Guarantee Fund appeal rejected: partial annulment and RON 331,582 top-up award to injured pedestrian upheld

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal la data de 20 septembrie 2019, sub număr x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea în parte a Deciziei nr. 21126/04.09.2019, emisă de pârât, respectiv anularea art. 2 din decizie şi admiterea în integralitate a cererii de plată nr. x/13.02.2017, cu obligarea pârâtului la plata diferenţei până la atingerea plafonului maxim garantat de FGA de 450.000 RON, respectiv suma de 331.582 RON, iar, în subsidiar, în măsura în care se va aprecia ca având caracter cert doar perioada ce este acoperită de decizia medicală (februarie 2022 inclusiv), solicită acordarea unei sume globale pentru această perioadă (5.363,50 RON x 62 luni = 332.537 RON, respectiv 980,08 RON x 62 luni = 60.764,96 RON) respectiv suma de 393.301,96 RON, urmând ca diferenţa până la plafonul maxim garantat, să fie obligat pârâtul să o achite integral şi imediat, după revizuirea deciziei medicale din februarie 2022.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 83 din 04 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat în parte Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019 în ceea ce priveşte pct. 2 din decizie, de respingere parţială a cererii de plată;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 331582 RON, suplimentar faţă de suma iniţial acordată de 118418 RON;

- a menţinut în rest Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019;

- a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 15200 RON, reprezentând cheltuieli de judecată (onorariu avocaţial, transport, taxă de timbru), cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ. în privinţa onorariului avocaţial.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 83 din 04 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-pârât a învederat, în esenţă, că solicită casarea hotărârii în ce priveşte suma acordată cu titlu de cheltuieli de judecată, susţinând în principal că instanţa de control judiciar nu poate statua asupra sumelor acordate cu titlu de onorariu avocaţial sau transport câtă vreme hotărârea nu cuprinde o departajare a cheltuielilor, după cum nu se cunoaşte dacă reprezintă cheltuieli strict pentru prezenta cauză, iar în subsidiar, ca urmare a faptului că sunt contradictorii considerentele sentinţei atacate, întrucât deşi prima instanţă a reţinut că litigiul a fost de o complexitate relativ redusă, totuşi a acordat cheltuielile de judecată într-un cuantum ridicat. În consecinţă, recurentul-pârât a solicitat casarea hotărârii recurate şi cenzurarea sumelor acordate cu titlu de onorariu avocaţial până la suma maximă de 2.000 RON.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut, în esenţă, că prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 430 şi ale art. 431 din C. proc. civ. şi că se impune înlăturarea incidenţei art. 431 C. proc. civ., în sensul de a se reţine că nu există, în cauză, autoritate de lucru judecat, nici ca efect negativ şi nici ca efect pozitiv al lucrului judecat.

Recurentul-pârât a arătat că hotărârea definitivă pronunţată în procedura insolvenţei nu a fost avută în vedere la soluţionarea cererii de plată, ci a fost depusă de reclamantă ulterior primului termen de judecată, apreciind că nu se poate reţine efectul pozitiv al lucrului judecat căci, chestiunea litigioasă asupra căreia s-a pronunţat judecătorul sindic se referă la înscrierea reclamantei cu o anumită sumă la masa credală, chiar arătând că unele sume nu sunt scadente şi admite cererea de înscriere la masa credală în considerarea faptului că contestatoarea suportă concursul celorlalţi creditori, ori, fiind inscrisă cu o suma mai mare, în mod evident beneficiază de o suma mai mare la momentul la care se efectuează distribuirile din averea debitoarei, ori nu este cazul în situaţia Fondului de Garantare a Asiguraţilor, când singura limitare se referă la plafonarea pretenţiilor la suma de 450.000 RON/creditor.

În orice caz, recurentul-pârât consideră că se impune cenzurarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri reclamantei ţinând cont de faptul că din resursele FGA pot fi achitate numai creanţe certe, lichide şi exigibile, ori creanţa înregistrată de reclamantă nu este scadentă, iar dacă s-ar reţine caracterul scadent şi instanţa de judecată ar considera că poate fi achitată despăgubirea ca sumă globală, ar trebui scăzută dobânda pe care ar încasa-o dacă ar valorifica şi investi diferenţa solicitată timp de 17 ani.

În ceea ce priveşte fondul cauzei, recurentul-pârât a apreciat că se impune respingerea ca neîntemeiată a pretenţiilor reclamantei şi a arătat că, raportat la data producerii evenimentului rutier şi implicit data cauzării prejudiciului, legea aplicabilă este legea veche, respectiv art. 998 şi art. 999 din vechiul C. civ., Legea nr. 136/1995 şi art. 49 din Ordinul CSA nr. 21/2009, ordin care a fost publicat în M. Of. nr. 812/27.11.2009, data la care a şi intrat în vigoare, fiind abrogat la data de 25 mai 2010 prin Ordinul CSA nr. 5/2010, astfel încât este legal şi temeinic calculul FGA care a utilizat ca perioadă de referinţă o perioadă de 3 luni anterioare producerii prejudiciului.

