Judicial disciplinary inspection closed for challenging judge's legal reasoning; appeal dismissed

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 14.02.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară-Inspecţia pentru Judecători a formulat contestaţie împotriva rezoluţiei nr. 3723/A din Dosar nr. x/05.11.2019 prin care s-a dispus în mod greşit clasarea sesizării formulate de reclamantul sub aspectul abaterii potrivit art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 soluţie nedreaptă, inspecţia apreciind că speţa a fost soluţionată pe baza "Raţionamentului logico-juridic" care nu poate face obiectul unei plângeri.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 971/2020 pronunţată în data de 9 octombrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii - Inspecţia Judiciară - Inspecţia pentru Judecători, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, anularea rezoluţiei nr. 3723/A din dosarul nr. x/05.11.2019 prin care s-a dispus clasarea sesizării formulate şi a rezoluţiei de respingere din dosarul x/27.01.2020, ca fiind nelegale şi neîntemeiate.

În susţinerea căii de atac şi după o prezentare amplă a istoricului speţei, recurentul-reclamant a susţinut că soluţia pronunţată este netemeinică şi nelegală pentru următoarele considerente:

- Inspectia Judiciară şi Curtea de Apel nu au înţeles că nu a reclamat raţionamentul logico-juridic al magistratului B., ci a susţinut încălcarea cu rea intenţie a normelor de drept material şi procesual cu scopul determinat de a vătăma o persoană, existând o discrepanta între sc. 198/27.02.2018 pronunţată de Tribunalul Maramureş în dosar x/2014 care a constatat motivat întemeiat că nu poate fi angajată răspunderea patrimoniala a părătilor A. şi C. şi decizia pronunţată în acelaşi dosar de Curtea de Apel care răsturnând soluţia, la obligat la plata sumei de 68.684,72 RON, iar pe C. cu suma de 71.442,38 RON care a reclamat la CEDO, cererea fiind admisă în principiu aflându-se pe rol în dos. 2397/10 C. c/a Romaniei.

- susţine că nu există raţionament logico-juridic fără aplicarea prevederilor legale şi probe, respectiv judecătorul reclamant a constatat o presupusă perioadă de tăiere ilegală a pădurii, a înlăturat actul de control nr. 295/2011 făcut de specialişti, apreciind că vina pentru tăierile ilegale de păduri din perioada 4.01.2011 - 4.03.2011 este a lui A. şi C., care erau bolnavi cu contractul de muncă temporar suspendat şi, mai mult, a extins obiectul cererii şi asupra unor acte ce făceau obiectul dosarului;

- este nejustificată reţinerea culpei reclamantului pentru lipsa pazei pădurii cu atât mai mult cu cât prin actul de control încheiat la 27.01.2011 s-a constatat lipsa a 3 cioate proaspete de 45 cm, 46 cm şi 60 cm.

- nu s-a observat că d.na judecător B. a răsturnat şi principiul de drept privind autoritatea de lucru judecat, întrucât nu a luat în considerare sentinţa civilă nr. 3571/2012 pronunţată de Tribunalul Mureş în dosarul nr. x/2011 definitivă prin decizia Curţii de Apel Cluj nr. 8528/2012;

- a prezentat Curţii de Apel Bucureşti aprecierea că modul de soluţionare a cauzei sale intra în sfera răspunderii disciplinare, fiind clare încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care, un observator rezonabil (persoană informată şi de bună-credinţă), nu poate găsi o justificare precum în prezenta speţă, împrejurare care trebuia să o constate şi dna inspector judecător D., inspectorul şef şi Curtea de Apel Bucureşti.

- sub aspectul laturii subiective, judecătorul B. acţionează cu rea-credinţă realizează o distorsionare conştientă a dreptului, prin neaplicarea legii sau aplicarea greşită, nerespectarea obligaţiilor impuse de lege, Constituţie, tratate internaţionale privind drepturile omului în mod voit, acceptând producerea unei grave vătămări.

Prin urmare, reaua-credinţă presupune atât intenţia de a manipula legea în mod conştient, cât şi voinţa de a cauza o vătămare a intereselor uneia din părţile implicate în proces, ceea ce a făcut de netăgăduit.

În ceea ce priveşte cea de-a doua formă de vinovăţie legiuitorul, prin folosirea sintagmei "gravă neglijenţă", a stabilit gradul culpei ca fiind cel al "culpei lata".

Prin urmare, pot atrage răspunderea disciplinară acele greşeli care au un caracter evident, neîndoielnic şi cărora le lipseşte orice justificare, fiind în vădită contradicţie cu dispoziţiile legale.

- apreciază ca fiind nelegală poziţia Curţii de Apel Bucureşti, care a dat soluţia fără a proceda la o cercetare proprie a fondului, a examinării efective a apărărilor părţilor, încălcând dreptul la un proces echitabil;

- prin plângere a asigurat instituţia pârâtă şi instanţa de judecată că a avut în vedere art. 162, art. 21, art. 124, art. 134 din Constituţie, art. 6 din CEDO;

- solicită instanţei de recurs să observe că, în calea de atac a recursului a reclamat încălcarea cu intenţie a normelor de drept material şi procesual cu scopul determinat de a vătăma reclamantul (pădurar) fără probe şi fără dovada vinovăţiei sale.

