Guarantee Fund’s appeal rejected; moral damages award upheld under full-reparation principle.

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30 ianuarie 2019, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, au solicitat anularea Deciziei nr. 17920/04.01.2018, emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) pentru despăgubirile morale acordate reclamantului A. şi a Deciziei emisă de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor (F.G.A.) pentru despăgubirile morale acordate numitei B. şi obligarea pârâtului la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru A., respectiv 150.000 euro pentru B., precum şi obligarea pârâtului la plata cheltuielior de judecată ocazionate de prezentul proces.

Ulterior, la solicitarea instanţei de fond, reclamanta B. a depus o cerere precizatoare cu privire la însuşirea acţiunii introductive, ce fusese semnată doar de reclamantul A., fiind depusă totodată procură autentificată de reprezentare a reclamantei în instanţă de către reclamantul A. .

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1014 din 19 decembrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a respins excepţiile invocate în cauză de pârât, ca neîntemeiate;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat în parte decizia emisă de pârât sub nr. x/11.02.2019 în ceea ce priveşte punctul 2 de respingere parţială a cererii de plată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 100000 RON cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată reclamantei (în cuantum de 43879 RON);

- a menţinut în rest decizia nr. 19067/11.02.2019 şi a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs formulate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1014 din 19 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi B. şi pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

3.1. Reclamanţii A. şi B. au declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, cu consecinţa anulării Deciziei nr. 17920/04.01.2018, în ceea ce îl priveşte pe A. şi a Deciziei nr. 19067/11.02.2019 pentru B..

În motivarea recursului, reclamanţii au reiterat, în esenţă, situaţia de fapt şi au învederat că după pronunţarea sentinţei atacate a fost pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti decizia nr. 3/23.01.2020, în dosarul penal nr. x/2018

3.2. Pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea acţiunii formulate de reclamanta B. împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019.

Recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a soluţionat cauza cu încălcarea art. 8 alin. (1), coroborat cu prevederile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, a art. 50 din Norma ASF 23/2014 şi a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015.

Astfel, instanţa de fond a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. faţă de cererea de anularea a Deciziei FGA nr. 17920/04.01.2018, emise în privinţa altei persoane, respectiv A., a inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii a reclamantei faţă de FGA şi a tardivităţii contestării Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, ignorând faptul că nu există nicio menţiune a pârâtei pe cererea înregistrată la instanţă că aceasta îşi însuşeşte acţiunea introductivă, acţiunea introductivă rămânând astfel nesemnată şi neînsuşită de pârâtă. De asemenea, din cuprinsul petiţiei semnată de reclamantă şi primită de instanţa de fond la data de 09 iulie 2019, pârâta nu solicită nimic instanţei şi, chiar dacă se susţine în petiţie că se contestă decizia FGA ce i-a fost comunicată la 09 februarie 2019, aceasta nu solicită anularea acestui act administrativ supus controlului judiciar.

Recurentul-pârât a învederat că în condiţiile în care reclamanta nu şi-a însuşit acţiunea introductivă, aceasta nu putea face o modificarea a acestei acţiuni şi, în orice caz, contestaţia împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, ce i-a fost comunicată reclamantei la data de 19 februarie 2019, trebuia depusă în termenul de decădere de 10 zile stabilit de art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015. Prin urmare, soluţia instanţei de fond încalcă dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, precum şi cele ale art. 30 şi art. 200 din C. proc. civ.

Totodată, recurentul-pârât a apreciat că această contestaţie împotriva Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, soluţionată prin sentinţa de fond, este inadmisibilă în lipsa cererii privind anularea în tot sau în parte a actului administrativ atacat. În consecinţă, instanţa de fond a admis o acţiune inadmisibilă în raport de prevederile art. 8 alin. (1), coroborate cu cele ale art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, precum şi în raport de dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. c) şi ale art. 22 alin. (6) din C. proc. civ.

