Reclassification of IT specialists as auxiliary staff under Law 153/2017: statutory exclusion of salary assimilation with judges

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 noiembrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a -VIII - a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, anularea Hotărârii nr. 70 din 06.10.2017 a Colegiul de conducere de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 188/RU/14.07.2017 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galaţi, reîncadrarea în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantumul şi specificaţia pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2735/2018 pronunţată la 12 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea reclamanţilor A. şi B. de sesizare a Curţii Constituţionale, a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a următoarelor prevederi legale din cuprinsul legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice: art. 17 alin. (2), Secţiunea a 6 a, art. 22, prin raportare la art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 şi art. 53 din Constituţia României, a respins cererea reclamantului de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională şi a respins cererea de chemare judecată formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâţii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Galaţi şi Curtea de Apel Galaţi, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civil nr. 2735/2018 pronunţată la 12 iunie 2018 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii aşa cum a fost formulat.

Referitor la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată este nemotivată, având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar.

Astfel, a arătat că deşi în cuprinsul acţiunii au făcut referire la nerespectarea principiilor invocate, de către autorităţile pârâte, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, printre care: principiul egalităţii în drepturi, principiul transparenţei mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării şi al importanţei valorilor sociale, principiul nediscriminării, precum şi principii prevăzute la nivel constituţional: principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, principiul încrederii legitime şi principiul securităţii juridice, prima instanţă nu a anlizat deloc aceste principii.

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017 prima instanţă a menţionat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, fără o argumentare, respectiv că vor fi avute în vedere la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate.

În opinia recurenţilor, prima instanţă nu a procedat la analiza tuturor apărărilor astfel cum acestea au fost invocate prin cererea introductivă, aşa încât se află inclusiv în imposibilitatea de a aduce apărări efective asupra legalităţii hotărârii pronunţate, având în vedere că lipsesc temeiurile de fapt şi de drept, respectiv analiza apărărilor invocate şi care au condus la respingerii acţiunii.

Or, obligaţia de motivare a unei hotărâri reprezintă o garanţie a dreptului la un proces echitabil, şi trebuie înţeleasă, prin prisma art. 425 din C. proc. civ., ca fiind o obligaţie ce incumbă instanţei odată cu soluţionarea unei cauze. Dispoziţiile textului sunt imperative, neîndeplinirea unora dintre exigenţele sale putând atrage nulitatea hotărârii în condiţiile art. 174 şi următoarele din acelaşi cod.

Recurenţii au subliniat că analiza efectuată de prima instanţă nu a fost una temeinică şi nu a cuprins raţiunea pentru care apărările acestora au fost înlăturate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs încadrat în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenţii au arătat că prima instanţă a reţinut în mod greşit că salarizarea reclamanţilor s-a efectuat în mod legal în raport cu prevederile art. 38 din Legea nr. 153/2017.

În opinia acestora, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituţională, prima instanţă avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele invocate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, protejate de Constituţia României.

Sub aspectul circumscrierii drepturilor lor în sfera art. 1 din Protocol 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, recurenţii au subliniat că nu au solicitat acordarea unui salariu într-un anumit cuantum, ci încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, raportat la statutul recunoscut specialiştilor IT în mod expres prin legile anterioare, în concret criticând faptul că nu mai sunt asimilaţi din punct de vedere salarial cu judecătorii.

În acest sens, Legea nr. 153/2017 nu vine să modifice Legea nr. 97/2008, ci dimpotrivă, Legea nr. 153/2017 reprezintă legea cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, dispoziţiile ei trebuie coroborate cu toate celelalte acte normative care vizează domeniul justiţiei.

În concluzie, au apreciat că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiştilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispoziţiilor Convenţiei, iar solicitarea acestora de a fi reîncadraţi în grila salarială menţionată îndeplineşte criteriul impus în jurisprudenţa C.E.D.O., mai precis, există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile Legii nr. 97/2008 şi a tuturor celorlalte norme care recunosc statutul lor salarial special, superior celui aplicat grefierilor.

Ca atare, au considerat că prima instanţă trebuia să se pronunţe asupra existenţei sau inexistenţei unei discriminări, iar, în opinia acestora, pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, în caz contrar se pune problema încălcării prevederilor art. 1 din O.G. nr. 137/2000.

În fine, în ceea ce priveşte invocarea de către prima instanţă a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 818/2008, a arătat că argumente reţinute sunt relevante câtă vreme instanţa a fost chemată să constate dacă, în concret, încadrarea lor, cu consecinţa asimilării din punct de vedere salarial grefierilor, respectă litera şi spiritul legii.