- precizând că înţelege toţi termenii juridici, susţine că face dovada că doamna judecător B. a sfidat constituţia, a violat legea fără să o aplice, a răsturnat excepţia puterii de lucru judecat în mod repetat, a înlăturat probe materiale esenţiale, s-a substituit dreptului reclamantului de a-şi guverna propria cerere.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin sesizarea înregistrată la data de 24 august 2019 sub nr. x la Direcţia de inspecţie pentru judecători a Inspecţiei Judiciare, reclamantul a solicitat efectuarea de verificări privind modul de soluţionare a dosarului nr. x/2014 al Curţii de Apel Cluj de către doamna judecător B..

Reclamantul a opinat că, doamna judecător a încălcat normele legale, regulamentele, atunci când au judecat dosarul nr. x/2014, ocazie cu care nu a ţinut seama de ansamblul probelor administrate şi prezumţia aplicată în cauză, dând dovadă de subiectivism.

S-a susţinut că instanţa a admis apelul fără să existe probe doveditoare şi fără a prezenta raţionamentul logico-juridic sau criteriile aplicate în baza cărora a fost obligat la plata unei sume nedatorate, respectiv judecătorul reclamat a constatat o presupusă perioadă de tăiere ilegală a pădurii, a înlăturat actul de control nr. 295/2011 făcut de specialişti, apreciind că vina pentru tăierile ilegale de păduri din perioada 4.01.2011 - 4.03.2011 este a lui A. şi C., care erau bolnavi cu contractul de muncă temporar suspendat şi, mai mult, a extins obiectul cererii şi asupra unor acte ce făceau obiectul dosarului.

Lucrarea nr. x a fost soluţionată de către inspectorul judiciar desemnat în condiţiile art. 14 alin. (1) din Regulamentul privind normele de efectuare a lucrărilor de inspecţie, sesizarea fiind clasată, în temeiul art. 45 alin. (4) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, prin rezoluţia nr. 3723/A, constatându-se că nu au rezultat indicii de săvârşire a abaterii disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva măsurii dispuse, petiţionarul a formulat plângere, în temeiul art. 451 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, ce a fost respinsă prin Rezoluţia inspectorului şef nr. C20-23.

Instanţa de fond a reţinut că cele învederate de reclamant relativ la soluţionarea dosarului nr. x/2014, invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare şi preluate în contestaţie vizează în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată şi care se subsumează tocmai raţionamentului logico-juridic al magistratului.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată critica expusă în contextul acestui motiv de recurs, întrucât sentinţa nu cuprinde motive contradictorii în sensul invocat de recurentul-pârât.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea pronunţată de instanţă ca urmare a soluţionării cauzei cu care a fost investită va cuprinde:

"...motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-a admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Respectarea acestei cerinţe are valoare de principiu şi se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil consacrat de art. 6 din CEDO.

Jurisprudenţa CEDO este constantă în a aprecia că dreptul la un proces echitabil nu poate fi exercitat efectiv decât în situaţia în care instanţa procedează la un examen efectiv al cererilor, argumentelor şi mijloacelor de probă ale părţilor, pentru a le aprecia pertinenţa.

Examinând considerentele sentinţei recurate, se constată că judecătorul fondului a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor părţilor, expunând pe larg motivele pentru care a pronunţat soluţia atacată, contrar susţinerilor recurentului-pârât, care afirmă că nu ştie de ce nu s-a reţinut de către Inspeţia Judiciară şi instanţa de fond că judecătorul reclamat a încălcat prevederile legale, fără o argumentare convingătoare, întrucât a dovedit cu înscrisuri că judecătorul care a instrumentat cauza sa a acţionat cu rea credinţă în detrimentul său.

Prin urmare, nefiind identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond, sub aspectul invocat, critica de nelegalitate, grefată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondată, urmând a fi înlăturată ca atare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa de fond temeinic şi legal a apreciat că potrivit principiului independenţei judecătorilor consacrat de art. 124 alin. (3) din Constituţia României, art. 2 alin. (3) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor şi art. 46 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, intimata-pârâtă nu poate cenzura modul de interpretare şi aplicare a normelor de drept material sau procesual de către instanţa de judecată şi nici modul de interpretare a probelor administrate.

Soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti pot fi modificate doar prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege, aşa cum rezultă şi din dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi modificată.

Potrivit prevederilor art. 99 lit. t) din Legea nr. 303/2004 constituie abatere disciplinară:

t) exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, dacă fapta nu întruneşte elementele constitutive ale unei infracţiuni. Sancţiunea disciplinară nu înlătură răspunderea penală.

Înalta Curte reţine incidenţa prevederilor art. 97 din Legea 303/2004, potrivit cărora:

"(1) Orice persoană poate sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri disciplinare.