În opinia recurentului-pârât, în speţă, atât creanţa pe care o deţine reclamanta, cât şi întinderea ei este afectată de împlinirea unor condiţii:

- dacă la evaluarea periodică a stării de sănătate a reclamantei se menţine încadrarea în grad de handicap;

- întinderea creanţei ca o sumă globală la acest moment este imposibilă mai ales ţinând cont că reclamantei i se datorează o diferenţă între veniturile înregistrate anterior(constanta) şi pensia de handicap pe care o încaseaza din fondurile de asigurări de sănătate (variabilă, ţinând cont că anual se indexează punctul de pensie, generând majorări ale acesteia). O sumă globală nu ar putea fi determinată decât printr-un calcul actuarial, din care să fie scăzută inclusiv suma pe care FGA ar încasa-o din dobânzi dacă ar investi acest capital în titluri de stat de exemplu.

Recurentul-pârât a mai învederat că la nivelul FGA s-a adoptat prin Decizia Directorului General nr. 74/2018 Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare(morale şi materiale) izvorand din cazuri de vătămări corporale sau deces, care a fost respectată la soluţionarea cererii de plată depusă de reclamantă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 04 august 2020, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările invocate în faţa instanţei de fond.

Totodată, a solicitat constatarea motivelor de recurs prevăzute la punctele 3 şi 4 din cererea de recurs, raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este nefondat, reţinând următoarele considerente:

Cu prioritate, referitor la excepţia de nulitate parţială a motivelor de recurs, invocată de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că la punctele 3 şi 4 din cererea de recurs, recurentul-pârât a formulat critici de nelegalitate în susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., ce urmează a fi avute în vedere la analiza acestui caz de casare.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte reţine că subsumat acestui motiv de recurs recurentul-pârât a formulat critici exclusiv din perspectiva soluţiei primei instanţe privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Potrivit art. 453 alin. (1) din C. proc. civ.:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În acest sens, instanţa de recurs reţine că fundamentul plăţii cheltuielilor de judecată îl reprezintă culpa procesuală dovedită chiar prin faptul pierderii procesului, interesând pentru aplicarea dispoziţiei legale rezultatul procesului, conduita părţilor fiind relevantă doar în condiţiile unei manifestări procesuale calificate, respectiv prin recunoaşterea pretenţiilor până la primul termen la care părţile sunt legal citate (dacă pârâtul nu a fost pus anterior în întârziere ori dacă acesta nu se afla de drept în întârziere) - art. 454 din C. proc. civ., ipoteză care nu se regăseşte în cauză.

Prin urmare, având în vedere că recurentul-pârât a pierdut procesul, în raport de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., în mod corect instanţa de fond a dispus obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

Totodată, referitor la criticile recurentului-pârât privind modul în care a făcut instanţa de fond aplicarea prevederilor art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. în ceea ce priveşte reducerea onorariului avocaţial, Înalta Curte aminteşte că aceasta reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate, astfel cum s-a statuat şi prin Decizia nr. 3/2020, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, potrivit căreia "În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ..".

Nu în ultimul rând, contrar susţinerilor recurentului-pârât, hotărârea recurată cuprinde o individualizare a cheltuielilor de judecată, instanţa de fond indicând în mod expres că acestea reprezintă onorariu avocaţial, transport şi taxă de timbru. De altfel, din actele şi lucrările dosarului de fond rezultă fără echivoc şi întinderea şi dovada efectuării acestora în cauză, respectiv taxă de timbru în cuantum de 200 RON, cheltuieli de transport în cuantum de 5.000 RON şi onorariu avocaţial în cuantum de 18.000 RON .

În consecinţă, având în vedere că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., vor fi respinse ca neîntemeiate.

Cel de al doilea motiv de casare invocat este prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.. Potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, la data de 04 ianuarie 2010 a avut loc un accident de circulaţie din culpa conducătorului autoturismului cu nr. x, care nu a acordat prioritate de trecere reclamantei, angajată regulamentar în traversarea străzii pe trecerea de pietoni, accidentând-o şi provocându-i vătămări corporale. La data evenimentului, autoturismul x era asigurat RCA la B. S.A.

Prin Decizia FGA nr. 21126/04.09.2019, emisă în temeiul prevederilor Legii 213/2015 şi art. 49 din Norma ASF 20/2008, pârâtul a admis cererea de plată a reclamantei pentru suma de 118.418 RON şi a respins cererea de plată cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată.

În acest sens autoritatea pârâtă a reţinut că suma de 118.418 RON reprezintă beneficiul nerealizat - diferenţa de venit calculată pentru perioada ianuarie 2017 - iulie 2019, ţinând cont de media veniturilor din ultimele 3 luni înaintea datei pensionării reclamantei (29 februarie 2016).

Pârâtul a respins cererea reclamantei de acordare a diferenţei de venit pentru perioada ulterioară datei de 01 august 2019 şi data împlinirii vârstei legale de pensionare, considerând că este vorba de un prejudiciu eventual a cărui producere în viitor este nesigură, neavând caracter cert.

