Public health official’s dual roles: incompatibility of hospital section head with public institute board presidency and private company administration under Law 95/2006

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche la data de 26 iulie 2018, sub nr. unic de dosar x/2018, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018, întocmit de pârâtă.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 06 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca inadmisibilă cererea de intervenţie voluntară principală formulată de către numita B..

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs titulara cererii de intervenţie B., prin decizia nr. 2470/10.05.2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal respingând recursul, ca nefondat.

La data de 08 ianuarie 2019, numita B. a formulat cerere de intervenţie accesorie în favoarea ANI în dosar, având în vedere că raportul ANI este corect, întemeiat pe baza prevederilor legale şi a unei cercetări punctuale a situaţiei de fapt, situaţie dovedită, fără putinţă de tăgadă, de documentele, înscrisurile şi probele de la dosar.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 53 din 12 februarie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche a dispus următoarele:

- a admis în parte contestaţia formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate;

- a anulat în parte Raportul de evaluare nr. x/10.07.2018,

- a constatat inexistenţa stării de incompatibilitate în ceea ce priveşte pe reclamantă între funcţia de şef de secţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon";

- a menţinut Raportul de evaluare cu privire la celelalte constatări şi relativ la măsura continuării activităţii de evaluare în privinţa verificării respectării de către reclamantă a regimului conflictelor de interese;

- a admis cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenienta B., în favoarea pârâtului în măsura menţinerii în parte a Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 53 din 12 februarie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche au declarat recurs reclamanta A., pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi intervenienta accesorie B..

3.1. Reclamanta A. a declarat recurs, fără să indice unul din cazurile de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ., solicitând ca, în urma admiterii recursului, să se dispună casarea în parte a sentinţei recurate cu consecinţa respingerii cererii de intervenţie accesorie formulată de B., precum şi anularea Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018 cu privire la starea de incompatibilitate reţinută între funcţia de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în consiliul de administraţie al societăţii CCBR S.R.L.

Cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de B., reclamanta a învederat, în esenţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile generale de admisibilitate a unei cereri de intervenţie accesorie sub aspectul interesului, al dreptului propriu pretins de titularul cererii şi nici cele specifice în materia contenciosului administrativ, astfel că prima instanţă ar fi trebuit să dispună respingerea cererii de intervenţie ca fiind inadmisibilă.

Referitor la soluţia pe fond, reclamanta a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins contestaţia cu privire la inexistenţa stării de incompatibilitate reţinută între funcţia de şef secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în consiliul de administraţie al societăţii CCBR S.R.L. şi a reţinut că ANI a evaluat corect situaţia de fapt.

Astfel, a arătat, în esenţă, că atribuţiile sale în cadrul consiliului de administraţie au fost delegate pe perioada mandatului doamnei C., iar participarea în conducerea D. a fost întemeiată pe raţiuni ce ţin de satisfacerea unui interes general, public, iar nu un interes personal. În acest sens a subliniat faptul că întreaga sa activitate de profesor şi medic relevă interesul pentru ştiinţă, iar cunoştinţele dobândite prin activitatea ştiinţifică au fost valorificate în activitatea de medic, invocând totodată cu titlu de practică judiciară decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 163/21.01.2015.

Printr-un alt set de critici reclamanta a solicitat să se constate că art. 178 şi implicit art. 185 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin O.U.G. nr. 79/2016, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2016, iar prin această ordonanţă a fost modificat art. 178 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul completării de la lit. g):

"exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, reclamanta a apreciat că funcţia de membru în consiliul de administraţie în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990 nu a generat vreo stare de incompatibilitate până la data de 25 noiembrie 2016, iar pentru motivele anterior învederate, nu există stare de incompatibilitate nici ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 79/2016.

Nu în ultimul rând, referitor la solicitarea de anulare a Raportului sub aspectul dispoziţiei care priveşte continuarea activităţii de evaluare cu privire la respectarea regimului conflictului de interese, reclamanta a învederat că în urma evaluării efectuate nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, fapt pentru care s-a dispus clasarea obiectului de evaluare conflicte de interese prin Raportul de evaluare privind regimul conflictului de interese emis de Agenţia Naţională de Integritate la data de 28 mai 2019.

