Audit recovery of unspent public recruitment funds: Non-final penal classification insufficient to defeat financial damage finding

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, contestatorul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (MCSI) a solicitat, în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României (CCR), anularea în tot a Măsurii II.1 (pct. I.6), Măsurii II.2 (pct. I.7), Măsurii II.3 (pct. I.8), şi Măsurii II.4 (pct. I.9), din Decizia nr. 3/2017 a Curţii de Conturi a României pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi înscrise în Procesul-verbal de constatare nr. x din data de 07.04.2017 şi menţinute prin încheierea nr. 60 din 25.07.2017, prin care autoritatea de control a dispus stabilirea întinderii prejudiciilor constatate şi recuperarea acestora până la termenele stabilite.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 1651 pronunţată în data de 4 aprilie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, a anulat măsura dispusă la pct. II.4 din Decizia nr. 3/09.06.2017, emisă de Departamentul XI din cadrul Curţii de Conturi, menţinută prin încheierea nr. 60/25.07.2017 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiei şi a respins în rest contestaţia.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs contestatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) şi de pârâta Curtea de Conturi a României.

Reclamantul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) a solicitat casarea hotărârii şi rejudecând cauza să se admită în tot cererea de chemare în judecată.

Fără a aduce critici sentinţei atacate, instituţia recurentă a reiterat susţinerile prezentate în faţa instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea în tot a acţiunii ca neîntemeiată.

După prezentarea pe larg a istoricului speţei, recurenta pârâtă a susţinut că în mod eronat judecătorul fondului a admis, în parte, acţiunea M.C.S.I., în sensul anulării măsurii de la pct. II.4 din decizie.

Sub acest aspect arată că, prin măsura de la pct. II.4 din Decizia nr. 3/09.06.2017 emisă de către Departamentul XI din cadrul Curţii de Conturi, astfel cum a fost menţinută prin încheierea nr; 60/25.07.2017 a Comisiei de soluţionate a contestaţiilor, s-a constatat că entitatea controlată nu a finalizat procesului de selectie a membrilor consiliilor de administraţie ale Societăţii Naţionale de Radiocomunicaţi S.A. şi Companiei Naţionale "POŞTA ROMÂNĂ" S.A, deşi a demarat procedura de achiziţie, a încheiat contractul nr. x/17.06.2017 cu S.C. A. S.R.L., căruia i s-a plătit primele tranşe, în sumă de 17.210,16 RON.

Instanţa de fond, în mod greşit, a apreciat că se impune anularea măsurii de la pct. II. 4 din Decizia nr. 3/09.06.2017 emisă de către Curtea de Conturi Departamentul XI, reţinând că, în opinia sa, soluţia de clasare din Ordonanţa nr. 1430/07.07.2017 a D.N.A., secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, cu privire Ia infracţiunile de abuz în serviciu (art. 13 2 din Legea nr. 78/2000) şi neglijentă în serviciu (art. 298 C. pen.). Procedând astfel, a încălcat prevederile art. 28 alin. (1) C. proc. pen. întrucât nu este întrunită cerinţa existenţei unei hotărâri definitive a instanţei penale care să se bucure de autoritate de lucru judecat.

Mai arată că sesizarea D.N.A. s-a făcut de către M.C.S.I. pentru faptele consemnate în Raportul de control intermediar întocmit de această entitate şi nu de către Curtea de Conturi, ca urmare a abaterilor prezentate de echipa de audit la pct. 3.2.5. din Procesul-verbal de constatare nr. x/07.04.2017. Echipa de audit a constatat, în mod temeinic şi legal faptul că, raportat la aceste plăţi, nu au fost puse la dispoziţie documente justificative din care să rezulte cheltuirea eficientă a fondurilor publice. În cauză nu au fost respectate prevederile art. 21 alin. (8) din Legea nr. 500/2002 privind finantele publice, cu modificările şi completările ulterioare. coroborate cu cele ale art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 119/1999, care stipulează obligaţia instituţiilor publice de utiliza resursele bugetare cu respectarea unei bune gestiuni financiare.

In acest context, consideră că instanţa de fond avea îndatorirea să realizeze o examinare proprie asupra legalităţii măsurii din decizie, raportându-se la constările echipei de audit consemnate în actul de control, la înscrisurile anexate acestuia şi, în funcţie de aceste elemente probate/certe, să se pronunţe în cauză, inclusiv sub aspectul prejudiciului constatat. Preluarea considerentelor organului de urmărire penală, într-o formă superficială şi fără o motivare temeinică a raţionamentului judecătorului de la instanţa de contencios administrativ, să se bazeze pe luarea în considerare a abaterilor de la pct. 3.2.5 din Procesul-verbal de constatare nr-2238/07.04.2017 şi combaterea a legalităţii acestora, că este de natură să demonstreze netemeinicia sentinţei civile atacate.