De asemenea, pârâtul a respins cererea reclamantei de acordare a contravalorii contribuţiei la fondul de pensii până la vârsta legală de pensionare, apreciind că suma de 199.937 RON solicitată cu acest titlu nu reprezintă un prejudiciu cert potrivit art. 1532 C. civ., determinabil.

Totodată, reclamanta a formulat cerere de înscriere la masa credală a asigurătorului B. S.A. în faliment, cenzurată sub aspectul cuantumului sumei solicitate de către lichidatorul judiciar al B. - C.. Reclamanta a formulat contestaţie la tabelul preliminar al creditorilor B. S.A., contestaţie ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2018

Prin sentinţa civilă nr. 7829/21.12.2018, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2018, Tribunalul a pronunţat următoarea soluţie:

"Admite în parte contestaţia la tabelul preliminar rectificat nr. 2 de creanţe al debitoarei S.C. B. formulată de către contestatorul A. în contradictoriu cu intimata S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. şi prin administrator special D..

Dispune înscrierea contestatoarei A. în tabelul obligaţiilor debitoarei cu suma de 1.163.981 RON reprezentând despăgubiri, în categoria creanţelor de asigurări, sub condiţia rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de garantare a Asiguraţilor."

Prin decizia civilă definitivă nr. 1775/31.10.2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a decis următoarele:

"Respinge, ca nefondat, apelul formulat de apelanta debitoare. Admite apelul formulat de apelanta contestatoare. Schimbă în parte sentinţa civilă apelată în sensul că: Dispune înscrierea contestatoarei în tabelul obligaţiilor debitoarei şi cu suma de 7.196,99 RON reprezentând cheltuieli efectuate din cauza agravării stării de sănătate, creanţă înscrisă în categoria creanţelor de asigurări, sub condiţia rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor. Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile apelate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 31.10.2019, şi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei."

În ceea ce priveşte criticile recurentului-reclamant referitoare la faptul că instanţa de fond ar fi reţinut în mod greşit efectul pozitiv al lucrului judecat, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curtea reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 431 din C. proc. civ., republicat, "(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. (2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Potrivit prevederilor art. 432 C. proc. civ., republicat, "Excepţia autorităţii de lucru judecat poate fi invocată de instanţă sau de părţi în orice stare a procesului, chiar înaintea instanţei de recurs. Ca efect al admiterii excepţiei, părţii i se poate crea în propria cale de atac o situaţie mai rea decât aceea din hotărârea atacată".

Prin urmare, autoritatea de lucru judecat a unei hotărâri judecătoreşti semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul, astfel încât nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre. Lucrul judecat atrage deci exclusivitatea, ceea ce face ca un nou litigiu între aceleaşi părţi, pentru acelaşi obiect şi cu aceeaşi cauză să nu mai fie cu putinţă.

Efectele autorităţii de lucru judecat, astfel cum rezultă din art. 431 C. proc. civ., republicat, sunt:

(1) efectul negativ sau extinctiv al lucrului judecat, de natură să împiedice o nouă judecată atunci când există identitate de calitate a părţilor, aceeaşi cauză juridică şi acelaşi obiect al cererii de chemare în judecată, spre a se evita contradicţia între dispozitivele hotărârilor judecătoreşti;

(2) efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, de natură să permită oricăreia dintre părţi să poată opune lucrul anterior judecat într-un litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă.

Excepţia autorităţii de lucru judecat reprezintă o formă de punere în valoare a efectului negativ, extinctiv, al autorităţii de lucru judecat.

Elementele autorităţii de lucru judecat, atunci când se urmăreşte blocarea judiciară a celei de-a doua cereri, adică efectul negativ ori extinctiv, sunt: (a) părţile, (b) obiectul şi (c) cauza, care trebuie să fie aceleaşi în ambele procese.

În privinţa efectului pozitiv, Înalta Curtea reţine că nu trebuie să fie întrunită tripla identitate de elemente ale raportului juridic transpus pe plan procesual, cum se întâmplă în cazul excepţiei autorităţii de lucru judecat, ci trebuie să existe doar o legătură cu lucrul judecat anterior, care să se impună noii judecăţi, astfel încât să nu se nesocotească ceea ce o instanţă a statuat deja jurisdicţional. Efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat nu presupune o identitate de acţiuni, ci doar de chestiuni litigioase puse în discuţie în cadrul celor două procese. Astfel, autoritatea de lucru judecat la care se referă art. 431 alin. (2) C. proc. civ., republicat, poate fi opusă ca apărare de fond.

Totodată, potrivit art. 430 alin. (2) C. proc. civ., republicat, "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă".