3.2. Pârâta Agenţia Naţională de Integritate a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a acţiunii.

Pârâta a învederat, în esenţă, că soluţia primei instanţe referitoare la constatarea inexistenţei stării de incompatibilitate, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, între funcţia de şef de secţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon" a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, respectiv în forma dinaintea republicării - art. 180 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 184 alin. (12), în forma republicată - art. 178 alin. (1) lit. c) coroborat cu art. 185 alin. (15) şi în forma republicată cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 79/2016 - art. 178 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 185 alin. (15).

Pârâta a susţinut că pe toată perioada de aplicabilitate a Legii nr. 95/2006, inclusiv în prezent, au fost sancţionate ca fiind incompatibilităţi situaţiile în care şefii de secţie ai spitalelor publice au exercitat activităţi sau funcţii în organele de conducere ale altor unităţi spitaliceşti din sectorul public.

În condiţiile în care faţă de funcţia de medic şef de secţie incompatibilitatea operează ope legis, fiind reglementată explicit prin Legea nr. 95/2006, pârâta a apreciat că este irelevantă o dezbatere referitoare la conţinutul acestei funcţii, sub aspectul atribuţiilor prevăzute a fi exercitate, şi dacă această funcţie este sau nu una de autoritate, atât timp cât legislaţia prevede incompatibilităţile în mod specific, prin prevederile de la art. 185 alin. (15), aplicabile prin coroborare.

În acest sens, pârâta a mai arătat şi că legea nu distinge cu privire la modul în care medicul şef de secţie ar fi numit în cadrul structurii de conducere al celuilalt spital public, nici cu privire la natura activităţii desfăşurate, în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate prevăzută de lege, iar starea de incompatibilitate stabilită în raport cu circumstanţele speţei a fost constatată prin raportare la textele de lege aplicabile, care definesc în mod neechivoc incompatibilităţile aplicabile şefilor de secţie.

3.3. Intervenienta accesorie B. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecarea cauzei, respingerea în tot a acţiunii, cu cheltuieli de judecată.

Intervenienta a învederat, în esenţă, că prima instanţă, ca să justifice soluţia referitoare la constatarea inexistenţei stării de incompatibilitate, în ceea ce o priveşte pe reclamantă, între funcţia de şef de secţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", a folosit o combinaţie de argumente irelevante, străine de natura pricinii, precum şi o analiză inversată a cazului, din perspectiva membrului în consiliul de administraţie, în raport cu funcţia de medic şef de secţie, soluţia fiind astfel rezultatul aplicării greşite a dispoziţiilor art. 178 alin. (1) lit. c) şi ale art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2020, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca nefondat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 24 iulie 2020, recurenta-intervenientă a solicitat admiterea recursului formulat de recurenta-pârâtă, astfel cum a fost formulat.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 iulie 2020, recurenta-intervenientă a solicitat respingerea recursului formulat de recurenta-reclamantă, ca fiind nul de drept, precum şi anularea sentinţei pronunţate de instanţa de fond, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 alin. (5) C. proc. civ., cu referire la art. 194 lit. a), art. 200 alin. (3), precum şi art. 489 alin. (2) C. proc. civ., în condiţiile în care nici cererea de chemare în judecată şi nici cererea de recurs nu conţin codul numeric personal al reclamantei.

4.4. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 27 iulie 2020, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor formulate de recurenta-pârâtă şi de recurenta-intervenientă, ca neîntemeiate, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond, precum şi criticile invocate prin propriul recurs.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu prioritate, Înalta Curte constată că apărările invocate de recurenta-intervenientă prin întâmpinare, referitoare la nulitatea sentinţei atacate şi a recursului declarat de recurenta-reclamantă, reprezintă veritabile critici de fond aduse sentinţei recurate, ce se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii;"), ce nu pot fi avute în vedere de instanţa de recurs întrucât au fost formulate cu depăşirea termenului legal de 15 zile, prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, fiind tardive.

