Claimant’s compensation bid fails: 90-day fund deadline preclusive, appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin acţiunea în contencios formulată şi înregistrată la data de 14.03.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea Deciziei nr. 12926/08.02.2018 emisă de pârât şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor pentru prejudiciul material şi moral în sumă de 70.000 RON.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3813 pronunţată în data de 27 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea deciziei emise de pârâtă.

Consideră hotărârea de la fond nelegală, data cu încălcarea normelor de drept materia aplicabile in cauza, întrucât potrivit art. 13 din Legea nr. 213/2015, de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului pronunţată împotriva unui asigurător, conform prevederilor art. 266 din Legea nr. 85/2014, Fondul este în drept să efectueze plăţi din disponibilităţile sale, în vederea achitării sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, cu respectarea dispoziţiilor legale, iar termenul la acţiune se prescrie în termen de 5 ani.

Deschiderea procedurii de faliment împotriva B. s-a realizat prin încheierea din data de 03.12.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2015 de către Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civila, devenind definitivă la data de 28.04.2016. De la această din urmă dată a început să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr 213/2015 pentru creditorii de asigurare ai asigurătorului falimentar B. şi ale căror creanţe s-au născut anterior acestei date.

În speţă, creanţa reclamantului A. s-a născut anterior rămânerii definitive a deschiderii procedurii de faliment a B., respectiv la data de 23.02.2015, data evenimentului rutier în care a fost implicat.

Potrivit art. 13 alin. (6) din Legea nr. 213/2015 dreptul la acţiune contra Fondului pentru plata indemnizaţiilor/despăgubirilor se prescrie în termen de 5 ani calculaţi de la data naşterii dreptului, dar nu înainte de rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Aşadar, termenul în care se poate solicita plata despăgubirilor este de 5 ani si nu de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă aşa cum susţine pârâta in decizia contestata, acest termen fiind prevăzut pentru încasarea despăgubirilor in art. 14 din aceeaşi lege.

În acest context sentinţa este nelegală, întrucât cererea de despăgubire a fost formulată în termen, având în vedere că dosarul de dauna a fost depus la societatea de asigurări B. S.A. imediat după producerea accidentului, iar aceasta societate in temeiul art. 23 din Legea 503/2004 a trimis dosarul de dauna către FG.A.

1.4. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 7 ianuarie 2019, s-a fixat termen de judecată la data de 23 noiembrie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 11 mai 2021, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

2.1. Analizând criticile invocate în recurs raportat la sentinţa atacată şi la actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul a contestat Decizia nr. 12926/08.02.2018 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor, astfel cum au fost cerute prin cererea de plată/despagubire nr. x/11.08.2018 pentru vătămarea suferită ca urmarea a accidentului din 23 februarie 2015.

Instanţa de primă jurisdicţie a constatat că decizia atacată a fost emisă cu respectarea prevederilor legale şi a respins cererea reclamantului A..

Criticile recurentului formulate împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond vizează interpretarea dată textului de lege invocat, respectiv art. 14 din Legea nr. 213/2015, şi anume momentul de la care curge termenul prevăzut de lege pentru depunerea cererii de plată.

Raportat la dispoziţiile legale incidente şi situaţia de fapt, criticile formulate sunt nefondate.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "în vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, când s-a născut ulterior".

Textul de lege stabileşte expres două momente obiective ca dată de început pentru curgerea acestui termen de decădere: fie data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment (în acest caz dreptul de creanţă este născut anterior), fie data naşterii dreptului de creanţă, în situaţia în care acesta s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

Ca atare, dispoziţiile legale sunt clare asupra datei de începere a curgerii termenului de decădere prevăzut de textul de lege indicat şi nu poate fi primită o altă interpretare, care ar putea extinde începutul termenului în discuţie.

Este nefondată teoria dezvoltată de recurent cu privire la termenul de prescripţie de 5 ani, la acţiunea promovată în instanţă şi suspendată la data de 27 iunie 2016 în care pârâta a fost parte, având cunoştinţă de existenţa litigiului şi de formulare în termen a cererii de despăgubire către Fondul de Garantare a Asiguraţilor la data de 11 august 2017.

Astfel cum în mod corect s-a reţinut de instanţa de fond, data naşterii dreptului de creanţă este data producerii evenimentului asigurat. De la acest moment s-a născut dreptul reclamantului la repararea prejudiciului. Dreptul de creanţă prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 este dreptul de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment, decurgând din contractul de asigurare. Prin urmare termenul de 90 de zile stabilit de art. 14 din Legea 213/2015 este un termen fix, de decădere, după acest termen creditorii de asigurări putând să se adreseze, la fel ca şi ceilalţi creditori ai unui asigurător falit, direct asigurătorului, în cadrul procedurii de faliment.

Procedura administrativă prevăzută de Legea nr. 213/2015 este singura care permite creditorilor de asigurări obţinerea de despăgubiri/indemnizaţii de la FGA, prin depunerea de cereri de plată în termenul stabilit de art. 14 din lege şi art. 20 din Norma ASF 16/2015.

Instanţa de fond a reţinut corect situaţia de fapt a cauzei şi a dat o interpretare corectă dispoziţiilor legale, având în vedere că în cazul recurentului-reclamant termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată a început să curgă de la data de 28 aprilie 2016, dată la care a devenit definitivă încheierea pronunţată la data de 3 decembrie 2015 în dosarul nr. x/2015 de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a Civila, de deschidere a procedurii falimentului faţă de B. S.A., întrucât dreptul de creanţă al reclamantului s-a născut anterior acestui moment, respectiv la data de 23 februarie 2015, când s-a produs evenimentul asigurat.

Pentru toate aceste motive, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile recurentului, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, nefiind incidente motivele privind greşita interpretare a disp. art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3813 din data de 27 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 11 mai 2021.