În interpretarea textului menţionat, doctrina relevantă de drept procesual civil a reţinut că "în privinţa considerentelor care intră în autoritatea de lucru judecat, textul precizează că este vorba despre acelea pe care se sprijină soluţia din dispozitiv. Este vorba despre acele considerente aşa-numite "decisive", explicaţia şi fundamentul soluţiei, care trebuie să participe, în egală măsură, la autoritatea de lucru judecat a dispozitivului. Considerentele care sprijină în mod necesar hotărârea instanţei trebuie să se bucure de autoritate de lucru judecat pentru că, în fapt, ele fac corp comun cu dispozitivul, în absenţa lor soluţia fiind neclară, necunoscându-se limitele judecăţii şi nici aspectele tranşate în mod definitiv, fără posibilitatea reluării dezbaterii judiciare asupra lor. (…) Intră în autoritatea de lucru judecat şi acele motive care conţin ele însele, separat de soluţia din dispozitiv (şi făcând posibilă adoptarea acesteia), rezolvări ale unor chestiuni litigioase. Este vorba despre aşa-numitele motive cu valoare decizională care vin să tranşeze aspecte ale litigiului dedus judecăţii de o manieră incidentală, aşa încât rezolvarea asupra lor nu se poate regăsi în dispozitiv (decât de o manieră indirectă). Motivele decizorii nu vin să explice soluţia din dispozitiv, ci conţin ele însele soluţia asupra unei apărări (…). A nega efectul autorităţii de lucru judecat unei soluţii date de instanţă asupra unui punct litigios supus dezbaterii părţilor, doar pe motiv că soluţia se regăseşte în considerente, înseamnă a contesta însuşi fundamentul autorităţii de lucru judecat - verificarea jurisdicţională care dă răspuns contestaţiei făcute de părţi - şi de a deschide şirul altor procese." (M. Tăbârcă, Drept procesual civil. Vol. II - Procedura contencioasă în faţa primei instanţe. Procedura necontencioasă judiciară. Proceduri speciale, ed. Universul Juridic, Bucureşti, 2013, pag. 586 - 587).

Pentru a pronunţa soluţia dată prin sentinţa civilă nr. 7829/21.12.2018 în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a reţinut următoarele considerente care au fost menţinute în mod definitiv şi de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia nr. 1775/31.10.2019:

"În baza raportului de asigurare, obligaţia de reparare a prejudiciului material şi moral suferit de reclamant revine societăţii de asigurare emitente a poliţei RCA, aşa cum rezultă din dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995 (în vigoare la data accidentului şi aplicabile în cauză potrivit art. 5 şi 223 din Legea nr. 71/2011) şi prevederile Ordinul 5/2010.

De asemenea, tribunalul reţine, aşa cum a învederat de altfel şi contestatoarea, incidenţa în cauză a prevederilor art. 998-999 C. civ., lege în vigoare la data producerii faptului ilicit.

Pentru angajarea răspunderii civile delictuale se cer a fi întrunite cumulativ condiţiile existenţei prejudiciului, faptei ilicite, raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei, care în conformitate îmbracă forma neglijenţei sau imprudenţei cu care s-a acţionat.

Judecătorul sindic reţine că existenţa condiţiilor faptei ilicite şi a vinovăţiei, precum şi a persoanei ţinute să răspundă în baza raportului de asigurare a fost verificată cu ocazia judecării acţiunii civile formulate în procesul penal, fiind reţinută cu autoritate de lucru judecat prin sentinţa civilă nr. 860/22.03.2013, astfel încât existenţa acestora nu mai poate fi readusă în discuţie având în vedere prevederile art. 430 alin. (1) C. proc. civ. şi ale art. 28 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, în prezenta cauză instanţa este învestită numai cu analiza existenţei prejudiciului pretins, prejudiciu născut ulterior soluţionării laturii civile de către instanţa penală, şi a legăturii de cauzalitate între fapta ilicită şi acest prejudiciu din prima motivelor de respingere arătate de lichidatorul judiciar.

Judecătorul sindic reţine că sunt neîntemeiate susţinerile lichidatorul judiciar formulate în întâmpinare prin care invocă faptul că prin sentinţa penală nr. 860 s-ar fi acordat către contestatoare despăgubiri cu titlul de prejudiciu viitor.

Este adevărat că prin această hotărâre au fost acordate despăgubiri cu titlul de prejudiciu viitor dar a cărui producere era o certitudine la data pronunţării hotărârii, însă intervenţia chirurgicală şi urmările acesteia nu au fost avute în vedere de instanţa penală, contrar celor afirmate de intimat, astfel încât prejudiciul pretins în prezenta cauză nu este acelaşi cu cel analizat deja cu autoritate de lucru judecat în sentinţa civilă nr. 860.

În acest sens instanţa reţine că s-a stabilit inclusiv de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie faptul că, "în aplicarea principiului reparaţiei integrale, dacă după pronunţarea hotărârii penale definitive prin care autorul faptei a fost obligat la despăgubiri faţă de partea vătămată, au apărut noi consecinţe ale aceleiaşi fapte prejudiciabile, care nu au putut fi avute în vedere în cadrul judecăţii anterioare, persoana prejudiciată este îndreptăţită să formuleze o nouă acţiune pentru daunele survenite ulterior, fără ca hotărârea judecătorească anterioară să poată fi invocată în susţinerea autorităţii de lucru judecat".(decizia civilă nr. 633 din 25.02.2014, secţia I civilă)

Prin urmare, instanţa va proceda cu prioritate la analiza condiţiei legăturii de cauzalitate, având în vedere că lipsa acestei legături a fost invocată în principal de către lichidatorul judiciar în motivarea soluţiei de respingere a cererii de înscriere la masa credală.