(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care sunt supuse căilor legale de atac".

În raport cu prevederile art. 97 alin. (2) din Legea 303/2004 verificările administrative nu pot implica cenzurarea unor raţionamente juridice de drept substanţial sau procedural.

Rezultă, aşadar, că modul de examinare al argumentelor, apărărilor sau susţinerilor părţilor în cauzele deduse judecaţii excedează competenţelor Inspecţiei judiciare, fiind nepermis să se realizeze o reanalizare a cauzei sub aspectul legalităţii şi temeiniciei soluţiei pronunţate de instanţă.

Înalta Curte apreciază că obiectul verificării disciplinare nu-l poate constitui raţionamentul logico-juridic al magistratului chemat să instrumenteze o cauză, ci doar încălcarea cu intenţie a normelor de drept material ori procesual, cu scopul determinat de a vătăma o persoană sau doar de a accepta producerea unei asemenea consecinţe.

Din actele dosarului rezultă că decizia nr. 1508/A/2018 pronunţată la data de 2 noiembrie 2018 în dosarul x/2014 a fost pronunţată în complet colegial de 2 judecători, doamna judecător B. a fost preşedinta de complet, motivarea cauzei revenind celuilalt membru al completului de judecată.

Înalta Curte constată că, deşi recurentul-reclamant a precizat că înţelege toţi termenii juridici, că face dovada că doamna judecător B. a sfidat constituţia, a violat legea fără să o aplice, a răsturnat excepţia puterii de lucru judecat în mod repetat, a înlăturat probe materiale esenţiale, s-a substituit dreptului reclamantului de a-şi guverna propria cerere, în realitate la dosar nu a fost depus nici un înscris din care să rezulte aceste aspecte.

În cauză, recurentul-reclamant nu a făcut dovada încălcării normelor de drept material sau procesual, criticile invocate prin sesizarea adresată Inspecţiei Judiciare vizând în concret operaţiunile de stabilire a situaţiei de fapt, interpretare a normelor juridice şi apreciere a probelor administrate în cauză, specifice activităţii de judecată.

Stabilirea situaţiei de fapt, în baza probatoriului administrat, aprecierea şi coroborarea mijloacelor de probă, interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor legale sunt operaţiuni specifice activităţii de judecată, care fac parte din raţionamentul logico-juridic în temeiul căruia se pronunţă soluţiile judecătoreşti. Aceste elemente esenţiale ale activităţii de judecată nu pot fi cenzurate în cadrul verificărilor administrative ce se efectuează de către Inspecţia Judiciară, ci sunt supuse analizei exclusiv în cadrul controlului judiciar, prin promovarea de către partea nemulţumită a căilor de atac ordinare şi, după caz, extraordinare prevăzute de lege.

Înalta Curte are în vedere faptul că atributul esenţial al activităţii de judecată îl reprezintă raţionamentul pe care magistratul îl face atunci când transpune în drept situaţia de fapt.

Interpretarea normelor de drept, încuviinţarea şi coroborarea probelor administrate reprezintă elemente ale raţionamentului logico-juridic, întrucât interpretarea normelor este o operaţiune raţională şi logică de determinare a înţelesului şi conţinutului acestora, iar coroborarea probelor reprezintă un proces intelectiv de evaluare a acestora, în urma căruia judecătorul stabileşte situaţia de fapt ce urmează să o încadreze în drept. În acest demers, judecătorul trebuie să decidă liber, fără nicio influenţă, presiune sau ameninţare, iar opinia pe care acesta şi-o formează nu poate fi cenzurată decât în căile de atac prevăzute de lege, nu şi în cadrul unei verificări disciplinare. A admite altfel înseamnă, pe de o parte, a nesocoti principiul constituţional privind independenţa judecătorului, iar, pe de altă parte, a încălca dispoziţia constituţională potrivit căreia hotărârile judecătoreşti sunt supuse numai controlului judiciar.

Înalta Curte apreciază că pot intra în sfera răspunderii disciplinare numai acele încălcări ale normelor de drept material sau procesual care pun în discuţie însăşi valabilitatea actelor întocmite de judecător şi pentru care nu poate fi găsită o justificare legală, ceea ce însă nu este cazul în speţă.

Sublinierea acestui aspect se impune, deoarece considerentele hotărârii reprezintă în esenţă garanţia imparţialităţii judecătorului, a calităţii actului de justiţie, garanţie care a fost asigurată din această perspectivă, judecătorii care au soluţionat cererile de apel, pronunţându-se asupra argumentelor invocate de părţi, motivarea hotărârii explicând şi fundamentând soluţia concretizată în dispozitivul deciziei.

Nu se poate reţine încălcarea cu ştiinţă a normelor de drept material ori procesual, nici nesocotirea din culpă, în mod grav, neîndoielnic şi nescuzabil, a normelor de drept material ori procesual.

Înalta Curte constată că toate criticile formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 971/2020 din data de 9 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.