1.4. Apărări formulate în cauză

Recurenta-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond. 5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 21 ianuarie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 9 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

2.1. Examinând cererea de recurs, în raport de criticile formulate, Înalta Curte va analiza cu prioritate, conform art. 248 C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului formulat de către Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, pe care o consideră întemeiată pentru argumentele expuse în cele ce urmează.

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ. prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Prin dispoziţiile art. 489 C. proc. civ. legiuitorul sancţionează cu nulitatea nemotivarea recursului, înţeleasă atât în contextul în care cererea de exercitare a căii de atac nu cuprinde nicio critică la adresa hotărârii atacate (ipoteza prevăzută la alin. (1) al articolului menţionat) dar şi în situaţia în care motivele expuse în cererea de recurs nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 (art. 489 alin. (2) C. proc. civ.).

Cererea de recurs trebuie să cuprindă arătarea motivelor de casare şi dezvoltarea lor. Recursul nu se poate limita la o simplă indicare formală a textului articolului 488 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor implicând determinarea greşelilor anume imputate, o minimă expunere a criticii în fapt şi în drept, arătarea probelor pe care se bazează.

Motivele de recurs desemnează ipotezele expres şi limitativ prevăzute de lege pentru care se poate cere casarea hotărârii atacate.

Prevederile legale menţionate se interpretează în sensul formulării unei argumentări juridice a nelegalităţii invocate, prin indicarea dispoziţiilor legale pretins încălcate ori greşit aplicate de instanţă şi prin precizarea eventualelor greşeli săvârşite de instanţă în legătură cu aceste dispoziţii legale, în lipsa acestor menţiuni neputându-se exercita controlul judiciar.

Aceasta înseamnă că nelegalitatea hotărârii care se atacă trebuie să îmbrace obligatoriu una din formele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

În practica judiciară s-a decis că simpla nemulţumire a unei părţi sau a părţilor în litigiu faţă de hotărârea pronunţată nu este suficientă pentru casarea acesteia, ci partea recurentă are obligaţia să-şi întemeieze recursul pe cel puţin unul dintre motivele prevăzute de C. proc. civ.

Motivele de recurs sunt instituite prin dispoziţii procedurale speciale, de strictă interpretare, ce nu pot fi extinse prin analogie la situaţii ce nu au fost avute în vedere la legiferare şi trebuie să vizeze numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior, în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Noţiunea de motivare a recursului trebuie înţeleasă pornind de la trăsăturile specifice ale acestei căi de atac şi continuând, apoi, cu faptul că motivele de casare sunt expres şi limitativ prevăzute la art. 488 punctele 1-8 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond, astfel că motivarea imprecisă sau generală atrage sancţiunea nulităţii recursului, în condiţiile prevăzute de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă nu circumstanţiază în niciun mod criticile sale, în sensul că alegaţiile prezentate nu au corespondent vreuna dintre ipotezele motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) punctele 1-8 din C. proc. civ.

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia adoptată de instanţa ce a pronunţat hotărârea atacată şi reproducerea, prin cererea de recurs, a stării de fapt şi a acţiunii nu se constituie într-un motiv de nelegalitate a sentinţei, această neregularitate sancţionându-se cu nulitatea.

Deoarece instituţia recurentă nu a formulat critici care să permită încadrarea lor într-unul din cazurile expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., rezumându-se la expunerea unor succesiuni de fapte şi afirmaţii, pe care nu le-au structurat din punct de vedere juridic, nesubliniind relevanţa pe care acestea o prezintă în raport cu soluţia instanţei de fond, Înalta Curte va aplica sancţiunea nulităţii recursului declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) împotriva sentinţei nr. 1651 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2.2. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul declarat este fondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Instanţa de control judiciar a fost investită cu verificarea legalităţii Măsurii II.1 (pct. I.6), Măsurii II.2 (pct. I.7), Măsurii II.3 (pct. I.8), şi Măsurii II.4 (pct. I.9) din cadrul Deciziei nr. 3/2017 a Curţii de Conturi a României pentru înlăturarea deficienţelor constatate şi înscrise în Procesul-verbal de constatare nr. x din data de 07.04.2017 şi menţinute prin încheierea nr. 60 din 25.07.2017, prin care autoritatea de control a dispus stabilirea întinderii prejudiciilor constatate şi recuperarea acestora până la termenele stabilite.

Litigiul dedus judecăţii a fost generat de împrejurarea că auditorii publici din cadrul Curţii de Conturi au desfăşurat acţiunea de audit financiar al contului reclamantului Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, abaterile financiar contabile şi prejudiciile constatate fiind consemnate în procesul-verbal de constatare nr. x/07.04.2017, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 3/2017, prin care s-au dispus măsuri în sarcina conducerii entităţii controlate potrivit prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, respectiv pentru stabilirea întinderii şi recuperarea prejudiciilor măsuri menţinute în parte.

