Salary equalization claim dismissed due to post-filing ministerial order satisfying requested benefits

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 15 ianuarie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei următoarele:

- Anularea în parte a Ordinelor Ministrului Justiţiei (O.M.J.) nr. 4683/C/2016 si a O.M.J. nr. 220/C/2017 (necomunicate) în aplicarea cărora a fost emis O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017 (necomunicat) şi respectiv O.M.J. nr. 1246/C/11.04.2017. ordin individual de salarizare al reclamantei, în ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială (VRS) majorată şi cuantumul acesteia.

Prin O.M.J. nr. 4683/C/2016 s-a dispus calcularea unei VRS de 381,823 RON începând cu data de 01.08.2016, iar prin O.M.J. nr. 220/C/2017 s-a stabilit o indemnizaţie de încadrare brută lunară raportată la VRS de 405 RON, majorată cu 10% începând cu data de 01.10.2016. Prin O.M.J. nr. 1477/C/2017, indemnizaţia brută de încadrare a fost stabilită prin raportare la VRS de 405 RON, majorată cu 10% începând cu 01.10.2015. De asemenea, pentru perioada 01.08.2016 - 01.10.2016, indemnizaţia de încadrare brută a fost stabilită prin raportare la VRS de 381,823 RON;

- Anularea O.M.J. nr. 1246/C/11.04.2017 ce vizează salarizarea reclamantei în perioada 01.08.2016 - 30.09.2016 (art. 1) şi 01.10.2016 - 31.12.2016 (art. 2) având în vedere faptul că elementele componente ale venitului total brut nu corespund nivelului maxim recunoscut de lege şi obligarea M.J. în calitate de pârât să emită, cu respectarea legii, ordinul individual de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 RON începând din 09.04.2015, data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de modificare a O.U.G. nr. 83/2014 (act normativ ce dispune egalizarea salarială la nivelul maxim a personalului existent în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice) şi obligarea pârâtului la plata diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă de 405 RON şi venitul efectiv plătit reclamantei;

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2170 pronunţată în data de 8 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia tardivităţii invocată prin întâmpinare şi a respins, ca nefondată, acţiunea reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În susţinerea căii de atac declarate, reclamanta A. a criticat sentinţa atacată, invocând, în esenţă, că instanţa a aplicat, în mod greşit, dispoziţiile legale.

După prezentarea pe larg a istoricului speţei şi indicarea tuturor prevederilor incidente cauzei recurenta-reclamantă a susţinut următoarele:

- drepturile salariale se impun a fi recunoscute începând cu data de 09.04.2015, moment de la care legiuitorul a stabilit principiul uniformizării salarizării la nivelul maxim în sensul celor arătate anterior, efect al intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 de aprobare, cu modificări si completări a O.U.G. nr. 83/2014;

- prin recunoaşterea hotărârilor judecătoreşti ce au acordat magistraţilor o valoare de referinţă sectorială de 405 RON de către ordonatorii de credite din sistemul de justiţie şi includerea acestui VRS în indemnizaţia de încadrare începând cu data de 01.10.2016, se impune şi recunoaşterea efectelor retroactive a acestor titluri executorii, respectiv de la data naşterii dreptului, întrucât neexecutarea erga omnes le este imputabilă, în condiţiile în care Guvernul statua imposibilitatea de executare silită, deci de realizare a punerii în plată. Relevant de menţionat este faptul că valoarea de referinţă sectorială este stabilită printr-o dispoziţie legală unică pentru Familia Ocupaţională "Justiţie", fără a exista vreo diferenţiere raportată la gradul de jurisdicţie. în acest sens, facem trimitere la anexa O.U.G. nr. 27/2006, în care este menţionată valoarea unică de referinţă sectorială, ce a fost actualizată potrivit actelor normative ulterioare şi a hotărârilor judecătoreşti.

