Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2752/2021 AI generated

Fiscal execution suspension: lack of legal interest due to statutory stay via installment payment decision.

Case Number Decizia nr. 2752/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal, upholding the appellate court's decision to reject the taxpayer's request for suspension of execution as unfounded, thereby leaving the original fiscal decisions in force. The dispute involved a company challenging a tax assessment and associated penalty orders via a request to suspend their execution, arguing that the lower court erred by finding a lack of legal interest. The decisive legal basis was the interpretation of the Civil Procedure Code's requirement for a "born and current" legal interest and Article 203(1) of the Fiscal Procedure Code, which the court applied to establish that the issuance of an installment payment decision automatically suspended the enforcement of the underlying tax obligations. Consequently, the taxpayer no longer had a current interest in judicially suspending the execution of the acts, rendering the request devoid of the necessary procedural condition.

Legislator headnote

AI generated

art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ; Fiscal execution suspension: lack of legal interest due to statutory stay via installment payment decision: În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

Keywords

AI generated
suspension of payments installment payments stay of enforcement tax procedure statutory basis tax assessments

Cited Legislation

AI generated
art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
503/26.04.2018, Tribunalul Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, având în vedere cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite prin cele două acte administrativ fiscale, care depăşeşte pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, iar, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.
art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ
art. 33 din C. proc. civ
Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art.
art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004
De asemenea, dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial pe rolul Tribunalului Bacău, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 şi a deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017.

Prin sentinţa civilă nr. 503/26.04.2018, Tribunalul Bacău a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bacău, având în vedere cuantumul obligaţiilor fiscale stabilite prin cele două acte administrativ fiscale, care depăşeşte pragul de 1.000.000 RON, prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Bacău sub acelaşi număr, la data de 14.09.2018.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 89/2018 pronunţată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia şi a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală, ca lipsită de interes.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 89/2018 pronunţată la 27 septembrie 2018 de Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta societatea A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii, iar, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 şi a deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere.

În susţinerea căii de atac şi după o prezentare amplă a istoricului speţei, recurenta-reclamantă a susţinut că soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

- soluţionarea cauzei prin admiterea excepţiei lipsei de interes în promovarea cererii de suspendare este dată cu vădita aplicare greşită a normelor de drept material;

- în mod greşit, instanţa de fond a raportat suspendarea executării actului, doar la forma executării silite, care, de altfel, are reglementare distinctă, expresă. Astfel, potrivit art. 14 alin. (7) suspendarea are efect încetarea oricărei forme de executare şi art. 278 alin. (3) Codul de procedură fiscală în cazul suspendării executării actului administrativ fiscal, toate efectele actului sunt suspendate până la încetarea acesteia;

- instanţa de fond trebuia să dispună suspendarea executării actului, întrucât a făcut dovada că la data de 28 decembrie 2017, a formulat în temeiul art. 7 contestaţie împotriva actelor emise de organele de inspecţie fiscală, dovedind astfel interesul legitim, născut şi actual în promovarea acţiunii, societatea fiind prejudiciată în lipsa suspendării deciziilor de impunere;

- susţine că decizia de eşalonare nr. 53200/2017 reprezintă tot o formă de executare a deciziilor de impunere, aparent benevolă, în realitate constrânsă de iminenta înregistrare a debitorului imputat în cazierul fiscal. Mai mult chiar, existenţa plângerii penale de care s-a prevalat intimata şi care a condus la suspendarea soluţionării contestaţiei formulate împotriva deciziilor este un argument în susţinerea cererii de chemare în judecată.

- consideră că sunt îndeplinite condiţiile solicitării suspendării actelor administrative şi anume existenţa unui caz bine justificat, care practic este de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actelor şi a pagubei iminente. Sub acest aspect arată că organul fiscal a stabilit creanţa fiscală fără a lua în considerare sumele achitate de societate înainte relizării inspecţiei, pentru anul 2016, conducând la o dublă impozitare a TVA şi constituirea unui titlu de creanţă viciat. Mai mult, în mod nelegal şi cu exces de putere a fost adăugată la baza de impozitare un supliment aferent anului 2015, deşi lipseau documente contabile (aflate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău) aspect ce obliga organul fiscal să respecte dispoziţiile OPANAF nr. 3389/2011.

1.4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bacău - Activitatea de Inspecţie Fiscală a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 28 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 7 decembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 29 octombrie 2020, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte, prin raportare la prevederile legale incidente, dar şi la contextul factual al cauzei, constată că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare expuse.

Reclamanta a solicitat instanţei de contencios administrativ suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din 13.11.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017.

Instanţa de fond a respins cererea de suspendare executare formulată de reclamanta societatea A. S.R.L., ca lipsită de interes, reţinând că decizia de eşalonare are ca efect suspendarea, de drept, a măsurilor de executare silită, astfel că reclamanta nu are interesul de a solicita o altă măsură de suspendare a executării celor două decizii, nefiind îndeplinită, prin urmare, condiţia interesului, în raport de prevederile procedurale anterior citate.

