Judicial forfeiture of tax objection deadline as relative matter not invocable ex officio

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 28 septembrie 2017, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regionaă a Finanţelor Publice Craiova anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 177 din data de 16.06.2016 şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/24.02.2016, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.02.2016 ce are drept obiect suma de 1.024.175 RON.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 156/2018 pronunţată în data de 14 martie 2018, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins contestaţia formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal, ca tardiv formulată.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, iar în consecinţă, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei şi admiterea cererii de chemare în judecată.

În susţinerea căii de atac declarate, recurenta-reclamanta în raport de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., apreciază că sentinţa ca fiind criticabilă, întrucât::

a) au fost încălcate prevederile referitoare la regimul si invocarea decăderii:

Astfel, conform art. 2550 C. civ. - "(1) Decăderea poate fi opusă de partea interesată în condiţiile art. 2.513. (2) Organul de jurisdicţie este obligat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere, indiferent dacă cel interesat îi pune sau nu îl pune în discuţie, cu excepţia cazului când acesta priveşte un drept de care părţile pot dispune în mod liber."

Prevederile art. 2513 C. civ. stabilesc faptul că prescripţia poate fi invocată doar de partea interesată şi doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie.

Apreciază că în raport de prevederile noului C. civ., decăderea urmează regimul prescripţiei şi este transformată într-o excepţie de natură relativă.

De altfel, în situaţia de faţă ne aflăm în ipoteza unei decăderi dintr-un drept material şi nu sunt aplicabile dispoziţiile din C. proc. civ., respectiv art. 180 şi urm., de vreme ce termenul de 1 an de zile este reglementat de acelaşi text de lege ce reglementează şi termenul de 6 luni, care este unul de prescripţie, respectiv art. 11 Legea 554/2004.

b) prevederile art. 11 nu sunt aplicabile în speţă

Instanţa de fond a apreciat că se aflăm în ipoteza reglementată de art. 11 alin. (1) lit. a), respectiv că a formulat acţiune împotriva răspunsului la plângerea prealabilă, dar soluţia este greşită din acest punct de vedere.

Obiectul cererii sale a fost acela de a obliga intimata să soluţioneze pe fond contestaţia prealabilă, decizia prin care este suspendată soluţionarea contestaţiei nereprezentând răspuns în procedură prealabilă.

Dacă s-ar fi considerat această decizie ca fiind un veritabil răspuns ar fi însemnat ca putea înregistra direct cerere prin care solicita anularea pe fond a actului administrativ fiscal - decizia de impunere.

Or, dacă ar fi formulat o astfel de acţiune, aceasta ar fi fost respinsă ca fiind inadmisibilă tocmai pe considerentul că nu a aşteptat răspunsul pe fond în procedură prealabilă.

c) de asemenea, apreciază că prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu sunt aplicabile întrucât decizia a fost emisă în baza art. 277 Codul de procedură fiscală potrivit căruia "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când: a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şt a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Codul de procedură fiscală se completează cu cel de procedură civilă atunci când dispoziţiile comune nu sunt incompatibile.

Evident, acest motiv de suspendare al soluţionării contestaţiei este echivalent cu cel reglementat de art. 413 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Or, în cazul unei soluţii de suspendare, măsura poate fi atacată oricând atâta vreme cât suspendarea îşi produce efecte.

Apreciază că şi în raport de aceste ultime argumente, precum şi faţă de cele arătate la punctul precedent, decizia ce face obiectul acestei cauze nu se încadrează în cadrul celor reglementate strict şi limitativ de art. 11 alin. (1) din Legea 554/2004.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Direcţia Generală Regionaă a Finanţelor Publice Craiova a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, în raport de principiul rolului activ al judecătorului, instanţa de fond prin hotărârea pronunţată procedând la verificarea cauzei sub toate aspectele, ca urmare a necesităţii stabilirii, în mod corect, temeinic şi legal, a situaţiei de fapt şi de drept existente în cauză.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, ce se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-reclamante, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost investită cu verificarea legalităţii Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 177 din data de 16.06.2016 şi obligarea pârâtei să soluţioneze pe fond contestaţia formulată împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. x/24.02.2016, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/24.02.2016 ce are drept obiect suma de 1.024.175 RON.

Prima instanţă a respins ca tardiv formulată acţiunea reclamantei, apreciind că s-a depăşit termenul de decădere de 1 an de la comunicarea deciziei, neprezentând importanţă faptul ca reclamanta nu a invocat motive temeinice pentru care a depăşit termenul de 6 luni.

Prin recursul formulat reclamanta a invocat punctul 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ. şi faţă motivele de nelegalitate invocate, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării eronate a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 277 alin. (1), lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluţionare a contestaţiei administrative poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate, conform art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

În ce priveşte termenele de exercitare a acţiunii în anularea acestor acte administrative sunt aplicabile în mod corespunzător dispoziţiile art. 11 din Legea nr. 554/2004. Potrivit acestei norme, deciziile de soluţionare a contestaţiei administrative pot fi contestate în termen de 6 luni de la comunicare, care este un termen de prescripţie, dar nu mai târziu de 1 an, acesta din urmă fiind calificat de legiuitor ca fiind un termen de decădere.

Spre deosebire de reglementarea anterioară, în regimul Noului C. civ., care se aplică în mod corespunzător şi în această materie, prescripţia are un caracter relativ, legiuitorul înţelegând să renunţe la caracterul de ordine publică al acestei instituţii, art. 2513 C. civ. stabilind faptul că prescripţia poate fi invocată doar de partea interesată şi doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie.

Pentru identitate de raţiune, termenele de decădere instituite de legiuitor pentru exercitarea unei acţiuni în justiţie au acelaşi regim juridic, având un caracter privat, partea în favoarea căreia a fost instituit putând renunţa la beneficiul acestei instituţii juridice, potrivit art. 2549 C. civ.

Similar prescripţiei, art. 2550 C. civ. decăderea poate fi opusă de partea interesată în condiţiile art. 2.513 C. civ., şi anume doar prin întâmpinare atunci când aceasta este obligatorie, organul de jurisdicţie nefiind abilitat să invoce şi să aplice din oficiu termenul de decădere de ordine privată.

În cauză, instanţa de fond a invocat din oficiu excepţia tardivităţii decurgând din depăşirea termenului de decădere de 1 an, calificând-o eronat ca fiind o excepţie de ordine publică, în condiţiile în care nu a fost invocată de pârâtă prin întâmpinare, care a ales în schimb să invoce excepţia prescripţiei pe cale de concluzii scrise.

Prin urmare, cu interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor anterior menţionate instanţa de fond a soluţionat excepţia tardivităţii acţiunii şi a respins-o în consecinţă. În lipsa invocării acestei excepţii în condiţiile procedurale menţionate, de către pârâtă, instanţa de fond era datoare a analiza fondul pretenţiilor reclamantei, astfel că spre respectare principiului dublului grad de jurisdicţie consacrat de Legea nr. 554/2004 se impune casarea hotărârii atacate cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat reclamanta societatea A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 156/2018 din data de 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond.

În rejudecare, prima instanţă va analiza acţiunea promovată în cauză prin prisma tuturor susţinerilor şi apărărilor părţilor esenţiale în justa soluţionare a cauzei, cu luarea în considerare a celor mai sus statuate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 156/2018 din data de 14 martie 2018 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.