Invalid budgetary claim for lack of new data quashed and annulled
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) allowed the appeal, set aside the lower court’s dismissal, and annulled the administrative decision and the notice of irregularities imposing a budgetary claim of 119,338.75 RON, thereby ruling in favor of the beneficiary institution (Casa Corpului Didactic Brașov) while rejecting the remainder of its action. The dispute concerned the legality of a 25% financial correction and budgetary claim imposed by the Ministry of Education (as Intermediary Body) and the Ministry of European Funds (as Managing Authority) for alleged breaches of transparency and competition principles in the award of a catering services contract and subsequent addenda under a non-reimbursable EU-funded project. The decisive legal basis was the interpretation of Article 31 of Government Emergency Ordinance No. 66/2011, which restricts the resumption of control activities to situations where new supplementary data unknown at the time of previous verifications emerges; the court found that the authority failed to establish such novelty, as the irregularities related to a contract that had already been subject to prior audits and document reviews, rendering the subsequent claim legally void.
Legislator headnote
AI generatedart. 17 din O.U.G nr. 66/2011, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 21 O.U.G. nr. 66/2021, art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011, art. 486 C. proc. civ; Invalid budgetary claim for lack of new data quashed and annulled: - în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că sentinţa este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor legale cu privire la termenul de efectuare a verificării si de emitere a procesului-verbal final de constatare a neregulilor - art. 21 O.U.G. nr. 66/2021.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 11 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Casa Corpului Didactic (CCD) Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale si Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane, anularea în totalitate a Deciziei nr. OI/1562 din ES/22.07.2016, comunicata către CCD Braşov în data de 18.08.2016, a Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare în valoare de 119.338,75 RON (Anexa 2) - corecţie financiară de 25%, identificată cu nr. x/01.04.2016 (comunicată prin Adresa x/05.04.2016, înregistrată la CCD Braşov cu numărul x/05.05.2016), a Adresei x/05.04.2016, înregistrată la CCD Braşov cu numărul x/05.05.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise; iar în subsidiar, şi în măsura în care se apreciază că acţiunile/inacţiunile Beneficiarului reprezintă nereguli in sensul O.U.G. nr. 66/2011 si a Contractului de Finanţare, să fie reindividualizate sancţiunile, în sensul diminuării lor, astfel încât să fie respectat principiul proporţionalităţii aplicării sancţiunii, astfel cum este prevăzut la art. 2 lit. n) şi art. 17 din O.U.G nr. 66/2011. Totodată, a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 2984 pronunţată în data de 21 iulie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamanta Casa Corpului Didactic Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, ca neîntemeiată.
1.3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei nr. 2984 pronunţată la 21 iulie 2017 de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Casa Corpului Didactic Braşov, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, în principal trimiterea cauzei spre rejudecare în sensul pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată, cu consecinţa anulării actelor administrative contestate.
După prezentarea amplă a istoricului speţei, recurenta-reclamantă susţine următoarele:
- sub un prim aspect, circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă arată că sentinţa pronunţată de
Instanţa de fond cuprinde motive contradictorii;
- în ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta consideră că sentinţa este pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a dispoziţiilor legale cu privire la termenul de efectuare a verificării si de emitere a procesului-verbal final de constatare a neregulilor - art. 21 O.U.G. nr. 66/2021.
În speţa, aşa cum rezulta din Proiectul Notei de constatare, Raportul Autorităţii de Certificare si Plăţi (ACP) nr. x a fost comunicat către OI POSODRU la data de 10.06.2015, suspiciunea de neregula fiind înregistrata cu nr. x/10.06.2015. Instituţia avea obligaţia legală să înceapă verificarea în termen de 10 zile de la primirea sesizării şi să emită procesul-verbal/nota de constatare în termen de 90 de zile, care putea fi prelungit cu încă 90 de zile, astfel că termenul maxim de emitere ar fi fost 20 decembrie 2015.
- solicită a se constata că sentinţa civilă a fost dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 21, dispoziţii imperative, câtă vreme sintagmele folosite de legiuitor sunt în termenul maxim de efectuare a verificării si de emitere a proceselor-verbale (alin. (23), "termenul de finalizare poate fi prelungjt în mod corespunzător, dat nu mai mult de 90 de zile, impunându-se a fi admise apărările invocate şi anulat in totalitate procesul-verbal;
- Hotărârea recurată este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 privitoare la efectuarea unei noi activităţi de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare.
