospitals for failure to consult medical professional body

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 2 martie 2017, sub nr. x/2017, reclamantul Colegiul Medicilor din România a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, să se constate nulitatea Ordinului nr. 1501/2016 privind aprobarea implementării mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice, ordin publicat în Monitorul Oficial al României Partea I nr. 18 din 9.01.2017.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4580 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea reclamantului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei meţionate la pct. I.2 a declarat recurs reclamantul Colegiul Medicilor din România, solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, aşa cum a fost formulată.

Recurentul-reclamant susţine că, în opinia sa, sentinţa pronunţată de instanţa de fond este nelegală.

În ceea ce priveşte nerespectarea de către Ministerul Sănătăţii a obligaţiei de a colabora cu Colegiul Medicilor din România la elaborarea ordinului, conform art. 414 lit. q) din Legea nr. 95/2006 privind reforma sănătăţii:

(i) instanţa de fond a reţinut că aceste prevederi nu instituie o obligaţie în sarcina Ministerului Sănătăţii de a colabora cu Colegiul Medicilor, ci obligaţia este a Colegiului de a colabora cu Ministerul în cadrul procesului de elaborare de către CMR a unor acte cu caracter normativ; or, această susţinere nu poate fi primită, întrucât, textul se referă la "elaborarea reglementărilor în domeniul medical sau al asigurărilor sociale de sănătate", iar din prevederile Legii nr. 95/2006 rezultă în mod evident că recurentul-reclamant nu are atribuţii de a emite acte normative în domeniul "asigurărilor de sănătate"; Ministerului Sănătăţii îi revin atribuţii în acest sens, dovadă stând inclusiv emiterea acestui ordin prin care se instituie unele măsuri cu caracter normativ în ceea ce priveşte acţiuni şi activităţi desfăşurate de Casa Naţională de Asigurări Sociale de Sănătate;

(ii) referitor la neconsultarea CMR în procesul de elaborare a ordinului contestat, în mod eronat a apreciat instanţa că "actul administrativ contestat nu se subscrie domeniului medical şi al asigurărilor sociale de sănătate, nefiind în legătură directă cu acesta, ci priveşte aprobarea implementării mecanismului de feedback al pacientului în spitalele publice"; or, legea obligă Ministerul Sănătăţii să consulte Colegiul Medicilor din România în procesul de elaborare a oricărui act normativ "din domeniul medical"; sintagma folosită de legiuitor - "domeniul medical" - este una cu o largă arie de acoperire ce nu se referă exclusiv la exercitarea profesiei de medic ci la tot ceea ce are legătură cu domeniul medical.

În ceea ce priveşte criticile vizând încălcarea principiului conformităţii actului administrativ cu actele normative ierarhic superioare, principiul legalităţii actului administrativ, instanţa de fond le-a respins invocând referatele de aprobare ce au stat la baza emiterii ordinului şi invocând motive de oportunitate.

Nici această susţinere a instanţei de fond nu poate fi primită, de vreme ce nu a indicat textele de lege care autorizează Ministerul Sănătăţii să emită reglementările criticate.

În fine, recurentul-reclamant consideră că în mod greşit a respins instanţa de fond susţinerile sale cu motivaţia că "reclamantul nu invocă aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acţiunii ci un inters al altor instituţii publice şi anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale".

În opinia recurentului-reclamant, acest motiv de respingere este legat de lipsa interesului, care constituie, potrivit art. 32 lit. d) din C. proc. civ., o condiţie esenţială a cererii de chemare în judecată. Invocarea lipsei interesului fiind un mijloc de apărare ce poate fi exercitat pe calea excepţiei, instanţa de judecată avea obligaţia legală de a pune această chestiune în discuţia părţilor.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a solicitat, în principal, admiterea excepţiei nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat, reiterând în esenţă susţinerile formulate în primă instanţă.