În ceea ce priveşte legătura de cauzalitate, instanţa reţine că aceasta este acea condiţie necesară pentru angajarea răspunderii civile delictuale, condiţie ce presupune existenţa unui raport cauzal între un prejudiciu suferit şi fapta ilicită săvârşită.

Judecătorul sindic reţine că intimatul a considerat, în cadrul analizei efectuate, că nu există elemente medico legale din care să rezulte o relaţie de cauzalitate între afecţiunile de la momentul actual şi accidentul din ianuarie 2010. În susţinerea tezei avansate, lichidatorul judiciar a invocat afecţiunile de care contestatoarea suferea, afecţiuni diagnosticate anterior producerii accidentului.

Pe de altă parte, lichidatorul judiciar însuşi a citat din concluziile raportului de expertiză medico legală întocmit în anul 2013 şi indicat anterior inclusiv partea în care se menţionează că "accidentul poate fi un factor declanşator sau agravant al unei patologii vertebrale preexistente".

Or, simpla constatare a lipsei existenţei unor elemente medico legale pa baza cărora să se stabilească o relaţie de cauzalitate dintre afecţiunile prezentate de contestatoare la momentul redactării raportului, respectiv 04.02.2013, şi accidentul din ianuarie 2010, în condiţiile în care acelaşi raport menţionează că accidentul poate fi un factor declanşator sau agravant al unei patologii vertebrale preexistente, nu conduce automat, aşa vum a învederat lichidatorul judiciar la lipsa legăturii de cauzalitate.

Contrar celor susţinute de lichidatorul judiciar, instanţa reţine că s-a făcut dovada existenţei raportului cauzal în prezenta cauză între prejudiciul ivit ulterior pronunţării sentinţei penale nr. 860 şi accidentul a cărei victimă a fost contestatoarea.

Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul sindic reţine că pentru stabilirea existenţei unui raport de cauzalitate va fi avut în vedere sistemul care porneşte de la teza indivizibilităţii cauzei cu condiţiile.

Astfel, în cadrul acestui sistem se are în vedere că, la stabilirea raportului cauzal se va ţine seama de toate condiţiile care au contribuit precumpănitor la realizarea efectului negativ.

Aplicând acest principiu, instanţa reţine că, şi în măsura în care accidentul nu a fost cauza directă a situaţiei medicale, acesta a constituit cel puţin un factor agravant al afecţiunilor coloanei vertebrale, astfel încât intervenţia chirurgicală şi deteriorarea ulterioară a stării de sănătate a contestatoarei au fost determinate şi de accidentul în care contestatoarea a fost implicată.

Pentru a reţine această concluzie instanţa are în vedere, suplimentar, şi faptul că hernia de disc ce afectează vertebrele C5 şi C6 menţionată în raportul de expertiză medico legală nu apare menţionată ca atare în alte acte medicale prezentate de contestatoare, acte medicale anterioare accidentului, iar faptul că aceasta suferea de osteoporoză nu presupune în mod necesar că evoluţia acestei afecţiuni ar fi fost, în lipsa traumatismelor suferite în accidentul de circulaţie.

Pe de altă parte, instanţa penală a reţinut ca o consecinţă directă a accidentului faptul că s-a impus contestatoarei purtarea unei orteze, inclusiv în zona coloanei cervicale, cu menţiunea că necesitatea achiziţionării şi utilizării acestui dispozitiv medical îşi are izvorul în accidentul suferit întrucât anterior acestui accident, în ciuda afecţiunilor coloanei vertebrale, contestatoarea nu a fost nevoită să folosească acest dispozitiv.

În concluzie, judecătorul sindic va reţine că a fost dovedită legătura de cauzalitate dintre accidentul în care a fost implicată contestatoarea şi urmările apărute ulterior pronunţării hotărârii penale nr. 860 din coroborarea tuturor înscrisurilor medicale depus la dosarul cauzei de către contestatoare cu concluziile raportului de expertiză medico-legală din data de 04.02.2013

În ceea ce priveşte prejudiciul, instanţa reţine că pretenţiile contestatoarei constau în cheltuieli efectuate şi beneficiul nerealizat, consecinţe negative resimţite de aceasta ulterior intervenţiei chirurgicale din data de 09.04.2015.

Referitor le beneficiul nerealizat(cerere detaliată în cadrul punctului I al capitolului privind prejudiciul) a judecătorul sindic reţine că pretenţii contestatoarei sunt parţial întemeiate.

Cu titlu preliminar instanţa reţine că, la data producerii accidentului şi ulterior, până la data emiterii deciziei de pensionare pentru invaliditate, contestatoarea era o persoană încadrată în muncă, iar ca o consecinţă a accidentului, respectiv a faptei ilicite, capacitatea acestei de muncă a fost iniţial diminuată, aspect reflectat în numărul de zile de concediu medical de care contestatoarea a beneficiat, şi ulterior, pierdută.