În cauză s-a reţinut că recurenta nu a făcut dovada ca intimaţii pârâţi verificaseră anterior documentaţia aferentă procedurii finalizate cu încheierea contractului de catering nr x/09.11.2012 şi pe de alta faptul actele dosarului atestă faptul ca documentaţia aferentă contractului de finanţare x a fost verificată de Autoritatea de Certificare si Plata, context în care s-a formulat şi sesizarea de neregula care a stat la baza emiteri Notei de Constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din 01.04.2016.
Menţionează că s-a întocmit Raportul de audit nr. x/2013 ce a vizat cererea de rambursare nr. x, iar achiziţia serviciilor de catering s-a solicitat spre rambursare prin cererea nr. x În anul 2014 a avut loc un alt audit al pârâtei OIPOSDRU MENCS, procesul-verbal făcând obiectul dosarului x/2014 Ulterior, în anul 2015 s-a efectuat un nou audit al ACP, fiind întocmită o notă de constatare şi proces-verbal, deşi potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 verificarea se face dacă au apărut alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor.
- în cauză autoritatea şi-a motivat activitatea pe dispoziţiile art. 31 şi a invocat sesizarea ca temei al reluării activităţii de verificare, dar primirea unei sesizării care nu aduce date suplimentare necunoscute la data verificărilor anterioare nu este de natură a determina reluarea activităţii de verificare şi constatare;
- pe fondul cauzei susţine că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a dispozitiilor O.U.G. nr. x, actiunile recurentei fiind calificate in mod eronat ca nereguli, că nu ar fi respectat termenul de publicitate de 10 zile instituit de Instrucţiunea 26/2010 şi că, pe parcursul implementării Acordului cadru de serviciinr. COM/CE/78 din data de 04.05.2012 s-au încheiat mai multe acte aditionale care au fost atribuite fără asigurarea unei competiţii adecvate, cu încălcarea pct. 2.2 din Anexa la O.U.G. nr. 66/2011, care impune expres aceasta cerinta, in absenta unei urgente imperative rezultate din evenimente imprevizibile sau în absenta unor circumstanţe neprevăzute care sa le justifice.
1.4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Investiţuiilor şi Proiectelor Europene a depus întâmpinare şi precizări şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
Intimatul-pârât Ministerul Educaţiei a depus a depus la dosar precizări.
1.5. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 5 martie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 09 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
2.1. Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente în materia suspusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru considerentele expuse în continuare.
Reclamanta a solicitat anularea în totalitate a Deciziei nr. OI/1562 din ES/22.07.2016, a Notei de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare în valoare de 119.338,75 RON (Anexa 2) - corecţie financiară de 25%, identificată cu nr. x/01.04.2016, a Adresei x/05.04.2016, înregistrată la CCD Braşov cu numărul x/05.05.2016, precum şi a tuturor actelor subsecvente emise.
Instanţa de fond a respins acţiunea apreciind că termenul invocat de partea reclamantă nu are natura juridică a unui termen de decădere a cărui nerespectare să conducă la pierderea dreptului structurii de control de emitere a procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare, respectiv la anulabilitatea actului emis peste acel termen prevăzut la art. 21 alin. (23) din actul normativ menţionat şi că, pârâtul OIPOSDRU - MENCS a respectat prevederile legale în vigoare şi nu a dat dovada de rea credinţă în aplicarea corecţiilor financiare, sens în care apărările reclamantei sunt neîntemeiate şi sub acest aspect.
Împotriva acestei soluţii, reclamanta a declarat recurs apreciind că sentinţa cuprinde motive contradictorii şi că instanţa de fond a încălcat normele de drept material.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentinţa nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurenta-reclamantă.
Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.
Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.
Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată, exigenţe apte pentru a susţine dreptul la un proces echitabil de care trebuie să se bucure orice persoană.
