Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2717/2022 AI generated

Football referee discipline: Nullity objection rejected for legal summons via appointed lawyer despite non-notification of stamp duty obligation

Case Number Decizia nr. 2717/2022
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the extraordinary objection for nullity filed by the football referees, leaving in force the lower court’s decision that annulled their appeal as untimely for lack of stamp duty payment. The dispute arose from an administrative litigation case where a group of referees challenged the Romanian Football Federation’s decisions regarding their demotion and exclusion from divisional pools, seeking annulment, reinstatement, and moral damages; the procedural history involved multiple jurisdictional transfers before the appeal was rejected due to non-compliance with stamp duty requirements. The decisive legal basis was Article 503(1) of the Code of Civil Procedure, under which an objection for nullity based on unlawful summons requires proof that the party was not legally summoned and did not appear; the court found no procedural defect because the appellants had a validly chosen procedural address through their representative, were legally cited for the hearing, and were explicitly notified via summons of the obligation to pay the stamp duty, rendering any claimed infringement of procedural rights unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ; Football referee discipline: Nullity objection rejected for legal summons via appointed lawyer despite non-notification of stamp duty obligation: La data de 12 decembrie 2014, reclamanţii au depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care au arătat că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, prin prisma statutului şi a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 69/2000, Federaţia Romana de Fotbal face parte din categoria subiectelor asimilate autorităţilor publice, aşa cum acestea sunt definite prin de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty summons procedural nullity Civil Procedure Code notification of the decision procedural duty

Cited Legislation

AI generated
art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004
69/2000, Federaţia Romana de Fotbal face parte din categoria subiectelor asimilate autorităţilor publice, aşa cum acestea sunt definite prin de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.
art. 15 din Legea nr. 554/2004
în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Hotărârii nr.
art. 8 din Legea nr. 554/2004
în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii nr.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
şi L., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ
şi I., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ.
art. 503 alin. (1) C. proc. civ
civ., în vigoare de la 15 februarie 2013, constată că motivul privind nelegala citare, invocat de contestatori, este reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:
art. 158 din C. proc. civ
În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 158 din C.
art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova la data de 04 noiembrie 2013, sub nr. x/2013, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu intimata Federaţia Română de Fotbal-Comisia Centrală a Arbitrilor, anularea Deciziei nr. 3166/22.08.2013, emise de pârâtă şi obligarea acesteia la plata sumei de 10.960 RON, reprezentând meciuri nearbitrate în perioada 30 august 2013 până în prezent, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1078 din data de 18 aprilie 2014, Tribunalul Prahova, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Prahova şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cauza fiind înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti la data de 28 mai 2014, sub nr. x/2014.

1.2. Prin cererea înregistrată la data de 06 mai 2014 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, sub nr. x/2014, reclamanţii B., C., D., E., A., F., G., H., I., J., K. şi L. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Federaţia Română de Fotbal şi Comisia Centrală a Arbitrilor,

- anularea Hotărârii nr. 3/01.08.2012 şi a Hotărârii nr. 4/13.08.2012. prin care reclamanţii au fost retrogradaţi sau excluşi din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenţi de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal;

- reintegrarea reclamanţilor în Loturile Divizionare din care făceau parte la momentul emiterii Hotărârii nr. 3/01.08.2012 şi a Hotărârii nr. 4/13.08.2012;

- obligarea pârâtelor la plata în solidar, către reclamanţi, a sumei de 10.000 RON pentru fiecare reclamant cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul material produs fiecăruia dintre reclamanţi, prin fapta ilicită săvârşită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 şi 30 aprilie 2014;

- obligarea pârâtelor la plata în solidar a sumei de 150.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral adus demnităţii şi reputaţiei fiecăruia dintre reclamanţi, prin fapta ilicită săvârşită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 şi 30 aprilie 2014;

- obligarea pârâtelor la plata in solidar, a cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.

1.3. La data de 12 decembrie 2014, reclamanţii au depus la dosar cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată întemeiată pe prevederile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, prin care au arătat că, aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa instanţei supreme, prin prisma statutului şi a atribuţiilor conferite prin Legea nr. 69/2000, Federaţia Romana de Fotbal face parte din categoria subiectelor asimilate autorităţilor publice, aşa cum acestea sunt definite prin de art. 2 lit. b) din Legea nr. 554/2004.