Totodată, instanţa de control judiciar reţine că cererea de recurs formulată de reclamanta A. conţine elementele obligatorii prevăzute de art. 486 din C. proc. civ., iar criticile invocate de aceasta se subsumează cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., urmând a fi analizate exclusiv din această perspectivă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare formulate, Înalta Curte urmează să admită recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi de intervenienta B. şi să constate ca nefondat recursul formulat de reclamanta A., pentru următoarele considerente:

Cu caracter prealabil, Înalta Curte reţine că invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-intervenientă B. critică în concret raţionamentul instanţei de fond din perspectiva aplicării şi interpretării greşite a dispoziţiilor legale incidente în cauză prin raportare la situaţia de fapt dedusă judecăţii, iar aceasta nu reprezintă o critică subsumată cazului de casare indicat, ci se circumscrie prevederilor pct. 8 al aceluiaşi articol, respectiv cazului de casare care sancţionează greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, criticile urmând a fi analizate din această perspectivă.

Având în vedere astfel similitudinea criticilor formulate de recurenta-pârâtă şi de recurenta-intervenientă prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte va proceda la o analiză grupată a acestora, urmând a le răspunde prin argumente comune.

Criticile formulate de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate şi de recurenta-intervenientă B., subsumate motivului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate.

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, simultan cu exercitarea funcţiei de medic şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, a exercitat o funcţie în una dintre structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti, respectiv, în intervalul 21 ianuarie 2015 - 07 septembrie 2017, a exercitat funcţia de preşedinte - membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului public "Institutul Naţional de Endocrinologie CI. Parhon", precum şi funcţia de membru în organele de administrare în societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, respectiv, în intervalul 22 noiembrie 2016 (data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006 de O.U.G. nr. 79/2016) - 07 septembrie 2017, a exercitat funcţia de administrator la D. S.R.L.

Învestită cu contestaţia formulată de reclamantă împotriva Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018, întocmit de pârâtă, instanţa de fond a dispus anularea în parte a acestuia, constatând inexistenţa stării de incompatibilitate în ceea ce priveşte pe reclamantă între funcţia de şef de secţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon", având în vedere, în principal, faptul că reclamanta a fost desemnată ca membru al Consiliului de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie C.I. Parhon în temeiul legii, în calitate de reprezentant al Universităţii de medicină Carol Davila, tipul concret de activităţi pe care le-a desfăşurat ca preşedinte al Consiliului, activitate pentru care nu a fost remunerată, deşi legea permitea conform alin. (11) al art. 186 să primească o o indemnizaţie lunară de maximum 1% din salariul managerului, precum şi specificul şi natura funcţiei de şef de secţie la Spitalul Clinic de Urgenţă.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de judecătorul fondului în ceea ce priveşte soluţia dată privind anularea în parte a Raportului de evaluare nr. x/10.07.2018 şi constatarea inexistenţei stării de incompatibilitate în ceea ce o priveşte pe reclamantă între funcţia de şef de secţie din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C. I. Parhon".

Odată cu adoptarea Legii nr. 95/2006 au fost instituite incompatibilităţi şi conflicte de interese pentru persoanele cu funcţii de conducere de la nivelul unităţilor spitaliceşti din sectorul public, dispoziţii legale care au evoluat în parcursul legislativ al acestui act normativ.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 95/2006, în forma anterioară republicării:

Art. 180

(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;

Art. 184

(1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii publice.

(12) Dispoziţiile art. 180 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 180 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 186

(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului.

Conform dispoziţiilor din Legea nr. 95/2006 după republicarea din 28 august 2015, forma în vigoare până la adoptarea O.U.G. nr. 79/2016 la data de 22 noiembrie 2016:

Art. 178

(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;

Art. 185

(1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii, organizat conform normelor aprobate prin ordin al ministrului sănătăţii.

