Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2765/2022 AI generated

Tax dispute appeal perempted due to failure to stamp request for resumption of proceedings

Case Number Decizia nr. 2765/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice affirmed the lower instance's decision by declaring the appellant's appeal time-barred (perimat), leaving the appellate sentence that dismissed the company's action and upheld the tax authority's decisions fully in force. The dispute was a tax administrative suit challenging an assessment decision and a tax inspection report, which the taxpayer appealed to the Supreme Court on grounds of legal error. The Supreme Court ruled that the appeal was time-barred under Article 416(1) of the Code of Civil Procedure because the case remained inactive for more than six months due to the appellant's fault; although the company filed a request to resume the case on the merits within the deadline, the Court held this did not interrupt the perimare period because the request was not properly stamped, demonstrating a lack of clear intent to continue the litigation, and no legal grounds for suspension or interruption existed under Articles 417 and 418 of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 499 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 415 alin. (1) C. proc. civ; Tax dispute appeal perempted due to failure to stamp request for resumption of proceedings: Împotriva sentinţei nr. 255/2017 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL) a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi în subsidiar, rejudecând litigiul în fond, să se dispună admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
tax litigation proceedings article of civil procedure tax authority procedural deadline grounds for cassation administrative error

Cited Legislation

AI generated
art. 499 C. proc. civ
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ
(fosta Liciniu SRL), în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
art. 415 alin. (1) C. proc. civ
(fosta Liciniu SRL), a transmis la instanţă cerere de repunere a cauzei pe rol, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., solicitând stabilirea unui nou termen de judecată în vederea soluţionării recursului.
art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013
art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub nr. x/2017 reclamanta S.C. A. S.R.L. (fosta LICINIU SRL) a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Sibiu, ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 108/04.04.2017 privind soluţionarea contestaţiilor formulate de către reclamantă, emisă de ANAF-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor;

- anularea, în parte, pentru suma de 293.646 RON (corespondent a pct. 3 din Decizia 108/2017) a Deciziei de impunere nr. x/18.01.2017 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/18.11.2016 emise de DGRFP Braşov-AJFP Sibiu;

- obligarea paratei la soluţionarea contestaţiilor formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.11.2016 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de către DGRFP Braşov- AJFP Sibiu si împotriva Deciziei de impunere nr. x/18.01.2017 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de către DGRFP Braşov, AJFP Sibiu;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin întâmpinare, pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele AJFP Sibiu şi în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a DGRFP Braşov

Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 255/2017 din 27 noiembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL), în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 255/2017 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL) a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond şi în subsidiar, rejudecând litigiul în fond, să se dispună admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de reclamantă au formulat întâmpinări intimatele - pârâte Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu în numele şi pentru Direcţia Generală Regională a Finnaţelor Publice Braşov şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, solicitând, în esenţă, respingerea recursului ca netemeinic şi menţinerea, ca legală, a hotărârii atacate.

Răspunsul la întâmpinare

Recurenta-reclamantă A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL) a formulat Răspuns la cele două întâmpinări depuse de autorităţile intimate, susţinând că, în cadrul acestora nu se identifică niciun fel de critici la recursul formulat în termenul legal, respectiv acestea au acelaşi conţinut ca şi întâmpinările depuse la fondul cauzei la Curtea de Apel Alba-Iulia.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 07.01.2019, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 26 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Încheierea de suspendare a judecăţii

Prin încheierea de şedinţă din 26 ianuarie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL), în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.

La data de 30 iunie 2021 recurenta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL), a transmis la instanţă cerere de repunere a cauzei pe rol, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., solicitând stabilirea unui nou termen de judecată în vederea soluţionării recursului.

Prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 05 iulie 2021, s-a fixat termen pentru discutarea cererii de repunere pe rol, pentru data de 02 noiembrie 2021, recurenta fiind citată cu menţiunea de a face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 100 RON, pe cererea de repunere pe rol, conform art. 9 lit. g) din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru.

La termenul din 02 noiembrie 2021 judecata cauzei a fost amânată pentru data de 22 martie 2022, faţă de imposibilitatea de prezentare a apărătorului ales al recurentei, discutarea cererii de repunere pe rol fiind prorogată după îndeplinirea de către recurentă a obligaţiei de plată a taxei judiciare de timbru aferentă acestei cereri.