Reclamanta a contestat Măsurile II.1, II.2, I.6 (măsura pereche cu II.2), II.3 şi II.4, în conformitate cu pct. 204 din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea activităţilor specifice Curţii de Conturi, precum şi valorificarea actelor rezultate din aceste activităţi, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii de Conturi nr. 155/2014, contestaţie respinsă prin încheierea nr. 60/25 iulie 2017 a Departamentului XI din cadrul Curţii de Conturi a României.

Instanţa de fond a concluzionat că nu este afectată legalitatea măsurilor stabilite prin decizia nr. 3/2017 a Curţii de Conturi a României, respectiv Măsurile II.1 (pct. I.6) - prejudiciu 4600 RON, II.2 (pct. I.7) - prejudiciu 10.200 RON, II.3 (pct. I.8), prin care s-a dispus stabilirea întinderii prejudiciului şi recuperarea prin extinderea verificărilor asupra plăţilor efectuate la categoria de operaţiuni economice şi a anulat măsura dispusă la pct. II.4(pct. I.9).

Recurenta - pârâtă a invocat nelegalitatea prevăzută de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., argumentele dezvoltate în calea de atac declarată, vizează numai soluţia asupra capătului de cerere privind greşita anulare a măsurii dispusă la pct. II.4(pct. I.9).

Cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., prevede că este casabilă hotărârea judecătorească dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a normelor de drept material, recurenta susţinând că analizarea utilizării fondurilor publice doar prin raportare la soluţia stabilită prin Ordonanţa nr. 143/P/2017 din 07.07.2017 emisă de DNA secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie şi nu a tuturor elementelor ce stabilesc modul de cheltuire a sumelor de bani din bugetul de stat este o interpretarea eronată.

Prin măsura II.4 s-a decis ca pentru remedierea abaterilor consemnate la pct. 9, "conducerea MCSI să efectueze o analiză pentru a identifica cauzele pentru care procesul de recrutare nu a fost finalizat, respectiv nu au fost desemnate persoane din listele furnizate de firma de recrutare şi nu au fost semnate contractele de mandat cu acestea, va stabili întinderea prejudiciului şi va dispune măsuri de recuperare a acestuia, după caz, inclusiv dobânzile şi penalităţile de întârziere, după caz, aplicabile pentru venituri bugetare, termenul de realizare fiind stabilit la data de 29.09.2017".

Referitor la Măsura II.4 (pct. I.9), echipa de audit din cadrul Curţii de Conturi a reţinut, în esenţă, că în cursul anului 2016, M.C.S.I. a demarat procesul de selectare a 10 persoane pentru Societatea Naţională de Radiocomunicaţii S.A. (S.N.R.) şi 3 persoane pentru poziţia de membru în cadrul consiliului de administraţie al Companiei Naţionale "Poşta Română" S.A. (C.N.P.R.), potrivit art. 69 alin. (2) din O.U.G. nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă, cu modificările şi completările ulterioare, autoritatea publică tutelară având competenţa să mandateze reprezentanţii statului în adunarea generală a acţionarilor şi să propună începerea procedurii de selecţie a noilor administratori, neexecutivi şi/sau executivi ori, după caz, a membrilor consiliului de supraveghere.

În baza aceluiaşi act normativ, M.C.S.I. a demarat procedura de achiziţie de "Servicii de recrutare prestate de un expert independent - persoană fizică sau juridică specializată în recrutarea resurselor umane, de personal de conducere pentru S.N.R. şi C.N.P.R.".

Aceasta s-a finalizat prin încheierea Contractului nr. x/17.06.2016 cu S.C. B. S.R.L. în cuprinsul căruia s-a stabilit clar că durata prestării serviciilor va fi până la 30.11.2016. Ulterior, prin actul adiţional nr. x din 170/05.12.2016 s-a prelungit durata contractului până la 31.12.2016.

Din documentele furnizate echipei de audit, a rezultat şi s-a reţinut că societatea B. S.R.L. a prezentat M.C.S.I. livrabile şi a primit plata primelor două tranşe, în sumă de 17.210,16 RON, dar până la data întocmirii actului de control 07 aprilie 2017, procesul de numire nu a fost finalizat, nefiind astfel prevederile contractuale.

Instanţa de fond a constatat în mod eronat în cauză nu a fost probată existenţa producerii unei pagube sau a vătămării unui drept în dauna entităţii auditate şi concluzia organelor Curţii de Conturi s-a bazat pe elemente aleatorii.