- ordonatorii principali de credite trebuie să aplice în mod unitar aceleaşi valori de referinţă sectorială la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", începând cu data de 09.04.2015, în caz contrar s-ar ajunge la o discriminare în ceea ce priveşte salarizarea diferenţiată între unii magistraţi sau în cadrul altor categorii de personal, tratamentul salarial diferit neavând justificare obiectivă şi rezonabilă şi afectând în grav drepturile şi interesele legitime ale persoanelor în sfera raporturilor de muncă cu instituţiile angajatoare;

- toţi magistraţii ar trebui să se bucure de aceleaşi drepturi, inclusiv în ceea ce priveşte luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015, în condiţiile în care Constituţia României garantează excluderea privilegiilor şi discriminării în cazul muncii egale, salariaţii având dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare, iar în cazul vătămării unor drepturi ori a unui interes legitim sunt îndreptăţiţi să obţină recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului administrativ emis de autoritatea publică şi repararea pagubei, în condiţiile legii.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a depus întâmpinare prin care precizează că recurenta-reclamantă nu mai justifică interesul în susţinerea pretenţiilor întrucât a fost emis Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018.

Recurenta-reclamantă A. a depus precizări prin care solicită respingerea excepţiei lipsei de interes.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 02 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 17 noiembrie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul reclamantei A. este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În prealabil, nu poate fi reţinută critica intimatului-pârât din cuprinsul întâmpinării depusă la dosar, vizând faptul că pretenţiile recurentei-reclamant au fost satisfăcute şi nu mai justifică interes în susţinerea pretenţiilor, întrucât în cauză este îndeplinită condiţia de exercitare a căii de atac referitoare la justificarea unui interes, în sensul art. 32 alin. (1) lit. d) din acelaşi cod.

Pe fondul cauzei, reclamanta a solicitat anularea în parte a O.M.J. nr. 4683/C/2016, a O.M.J. nr. 220/C/2017 (necomunicate) în aplicarea cărora a fost emis O.M.J. nr. 1477/C/24.05.2017 şi OMJ nr. 1246/11.04.2017 (ordin individual de salarizare al reclamantei).

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte constată că la data de 24 mai 2018, pârâtul Ministrul Justiţiei a emis Ordinul nr. 2118/C/24.05.2018, prin care s-a soluţionat cerinţa reclamantei.

Astfel, prin art. 1 al acestui ordin s-a statuat, la alin. (1), că în perioada 09.04.2015-30.11.2015, indemnizaţia de încadrare brută lunară a personalului de specialitate juridică asimilat, potrivit legii judecătorilor şi procurorilor, din Ministerul Justiţiei este stabilită prin raportare la valoarea de referinţă sectorială 421,36 RON, la alin. (2), că în perioada 01.12.2015-31.12.2017, indemnizaţia se calculează prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar, la alin. (3), că începând cu 01.01.2018, în aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 153/2017, drepturile se recalculează în funcţie de valoarea de referinţă sectorială 463,5 RON.

La art. 3 din ordin s-a prevăzut că plata drepturilor salariale stabilite potrivit art. 1 se realizează începând cu luna august 2018 pentru drepturile aferente lunii iulie 2018, iar, pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018, plata se va face după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Înalta Curte constată că ordinul menţionat anterior stabileşte şi recalculează indemnizaţiei reclamantei prin raportare la o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune, chiar dacă acest ordin este unul general.

Prin urmare, în cursul soluţionării cauzei, intimatul-pârât Ministerul Justiţiei a răspuns pretenţiilor recurentei-reclamante şi a procedat la emiterea unui ordin de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale solicitate prin cererea dedusă judecăţii.

În acest context, instanţa de control judiciar constată că, după emiterea ordinului anterior precizat, procurorul/judecătorul ce nu mai este în activitate trebuie să facă demersuri pentru a obţine actualizarea pensiei de serviciu, ministerul pârât având obligaţia de a emite adeverinţa necesară la Casa Naţională de Pensii. În cazul în care instituţia nu răspunde sau refuză să dea curs solicitărilor, reclamantul nemulţumit se poate adresa instanţei de judecată.

Înalta Curte nu a luat în examinare şi nu a analizat separat chestiunile invocate prin precizările depuse la data de 8 octombrie 2018, întrucât judecata în recurs este circumscrisă limitei efectului devolutiv determinat de ceea ce s-a supus judecăţii la prima instanţă, aşa cum se prevede în cuprinsul dispoziţiilor art. 494 C. proc. civ. cu referire la art. 478 alin. (2) din acelaşi cod.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, instanţa de fond aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 2170 din data de 8 mai 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.