Cu privire la soluţia pronunţată pe fondul cauzei, recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că aceasta a fost pronunţată cu încălcarea prevederilor art. 2 alin. (1) şi (3) şi ale art. 13 alin. (3) din Legea nr. 213/2015, precum şi a dispoziţiilor art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014, suma acordată suplimentar de instanţă intimatei-reclamante, faţă de cea deja plătită acesteia fiind nejustificat de mare.

Recurentul-pârât a arătat că FGA instrumentează dosarele de daună şi acordă despăgubiri creditorilor de asigurare, cu observarea scopului pentru care Fondul a fost constituit şi funcţionează, având ca reper principal stabilirea unui tratament echitabil, nediscriminatoriu şi verificabil pentru toţi petenţii care înţeleg să i se adreseze.

Totodată, a susţinut că dreptul de apreciere de care dispune nu a fost exercitat discreţionar sau prin abuz/exces de putere, ci în baza unor reguli clare şi concrete, cu aplicabilitate generală, ce asigură respectarea unui tratament egal şi nediscriminatoriu faţă de oricare victimă a accidentelor rutiere, iar pe de altă parte, daunele morale acordate intimatei sunt în conformitate cu rolul Fondului de Garantare a Asiguraţilor, fiind date în conformitate cu media stabilită în Ghidul FPVS pentru despăgubirile acodate de instanţele judecătoreşti în astfel de cazuri- în lipsa criteriilor şi limitelor legale de stabilire a cuantumului daunelor morale.

Recurgerea la o procedura internă standardizată a FGA nu contravine vreunei prevederi legale şi nu este de natură a încălca principiul reparării integrale a prejudiciului şi se justifică de inexistenţa unor prevederi legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar în acest sens indică ca practică judiciară decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 1451/2020.

Pe de altă parte, recurentul-pârât consideră că principiul reparării integrale nu este aplicabil în contextul Legii nr. 213/2015, fapt pentru care această lege prevede posibilitatea creditorilor de asigurări de a se adresa concomitent şi asigurătorului, în procedura falimentului pentru realizarea creanţelor lor, iar diferenţierea sumelor în cazul daunelor indirecte duce în mod inevitabil la o apreciere subiectivă şi arbitrară, ceea ce în cazul FGA ar înfrânge principiul echităţii ce trebuie să guverneze activitatea unei instituţii de drept public.

Nu în ultimul rând, recurentul-pârât a învederat că din motivarea sentinţei atacate nu rezultă că prima instanţă a avut în vedere aplicarea principiului acordării unei despăgubiri echitabile şi evitarea îmbogăţirii fără justă cauză, precum şi pe cel al proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire şi că a avut în vedere jurisprudenţa în materie.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat note scrise prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului părţii adverse şi, în consecinţă, anularea recursului recurenţilor-reclamanţi, ca nemotivat, iar în subsidiar, a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând, cu prioritate, în raport de dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului declarat de reclamanţii B. şi A., invocată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că excepţia este întemeiată, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 486 alin. (3) din C. proc. civ., republicat:

"(1) Cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni:

d) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".(...)

(3) Menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e),(...), sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Articolul 487 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, prevede că:

"Recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Conform art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat:

"Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)", iar potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

Examinând recursul declarat în cauză de reclamanţii B. şi A. prin raportare la aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care pârâtul îşi întemeiază calea de atac, criticile formulate neputând fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., în raport cu soluţia pronunţată de prima instanţă.

În concret, recurenţii-reclamanţi B. şi A. doar reiterează situaţia de fapt care a condus la declanşarea litigiului şi învederează că ulterior pronunţării sentinţei atacate a fost pronunţată de Curtea Militară de Apel Bucureşti decizia nr. 3/23.01.2020, în dosarul penal nr. x/2018, fără să formuleze critici de nelegalitate cu privire la soluţia instanţei de fond şi la considerentele pe care aceasta se întemeiază.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze recursul în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Recursul nu reprezintă o cale devolutivă de atac, instanţa de recurs fiind învestită cu analiza conformităţii hotărârii recurate în raport de dispoziţiile legale incidente, prin prisma motivelor de casare expuse de art. 488 C. proc. civ.

