Disciplinary inspection resolution closing complaint against judge; appeal perished ex officio leaving time-barred dismissal in force
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal perished (lapsed) *ex officio*, thereby leaving in force the lower court's civil judgment which had dismissed the original action as time-barred. The dispute was an administrative lawsuit challenging a disciplinary inspection body's resolution that closed a complaint against a judge, with the defendant having raised a statute-of-limitations defense at the first instance. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, under which procedural acts are automatically lapsed if they remain inactive for six months due to the parties' fault; the Court found that after the hearing was suspended on March 23, 2021, due to the absence of all legally cited parties, no request to resume proceedings was filed within the subsequent six-month period, resulting in the automatic lapse of the appeal without examination on the merits.
Legislator headnote
AI generatedart. 499 C. proc. civ, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ, art. 416 alin. (1) C. proc. civ; Disciplinary inspection resolution closing complaint against judge; appeal perished ex officio leaving time-barred dismissal in force: The dispute was an administrative lawsuit challenging a disciplinary inspection body's resolution that closed a complaint against a judge, with the defendant having raised a statute-of-limitations defense at the first instance. The decisive legal basis was Article 416(1) of the Code of Civil Procedure, under which procedural acts are automatically lapsed if they remain inactive for six months due to the parties' fault; the Court found that after the hearing was suspended on March 23, 2021, due to the absence of all legally cited parties, no request to resume proceedings was filed within the subsequent six-month period, resulting in the automatic lapse of the appeal without examination on the merits.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for the verdict, as the court declared the appeal perished due to the lapse of the 6-month period without procedural acts by the parties.
Procedural rules applied in the dispositive to admit the exception of peremption and declare the appeal perished.
Full text
Şedinţa publică din data de 17 mai 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Potrivit art. 499 C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluţiei fără a se evoca şi analiza motivelor de casare".
Circumstanţele cauzei
Obiectul cererii de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată la 03.06.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C. şi D., solicitând:
1. verificarea şi constatarea situaţiei că Rezoluţia de clasare nr. 121 din 07.02.2019, emisă şi comunicată, de către pârâta, Inspecţia Judiciară, ca soluţie la lucrarea înregistrată sub nr. x-319, este lovită de nulitate absolută, pentru motivele ce se vor arăta, ca urmare a nerespectării condiţiilor de legalitate, formă, conţinut şi obiect, al sesizării, investirii şi a soluţionării dată de către Inspecţia judiciară, sesizării din 14.01.2019;
2. verificarea şi constatarea faptului că prin respectiva Rezoluţie de clasare nr. 121 din 07.02.2019, a lucrării nr. 19-319, nici nu s-a realizat, de către Inspecţia Judiciară, o soluţionare concretă, a cererii şi a solicitaţii motivate, din 14.01.2019, de efectuare de verificări prealabile şi de pronunţare, sub aspect disciplinar, în raport cu activitatea judecătoarei D., din cadrul Tribunalului Galaţi, în cadrul dosarului nr. x/2017, anume, pentru situaţiile concret, distinct şi punctual, reclamate şi indicate;
3. admiterea prezentei contestaţii, ce este formulată, cu privire, atât la Rezoluţia de clasare nr. 121/07.02.2019, ce a fost emisă şi comunicată, de către Inspecţia Judiciară, în soluţionarea lucrării înregistrată sub nr. x-319, precum şi distinct şi cu privire la Rezoluţia din 24.04.2019, de respingere a contestaţiei la clasare şi de menţinere a rezoluţiei atacate, rezoluţie formulată de către Inspectorul Şef, în cadrul lucrării nr. 09-1118, cu consecinţa pronunţării unei soluţii de desfiinţare, a acestor două acte administrative distincte, menţionate;
4. dispunerea trimiterii lucrării şi a dosarului nr. x, la inspectorul judiciar competent, pentru reluarea şi completarea verificărilor, ca şi pentru îndeplinirea şi respectarea condiţiilor de formă, conţinut şi legalitate, a noului act de soluţionare, ce urmează a se va emite (rezoluţie), care să îndeplinească şi condiţia, de a realiza, o analiza şi o pronunţarea distinctă, concretă, reală şi legală, asupra tuturor celor reclamate şi solicitate, prin sesizarea disciplinară datată 14.01.2019, formulată în raport cu activitatea şi consecinţele determinate, de către judecătorul şi aspectele reclamate, legate de activitatea şi consecinţele generate, în cadrul dosarului nr. x/2017, al Tribunalului Galaţi;
5. pronunţarea instanţei şi asupra legalităţii actelor şi a operaţiunilor administrative, succesive, care au şi stat, la baza întocmirii şi a emiterii, atât a Rezoluţia de clasare nr. 121 din 07.02.2018, în lucrarea nr. 19-319, de către Inspecţia Judiciară, ca şi distinct, cu privire şi la soluţia de respingere, formulată de către Inspectorul Şef, dată prin Rezoluţia din 24.04.2019, a lucrării nr. 09-1118, în soluţionarea plângerii, la soluţia de clasare;
6. obligarea în solidar, a pârâţilor Inspecţiei judiciare şi la plata unor despăgubiri simbolice, de 100 RON, pentru refuzul de soluţionare, a cererii din 14.01.2019, în cadrul legal prevăzut;
7. acordarea cheltuielilor de judecată, ce se vor efectua în cauză.