Astfel, în privinţa sumei de 3696 RON(punctul I. a) contestatoarea este îndreptăţită la primirea acestei având în vedere că, pe perioada concediului medical, respectiv 273 de zile, de care a beneficiat pe parcursul anului 2015, veniturile încasate de aceasta au fost inferioare celor pe care contestatoarea le-ar fi încasat dacă nu ar fi avut capacitatea de muncă afectată.

Pentru a reţine aceasta instanţa are în vedere, în acord cu cele arătate de contestatoare, că suma solicitată rezultă din diferenţa dintre venitul mediu net înregistrat pe parcursul anului 2014 astfel cum rezultă acesta din adeverinţa nr. x/13.01.2015 şi venitul mediu net realizat în anul 2015 astfel cum acesta reiese din adeverinţa nr. x/05.02.2016

Nu va reţine judecătorul sindic susţinerile lichidatorul judiciar referitoare la calculul eronat al cuantumului solicitat.

Astfel, deşi este adevărat că veniturile contestatoarei au fost unele variabile, dat fiind că vechiul C. proc. civ. nu stabilea care ar fi modalitatea de calcul a prejudiciului într-un caz precum cel de faţă, s-a stabilit în practica instanţelor că, pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului se impune acordarea diferenţei dintre venitul net şi indemnizaţia de concediu medical încasată efectiv de persoana prejudiciată.

Această modalitate de stabilire a despăgubirilor este reglementată de altfel şi de dispoziţiile art. 49 alin. (1) lit. a) din Ordinul CSA nr. 5/2014 care are următorul conţinut:

"la stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane se au în vedere următoarele: a) diferenţa dintre veniturile nete ale persoanei vătămate, probate cu documente fiscale, şi indemnizaţia primită din fondurile persoanei juridice sau fizice la care salariatul îşi desfăşoară activitatea şi/sau, după caz, din fondurile bugetului asigurărilor sociale de stat, pe perioada spitalizării şi a concediului medical"

Pe de altă parte, aceeaşi soluţie este adoptată şi de Noul C. civ. în art. 1385 alin. (2) care dispune astfel:

"despăgubirea trebuie să cuprindă pierderea suferită de cel prejudiciat, câştigul pe care în condiţii obişnuite el ar fi putut să îl realizeze şi de care a fost lipsit, precum şi cheltuielile pe care le-a făcut pentru evitarea prejudiciului".

Pe de altă parte lichidatorul judiciar s-a limitat să invoce că ar fi rezonabilă realizarea unei medii între veniturile dintre anii 2013 şi 2014 fără a indica nicio raţiune în acest sens.

Având în vederea acestea, instanţa va acorda contestatoarei suma de 3696 RON pretinsă cu titlul de diferenţă de venit nerealizat în anul 2015.

În ceea ce priveşte contravaloarea tichetelor de masă, respectiv suma de 1769,08 RON(pct. I lit. b), faţă de precizarea efectuată în întâmpinare în sensul că este corect calcul efectuat, instanţa nu va mai analiza modalitatea de stabilire a acestuia urmând să recunoască dreptul contestatoarei la încasarea întocmai a sumei solicitate.

Referitor la diferenţa contribuţiei la pensie aferentă anului 2015, în cuantum de 1638 RON(pct. I lit. c), judecătorul sindic reţine că nu este îndreptăţită contestatoarea la primirea acestei sume.

Astfel, contribuţia la pensie reprezintă sume de bani calculate în raport de veniturile persoanei care sunt datorate bugetului de asigurări sociale.

Că este astfel reiese fără echivoc din prevederile art. 2 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal care dispune astfel:

"Contribuţiile sociale obligatorii reglementate prin prezentul cod sunt următoarele: a) contribuţiile de asigurări sociale, datorate bugetului asigurărilor sociale de stat."

Prin urmare contestatoarea nu este titularul dreptului de percepe contribuţiile datorate pentru pensie, astfel încât aceasta nu poate solicita înscrierea în tabelul creanţelor cu excepţia situaţiei în care ar fi achitat personal aceste sume şi ar fi îndreptăţită la primirea acestora de la persoana obligată să le vireze către bugetul asigurărilor sociale.

Referitor la pretenţiile contestatoarei constând în diferenţa dintre venitul încasat din pensia de invaliditate până la vârsta legală de pensionare şi veniturile pe care le-ar fi putut realiza din muncă(pct. I lit. d), instanţa constată că acestea sunt întemeiate.

Astfel, în privinţa caracterului datorat al acestei diferenţe, judecătorul sindic reţine că sunt incidente raţiunile expuse cu privire la suma solicitată la punctul I lit. a). astfel, contestatoarea, persoană încadrată în muncă şi care obţinea anumite venituri este în prezent încadrată în gradul 2 de handicap cu menţiunea pierderii totale a capacităţii de muncă.

Din coroborarea cuprinsului deciziei de pensionare din 05.04.2016 cu adeverinţa nr. x/27.05.2016 rezultă că aceasta încasează lunar o pensie pe 1249 RON.

Or, în mod cert aceasta a încasat un venit lunar mediu pe parcursul anului 2015 în cuantum de 6.125,5 RON, respectiv un venit de aproximativ cinci ori mai mare faţă de cel încasat în prezent din pensie.