În concluzie, invocând jurisprudenţa C.E.D.O., recurenţii au susţinut că trebuie să se ţină cont că unicul scop al noii legi a fost de creştere a veniturilor salariale a persoanelor plătite din fonduri publice până în anul 2022, or, în cazul acestora veniturile salariale au scăzut, iar prin plasarea specialiştilor IT în grila de salarizare a grefierilor, se ignoră total scopul adoptării iniţiale a Legii nr. 97/2008, care viza implementarea unui nivel salarial şi a unui statut juridic distinct grefierilor informaticieni, prin încadrarea lor în categoria specialiştilor.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Apel Galaţi a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La data de 3 decembrie 2018 recurenţii-reclamanţi au depus răspuns la întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 26 octombrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

La data de 20 noiembrie 2018 s-a comunicat copia deciziei nr. 208/28.05.2020 pronunţată de Curtea Constituţională asupra prevederilor art. 14 alin. (1), ale art. 38 alin. (6) şi ale art. 39 alin. (5) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, precum şi a dispoziţiilor cap. II şi ale art. 17 şi art. 22 din cap. VIII din anexa nr. V la Legea-cadru nr. 153/2017.

Recurenţii-reclamanţi au depus o cerere de sesizare a Curţii Constituţionale a României cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor din Legea nr. 153/2017, respectiv Secţiunea IV art. 17 alin. (2) şi Secţiunea VI art. 22 pentru care s-a format dosarul asociat nr. x/2017

S-a depus la dosar la 8 aprilie 2021, din partea recurenţilor-reclamanţi, cerere de suspendare a cauzei în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cererii de sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 17 alin. (2) din Secţiunea IV şi art. 22 din Secţiunea VI din Legea nr. 153/2017.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenţii-reclamanţi şi în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Deciziei nr. 188/RU/14.07.2017 şi a Hotărârii nr. 70 din 06.10.2017 emise de intimaţii-pârâţi şi reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare prevăzută de Cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază.

Curtea de Apel Bucureşti a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi ca neîntemeiată.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Criticile subsumate motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. sunt nefondate.

În sensul normei citate, acest motiv de casare este incident atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei, echivalând astfel cu o nemotivare.

În dezvoltarea acestui motiv, recurenţii au susţinut, în esenţă, că hotărârea este nemotivată având în vedere că motivele de nelegalitate invocate au fost analizate în mod lacunar, în sensul că prima instanţă nu a procedat la analiza temeinică a tuturor apărărilor formulate, cu trimiteri ample la principiile încălcate de către autorităţile pârâte, analiză care nu cuprinde şi raţiunea pentru care respectivele apărări au fost înlăturate.

Instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat argumentele invocate şi probele administrate, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul care a fundamentat soluţia adoptată, hotărârea atacată nu este contradictorie şi nu conţine motive străine de natura cauzei, aşa încât respectă cerinţele prevăzute de art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, hotărârea atacată conţine motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei şi au fost examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, motivarea fiind clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele şi actele de la dosar.

Contrar susţinerilor recurenţilor, prima instanţă a explicitat aspectele analizate din perspectiva dispoziţiilor incidente prevăzute de Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, îndeplinindu-şi, prin considerentele sale punctuale şi concise, rolul bivalent de informare cu privire la motivele de înlăturare a criticilor invocate şi de mijloc prin care se dă posibilitatea exercitării controlul judiciar ulterior.

Împrejurarea că prima instanţă nu a analizat pertinenţa principiilor invocate în susţinerea cererii s-a datorat în principal faptului că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care prima instanţă a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ a unei norme juridice cuprinse într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Totodată, se reţine că analiza principiilor respective de către prima instanţă se impune cu caracter subsidiar, adică doar în situaţiile nereglementate de lege, pentru că, în raport cu art. 1 alin. (2) din C. civ., numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale recurenilor - reclamanţi sunt reglementate prin lege, prima instanţă analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport cu dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Judecătorul fondului a demonstrat astfel analiza criticilor şi apărărilor invocate, motivarea nefiind o problemă de volum, ci una de esenţă, de conţinut, aşa cum s-a reţinut constant în jurisprudenţa instanţei supreme.

Faptul că recurenţii nu împărtăşesc raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia primei instanţe nu poate conduce la incidenţa în cauză a motivului de casare invocat.

Referitor la motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit căruia casarea hotărârii se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, de asemenea, este nefondat.

Se reţine că, prin Decizia nr. 188/RU/14.07.2017 a vicepreşedintelui Curţii de Apel Galaţi s-a realizat reîncadrarea salarială a reclamanţilor, specialişti IT din cadrul Curţii de Apel Galaţi şi a instanţelor judecătoreşti din raza de competenţă a acesteia, conform art. 1 alin. (3), art. 2 alin. (1) lit. a) şi alin. (3), art. 36 alin. (1) şi (2) şi art. 38 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 153/2017 începând cu data de 1 iulie 2017, pe noile funcţii, gradaţii, corespunzătoare vechimii în muncă şi vechimii în specialitate avute, cu menţinerea în plată până la 31 decembrie 2017, a salariului brut lunar la nivelul acordat pentru luna iunie 2017, în cazul specialiştilor IT şefi reîncadrarea s-a realizat pe funcţiile de "informatician şef"- ca funcţie echivalentă menţionată în Legea nr. 153/2017 - Anexa V - Justiţie şi Curtea Constituţională, cap. II nr. crt. 4 - Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor.

Prin Hotărârea nr. 70 din 6 octombrie 2017, Colegiul de conducere al Curţii de Apel Galaţi a dispus respins, ca nefondate, contestaţiile formulate de specialiştii IT A., B. şi C..

