Asset verification order annulment: failure to motivate judgment and substantive review of evidence under Article 488(1)(6) C. proc. civ.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2014, reclamanta Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Comisia de Verificare a de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, anularea Ordonanţei nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind averea domnului A., constituită în baza Legii nr. 115/1996, cu modificările şi completările ulterioare.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 57 pronunţată în data de 14 februarie 2017, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, în contradictoriu cu pârâtele Comisia de Verificare a Averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Statul Român prin Ministerul Finanţelor, A. şi B..

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, iar, în rejudecarea cauzei, anularea actului administrativ reprezentat de Ordonanţa nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ca netemeinică şi confiscarea diferenţei constatate între averea dobândită şi veniturile realizate de către A. în suma de 341.651,29, echivalentul sumei de 76091,60 euro.

În cuprinsul motivelor de recurs reclamanta a susţinut următoarele:

- au fost încălcate prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., întrucât hotărârea atacată nu este motivată, instanţa limitându-se a aprecia că pârâţii au respectat toate prevederile legale incidente, ordonanţa fiind pronunţată cu aplicarea corectă a legii;

- sentinţa recurată a fost pronunţat cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, pe de o parte, a prevederilor Legii nr. 176/2010, iar pe de altă parte, a prevederilor Legii nr. 115/1996 pentru declararea şi controlul averii demnitarilor, magistraţilor, a unor persoane cu funcţii de conducere şi de control şi a funcţionarilor publici;

- justificare averii se poate face numai prin dovedirea existenţei unor venituri licite, or dacă instanţa de fond a reţinut că în conturile persoanei cercetate au fost virate sume de bani a căror provenienţă nu se cunoaşte avea obligaţia de a administra probe prin care să de demonstreze dacă aceste venituri sunt licite sau nu. Însă instanţa de fond, fără a-şi manifesta rolul său activ, s-a limitat la a achiesa la punctul de vedere al Comisiei;

- instanţa fond, fără a analiza în mod temeinic apărările Agenţiei Naţionale de Integritate, a achiesat la concluziile Comisiei, respingând acţiunea formulată de Agenţie, context în care reclamanta consideră că atât soluţia Comisiei cât şi cea a instanţei de fond este nelegală întrucât s-a raportat numai la declaraţiile martorilor şi persoanei cercetate fără ca acestea să fie coroborate cu alte mijloace de probă;

- instanţa trebuia să coroboreze declaraţiile date în cauză cu alte probe obiective, aceasta cu atât mai mult cu cât este vorba despre justificarea unor sume mari de bani, sume care nu au fost declarate de persoana cercetată, întrucât pe lângă persoana cercetată au fost audiaţi fosta soţie, tatăl şi fratele persoanei cercetate, foştii socrii, prin urmare persoane apropiate persoanei cercetate şi a căror declaraţii ar fi putut fi subiective sau chiar nesincere.

În concluzie recurenta-reclamantă a apreciat că instanţa de fond a ignorat atât prevederile legale incidente, cât şi situaţia de fapt, sentinţa atacată fiind netemeinică, nelegală, nemotivată şi dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, cât şi a dispoziţiilor care reglementează controlul averilor.

II. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.

Recurenta-reclamantă Agenţia Naţională de Integritate Bucureşti a învestit instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii Ordonanţei nr. 2/11.06.2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara privind averea domnului A..

În speţă, aşa cum a argumentat şi recurenta-reclamantă, este întemeiat motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., care se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde:

"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor; ".

Acest motiv de recurs vizează ipoteze variate, precum nemotivarea, motivarea insuficientă, implicită, confuză sau motive contradictorii ori străine de natura pricinii.

Ipoteza care se regăseşte în cauza supusă judecăţii are în vedere nemotivarea hotărârii, de vreme ce, din analiza acesteia se constată că prima instanţă s-a limitat la a da aparenţa unei minime examinări a motivelor de nelegalitate invocate în susţinerea cererii de anulare a Ordonanţei nr. 2 din 11 iunie 2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, reluând, în realitate, împrejurările reţinute de comisie în stabilirea soluţiei de clasare astfel cum rezultă din considerentele ei.