5. Aspecte procesuale

Excepţia nulităţii recursului declarat de reclamantul Colegiul Medicilor din România, invocată prin întâmpinare de intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii, a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile încadrate în motivele de casare - art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de control judiciar va analiza cu prioritate aspectele invocate de recurentul-reclamant care pot fi încadrate în ipoteza motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

Circumscris motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a invocat recurentul-reclamant încălcarea de către prima instanţă a principiului contradictorialităţii şi a regulilor de procedură ce guvernează condiţiile de exercitare a acţiunii din perspectiva justificării unui interes, ca urmare a nepunerii în discuţia părţilor a excepţiei lipsei interesului propriu vătămat al reclamantului, afectat de emiterea actului administrativ contestat.

Sub aspectul evidenţiat a arătat că prima instanţă, analizând condiţiile de exercitare a dreptului la acţiune în contencios administrativ al reclamantului, din perspectiva dovedirii vătămării unui drept sau interes legitim, a reţinut în temeiul art. 8 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, că reclamantul nu a invocat aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acţiunii, ci un interes al altor instituţii publice, în condiţiile în care, în prealabil, nu a pus în discuţia părţilor chestiunea interesului legitim privat, de a cărui vătămare este condiţionată acţiunea în contencios administrativ.

Înalta Curte găseşte neîntemeiate aceste critici întrucât prima instanţă a respins cererea de anulare a Ordinului nr. 1501/2016, ca neîntemeiată, înlăturând argumentat fiecare motiv de nelegalitate invocat de reclamant.

Este adevărat că judecătorul fondului a constatat şi că "(...) reclamantul nu invocă aspecte prin care să justifice un interes propriu în promovarea acţiunii, ci un interes al altor instituţii publice şi anume Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale. Altfel spus, nu arată în concret care anume drept sau interes legitim este afectat prin ordinul adoptat de pârât ori prin normele criticate din respectivul ordin."

Însă, toate argumentele de nelegalitate invocate prin cererea introductivă au fost analizate pe fond, neputându-se reţine o valorificare de către instanţă a unei excepţii care să fi condus la respingerea cererii.

Astfel, critica invocată de recurent este nepertinentă, pentru că prima instanţă a analizat acţiunea reclamantului pe fond, nicidecum nu a respins-o pentru nedovedirea interesului legitim privat.

În privinţa criticilor circumscrise art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., cu titlu prealabil, instanţa de recurs constată că, în mare parte, argumentele prezentate de recurentul-reclamant în calea de atac exercitată reprezintă reiterări ale criticilor de nelegalitate şi netemeinicie aduse actului administrativ contestat prin cererea de chemare în judecată.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică de cale extraordinară de atac şi nu-l transformă într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Din cererea de recurs pot fi decelate trei critici referitoare la aplicarea greşită a legii.

Prima este cea referitoare la interpretarea şi aplicarea art. 414 lit. q) din Legea nr. 95/2006 şi se dovedeşte nefondată.

Instanţa de fond a reţinut, printr-o interpretare corectă a dispoziţiilor legale menţionate, că acestea nu impun în sarcina Ministerului Sănătăţii o obligaţie de consultare a Colegiului Medicilor în procedura de elaborare a reglementărilor din domeniul medical sau cel al asigurărilor sociale de sănătate.

Textul normează numai atribuţiile Colegiului Medicilor din România de colaborare cu Ministerul Sănătăţii la elaborarea reglementărilor din domeniu.

Şi a doua critică, referitoare la subsumarea Ordinului domeniului medical sau de asigurări sociale de sănătate este apreciată a fi nefondată.

Aşa cum a reţinut prima instanţă, obiectul de reglementare al Ordinului este unul conex domeniului menţionat.

Ultima critică reiterează chestiunea lipsei temeiului legal pentru adoptarea Ordinului, chestiune care a primit un răspuns specific/explicit din partea instanţei de fond.

Reiterarea criticii ignoră împrejurarea că aspectul de nelegalitate a fost tratat şi nu se raportează la ceea ce instanţa de fond a reţinut.

Ca atare, şi această critică va fi respinsă ca nepertinentă.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Colegiul Medicilor din România împotriva sentinţei civile nr. 4580 din 27 noiembrie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.