(15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. b), c) şi d) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 187

(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului.

Potrivit prevederilor din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare după adoptarea O.U.G. nr. 79/2016 la data de 22 noiembrie 2016:

Art. 178

(1) Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu:

(...)

c) exercitarea unei activităţi sau a unei funcţii de membru în structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti;

Art. 185

(1) Secţiile, laboratoarele şi serviciile medicale ale spitalului public sunt conduse de un şef de secţie, şef de laborator sau, după caz, şef de serviciu. Aceste funcţii se ocupă prin concurs sau examen, după caz, în condiţiile legii.

(15) Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice.

Art. 187

(1) În cadrul spitalului public funcţionează un consiliu de administraţie format din 5-8 membri, care are rolul de a dezbate principalele probleme de strategie, de organizare şi funcţionare a spitalului.

Din interpretarea logico-sistematică a dispoziţiilor legale anterior menţionate rezultă că legiuitorul a înţeles să instituie în mod expres situaţia de incompatibilitate în care şefii de secţie ai spitalelor publice exercită concomitent şi activităţi sau funcţii în organele de conducere ale altor unităţi spitaliceşti din sectorul public.

În acest sens, chiar Curtea Constituţională a statuat prin Decizia nr. 611/2018, referitoare la respingerea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 178 alin. (1) lit. b) şi art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în forma anterioară modificărilor aduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 79/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, că aceste prevederi legale sunt adecvate scopului urmărit, deoarece excluderea de la exercitarea oricărei alte activităţi constituie un mijloc apt să impună transparenţă şi obiectivitate crescută, cu privire la exercitarea funcţiei de şef de secţie şi sunt justificate, deoarece funcţia de şef de secţie presupune încheierea unui contract de administrare şi angajarea de cheltuieli în limita bugetului repartizat, potrivit art. IV alin. (1) pct. 7 din Contractul de administrare a secţiei/laboratorului sau serviciului medical din cadrul spitalului public, aprobat prin Ordinul ministrului sănătăţii publice nr. 320/2007, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 136 din 23 februarie 2007.

În acest context, contrar opiniei instanţei de fond, Înalta Curte reţine ca nefiind necesară o analiză suplimentară referitoare la conţinutul funcţiei de medic şef de secţie, sub aspectul atribuţiilor prevăzute a fi exercitate, respectiv dacă această funcţie este sau nu una de autoritate, atât timp cât legislaţia prevede incompatibilităţile în mod expres, prin prevederile de la art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, aplicabile prin coroborare.

În speţă, reclamanta a fost numită cu delegaţie în funcţia de şef secţie la secţia a II a medicină internă prin decizia nr. 295/15.09.1994. Prin Decizia Consiliului de administraţie a spitalului nr. 339/02.09.2004, ca urmare a concursului susţinut, a fost numită în funcţia de şef secţia clinică Medicină Internă 1. Contractul individual de muncă cu această unitate medicală a fost semnat la 01 aprilie 2005 sub nr. x. Funcţia reclamantei de şef secţie a încetat la data de 07 septembrie 2017 prin decizia conducerii spitalului nr. 1756.

Începând cu data de 01 octombrie 2010, reclamanta deţine funcţia de profesor universitar în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila". Prin adresa din 13 ianuarie 2015, conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti, la solicitarea Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" a desemnat-o pe reclamantă ca reprezentant din partea Universităţii în cadrul Consiliului de administraţie al Institutului.

Prin Decizia nr. 19 din 21 ianuarie 2015, managerul Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" a decis numirea reclamantei ca membru (preşedinte) al Consiliului de administraţie al Institutului, în calitate de reprezentant al Universităţii de Medicină şi Farmacie Carol Davila Bucureşti. Prin decizii succesive emise de-a lungul anilor 2015 - 2017, reclamanta a păstrat această calitate în cadrul Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon".