Prin această cerere au solicitat:

A) pentru toţi reclamanţii:

1) în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 3/01.08.2012 şi a Hotărârii nr. 4/13.08.2012, prin care reclamanţii au fost retrogradaţi sau excluşi din Loturile Divizionare din care făceau parte in calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenţi de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal;

2) în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, anularea Hotărârii nr. 3/01.08.2012 şi a Hotărârii nr. 4/13.08.2012, prin care au fost retrogradaţi sau excluşi din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenţi de fotbal sau Observatori pentru Arbitri de fotbal;

3) reintegrarea reclamanţilor în Loturile Divizionare din care făceau parte la momentul emiterii Hotărârii nr. 3/01.08.2012 şi a Hotărârii nr. 4/13.08.2012;

4) obligarea pârâtelor la plata în solidar către reclamanţi a sumei de 150.000 RON pentru fiecare reclamant, cu titlu de daune-interese pentru prejudiciul moral adus demnităţii şi reputaţiei fiecăruia dintre reclamanţi, prin fapta ilicita săvârşită (retrogradare sau excludere);

B) obligarea pârâtelor la plata în solidar, cu titlu de daune-interese, pentru prejudiciul material produs prin fapta ilicită săvârşită în perioada cuprinsă între 01 august 2013 şi 30 aprilie 2014, către următorii reclamanţi:

- B. - 45.000 de RON;

- K. - 45.000 de RON;

- F. - 10.000 de RON;

- C. - 10.000 de RON;

- L. - 10.000 de RON.

1.4. Prin încheierea de şedinţă din data de 09 martie 2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, s-a respins excepţia de litispendenţă, s-a admis excepţia de conexitate şi s-a dispus reunirea dosarului nr. x/2014 la dosarul nr. x/2014, motivat de faptul că în cele două dosare este vorba despre aceleaşi părţi, iar obiectul şi cauza acestora au între ele o strânsă legătură.

1.5. Prin sentinţa civilă nr. 2740 din 9 martie 2015, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea de şedinţă din 20 decembrie 2016, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzelor conexate în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

1.6. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2014*.

La termenul de judecată din data de 07 mai 2018, Curtea a pus în vedere reclamanţilor să lămurească obiectul cererii de chemare în judecată şi anume dacă solicită anularea Hotărârilor nr. 3 şi 4 din luna august 2013 în totalitate sau doar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, iar cu privire la reclamantul F., faţă de împrejurarea că nu a fost identificat în cele două hotărâri contestate să indice în concret unde există menţiune cu privire la acesta în actele contestate.

Reclamanţii au formulat precizări în sensul că,

- în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 3/01.08.2013, respectiv articolele 5, 11 si 12, prin care reclamanţii B., C., E., G., H., I. şi K. au fost retrogradaţi sau excluşi din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal si Arbitri Asistenţi de fotbal;

- în temeiul art. 8 din Legea nr. 554/2004, au solicitat anularea în parte a Hotărârii nr. 4/13.08.2013, respectiv articolele 4, 7, 9, precum şi a notei din Hotărârea referitoare la J., prin care reclamanţii D., A., F., J. şi L. au fost retrogradaţi sau excluşi din Loturile Divizionare din care făceau parte în calitate de Arbitri de fotbal, Arbitri Asistenţi de fotbal şi Observatori de Arbitri;

- anularea art. 163, 164, 165 (ca acte administrative interne unilaterale) din Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal (RODAF).

1.7. Prin încheierea de şedinţă din 17 septembrie 2018, Curtea a admis excepţia tardivităţii cererii completatoare prin care s-a solicitat anularea art. 163, art. 164 şi art. 165 din Regulamentul de Organizare şi Desfăşurare a Activităţii Arbitrilor de Fotbal (RODAAF), cererea fiind respinsă ca tardivă.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1753 din 20 mai 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei de interes a reclamantului J. şi, pe cale de consecinţă, a respins cererea acestuia ca lipsită de interes;

- a respins, ca neîntemeiate, excepţiile tardivităţii formulării plângerii prealabile şi a tardivităţii formulării cererii;

- a respins, ca rămasă fără obiect excepţia inadmisibilităţii cererii de anulare a art. 163 -165 din RODAAF;

- a respins cererile conexate formulate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., astfel cum au fost precizate, ca neîntemeiate;

- a respins cererea completatoare prin care s-a solicitat anularea art. 163,164 şi 165 din RODAF ca tardivă.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1753 din 20 mai 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., K. şi L., întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. de la 1865, solicitând casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată şi anularea Hotărârilor nr. 03/01.08.2013 şi nr. 04/13.08.2013, reintegrarea recurenţilor în loturile divizionare din care făceau parte la momentul emiterii hotărârilor, obligarea pârâtelor la plata sumei de 150.000 RON către fiecare reclamant, cu titlu de daune morale şi obligarea pârâtelor la plata daunelor materiale de 45.000 RON către reclamanţii B. şi K. şi câte 10.000 RON către reclamanţii F., C. şi L..