Aceeaşi concluzie se desprinde şi din jurisprudenţa consacrată a Curţii Europene a Drepturilor Omului, care a statuat că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6 par. 1 din Convenţie, înglobează, între altele, dreptul părţilor unui proces de a-şi prezenta observaţiile pe care le apreciază ca fiind pertinente cauzei lor. Cu alte cuvinte, art. 6 implică, mai ales, în sarcina "tribunalului", obligaţia de a proceda la o examinare efectivă a motivelor, argumentelor şi cererilor de probă ale părţilor sub rezerva aprecierii pertinentei acestora" (cauza Van de Hurk c. Ţările de Jos, hot. din 19 aprilie 1994, §59; în acelaşi sens, cauza Albina c. România, hot. din 28 aprilie 2005, §30). Obligaţia instanţei de a răspunde prin motivare la argumentele prezentate de părţi este justificată, întrucât "numai prin pronunţarea unei hotărâri motivate poate fi realizat un control public al administrării justiţiei" (hotărârea Hirvisaari c. Finlanda din 27 septembrie 2001). Din alt punct de vedere, necesitatea motivării hotărârii în sensul indicat de normele imperative ale art. 261 alin. (1) pct. 5 înlătură arbitrariul şi face posibil controlul judiciar.
Valorificând aceste considerente teoretice, instanţa de control judiciar, contrar celor afirmate de recurenta reclamantă, constată că, hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actelor administrative contestate, prin valorificarea şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.
Pe de altă parte, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, judecătorul nu trebuie să răspundă fiecărui argument în mod separat, fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, motivarea unei hotărâri fiind o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum. În condiţiile în care instanţa de fond şi-a prezentat argumentele pentru care a considerat că actele administrative contestate sunt nelegal încheiate şi validează astfel criticile de nelegalitate invocate de reclamantă, nu se poate reţine absenţa unei motivări care să susţină soluţia pronunţată.
Prin urmare, nefiind identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.
În schimb, este întemeiată cea de-a doua critică la adresa legalităţii sentinţei civile recurate, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constatând că hotărârea primei instanţe reflectă o interpretare şi aplicare greşită a dispoziţiilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011.
Reclamanta a supus controlului de legalitate Decizia nr. OI/1562 din ES/22.07.2016 prin care s-a menţinut titlul de creanţă reprezentat de Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare în valoare de 119.338,75 RON.
Pentru a emite acest titlu de creanţă şi a dispune măsura recuperării parţiale a finanţării acordate iniţial, intimatul-pârât a constatat că reclamanta în calitate de autoritate contractantă a încălcat principiul transprenţei prin încheierea Acordului cadru de servicii nr. x/04.05.2012 - contract subsecvent de catering nr. x/09.11.2012, astfel încât contravaloarea acestuia a fost apreciată o cheltuială neeligibilă.
Soluţia primei instanţe, de respingere a acţiunii reclamantei, cu consecinţa menţinerii ca legale a actelor administrative contestate, este nelegală, reflectând interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011.
Între reclamantă, pe de o parte, şi AMPOSDRU, pe de altă parte, s-a încheiat Contractul de Finanţare nerambursabilă x, cu titlul "Dezvoltarea Competenţelor Personalului didactic si didactic auxiliar de conducere din sistemul de învăţământ preuniversitar - COMPENDIU" (Proiectul), cod SMIS - 22489, al cărui Beneficiar este Casa Corpului Didactic Braşov (Beneficiarul).
Recurenta a susţinut că, anterior, fiecare cerere de rambursare a fost verificată de către pârât, in anul 2013 a fost emis raportul de audit nr. x/2013 ce viza cererea de rambursare nr. x ce nu cuprindea contractul de catering, ce a fost solicitat prin cererea nr. x Ulterior, a mai fost 1 control de audit în anul 2014 (ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2014) şi o vizită de monitorizare pentru validarea cererii finale de rambursare.
Prin Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.04.2016 s-a stabilit în sarcina reclamantei o creanţă bugetară în cuantum de 119.338,75 RON reprezentând achiziţia de servicii de catering la care s-a constatat că a fost atribuit cui nerespectarea cerinnţelor privind asigurarea unui grad adecvat de publicitate şi transparenţă, şi încheierea nejustificată a unor acte adiţionale de suplimentare a valorii estimate/contractate iniţial, atribuite fără asigurarea unei competiţii adecvate.
Împotriva acestui proces-verbal reclamanta a formulat contestaţie administrativă, care a fost respinsă prin Decizia nr. x/22.07.2016, decizie contestată în prezenta cauză
La baza acestui titlu de creanţă cât şi a procesului-verbal contestat în prezenta cauză a stat Raportul Autorităţii de Audit nr. x/2013.