Faptul că recurenţii-reclamanţi nu îşi motivează în concret recursul raportat la considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea sentinţei, nefiind astfel criticat raţionamentul judecătorului care a condus la pronunţarea soluţiei de admitere, în parte, a acţiunii, conduce la constatarea neîndeplinirii condiţiei motivării recursului.

Pentru argumentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite excepţia nulităţii recursului şi va constata nul recursul declarat de reclamanţii B. şi A..

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare formulat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, Înalta Curte constată că recursul declarat de acesta este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, prin cererile de plată nr. x/12.04.2017 şi nr. y/12.04.2017, înregistrate la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, petenţii au solicitat să fie despăgubiţi din disponibilităţile F.G.A. urmare a evenimentului rutier din data de 25 ianuarie 2017, soldat cu decesul lui C., fiul reclamantului A. şi tatăl reclamantei B..

Prin Decizia nr. 17920/04.01.2019, FGA a dispus:

"Art. 1- Admite cererea de plată formulată de petentul A., pentru suma de 75.097 RON cu titlu de daune morale.

Art. 2- Respinge cererea de plată formulată de petent, cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată".

Prin Decizia nr. 19067/11.02.2019, FGA a dispus:

"Art. 1- Admite cererea de plată formulată de petenta B., pentru suma de 43.879 RON cu titlu de daune morale.

Art. 2- Respinge cererea de plată formulată de petent, cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată".

S-a reţinut, în considerentele deciziilor, că acordarea daunelor morale în cuantumul menţionat s-a raportat la sumele consemnate în Ghidul elaborat de Fondul de Protecţie a Victimelor Străzii, la Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor izvorând din vătămări corporale sau decese adoptată în cadrul FGA, precum şi la legislaţia şi jurisprudenţa naţională în materie şi la practica societăţilor de asigurare/F.G.A.

Totodată, în ceea ce o priveşte pe fiica celui decedat în evenimentul rutier, s-a reţinut că prejudiciul încercat de soţul supravieţuitor ar fi mai mare decât cel al copilului, care beneficiază de o capacitate foarte mare de refacere, atât fizică cât şi psihică şi pentru care, odată cu procesul creşterii, lipsa afecţiunii din partea tatălui va fi înlocuită cu afecţiunea unui viitor partener.

Deciziile emise de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor au fost contestate în faţa instanţei de contencios administrativ, iar prin sentinţa recurată a fost admisă, în parte, contestaţia formulată de reclamanta B. împotriva Deciziei nr. 19067/11.02.2019, emisă de pârât şi respinsă în tot contestaţia formulată de reclamantul A. împotriva Deciziei nr. 17920/04.01.2019, emisă de pârât.

Criticile recurentului-pârât privind soluţia instanţei de fond de respingere a excepţiilor lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B. faţă de cererea de anularea a Deciziei FGA nr. 17920/04.01.2018, emise în privinţa altei persoane, respectiv A., a inadmisibilităţii acţiunii în pretenţii a reclamantei faţă de FGA şi a tardivităţii contestării Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, sunt nefondate.

Înalta Curte are în vedere că posibilitatea formulării unei contestaţii împotriva deciziilor Fondului de Garantare a Asiguraţilor, cât şi competenţa instanţei de contencios administrativ de a se pronunţa asupra unei astfel de contestaţii, este prevăzută expres în dispoziţiile art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015, coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Totodată, instanţa de recurs reţine şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, (…) poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual, reparaţii pentru daune morale".

De asemenea, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor defineşte la lit. b) şi d) creditorul de asigurări şi despăgubirea ca fiind "persoană păgubită (în cazul asigurării de răspundere civilă) - persoana îndreptăţită să primească despăgubiri pentru prejudiciul suferit ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract de asigurare de răspundere civilă", respectiv "suma pe care Fondul o plăteşte fiecărui creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, în limita plafonului de garantare şi în condiţiile prevăzute de prezenta lege".