4. Hotărârea instanţei de recurs

Prin decizia nr. 4873 din 21 octombrie 2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a anulat recursul formulat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E., F., G., H., I., K. şi L. împotriva sentinţei nr. 1753 din 20 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca netimbrat.

5. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 4873 din 21 octombrie 2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, au formulat contestaţie în anulare reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I., întemeiată pe dispoziţiile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, solicitând admiterea contestaţiei în anulare, casarea deciziei atacate şi reluarea judecăţii recursului, astfel cum a fost formulat.

Contestatorii au susţinut, în esenţă, că decizia contestată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind citarea părţilor.

Astfel, deşi obligaţia achitării taxei de timbru şi cuantumul acesteia se stabileşte de instanţa de judecată şi se comunică părţii prin intermediul citaţiei, justiţiabilul în sarcina căruia s-a stabilit obligaţia de plată putând formula critici care să vizeze atât caracterul timbrabil al cererii, cât şi cuantumul taxei exclusiv în cadrul cererii de reexaminare, prin citaţia emisă la data de 09 august 2021 şi comunicată reclamanţilor la domiciliul ales, nu s-a pus în vedere obligaţia de plată aferentă recursului declarat în cauză şi nici cuantumul acesteia.

Totodată, contestatorii au învederat că situaţia creată de măsurile speciale luate în contextul pandemiei de coronavirus, respectiv citaţia emisă pentru ora 9, lista de şedinţă ce prevedea o altă oră decât cea prevăzută în citaţie, accesul limitat în sala de judecată, fapt ce nu a permis apărătorului acestora un eventual studiu al dosarului anterior începerii şedinţei de judecată.

6. Apărările formulate în cauză

În cauză nu au fost formulate întâmpinări.

II. Soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie asupra contestaţiei în anulare

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi decizia atacată, prin prisma prevederilor legale incidente, Înalta Curte constată că este nefondată contestaţia în anulare introdusă reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I., pentru următoarele considerente:

Contestatorii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I. au întemeiat calea extraordinară de atac pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ. de la 1865, potrivit căruia:

"(2) Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului: 1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii".

Cu titlu preliminar, Înalta Curte, având în vedere data la care au fost formulate cererile de chemare în judecată reunite în cauză, precum şi faptul că judecata atât în faţa instanţei de fond, cât şi în faţa instanţei de recurs, s-a desfăşurat cu aplicarea dispoziţiilor prevăzute de Noul C. proc. civ., în vigoare de la 15 februarie 2013, constată că motivul privind nelegala citare, invocat de contestatori, este reglementat de art. 503 alin. (1) C. proc. civ., potrivit căruia:

"(1)Hotărârile definitive pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata".

Motivul de contestaţie în anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. vizează o situaţie obiectivă, în care partea nu a fost legal citată şi nici nu s-a prezentat în faţa instanţei de judecată, legiuitorul prezumând necunoaşterea de către aceasta a termenului de judecată şi, prin urmare, vătămarea adusă drepturilor sale procesuale. În mod evident, în situaţia în care există o dovadă din care rezultă că partea a cunoscut, pe orice cale, termenul de judecată acordat în cauză, nu mai subzistă vătămarea prezumată de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ., chiar dacă partea nu a fost prezentă în faţa instanţei de judecată.

În cauza de faţă, contestatorii au învederat că decizia contestată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor privind citarea părţilor, în condiţiile în care obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru nu le-a fost adusă la cunoştinţă prin citaţia comunicată la domiciliul acestora ales, iar prin concluziile orale susţinute în faţa instanţei, reprezentantul ales al contestatorilor a precizat că la momentul formulării cererii de recurs reclamanţii nu aveau un domiciliu procesual ales.