Potrivit art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011 "(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structură de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.
(2) În condiţiile alin. (1) se poate emite un nou proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru eventuale diferenţe necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului."
Prin urmare, poate fi reluată activitatea de control dacă înlăuntrul termenului de prescripţie apar alte date suplimentare, care se poate finaliza prin emiterea unui nou proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare sau notă de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare.
Noţiunea de date suplimentare folosită de legiuitor se referă la descoperirea de elemente factuale noi, imposibil de cunoscut echipei de control din verificările anterioare, apte de a completa sau a reconfigura starea de fapt anterior reţinută, de natură a demonstra un prejudiciu suplimentar bugetelor finanţatoare, constituind prin aceasta temeiuri noi pentru angajarea răspunderii administrative a persoanei controlate prin emiterea unui nou proces-verbal sau a unei note de constatare.
Aspectele verificate la un control anterior, care au fost omise de la analiză şi constatate în consecinţă ca nereguli, deşi puteau fi, nu mai pot fi constatate într-un control ulterior, neîndeplinind condiţia de noutate cerută de textul legal anterior menţionat.
Pârâta s-a prevalat în apărare de faptul că iniţial Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din anul 2014 şi controlul de audit ce a făcut obiectul unui alt dosar a fost emis exclusiv în baza unor verificări documentare, în timp ce verificările finalizate prin emiterea actelor contestate în prezenta cauză au avut loc la sediul reclamantei.
Împrejurarea că al doilea control a fost efectuat la sediul reclamantei nu se concretizează în existenţa unui element de noutate, de vreme ce prin verificarea documentară anterioară intimata pârâtă putea să solicite înscrisurile care îi lipseau şi să constate încheierea contractului de catering cu încălcarea principiului transparenţei.
Însă, aceste apărări nu sunt reale, întrucât aşa cum rezultă din cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.04.2016 constatările efectuate au rezultat în urma "verificării" procedurii anterioare încheierii contractului de catering şi a actelor adiţionale de către echipa de audit, după apariţia unei suspiciuni de neregulă întocmită în baza unui Raport din 6 mai 2015.
Or, în ceea ce priveşte contractul pentru serviciile catering, încheiat de reclamantă la data de 4 mai 2012 şi aflat în plată la momentul controlului anterior, element în cadrul contractului de finanţare x şi care a fost supus verificărilor, nu s-a făcut nici o constatare de către echipa de audit, astfel că eventuala neeligibilitate a contravalorii lui nu mai poate fi făcută în cadrul unui control ulterior.
Mai mult, trebuie precizat că reclamanta nu avea obligaţia de a face dovada ca documentaţia aferentă procedurii finalizate cu încheierea contractului de catering nr. x/09.11.2012 a fost verificată de către pârâţi, sarcina probei în această situaţie revenea organului de control care susţinuse contrariul, care a pretins eronat în cadrul deciziei de soluţionare a contestaţiei că sesizarea în sine naşte prezumţia unor elemnte de noutate în derularea controlului.
Constatarea acestor neregularităţi în procedura de emitere a actelor administrative atacate în prezenta procedură sunt suficiente pentru antrenarea sancţiunii nulităţii lor, astfel că instanţa de control judiciar este scutită de a mai analiza şi celelalte cauze de nulitate invocate de reclamantă.
Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este nelegală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ. va admite recursul exercitat de reclamanta Casa Corpului Didactic Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2984 din data de 21 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi rejudecând cauza, va admite în parte acţiunea formulată de reclamantă, va anula Decizia nr. OI/1562 din ES/22.07.2015 şi Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.04.2016 (comunicată prin Adresa x/05.04.2016) şi va respinge în rest acţiunea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta Casa Corpului Didactic Braşov împotriva sentinţei civile nr. 2984 din data de 21 iulie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi rejudecând cauza:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta Casa Corpului Didactic Braşov, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice - Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane şi Ministerul Fondurilor Europene - Autoritatea de Management Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane.
Anulează Decizia nr. OI/1562 din ES/22.07.2015 şi Nota de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/01.04.2016 (comunicată prin Adresa x/05.04.2016).
Respinge în rest acţiunea.
Definitivă.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.