Late-filed administrative appeal against drug compensation order dismissed for missing statutory deadline

Şedinţa publică din data de 17 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".

Circumstanţele cauzei

Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 08.05.2019 sub nr. x/2019 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Ministerul Sănătăţii şi Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce va pronunţa să dispună:

- obligarea acestora la compensarea tratamentului cu Everolimus (Afinitor), prescris de medicul curant oncolog;

- decontarea facturilor fiscale prin care a cumpărat medicamentul din banii săi;

- comunicarea măsurii luate faţă de funcţionarul care nu a soluţionat cererea în termenul prevăzut de lege;

- plata unei daune morale de 10.000 de RON.

În motivarea acţiunii reclamantul arată, în esenţă, că a fost diagnosticat în anul 2015 cu "tumoră neuroendocrină pancreatică - cu determinări secundare hepatice" iar din anul 2018 i s-a prescris, de către medicul curant de la IRO Iaşi, medicamentul Everolimus (Afinitor). Medicamentul se află pe lista medicamentelor compensate, dar nu raportat şi la codul bolii reclamantului, acesta fiind nevoit să îl cumpere la preţuri de aproximativ 3000 euro/lună. Deşi a solicitat pârâţilor, în luna octombrie 2018, să includă în lista medicamentelor compensate acest medicament şi pentru pacienţii cu tumori neuroendocrine, până la data promovării acţiunii nu a primit niciun răspuns. Solicită admiterea acţiunii.

Pârâtul Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a tribunalului - raportat la refuzul survenit de la autorităţi centrale şi nu locale - şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive - raportat la lipsa atribuţiilor sale în gestionarea FNUASS.

Prin sentinţa nr. 1115/C.A./10.09.2019 pronunţată de Tribunalul Iaşi în dosarul nr. x/2019 s-a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, şi s-a declinat în favoarea Curţii de Apel Iaşi competenţa de soluţionare a acţiunii formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Sănătăţii, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Iaşi sub nr. x/2019, la data de 25.09.2019.

Hotărârea ce face obiectul controlului judiciar exercitat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie

Prin sentinţa nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019, Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiate, excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Sănătăţii, a admis excepţia inadmisibilităţii şi, pe cale de consecinţă, a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii, obligând pârâtul la soluţionarea petiţiei formulate de reclamant şi înregistrată la ministerul pârât sub nr. x/17.10.2018, respingând celelalte capete de cerere.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat " apel" pârâtul Ministerul Sănătăţii, în temeiul art. 466 şi următoarele din Legea nr. 134/2010 privind din C. proc. civ., republicată, solicitând admiterea apelului şi desfiinţarea în parte a hotărârii privind cele dispuse de către instanţă referitor la pârâtul Ministerul Sănătăţii.

Apărările formulate în cauză

Împotriva cererii de apel formulate de pârâtul Ministerul Sănătăţii intimaţii nu au formulat întâmpinări.

Procedura de soluţionare a căii de atac

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, în temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin Rezoluţia Preşedintelui completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 11.05.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata căii de atac promovate de pârâtul Ministerull Sănătăţii la data de 22.03.2022, la acel moment procesual cauza fiind amânată pentru data de 17 mai 2022, urmare a cererii de reexaminare formulată de pârât împotriva locului de stabilire a taxei judiciare de timbru.

În şedinţa publică de la acest termen de judecată, Înalta Curte, faţă de calea de atac intitulată de pârâtul Ministerul Sănătăţii, " apel" şi întemeiată pe dispoziţiile art. 466 C. proc. civ., având în vedere dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, califică cererea acestuia ca fiind recurs, iar nu apel, termenul de exercitare fiind de 15 zile de la comunicarea hotărârii.

Din oficiu, instanţa a invocat excepţia tardivităţii promovării recursului, faţă de data înregistrării acestuia la instanţa de fond - 31.12.2019, în condiţiile în care ultima zi legală pentru promovarea căii de atac a fost 27.12.2019, raportat la data comunicării către recurentul-pârât a sentinţei de fond - 11.12.2019.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Înainte de a proceda la analizarea criticilor formulate de recurentul-pârât Ministerul Sănătăţii, pe fondul recursului, Înalta Curte va analiza cu prioritate dacă a fost respectat termenul de declarare a căii de atac a recursului, prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004.

În acest sens, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare", iar potrivit art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)."

În ce priveşte calculul termenului prevăzut de art. 485 alin. (1) teza I Noul C. proc. civ., vor fi aplicate dispoziţiile art. 181 alin. (1) pct. 2 Noul C. proc. civ., care dispun în sensul că:

"Când termenul se socoteşte pe zile, nu intră în calcul ziua de la care începe să curgă termenul, nici ziua când acesta se împlineşte.", coroborat cu alin. (2) al aceluiaşi articol:

"(2) Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează".