Prin întâmpinare, pârâta Inspecţia Judiciară a solicitat, pe cale de excepţie, respingerea contestaţiei ca fiind tardiv formulată.
Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 646 din data de 24 iulie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia tardivităţii, respingând cererea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Inspecţia Judiciară, B., C. şi D., ca tardiv formulată.
Calea de atac a recursului exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 646 din 24 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 1, 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi obligarea, în solidar, a intimaţilor, la plata cheltuielilor ocazionate de soluţionarea recursului.
În esenţă, reclamantul a susţinut, cu privire la tardivitatea însuşită şi motivată de instanţă, că data de 02.05.2019 reprezintă data de comunicare, prin depunere la poştă, realizată de Inspecţia Judiciară, nefiind identică cu data la care comunicarea a fost legal şi efectiv îndeplinită, în raport cu destinatarul, iar data de 03.06.2019 nu poate fi data de sesizare şi investire a instanţei, ca urmare a datei de înregistrare a acţiunii, data legală fiind doar aceea la care reclamantul a realizat depunerea la poştă a acţiunii, recomandată.
Consideră că modul de calcul eronat al instanţei, prin nesocotirea prevederilor legale şi a procedurii, nu se poate constituit într-o motivare reală şi legală a soluţiei de tardivitate.
Apărările formulate în cauză
Intimaţii nu au depus întâmpinări, deşi recursul le-a fost comunicat în termenul legal.
Procedura de soluţionare a recursului
Cu privire la examinarea recursului în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului, din data de 21.10.2020, a fost fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 23 martie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Încheierea de suspendare a judecăţii
Prin încheierea de şedinţă din 23 martie 2021, Înalta Curte a dispus suspendarea judecării recursului declarat reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., constatând că niciuna dintre părţi, deşi legal citate, nu s-a înfăţişat la strigarea pricinii şi nici nu a solicitat în scris judecarea cauzei în lipsă.
Termenul de judecată din data de 17.05.2022 a fost fixat în conformitate cu dispoziţiile art. 84 pct. 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1275 din 17.12.2015, pentru a se verifica dacă mai subzistă cauza ce a determinat suspendarea judecăţii, astfel cum rezultă din conţinutul Rezoluţiei consemnate pe Referatul ataşat la dosar.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând cu prioritate excepţia de perimare, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că este întemeiată, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 416 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ.:
"(1) Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perima de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni. (2) Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă."
Totodată, potrivit dispoziţiilor art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.:
"(1) Judecătorul va suspenda judecata: 2. Când niciuna dintre părţi, legal citate, nu se înfăţişează la strigarea cauzei. Cu toate acestea, cauza se judecă dacă reclamantul sau pârâtul a cerut în scris judecarea în lipsă."
Înalta Curte constată că, la termenul de judecată din data de 23 martie 2021, a fost dispusă suspendarea judecării recursului, având în vedere lipsa părţilor, legal citate, la strigarea pricinii, precum şi nedepunerea la dosar a unei cereri scrise de judecare în lipsă.
Încheierea de şedinţă din data de 23.03.2021 reprezintă ultimul act de procedură efectuat în cauză, de la această dată începând să curgă termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., termen care s-a împlinit la data de 23.09.2021.
