Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1572/2005 AI generated

Tax authority prevails; taxpayer’s bid to suspend execution of tax control report found inadmissible as premature absent pending administrative appeal.

Case Number Decizia nr. 1572/2005
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The court admitted the appeal by the tax authority, overturned the lower court’s interim order, and dismissed the taxpayer’s request to suspend execution of a tax control report (process-verbal) dated 25 May 2004, as inadmissible, thereby allowing the tax assessments (excise, VAT, interest, penalties) and related seizure measures to stand. The taxpayer had sought suspension before the Timișoara Court of Appeal, arguing irreparable harm from the enforced payment and asset freezes, but the appellate court held that the request was premature and improperly filed because, under Art. 9(1) of Law No. 29/1990 (administrative litigation) read with Art. 182(2) of O.G. No. 92/2003 (Fiscal Procedure Code), suspension of execution is only available where a challenge to the administrative-jurisdictional decision issued by the Ministry of Public Finance on the taxpayer’s administrative appeal is already pending; here, the taxpayer had attacked the control report directly in court without exhausting the mandatory administrative appeal or demonstrating the existence of such a pending action.

Legislator headnote

AI generated

art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990; Tax authority prevails; taxpayer’s bid to suspend execution of tax control report found inadmissible as premature absent pending administrative appeal: Împotriva încheierii a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că instanța a reținut eronat că prin executarea actelor contestate, ar înceta activitatea reclamantei, fără a avea în vedere că aceasta nu a făcut dovada că sunt întrunite prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Keywords

AI generated
tax authority tax assessments tax procedure fiscal law suspension of payments challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990
Conform prevederilor art. 9 alin.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 2 iulie 2004, la Curtea de Apel Timișoara, reclamanta SC I.T. SRL, filiala Arad, a solicitat ca, în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, să se dispună suspendarea executării procesului-verbal de control încheiat de Serviciul de investigații fiscale din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Arad, la 25 mai 2004.

În motivarea cererii arată că prin procesul-verbal menționat a fost obligată la plata sumei de 36.235.109.017 lei, cu titlu de accize și la 1.582.645.102 lei, cu titlu de dobânzi și 731.813.010 lei, cu titlu de penalități la plata cu întârziere a accizelor, precum și la 16.433.692.203 lei, cu titlu de T.V.A. și la 728.189.077 lei, cu titlu de dobânzi și 334.693.166 lei, cu titlu de penalități la plata cu întârziere a T.V.A.

Mai arată că s-a stabilit că operațiunile supuse controlului ar fi fictive, cu influență asupra deducerii nelegale a sumelor de 56.558.467.924 lei, reprezentând accize și 14.177.067.275 lei, reprezentând T.V.A., cu toate că aceste sume nu au fost deduse până la data întocmirii procesului-verbal.

Susține și că plata acestor sume ar prejudicia societatea în mod ireversibil, prin intrarea în incapacitate de plată din lipsă acută de lichidități, mai ales că organul fiscal a instituit măsuri asiguratorii prin blocarea contului său bancar pentru suma de 60.000.000.000 lei și prin sechestrarea materiei prime și a întregii producții de alcool.

Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea nr. 361/CA, pronunțată în Camera de consiliu, la 8 iulie 2004 a admis cererea, dispunând suspendarea executării procesului-verbal.

Instanța reține că executarea procesului-verbal ar aduce grave și iminente prejudicii economice, reclamantei și că pe rolul Curții de Apel Timișoara se află acțiunea în contencios administrativ având ca obiect contestarea procesului-verbal în discuție, a proceselor-verbale de sechestru asigurator și a deciziei privind aplicarea de măsuri asigurătorii.

Împotriva încheierii a declarat recurs, Direcția Generală a Finanțelor Publice Arad, în nume propriu și în numele Ministerului Finanțelor Publice, susținând că instanța a reținut eronat că prin executarea actelor contestate, ar înceta activitatea reclamantei, fără a avea în vedere că aceasta nu a făcut dovada că sunt întrunite prevederile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990.

Recursul va fi admis .

Conform prevederilor art. 9 alin. (1) din Legea nr. 29/1990, a contenciosului administrativ (aplicabilă în cauza de față), „În cazuri bine justificate și pentru a se preveni producerea unei pagube iminente, reclamantul poate cere instanței să dispună suspendarea executării actului administrativ, până la soluționarea acțiunii”.

Dar, instanța de contencios administrativ nu putea să soluționeze cererea de suspendare a executării procesului-verbal, în situația în care pe rolul său, la data introducerii cererii, nu se afla contestație împotriva deciziei emisă de Ministerul Finanțelor Publice, în urma contestării de către intimatul-reclamant, a procesului-verbal de constatare în discuție, această decizie fiind actul administrativ-jurisdicțional atacabil în justiție, conform art. 182 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

De altfel, din probele dosarului nu rezultă că s-ar fi emis o astfel de decizie, ci că recurentul a atacat procesul-verbal direct în instanță, cauza formând obiectul dosarului nr. 5099/2004, al Curții de Apel Timișoara.

Conform prevederilor art. 179 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, la cererea temeinic justificată a contestatorului, organul administrativ-jurisdicțional care trebuia să soluționeze contestația făcută împotriva procesului-verbal de constatare, putea suspenda executarea acestuia, până la soluționarea contestației.

Cum nu există vreo dovadă din care să rezulte existența pe rolul Curții de Apel Timișoara, a unei contestații împotriva deciziei Ministerului Finanțelor Publice, la data introducerii cererii de suspendare, condiție obligatorie pentru promovarea cererii de suspendare a executării, se va admite recursul de față, va fi casată încheierea recurată, iar pe fond se va respinge acțiunea, ca inadmisibilă.

Văzând și prevederile art. 312 și 314 C. proc. civ.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Direcția Generală a Finanțelor Publice a județului Arad, în nume propriu și în reprezentarea Ministerului Finanțelor Publice, împotriva încheierii nr. 391/CA din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează încheierea atacată și respinge cererea de suspendare a procesului-verbal de control din 25 mai 2004, ca inadmisibilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.