Nu în ultimul rând, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004:

"(1) Instanţa, soluţionând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operaţiune administrativă.

(2) Instanţa este competentă să se pronunţe, în afara situaţiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii."

În cauză, se constată că prin cererea introductivă au fost contestate atât decizia FGA, emisă pentru reclamantul A., cât şi decizia FGA, emisă pentru reclamanta B., solicitându-se acordarea de daune morale în cuantum de 100.000 euro pentru reclamantul A. şi acordarea de daune morale de 150.000 euro pentru reclamanta B..

Reclamantul A. este bunicul reclamantei B., iar daunele morale indicate în acţiunea introductivă pentru ambii reclamanţi au fost solicitate ca o compensaţie pentru suferinţele provocate de decesul lui C., defunctul fiind fiul reclamantului A. şi tatăl reclamantei B., minoră la momentul survenirii decesului tatălui său.

Totodată, emiterea Deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019 pentru reclamanta B., ulterior acţiunii introductive, nu a făcut decât să confirme aspectele învederate în acţiunea introductivă, în sensul că reclamantei nu i s-au acordat daunele morale în cuantumul solicitat, reclamanţii dezavuând criteriile autorităţii pârâte de individualizare a suferinţelor psihice priciniuite victimilor, cu referire concretă la aprecierile Fondului de Garantare a Asiguraţilor potrivit cărora fiica defunctului urmează să compenseze lipsa afecţiunii din partea tatălui cu afecţiunea unui viitor partener.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, contestaţia soluţionată în cauză este admisibilă, întrucât prin acţiunea introductivă se solicită în mod expres anularea deciziilor emise de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării acestuia la plata sumei de 100.000 euro cu titlu de despăgubiri morale pentru A., respectiv 150.000 euro pentru B., iar manifestarea de voinţă a reclamantei, în sensul însuşirii acţiunii introductive, rezultă fără echivoc atât din înscrisurile depuse la termenul de judecată din data de 27 iunie 2019, cât şi prin precizările înregistrate la dosarul de fond la data de 09 iulie 2019, cererea de chemare în judecată fiind de altfel formulată tocmai în vederea susţinerii intereselor sale.

Prin urmare, având în vedere că pe parcursul procesului reclamanta a precizat că îşi însuşeşte acţiunea introductivă, care a vizat de la bun început daunele morale pe care le-a solicitat, aceasta menţinându-şi toate apărările şi pretenţiile băneşti, Înalta Curte împărtăşeşte raţionamentul instanţei de fond potrivit căruia ar fi excesiv să i se impute reclamantei faptul că, după emiterea deciziei FGA nr. 19067/11.02.2019, nu a formulat o nouă acţiune în justiţie în termenul prevăzut de Legea nr. 213/2015.

În acest context, nu pot fi primite nici criticile recurentului-pârât referitoare la lipsa calităţii procesuale active a reclamantei, fiind evident faptul că, aşa cum stipulează şi art. 36 din C. proc. civ., calitatea procesuală activă a reclamantei rezultă din identitatea dintre părţile şi subiectele raportului juridic litigios, astfel cum acesta este dedus judecăţii.

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului-pârât, nu se poate reţine nici că precizările scrise ulterioare ale reclamantei B. ar reprezenta o modificare a acţiunii introductive în sensul prevăzut de art. 30 din C. proc. civ., în condiţiile în care nu sunt modificate elementele acţiunii introductive, respectiv pretenţiile ce vizează solicitarea de anulare a deciziei emise pe numele reclamantei şi de acordare a daunelor morale în cuantum de 150.000 euro, precum şi motivele pe care cererea de chemare în judecată se întemeiază, acestea având rolul doar de a complini lipsa semnăturii reclamantei de pe cererea introductivă.

Prin criticile formulate cu privire la fondul cauzei în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză cu privire la stabilirea cuantumului daunelor morale.