Prin urmare contestatoarea ar fi îndreptăţită la primirea unei prestaţii periodice care să compenseze diferenţa dintre cele două venituri pentru respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului.

Nu a contestat intimatul susţinerile contestatoarei referitoare la perioada pentru ar fi îndreptăţită contestatoarea la primirea acestei prestaţii, motiv pentru care instanţa va lua în considerare vârsta legală de pensionare, aşa cum a susţinut contestatoarea, respectiv 63 ani.

Cu toate acestea, având în vedere situaţia particulară a societăţii de asigurări, în sensul că aceasta este în procedura legală de faliment, fiind dizolvată, precum şi caracterul concursual al procedurii care presupune înscrierea creditorilor în tabelul creanţelor şi participarea acestora la distribuiri din averea debitoarei conform prevederilor art. 161 şi art. 267 din legea nr. 85/2014, judecătorul sindic reţine că este întemeiată solicitarea contestatoarei referitoare la stabilirea unei sume globale.

În ceea ce priveşte susţinerile intimatului lichidator judiciar în sensul că decizia de stabilire a capacităţii de muncă este supusă revizuirii şi avea valabilitatea până la data de 23.02.2017, judecătorul sindic reţine că la data de 09.08.2017 a fost emisă decizia nr. 6763 de către Casa Naţională de Pensii Iaşi decizia medicală asupra capacităţii de muncă prin care au fost menţinute concluziile anterioare cu privire la gradul de invaliditate şi la pierderea capacităţii de muncă, fiind însă majorat termenul de revizuire la 18 luni.

Prin urmare, la data pronunţării prezentei hotărâri nu intervenise nicio schimbare în privinţa capacităţii de muncă a contestatoarei.

Pe de altă parte, aşa cum instanţa a învederat în paragraful anterior, faţă de specificul creanţei de faţă, în sensul că aceasta este datorată de o societate aflată în lichidare, fiind dizolvată, nu se poate pretinde ca persoana prejudiciată să formuleze periodic cererile de înscriere în tabelul creanţelor.

Acest aspect rezultă şi din coroborarea prevederilor art. 5 pct. 69 care stabileşte că tabelul creanţelor cuprinde toate creanţele scadente sau nescadente, sub condiţie sau în litigiu, născute anterior de data deschiderii procedurii, cu cele ale art. 114 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 85/2014 care prevede sancţiunea decăderii din dreptul de a fi înscris în tabelul creanţelor în măsura în care nu este formulată declaraţia de creanţă în termenul stabilit conform art. 100 alin. (1) lit. b).

Cu toate acestea, având în vedere că nu s-a solicitat înscrierea în cauză a creanţei ca fiind afectată de vreo condiţie, instanţa va dispune înscrierea acestei ca şi creanţă pură şi simplă.

Referitor la diferenţa contribuţiei la pensie până la împlinirea vârstei de pensionare, în cuantum de 21698 RON(pct. I lit. e), judecătorul sindic reţine că aceasta nu este datorată către contestatoare, fiind aplicabile aceleaşi motive de fapt şi de drept ca cele expuse în privinţa solicitării cuprinse la punctul I lit. c)."

În acest context, instanţa de control judiciar, contrar susţinerilor recurentului-pârât, reţine şi că atât cererea formulată în faţa judecătorului sindic, cât şi cererea de plată adresată pârâtului au fost determinate de intrarea în faliment a asigurătorului, iar potrivit art. 17 din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, creditorul de asigurări poate urma separat şi procedura de faliment a asigurătorului prevăzută de Legea nr. 85/2014, în vederea recuperării creanţei sale din activele asigurătorului aflat în faliment, inclusiv pentru suma cuvenită care depăşeşte plafonul de garantare prevăzut la art. 15 alin. (2).

De asemenea, se are în vedere că şi în faţa judecătorului sindic s-a impus stabilirea cu prioritate a dispoziţiilor legale incidente cauzei, acesta reţinând, aşa cum susţine şi recurentul-pârât în prezenta speţă, că sunt aplicabile dispoziţiile art. 49 şi 50 din Legea nr. 136/1995, în vigoare la data accidentului şi aplicabile în cauză potrivit art. 5 şi 223 din Legea nr. 71/2011, prevederile Ordinului nr. 5/2010, precum şi cele ale art. 998-999 din vechiul C. civ., iar în ceea ce priveşte capacitatea de muncă a contestatoarei nu a intervenit nicio modificare, având în vedere Decizia medicală asupra capacităţii de muncă nr. 344 din 15 februarie 2022, care demonstrează continuitatea gradului 2 de invaliditate cu pierderea totală a capacităţii de muncă, cu termen de revizuire 11 februarie 2025 .