Referitor la procedura de citare îndeplinită în cauză, contrar susţinerilor contestatorilor, se reţine că reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I. au formulat recurs prin avocat M., în acest sens fiind şi împuternicirile avocaţiale ce se regăsesc la dosarul instanţei de recurs, iar prin cererea de recurs aceştia şi-au ales domiciliul procesual la Cabinet de avocat "M.", din Bucureşti, bld. Râmnicu Sărat nr. 17, bl. 20i, Sector 3 .

În consecinţă, în raport şi de dispoziţiile art. 158 din C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au fost citaţi în mod legal pentru termenul din data de 21 octombrie 2021, când a şi fost soluţionat recursul, la domiciliul procesual ales indicat prin cererea de recurs, astfel cum reiese din citativul şi dovezile de comunicare ale citaţiilor ce se regăsesc la dosarul instanţei de recurs.

În ceea ce priveşte obligaţia de plată a taxei judiciare de timbru stabilită în sarcina recurenţilor-reclamanţi, precum şi cuantumul acesteia, Înalta Curte constată că pe numele tuturor recurenţilor-reclamanţi a fost emisă o citaţie pentru termenul din data de 21 octombrie 2021, prin care li s-a adus la cunoştinţă că au obligaţia de a depune taxa judiciară de timbru în valoare de 100 RON, sub sancţiunea anulării cererii, aşa cum rezultă din înscrisurile de la dosarul instanţei de recurs, citaţie ce le-a fost comunicată la data de 23 august 2021, conform dovezii de comunicare ce se regăseşte la dosarul instanţei de recurs.

Faptul că a fost emisă o citaţie pe numele tuturor recurenţilor-reclamanţi prin care li s-a adus la cunoştinţă obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru nu este de natură să afecteze legalitatea procedurii de citare şi să facă dovada unei vătămări suferită de aceştia în condiţiile în care reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I. au formulat toţi un singur recurs prin acelaşi reprezentant, avocat M., la sediul căruia şi-au indicat cu toţii domiciliul procesual ales, iar atunci când cererea de chemare în judecată, calea ordinară sau extraordinară de atac a fost introdusă de două sau mai multe persoane împreună, existând coparticipare procesuală activă pentru faza procesuală în discuţie, taxa judiciară de timbru este datorată în solidar de către petenţi, potrivit art. 35 alin. (1) din O.U.G. nr. 80/2013, care statuează că "În cazul cererilor sau al acţiunilor introduse în comun de mai multe persoane, dacă obiectul procesului este un drept ori o obligaţie comună sau dacă drepturile ori obligaţiile lor au aceeaşi cauză sau dacă între ele există o strânsă legătură, taxa judiciară de timbru se datorează în solidar".

În plus, instanţa de control judiciar aminteşte că, potrivit prevederilor art. 10 şi ale art. 12 din C. proc. civ., părţile trebuie să îşi exercite drepturile procesuale cu bună-credinţă, având obligaţia de a îndeplini actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător şi să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine şi că procedura de citare nu a fost viciată în dosarul de recurs nici prin faptul că citaţia a fost emisă pentru ora 9, iar pe lista afişată la parterul instanţei cauza avea ca oră recomandată intervalul 10 - 10:50, deoarece părţile aveau obligaţia de a se prezenta la sediul instanţei la ora indicată prin citaţie şi de a aştepta apoi pentru a fi strigată cauza pentru care au fost citaţi.

De altfel, contestatorii nu au susţinut şi cu atât mai puţin dovedit, faptul că le-ar fi fost interzis sau îngrădit accesul la sala de judecată la momentul la care s-a făcut apelul în dosarul de recurs, în decizia contestată nefiind consemnată prezenţa recurenţilor-reclamanţi sau a avocatului acestora, ci doar prezenţa avocatului uneia dintre intimatele-pârâte, care, de asemenea, fusese citată tot pentru ora 9.

Având în vedere toate aceste aspecte, Înalta Curte apreciază că judecarea recursului declarat în dosarul nr. x/2014 s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale în ceea ce priveşte citarea contestatorilor C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I..

Pentru aceste considerente, în raport de dispoziţiile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I. împotriva deciziei nr. 4873 din 21 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de reclamanţii C., G., L., A., D., H., F., K., E., B. şi I. împotriva deciziei nr. 4873 din 21 octombrie 2021 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.