Împotriva acestei soluţii, reclamanta societatea A. S.R.L., a declarat recurs apreciind că instanţa de fond a încălcat normele de drept material, nu a cercetat şi nu s-a pronunţat asupra tuturor motivelor invocate.

Motivul de casare invocat de recurenta-reclamantă în susţinerea recursului promovat în cauză sunt prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce vizează aplicarea sau interpretarea greşită a normelor de drept material este nefondat.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe este expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Pentru a răspunde criticilor formulate de recurenta-reclamantă, Înalta Curte reţine că acestea pot fi sintetizate într-o singură critică, respectiv că, în mod nelegal prin hotărârea atacată s-a reţinut că nu mai are interes în suspendarea deciziilor pe cale judecătorească, întrucât a obţinut o decizie de eşalonare a plăţii obligaţiilor fiscale.

Înalta Curte nu poate primi susţinerea recurentei potrivit căreia hotărârea recurată încalcă normelor de drept material, aplicându-se texte de lege străine situaţiei de fapt şi prin extinderea unor norme juridice dincolo de ipotezele la care se aplică.

Sub acest aspect judecătorul fondului a arătat cu claritate prevederile legale incidente, fără a adăuga la actul atacat, extrăgând din cuprinsul actelor contestate esenţa, respectiv textele de lege indicate şi a răspuns conform acestora tuturor criticilor aduse de către reclamantă.

Potrivit art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ., una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

Interesul este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

De asemenea, dispoziţiile art. 14 alin. (7) din Legea nr. 554/2004, "Suspendarea executării actului administrativ are ca efect încetarea oricărei forme de executare, până la expirarea duratei suspendării."

Analizând situaţia concretă dedusă judecăţii, se constată că, prin adresa nr. x/04.12.2017, înregistrată la Serviciul Fiscal Moineşti, societatea recurentă a solicitat eşalonarea la plată a obligaţiilor fiscale în sumă de 1.219.190 RON, reprezentând impozit pe profit (sumă identică cu cea stabilită prin decizia de impunere nr. x/2017) şi pentru 1.112.827 RON, reprezentând TVA (în decizia de impunere fiind stabilită o obligaţie de plată a TVA în sumă de 1.902.502 RON), precum şi pentru accesorii fiscale aferente celor două obligaţii principale, cerere admisă în baza Acordului de principiu nr. 53197/13.12.2017 şi a Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 53200/13.12.2017 primite de societatea A. S.R.L. sub semnătură la 14.12.2017.

În acest context intervin prevederile art. 203 alin. (1) din Codul de procedură fiscală "pentru sumele care fac obiectul eşalonării la plata a obligaţiilor fiscale, precum si pentru obligaţiile prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. a) - c) si e)-j) executarea se suspendă sau după caz procedura de executare silită de la data comunicării deciziei de eşalonare la plata, în cazul obligaţiilor prevăzute la art. 194 alin. (1) lit. f), executarea silita se suspendă după comunicarea somatiei" .

Înalta Curte reţine că, pentru a putea fi suspendată executarea unui act administrativ, este necesar ca acesta să fie susceptibil de executare, cu alte cuvinte să producă efecte în curs, a căror stopare se tinde a se realiza prin cerere.

Or, în speţă, în mod corect instanţa de fond a reţinut că efectele directe ale Deciziei de impunere nr. x/13 .11.2017 şi a Deciziei referitoare la obligaţiile fiscale accesorii reprezentând dobânzi şi penalităţi de întârziere nr. 50970 din data de 04.12.2017 s-au produs efecte asupra reclamantului şi au fost suspendate odată cu emiterea Deciziei de eşalonare la plată a obligaţiilor fiscale nr. 53200/13.12.2017 primite de S.C. A. S.R.L. la 14 decembrie 2017.

Criticile societăţii reclamante vizând faptul că "decizia de eşalonare nr. 53200/2017 reprezintă tot o formă de executare a deciziilor de impunere" că existenţa plângerii penale a condus la suspendarea soluţionării contestaţiei şi că "instanţa de fond trebuia să dispună suspendarea executării actului, întrucât a făcut dovada că la data de 28 decembrie 2017 a formulat în temeiul art. 7 contestaţie împotriva actelor emise de organele de inspecţie fiscală, dovedind astfel interesul legitim, născut şi actual în promovarea acţiunii, societatea fiind prejudiciată în lipsa suspendării deciziilor de impunere" nu pot fi reţinute de către instanţa de control judiciar faţă de dispoziţiile incidente, anterior expuse şi care sunt de strictă interpretare.

Prin urmare, Înalta Curte constată că în cauză nu au fost identificate elemente care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii hotărârii recurate, prima instanţă aplicând în mod corect dispoziţiile legale incidente raportat la starea de fapt reţinută, în condiţiile în care în calea de atac a recursului obiectul judecăţii îl vizează doar chestiunile de drept. Astfel fiind, aspectele invocate de către recurentă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa recurată nu este afectată de nelegalitate, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul promovat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 89/2018 din data de 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.