O astfel de conduită procedurală nu răspunde exigenţelor impuse de art. 425 C. proc. civ. şi art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind dreptul la un proces echitabil, drept care nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt în mod real examinate de către instanţa sesizată.

Principiul general consacrat de art. 425 alin. (1) pct. b) C. proc. civ. impunea în sarcina primei instanţe obligaţia de motivare a hotărârii pronunţate, în sensul de prezenta "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Or, în speţă, reluarea în mod exclusiv a argumentelor uneia dintre părţi, anume ale Comisiei pârâte, preluare cu caracter general, fără a le însoţi, în mod vădit, de analiza proprie a aspectelor de fapt şi de drept relevante, fără a prezenta argumentele proprii privind admiterea motivelor de nelegalitate expuse în acţiunea introductivă de instanţă, nu corespunde exigenţelor textului legal sus-citat.

Această concluzie este susţinută şi de modul sumar, neconcludent şi contradictoriu în care au fost analizate apărările reclamantei, judecătorul fondului apreciind faţă de împrejurările de fapt reţinute de comisie în stabilirea soluţiei de clasare astfel cum rezultă din considerentele Ordonanţei nr. 2/11.06.2013, că motivele formulate în acţiunea dedusă judecăţii de către ANI nu sunt întemeiate, nefiind dovedite alte împrejurări şi aspecte care să reclame nelegalitatea ordonanţei atacate sub incidenţa dispoziţiilor art. 35 din Legea nr. 176/2010.

În egală măsură, sentinţa nesocoteşte jurisprudenţa CEDO în materia art. 6 § 1 din Convenţie, care a statuat constant că dreptul la un proces echitabil presupune ca hotărârea instanţei să cuprindă răspunsuri specifice şi explicite la aspectele esenţiale supuse judecăţii, altfel spus un examen concret, efectiv al aspectelor importante ale cauzei (de ex. în cauza Albina împotriva României, 2005 ori în cauza Vlasia Grigore Vasilescu împotriva României, 2006).

Totodată, obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Curtea este constantă în a statua, legat de buna administrare a justiţiei, că "deciziile judiciare trebuie să indice de o manieră suficientă motivele pe care se bazează" (cauzele Ruiz Torija c. Spania, hot. din 9 decembrie 1994, § 29; Helle c. Finlanda, hot. din 19 decembrie 1997; Suominen c. Finlanda, hot. din 1 iulie 2003, § 34 sau Dimitrellos c. Grecia, hot. din 7 aprilie 2005, § 15). Această obligaţie este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hot. Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001).

Apreciază Curtea că instanţa nu este întotdeauna datoare să analizeze separat fiecare susţinere a părţilor, putând selecta sau grupa argumentele utile în soluţionarea cauzei, dar ignorarea completă a acestora echivalează cu lipsirea părţii de un veritabil acces la justiţie.

Nemotivarea hotărârii, echivalează cu o necercetare a fondului cauzei, situaţie în care devin aplicabile dispoziţiile art. 497 alin. (1) coroborat cu art. 480 alin. (3) din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 care impun casarea cu trimitere spre rejudecare a cauzei, deşi cauza se află în recurs după rejudecare.

Având în vedere că judecătorul fondului nu a expus nici un argument în susţinerea soluţiei pronunţate, o nouă casare cu trimitere spre rejudecare corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi totodată este impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Găsind fondat motivul de recurs prevăzut dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-reclamante întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fi avute în vedere la soluţionarea în fond a cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

În consecinţă, pentru considerentele arătate, constatând că sunt întemeiate criticile formulate de recurenta-reclamante sub aspectul motivului prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre o nouă rejudecare aceleiaşi instanţe.

Cu prilejul rejudecării procesului, se vor avea în vedere toate apărările părţilor, regăsite atât în cuprinsul pieselor probatorii existente deja în dosarul instanţei de fond, cât şi criticile regăsite în cuprinsul declaraţiilor de recurs, referitoare la modalitatea de soluţionare a cererii privind anularea Ordonanţei nr. 2 din 11 iunie 2013 emisă de Comisia de verificare a averilor de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi a refuzului de analizare a fondul raportului litigios dedus judecăţii, cu luarea în considerare a prevederilor art. 501 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 57 din data de 14 februarie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.