Nu în ultimul rând, judecătorul sindic a avut în vedere respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, care este în concordanţă cu Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale sau deces adoptată la nivelul FGA prin Decizia Directorului General nr. 74/2018, care, la punctul privind "Aspecte şi criterii minime pentru evaluarea prejudiciului produs în urma evenimentului rutier", prevede că prejudiciul se repară integral, în limita plafonului de garantare de 450.000 RON/creditor de asigurare prevăzut de Legea nr. 213/2015, precum şi faptul că se pot acorda despăgubiri de la FGA şi pentru un prejudiciu viitor, dacă producerea lui este neîndoielnică (prejudiciul viitor trebuie să fie cert şi nereparat).

În consecinţă, Înalta Curte, în acord cu concluziile instanţei de fond, constată că, chiar dacă sentinţa civilă nr. 7829/21.12.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a rămas definitivă prin decizia civilă 1775/31.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ulterior emiterii de către FGA a deciziei contestate în cauză, aceasta a invalidat situaţia de fapt şi de drept reţinută prin aceasta, aspect care este de natură să conducă la anularea sa parţială.

Astfel, decizia FGA este invalidată sub aspectul vătămărilor fizice şi psihice suferite de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulaţie din data de 04 ianuarie 2010, sub aspectul probelor din care rezultă această vătămare (respectiv înscrisurile medicale depuse la dosarul cauzei din care rezultă pierderea totală de către reclamantă a capacităţii de muncă şi a capacităţii de autoîngrijire - deciziile medicale depuse la dosarul instanţei de fond, dar şi actele medicale emise la date anterioare), sub aspectul prejudiciului material suferit de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulaţie din data de 04 ianuarie 2010, sub aspectul cuantificării băneşti a prejudiciului material suferit de către reclamantă ca urmare a evenimentului de circulaţie din data de 04 ianuarie 2010 (diferenţele de venit calculate până la data pensionării reclamantei - pensionare survenită ca urmare a stării de invaliditate a reclamantei, dar şi ulterior până la împlinirea de către reclamantă a vârstei legale de pensionare), sub aspectul normelor de drept substanţial aplicabile litigiului dedus judecăţii.

Înalta Curte constată că problema de drept ce trebuia dezlegată în cauză o constituia tocmai faptul dacă instanţa de fond a reţinut în mod corect efectul pozitiv al lucrului judecat prin raportare la sentinţa civilă nr. 7829/21.12.2018 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, rămasă definitivă prin decizia civilă 1775/31.10.2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi că celelalte critici ale recurentului-pârât sunt indisolubil legate de acest aspect, astfel că analizarea lor ar fi un demers fără finalitate juridică, în raport de considerentele anterior reţinute.

Aşadar, odată tranşată situaţia juridică a accidentului din anul 2010, a agravării stării de sănătate a intimatei-reclamante din anul 2015, ce a cauzat pierderea totală a capacităţii sale de muncă şi pensionarea precoce începând cu martie 2016, dar şi a cuantumului beneficiului nerealizat lunar, respectiv a caracterului acestui prejudiciu de a fi viitor, dar cert, în cauză există autoritate de lucru judecat sub aspectul efectului pozitiv al imposibilităţii contrazicerii unei soluţii de către o instanţă printr-o nouă hotărâre cu privire la aceleaşi chestiuni tranşate, în speţă, cuantumul beneficiului nerealizat net lunar şi perioada pentru care se acordă despăgubirile, sub forma unei sume globale.

De altfel, instanţa de recurs reţine că modul în care recurentul-pârât propune acordarea şi cenzurarea sumelor acordate cu titlu de despăgubiri, inclusiv prin scăderea dobânzii ce ar putea să o obţină investind această sumă în titluri de stat, nu este susţinut în drept de nicio prevedere legală, nici de C. civ., nici de Legea nr. 213/2015, nici de Decizia Directorului General nr. 74/2018 privind "Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorând din cazuri de vătămări corporale şi deces".

Singura prevedere legală, de cenzurare a sumelor ce reprezintă creanţă de asigurări, pe care FGA trebuie să le achite fiecărui creditor de asigurare, este cea legată de nivelul maxim al garantării pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment, respectiv 450.000 RON, conform art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, prevedere legală avută în vedere atât de judecătorul sindic prin sentinţa definitivă 7829/21.12.2018, cât şi de instanţa de fond, prin sentinţa recurată, unde se arată în considerente că "În mod evident, suma ce va fi achitată de pârâtul FGA, ca urmare a pronunţării prezentei hotărâri, nu va fi achitată reclamantei de debitorul S.C. B. S.A. prin lichidator judiciar C. în cadrul dosarului civil nr. x/2018, aceasta fiind raţiunea pentru care judecătorul sindic a inserat în sentinţa civilă nr. 7829/21.12.2018 menţiunea "sub condiţia rezolutorie a achitării sumei de către Fondul de Garantare a Asiguraţilor".

Prin urmare, din totalul creanţei de asigurări admisă în mod definitiv de 1.171.177,99 RON, FGA este obligat să îi achite reclamantei suma de 450.000 RON conform plafonului legal de garantare, diferenţa urmând a fi achitată la masa credală din averea asigurătorului aflat în faliment prin lichitarorul judiciar.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru aceste considerente, constatând că hotărârea instanţei de fond este legală şi temeinică, în cauză nefiind incidente motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 83 din 04 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.