Potrivit art. 182 alin. (1) din C. proc. civ., "Termenul care se socoteşte pe zile, săptămâni, luni sau ani se împlineşte la ora 24:00 a ultimei zile în care se poate îndeplini actul de procedură".

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Căile de atac şi termenele în care acestea pot fi exercitate sunt reglementate prin norme de ordine publică, deoarece, se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice împrejurări ce ar putea tergiversa, în mod nejustificat, judecata unei cauze.

Aşadar, nici părţile şi nici instanţa de judecată nu pot deroga de la termenele prevăzute de lege pentru exerciţiul unei căi de atac şi de la modalitatea în care acestea se calculează.

Înalta Curte reţine că sentinţa nr. 136/2019 din 30.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, a fost comunicată recurentului-pârât la data de 11.12.2019, conform Dovezii de înmânare ataşată la dosarul instanţei de fond. Prin urmare, termenul de 15 zile prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, înăuntrul căruia trebuia declarată calea de atac a recursului, începea să curgă de la acest moment şi se împlinea la data de 27.12.2019, aceasta fiind ultima zi de declarare a căii de atac, potrivit dispoziţiilor art. 181, raportat la art. 184 din C. proc. civ.

În cauză, cererea de "apel" a fost înregistrată la instanţa de fond la data de 31.12.2019, conform ştampilei aplicate de Registratura Curţii de Apel Iaşi pe prima pagină a cererii, ataşată la dosar, aşadar, cu depăşirea termenului legal, absolut şi imperativ prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborat cu art. 182 alin. (2) din C. proc. civ., plicul ce a însoţit cererea de apel neavând aplicată nici o ştampilă a poştei sau a vreunei firme de curierat, de aici desprinzându-se concluzia că cererea a fost adusă prin reprezentat la instanţă şi înregistrată în aceeaşi zi.

Se constată, aşadar, că recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi nu a dovedit că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate.

Înalta Curte constată astfel, faţă de actele dosarului, că recursul a fost depus în afara termenului de 15 zile prevăzut de art. 20 din Legea nr. 554/2004, respectiv la data de 31.12.2019, ultima zi în care putea fi promovată calea de atac fiind 27.12.2019.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 487 alin. (1) din C. proc. civ., ce prevăd că " Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs" precum şi dispoziţiile art. 489 alin. (1) din acelaşi act normative, conform cărora " Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal..."

Se constată, aşadar că, aceste norme instituie în sarcina recurentului obligaţia de a exercita acest drept procesual de atacare a hotărârii judecătoreşti într-un anumit termen, imperativ, prevăzut de lege, declararea recursului după împlinirea termenului legal, atrăgând, conform art. 489 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii acestuia.

În cauză, astfel cum s-a reţinut anterior, recurentul a exercitat calea de atac după împlinirea termenului legal şi fără a dovedi că întârzierea s-ar datora unor motive temeinic justificate, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 186 C. proc. civ., conform cărora:

"(1) Partea care a pierdut un termen procedural va fi repusă în termen numai dacă dovedeşte că întârzierea se datorează unor motive temeinic justificate.

(2) În acest scop, partea va îndeplini actul de procedură în cel mult 15 zile de la încetarea împiedicării, cerând totodată repunerea sa în termen. În cazul exercitării căilor de atac, această durată este aceeaşi cu cea prevăzută pentru exercitarea căii de atac.

(3) Cererea de repunere în termen va fi rezolvată de instanţa competentă să soluţioneze cererea privitoare la dreptul neexercitat în termen."

Cum în cauză, recurentul nu a pretins şi nu a dovedit că a fost împiedicat în exercitarea, în termen, a căii de atac, printr-o împrejurare mai presus de voinţa sa, Înalta Curte va constata că recursul este tardiv declarat, aplicându-se astfel şi sancţiunea juridică a decăderii părţii din exercitarea dreptului de exercitare a acestei căi de atac, sancţiune prevăzută de art. 185 alin. (1) C. proc. civ., pentru neexercitarea sa în termenul legal.

Pe cale de consecinţă, instanţa de control judiciar reţine că, neexercitarea dreptului procesual - în speţă, a recursului - în cadrul termenului imperativ stabilit de lege, atrage sancţiunea prevăzută de art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., care este decăderea, iar consecinţa este rămânerea definitivă a hotărârii la data expirării termenului, astfel încât, aceasta nu mai poate fi analizată.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, neidentificând existenţa vreunui motiv de ordine publică, care ar putea atrage nulitatea hotărârii recurate, în temeiul art. 489 alin. (1) C. proc. civ. Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii, ca tardiv declarat, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâtul Ministerul Sănătăţii împotriva sentinţei nr. 136/2019 din 30 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca tardiv declarat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.