La termenul de judecată din data de 22 martie 2022 instanţa învestită cu soluţionarea dosarului, constatând că, deşi a fost legal citată atât pentru acest termen cât şi pentru termenul din 02.11.2021 cu menţiunea îndeplinirii obligaţiei de a timbra cererea de repunere a cauzei pe rol, partea nu s-a conformat, având în vedere dispoziţiile art. 33 alin. (3) din O.U.G. nr. 80/2013 şi art. 197 C. proc. civ. a dispus anularea cererii de repunere a cauzei pe rol, ca netimbrată, menţinând măsura suspendării judecării recursului dispusă prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2021.

Termenul de judecată din data de 17.05.2022 a fost fixat în conformitate cu dispoziţiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1275 din 17.12.2015, pentru a se verifica dacă mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecăţii, părţile fiind citate cu menţiunea " în vederea discutării perimări", niciuna dintre acestea neformulând Punct de vedere pe acest aspect.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:

"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."

Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:

"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."

Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 26 ianuarie 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.

Încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Prin urmare, termenul de perimare de 6 luni a început să curgă de la data de 26 ianuarie 2021 şi s-a împlinit la data de 26 iulie 2021 (într-o zi de luni), în acord cu regulile stabilite de art. 181 C. proc. civ.

Cu privire la cursul perimării, Înalta Curte reţine că prevederile art. 417 din C. proc. civ. reglementează un singur caz de întrerupere a termenului de perimare şi anume acela în care perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes.

Remarcă Înalta Curte că, din redactarea articolului 417 C. proc. civ., legiuitorul a înţeles să impună îndeplinirea cumulativă a două condiţii, pentru ca un act de procedură să poată avea caracter întreruptiv de perimare:

a) actul de procedură trebuie, în mod necesar, să fie îndeplinit de partea care justifică un interes;

b) actul de procedură trebuie să fie îndeplinit cu scopul de a continua judecata pricinii;

Prin urmare, se reţine că actul de procedură îndeplinit de partea interesată va trebui întotdeauna să fie unul valabil, deoarece actul de procedură invalid, adică anulabil, nu va avea capacitatea de a produce o întrerupere a termenului de perimare validă.

Este adevărat că, în cauză, recurenta a formulat la data de 30 iunie 2021, adică înainte de împlinirea termenului de perimare, cerere de repunere a cauzei pe rol întemeiată pe dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., ca şi " act de procedură făcut în vederea judecării procesului", ce ar fi putut întrerupe cursul perimării, conform art. 417 C. proc. civ., însă, Înalta Curte constată că aceasta nu a produs efecte juridice în planul sistării perioadei de timp în raport de care este prevăzută sancţiunea perimării, deoarece contestatoarea nu şi-a îndeplinit obligaţia legală de a o şi timbra, deşi a fost legal citată cu această menţiune atât pentru termenul de judecată din data de 02 noiembrie 2021, cât şi pentru termenul de judecată din data de 22 martie 2022, din acest comportament rezultând că partea nu a avut intenţia clară şi fermă de a continua judecata.

Or, reţinând Înalta Curte că actul de procedură întreruptiv al termenului de perimare trebuie să fie făcut cu intenţia clară de a continua judecata, situaţie faţă de care o cerere de repunere pe rol lipsită de această finalitate nu are, prin ea însăşi, doar prin simpla formulare, această funcţie, constatând deopotrivă, că, de la data suspendării judecăţii, pronunţată prin încheierea de şedinţă din data de 26 ianuarie 2021, în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., până la data de 26 iulie 2021, când s-a împlinit termenul de perimare prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., pricina a rămas în nelucrare din culpa recurentei, ca parte " care justifică un interes", care nu şi-a manifestat intenţia clară şi fermă de a continua judecata, timbrând corespunzător cererea de repunere a cauzei pe rol, reţinând totodată şi că nu există vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată şi nici nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia perimării, invocată din oficiu şi pe cale de consecinţă, va constata perimat recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL), suspendarea judecăţii menţinută mai mult de 6 luni fiind datorată exclusiv pasivităţii societăţii recurente, ca parte ce " justifică un interes".

Reţine Înalta Curte că, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, ce operează de drept, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea pricinii.

Astfel, în analiza prioritară a excepţiei absolute şi peremptorii de perimare a judecăţii, invocată din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va reţine că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din cauza pasivităţii recurentei, începând cu data de 26 ianuarie 2021, care nu a şi-a manifestat intenţia clară şi fermă de a continua judecata, nefăcând nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează exclusiv acesteia, fiind menţinută mai mult de 6 luni.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficienţă sancţiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 420 şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., va admite excepţia perimării, invocată din oficiu şi va constata perimat recursul formulat de reclamanta societatea A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL), făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

Pe cale de consecinţă,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată perimat recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. (fosta Liciniu SRL) împotriva sentinţei nr. 255/2017 din 27 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Cu recurs la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.