Se constată că în mod corect instanţa de fond a reţinut că argumentele recurenţilor în susţinerea solicitării acestora privind încadrarea în grila salarială prevăzută de cap. I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, în sensul asimilării din punct de vedere salarial cu judecătorii, nu pot fi primite.

Din această perspectivă sunt relevante dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" din Anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională, din Legea nr. 153/2017, care reglementează salarizarea specialiştilor IT şi din care rezultă că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-i asimila pe specialiştii IT grefierilor din punct de vedere salarial, încadrarea acestora realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

Prin urmare, reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale specialiştilor IT este clară, fiind opţiunea legiuitorului să îi salarizeze în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefieri), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

De altfel, încă din anul 2011, prin Legea nr 156/11.07.2011, care a modificat Legea nr. 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

Mai mult, se constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

În fine, ultima modificare a art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că "Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

În ceea ce priveşte critica, potrivit căreia prima instanţă avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate, toate motivele formulate fiind bazate pe principii născute din drepturi fundamentale, care de altfel a fost analizată în cadrul celuilalt motiv de casare invocat, se constată că în mod corect judecătorul fondului a reţinut că o parte dintre respectivele principii urmează să fie valorificate în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate formulată, iar principiile stabilite de Legea 153/2017 au fost avute în vedere de legiuitor la momentul stabilirii nivelului salarizării pentru fiecare categorie profesională în parte şi nu pot determina încadrarea acestora în altă grilă de salarizare decât cea stabilită pentru categoria profesională din care fac parte.

Or, prin validarea aplicabilităţii principiilor invocate, recurenţii tind de fapt să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei acestora şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, după criterii necunoscute instanţei, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează recurenţii în susţinerea demersului judiciar.

De altfel, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii (specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii.

Referitor la susţinerile recurenţilor, în sensul că dreptul la un salariu conform cu statutul conferit prin lege specialiştilor IT are o vădită valoare patrimonială, deci reprezintă un bun în sensul dispoziţiilor Convenţiei, prima instanţă în mod corect a reţinut, cu trimitere la jurisprudenţa C.E.D.O, că, în Convenţie, nu se conferă dreptul de a primi în continuare un salariu într-un anumit cuantum [a se vedea Vilho Eskelinen şi alţii împotriva Finlandei (MC), nr. 63235/00, pct. 94, CEDO 2007-II, şi, mutatis mutandis, Kjartan Ásmundsson împotriva Islandei, nr. 60669/00, pct. 39, CEDO 2004-IX]. Nu este suficient ca un reclamant să se bazeze pe existenţa unei "contestaţii reale" sau a unei "plângeri credibile". O creanţă poate fi considerată drept o "valoare patrimonială" în sensul art. 1 din Protocolul nr. 1 numai atunci când are un temei suficient în dreptul intern, de exemplu în cazul în care este confirmată de o jurisprudenţă consacrată a instanţelor [Kopecký împotriva Slovaciei (MC), nr. 44912/98, pct. 45-52, CEDO 2004-IX].

În cauză nu s-a făcut dovada unei hotărâri judecătoreşti definitive de recunoaştere a dreptului la plata unui salariu mai mare decât cel stabilit prin aplicarea prevederilor legale analizate, aşa încât afirmaţia recurenţilor că există un temei suficient în dreptul intern pentru pretenţiile acestora, constând tocmai în dispoziţiile legilor anterioare care recunosc statutul special al specialiştilor IT nu poate constitui un argument privind existenţa unui "bun" în sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţie. (a se vedea şi considerentele din decizia CEDO Felicia Mihăieş şi Adrian Gavril Senteş împotriva României (cererea nr. x/11) din 6 decembrie 2011.), cum corect a sesizat şi prima instanţă.

În aceste condiţii, contrar susţinerilor recurenţilor, în cauză nu este aplicabil art. 14 coroborată cu art. 1 din Primul protocol adiţional la Convenţie.

Legat de necesitatea analizei existenţei sau nu a unei discriminări în cauză invocată, contrar susţinerilor recurenţilor, instanţa de control judiciar reţine că în mod corect judecătorul fondului a arătat că nu poate înlătura de la aplicare dispoziţiile legale menţionate, citând Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 818 din 3 iulie 2008, prin care s-a stabilit că "prevederile art. 1, art. 2 alin. (3) şi art. 27 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, republicată, sunt neconstituţionale, în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative."

În fine, faţă de susţinerea recurenţilor că pentru evitarea oricărei forme de discrimanare era necesar ca încadrarea să se realizeze la fel pentru toţi specialiştii din sistemul judiciar, se remarcă, potrivit concluziilor scrise depuse de intimata-pârâtă şi deciziei anexate, că de la momentul intrării în vigoare a O.U.G. nr. 12 din 5 martie 2019, specialiştii IT din cadrul instanţelor şi parchetelor beneficiază de aceleaşi drepturi ca specialiştii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte constată că, judecătorul fondului a apreciat în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că susţinerile şi criticile recurenţilor sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivele de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., fiind nefondate.

Pentru toate considerentele expuse la anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 2735/2018 din 12 iunie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.