Înalta Curte reţine că procedura de citare a fost legal îndeplinită cu toate părţile din proces, conform procesului-verbal şi a dovezilor de înmânare ataşate la dosar, astfel cum rezultă, de altfel şi din practicaua încheierii de şedinţă întocmită pentru termenul de judecată din data de 23 martie 2021.
Deşi încheierea de şedinţă din data de 23 martie 2021 este definitivă, conform art. 414 alin. (1) teza a II-a din C. proc. civ., părţile au avut posibilitatea timp de 6 luni de la momentul suspendării judecăţii să solicite reluarea judecării procesului, printr-o cerere formulată în conformitate cu dispoziţiile art. 415 alin. (1) C. proc. civ., respectiva încheiere fiind comunicată tuturor părţilor conform Dovezilor de înmânare ataşate la dosar.
Constată, aşadar, Înalta Curte că, în cauză, de la momentul suspendării judecăţii, din data de 23 martie 2021, până la data de 01.02.2022, când s-a dispus de către un membru al completului de judecată fixarea termenului pentru data de 17.05.2022, în vederea efectuării de verificări, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 84 punctul 29 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea CSM nr. 1375/17.12.2015, nu a fost formulată de către părţi, înăuntrul termenului de perimare, nicio cerere de redeschidere a procesului, potrivit art. 415 pct. 1 C. proc. civ., nu s-a mai îndeplinit niciun act de procedură şi nu există vreunul din cazurile în care actul de procedură trebuia înfăptuit din oficiu de către instanţa de judecată. De asemenea, nu există vreun motiv de suspendare a cursului perimării, din cele prevăzute de art. 418 C. proc. civ.
Cum în cauză, în interiorul termenului de 6 luni, ce s-a împlinit la data de 23 septembrie 2021, nici una dintre părţi nu a manifestat stăruinţă în soluţionarea litigiului prin formularea unei cereri " de redeschidere" conform art. 415 alin. (1) C. proc. civ., iar în toată această perioadă nu a intervenit nici o cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, în condiţiile în care, conform art. 416 alin. (1) C. proc. civ. " orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, . . . . . . . . . .dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar părţile nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii, înainte de a se împlini termenul de perimare şi nici dovada că au fost împiedicate să stăruie în judecată din pricina unor împrejurări mai presus de voinţa lor, Înalta Curte urmează a constata perimat recursul promovat de reclamantul A., admiţând excepţia de perimare invocată din oficiu.
Reţine Înalta Curte că, în conformitate cu dispoziţiile legale anterior menţionate, perimarea este o sancţiune procedurală de aplicaţie generală, ce operează de drept, atât în etapa judecăţii în primă instanţă, cât şi în etapa judecăţii în căile de atac, având un caracter mixt, în sensul că este o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, constând în stingerea procesului în faza în care se găseşte, dar şi o prezumţie de desistare de judecată, determinată de lipsa de stăruinţă a părţilor în soluţionarea pricinii.
Astfel, în analiza prioritară a excepţiei absolute şi peremptorii de perimare a judecăţii, invocate din oficiu, conform art. 420 alin. (2) C. proc. civ., instanţa va reţine că, atâta vreme cât pricina a rămas în nelucrare din vina părţilor începând cu data de 23 martie 2021, care nu au făcut demersuri în vederea reluării judecăţii şi nici dovada că ar fi intervenit situaţii care să justifice întreruperi sau suspendări ale cursului perimării, suspendarea se datorează pasivităţii exclusive a părţilor, fiind menţinută mai mult de 6 luni.
Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, faţă de lipsa de diligenţă a părţilor, care a condus la rămânerea cauzei în nelucrare pentru o perioadă mai mare de 6 luni, Înalta Curte, dând eficienţă sancţiunii instituite prin art. 416 alin. (1) din C. proc. civ., care arată că termenul de perimare este de 6 luni dacă a rămas cauza în nelucrare din vina părţii, în conformitate cu dispoziţiile art. 496 alin. (1), coroborat cu art. 420 alin. (1) şi art. 421 alin. (2) din C. proc. civ., admiţând excepţia perimării, invocată din oficiu, va constată perimat recursul formulat de reclamantul A., făcând aplicarea dispoziţiilor art. 499 C. proc. civ.
Pe cale de consecinţă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Constată perimat recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 646 din 24 iulie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Cu recurs în termen de 5 zile de la pronunţare la Completul de 5 Judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Recursul se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 17 mai 2022.