Astfel, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 50 pct. 2 lit. d) din Norma A.S.F. nr. 23/2014, "La stabilirea despăgubirilor în caz de deces, se au în vedere următoarele: (…) f) daunele morale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

În literatura de specialitate, dar şi în practica judecătorească, s-a arătat că, în absenţa unor criterii legale pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, daunele morale sunt stabilite în raport cu consecinţele negative suferite, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea şi consecinţele traumei fizice şi psihice suferite ori măsura în care a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului nu operează cu criterii de evaluare prestabilite, ci judecă în echitate, procedând la o apreciere subiectivă a circumstanţelor particulare ale cauzei, în funcţie de care se stabileşte întinderea reparaţiei pentru prejudiciul suferit, despăgubirile reprezentând daunele morale trebuind să fie rezonabile, aprecierea şi cuantificarea acestora să fie justă şi echitabilă, să corespundă prejudiciului moral real şi efectiv produs victimei şi suferite de aceasta, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă şi să primească daune morale, dar nici să nu fie derizorii.

În prezent, la nivel legislativ şi de principiu nu există criterii obiective, abstracte, respectiv criterii matematice sau economice, cuantificabile, de stabilire a despăgubirilor băneşti pentru repararea prejudiciilor morale, astfel încât instanţele se ghidează după criterii subiective, variabile de la caz la caz, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, astfel încât să fie acordate despăgubiri apte să constituie o satisfacţie echitabilă.

Din această perspectivă, nu se poate stabili, în prezenta cauză, vreun motiv de nelegalitate a sentinţei recurate, Înalta Curte reţinând că Ghidul Fondului de protecţie a victimelor străzii sau decizia adoptată la nivelul autorităţii pârâte privind procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, invocate atât în decizia contestată, cât şi în cererea de recurs, nu sunt acte normative, astfel că nu pot avea decât o valoare orientativă, nicidecum obligatorie, pentru instanţa de judecată.

De altfel, ceea ce i se reproşează recurentului-pârât nu este faptul că a avut în vedere la evaluarea daunelor morale concluziile Ghidului pentru soluţionarea daunelor morale emis de FPVS, ci faptul că deşi hotărârile menţionate în acest ghid vizează doar soluţii pronunţate în anii 2009-2010, pârâtul nu a procedat la o analiză comparativă şi a jurisprudenţei din anii 2013-2016, care a suferit modificări majore, inclusiv cu privire la nivelul cuantumului daunelor morale acordate, precum şi la modul de apreciere de către instanţele de judecată a criteriilor ce reprezintă factorul principal în cuantificarea prejudiciului moral şi stabilirea daunelor acordate.

De asemenea, este adevărat că recurentul-pârât poate recurge la o procedură internă standardizată, astfel cum s-a reţinut şi prin decizia depusă de acesta cu titlu de practică judiciară, dar F.G.A. nu se poate raporta, astfel cum acesta a motivat, la procedura internă de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care s-au adoptat criterii proprii de determinare a unor praguri valorice şi s-au stabilit actele necesare pentru constituirea dosarului de daună, pentru a se evita săvârşirea unor discriminări într-un domeniu în care nu există criterii legale de individualizare a sumelor acordate, fără a le corela cu principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie.

În acest context, instanţa de recurs are în vedere că limitarea legală a cuantumului despăgubirii ce poate fi acordată pe un creditor de asigurare nu este un argument pentru ca Fondul de Garantare a Asiguraţilor să nu facă aplicarea principiului reparării integrale atunci când soluţionează cererile de plată ce implică şi acordarea daunelor morale, cu atât mai mult cu cât în cauză instanţa de fond a obligat pârâtul la plata către reclamanta B. a sumei de 100.000 RON cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţial acordată reclamantei, în cuantum de 43.879 RON, adică mult sub plafonul maxim de garantare de 450.000 RON.