În condiţiile în care, contractul semnat stipula clar un termen de finalizare, în mod corect auditorii publici din cadrul Curţii de Conturi a României au concluzionat că "în condiţiile în care procedura de selecţie nu-şi atinge scopul, respectiv constituirea comisiilor în mărimea şi compoziţia prevăzute în O.U.G. nr. 109/2011, rezultă că livrabilele obţinute din partea firmei de recrutare nu au fost valorificate şi în consecinţă, sumele achitate acesteia până în prezent reprezintă o cheltuială de la bugetul de stat care nu şi-a produs efectele pentru care a fost angajată".

Nu se poate susţine fundamentat că analizarea principiului utilizări fondurilor publice s-a efectuat doar prin raportare la elemente aleatorii, întrucât în cauză intervine forţa obligatorie a contractului.

Totodată, art. 21 alin. (8) din Legea 500/2002 cu modificările ulterioare, prevede că ordonatorii de credite prevăzuţi la alin. (1) şi (3) au obligaţia de a fundamenta, justifica şi utiliza, în condiţii de legalitate, regularitate, economicitate, eficienţă şi eficacitate, creditele bugetare repartizate din bugetele lor instituţiilor subordonate şi altor beneficiari ai acestor fonduri, iar potrivit art. 22 alin. (2) lit. c) răspund, potrivit legii, de angajarea şi utilizarea cheltuielilor în limita creditelor de angajament şi creditelor bugetare pe baza bunei gestiuni financiare.

De asemenea art. 5 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 119/1999 privind controlul intern şi controlul financiar preventiv, republicată, cu modificările ulterioare statuează că persoanele care gestionează fonduri publice sau patrimoniul public au obligaţia să realizeze o buna gestiune financiară prin asigurarea legalităţii, regularităţii, economicităţii, eficacităţii şi eficienţei în utilizarea fondurilor publice şi în administrarea patrimoniului public, iar art. 20 alin (1) lit. h) din legea privind finanţele publice locale nr. 273/2006, cu modificările şi completările ulterioare, prevede că autorităţile administraţiei publice locale au următoarele competenţe şi responsabilităţi în ceea ce priveşte finanţele publice locale: administrarea fondurilor publice locale pe parcursul execuţiei bugetare, în condiţii de eficienţă, art. 23 alin. (1) instituie obligaţia pentru ordonatorii de credite de a angaja şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Împrejurarea că, prin Ordonanţa nr. 143/P/2017 din 07.07.2017 emisă de DNA secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie, s-a dispus clasarea plângerii privind săvârşirea faptelor de abuz în serviciu şi, respectiv, de neglijenţă în serviciu care fuseseră sesizate prin plângerea depusă la data de 22.03.2017 de ministerul reclamant, nu afectează fondul cauzei, întrucât nu este întrunită, conform prevederilor art. 28 alin. (1) C. proc. pen. cerinţa existenţei unei hotărâri definitive a instanţei penale care să se bucure de autoritate de lucru judecat sau o hotărâre judecătorească care să stabilească sub aspect economic daca există prejudiciu.

Mai mult, în cuprinsul aceleaşi ordonanţe se stipulează clar că în ceea ce priveşte infracţiunea de abuz în serviciu "faptele sunt susceptibile a fi săvărşite sub forma tentativei, nepedepsibile însă pentru această infracţiune", iar la fapte de neglijenţă în serviciu "aceasta trebuie să fie săvărşită cu vinovăţie".

În acest context, neatacarea ordonanţei penale de clasare pentru viciu de procedură nu conduce la concluzia automată că s-au respectat termenii contractului şi plăţile efectuate sunt corecte, deşi procedura nu a fost finalizată.

Lipsa oricărui document final care să ateste că proiectul a fost finalizat potrivit obligaţiilor asumate prin contractul nr. x/2016, din care să rezulte numele şi prenumele câştigătorilor şi modalitatea de selecţie a acestora, precum şi faptul că procedura de selecţie şi-a atins scopul, conduce către concluzia că intimata-reclamantă nu a dovedit realizarea obiectului general al contractului, astfel că livrabilele obţinute din partea firmei de recrutare nu au fost valorificate şi sumele achitate reprezintă o cheltuială din bugetul de stat fără efecte.

Instanţa de control judiciar constată că respectarea obligaţiilor contractuale şi a dispoziţiilor legale incidente a fost asumată de instituţia reclamantă prin semnarea contractului, condiţie necesară pentru plata sumelor de la bugetul de stat, astfel că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu greşita interpretare a dispoziţiilor din contractul de finanţare şi a dispoziţiilor legale incidente.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge în tot contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale), în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de reclamantul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale) împotriva sentinţei nr. 1651 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Admite recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinţei nr. 1651 din 4 aprilie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa şi rejudecând cauza:

Respinge în tot contestaţia formulată de contestatorul Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii (succesor al Ministerului Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale), în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.