În acest sens trebuie subliniat faptul că principiul reparării integrale a prejudiciului, consacrat de art. 1349 alin. (2) şi art. 1385 alin. (1) C. civ. justifică nerespectarea condiţiilor privind depunerea unor anumite acte la dosarul de daună şi depăşirea pragurilor stabilite prin proceduri interne adoptate de F.G.A., acte cu o forţă juridică inferioară C. civ. şi care contravin şi paragrafului 20 al expunerii de motive al Directivei 2009/103/CE, potrivit cărora:

"Victimelor accidentelor de circulaţie cauzate de autovehicule ar trebui să li se garanteze un tratament comparabil, indiferent de locul în care are loc accidentul pe teritoriul Comunităţii".

Reţine instanţa supremă că dispoziţiile normative invocate de pârât nu justifică instituirea acestor condiţii şi nici nerespectarea criteriilor jurisprudenţiale, care implică o doză de aproximare, prin raportare la un complex de împrejurări, despăgubirile ce se plătesc trebuind, aşadar, să ţină seama de prejudiciul concret produs fiecărei persoane vătămate şi de principiul acoperirii integrale a acestuia.

În jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în legătură cu repararea prejudiciilor morale s-au statuat următoarele:

"Prejudiciul moral a fost definit ca orice atingere adusă uneia dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane şi care se manifestă prin suferinţa fizică sau/şi morală, pe care le resimte victima. Prejudiciile care alterează sănătatea şi imaginea fizică aduc atingere unora dintre prerogativele care constituie atributul personalităţii umane - dreptul la sănătate, integritate fizică şi psihică (art. 58 C. civ.) ca şi componente ale dreptului la viaţă apărat de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi trebuie să fie reparate. Caracterul suferinţelor trebuie privit în legătură cu particularităţile individuale ale persoanei prejudiciate, suferinţele morale (psihice) fiind frica, durerea, ruşinea, tristeţea, neliniştea, umilirea şi alte emoţii negative.

Fiind vorba de lezarea unor valori fără conţinut economic şi de protejarea unor drepturi care intră, ca element al vieţii private, în sfera art. 1 (dreptul la viaţă) din Convenţia europeană, dar şi de valori apărate de art. 22 din Constituţie şi art. 58 C. civ., existenţa prejudiciului este circumscrisă condiţiei aprecierii rezonabile, pe o bază echitabilă corespunzătoare a prejudiciului real şi efectiv produs victimei.

În ce priveşte cuantumul posibilelor despăgubiri acordate, nici sistemul legislativ românesc şi nici normele comunitare nu prevăd un mod concret de evaluare a daunelor morale, iar acest principiu, al reparării integrale a unui astfel de prejudiciu, nu poate avea decât un caracter estimativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil de a fi echivalate bănesc. Ceea ce trebuie în concret evaluat nu este prejudiciul ca atare, ci doar despăgubirea ce vine să compenseze acest prejudiciu şi să aducă acea satisfacţie de ordin moral celui prejudiciat" (Secţia I civilă, decizia nr. 824 din 06 aprilie 2016).

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că instanţa de fond s-a raportat la jurisprudenţa actuală în materie, iar în procesul de cuantificare a daunelor morale acordate reclamantei a avut în vedere criterii omise de autoritatea pârâtă, cum ar fi consecinţele accidentului, relaţiile de afectivitate dintre defunct şi fiica sa sau traumele prin care aceasta a trecut ca urmare a decesului de natură violentă a tatălului său.

Judecătorul fondului a reţinut astfel că reclamanta B. era minoră când a murit tatăl său, aflată la vârsta adolescenţei, când avea încă mare nevoie de suportul moral, afectiv şi financiar al părintelui său, pentru a avea un parcurs normal din punct de vedere familial, şcolar şi profesional şi a avut grijă totodată să facă şi aplicarea principiilor acordării unei despăgubiri echitabile şi proporţionalităţii dintre prejudiciul suferit şi suma acordată cu titlu de despăgubire, acordând cu titlu de daune morale, suplimentar faţă de suma iniţială stabilită de pârât, o sumă mult sub plafonul maxim de garantare reglementat de legea de organizare a Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului, invocată de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Constată nul recursul declarat de reclamanţii B. şi A. împotriva sentinţei civile nr. 1014 din 19 decembrie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva aceleiaşi hotărâri, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.