Contrar celor reţinute de judecătorul fondului, instanţa de recurs constată că starea de incompatibilitate a fost în mod corect stabilită de recurenta-pârâtă în raport cu circumstanţele speţei şi ţinând cont de textele de lege aplicabile, care statuează în mod neechivoc incompatibilităţile şefilor de secţie.

Astfel, Institutul Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" este o unitate spitalicească din sectorul public, în sensul prevederilor art. 178 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 95/2006, forma în vigoare la momentul întocmirii raportului de evaluare, fiind în subordinea Ministerului Sănătăţii, fiindu-i aplicabile dispoziţiile din Titlul VII cap. III din Legea nr. 95/2006, intitulat "conducerea spitalelor".

La nivelul Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" funcţionează un consiliul de administraţie format în baza art. 187 din Legea nr. 95/2006 şi care are în componenţa sa 7 membri, reclamanta exercitând funcţia de preşedinte-membru al Consiliului de administraţie al Institutului.

Atribuţiile consiliului de administraţie sunt cele de avizare şi control, dar şi de conducere a spitalului prin faptul că aprobă măsurile pentru dezvoltarea activităţii spitalului, în concordanţă cu nevoile de servicii medicale ale populaţiei, adică se ocupă de strategia de organizare şi funcţionare a spitalului.

Dacă managerul are, în principal, atribuţii concrete, de stabilire şi aprobare a numărului de personal, aprobarea concursului pentru posturile vacante etc., consiliul de administraţie stabileşte strategia generală de dezvoltare a spitalului, aceasta încadrându-se în ceea ce poate fi denumit "conducerea spitalului".

În acest context, instanţa de control judiciar are în vedere şi că, în ceea ce priveşte situaţia de incompatibilitate reţinută în cauză, legea nu distinge cu privire la modul în care medicul şef de secţie ar fi numit în cadrul structurii de conducere al celuilalt spital public, nici cu privire la natura activităţii desfăşurate, fiind astfel lipsit de relevanţă faptul că reclamanta a fost desemnată ca membru al consiliului de administraţie în calitate de reprezentant al Universităţii de Medicină Carol Davila.

Exercitarea de către reclamantă a funcţiei de preşedinte-membru al Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" rezultă din manifestarea atribuţiilor specifice, cum ar fi semnarea proceselor-verbale ale şedinţelor, precum şi semnarea unor adrese, în calitate de preşedinte al acestui organ de conducere.

Astfel cum rezultă din înscrisurile de la dosarul cauzei, respectiv copiile proceselor-verbale aferente şedinţelor Consiliului de Administraţie, reclamanta a participat în cursul anului 2015 la şedinţele din 04 noiembrie 2015, 07 decembrie 2015; în anul 2016, a participat la şedinţele din 11 ianuarie 2016, 17 februarie 2016, 20 aprilie 2016, noiembrie 2016; în anul 2017, a participat la şedinţele din 31 ianuarie 2017, 23 martie 2017, 21 aprilie 2017, 26 mai 2017, 30 iunie 2017, aspectele discutate în cadrul acestor şedinţe vizând, în general, organizarea internă a institutului, stadiul unor proiecte de cercetare, stadiul unor investiţii şi achiziţii aprobate anterior, a situaţiei financiare, a unor rapoarte de activitate, etc.

Faptul că reclamanta a exercitat funcţia de preşedinte-membru al Consiliului de administraţie al Institutului Naţional de Endocrinologie "C.I.Parhon" fără să fie remunerată nu are nicio relevanţă, simpla exercitare a celor două calităţi fiind suficientă pentru reţinerea stării de incompatibilitate.

În acest sens, Înalta Curte aminteşte că judecătorul este obligat să interpreteze şi să aplice legea conform scopului acesteia, iar reglementările privitoare la incompatibilităţi şi conflicte de interese urmăresc evitarea oricărei posibile interferenţe în activitatea spitalelor, în speţă, fără să fie necesar să se stabilească în concret o anumită afectare a activităţii, urmare a exercitării simultane a unor funcţii.

În aceste condiţii, Înalta Curte constată că în mod legal a reţinut recurenta-pârâtă prin raportul de evaluare contestat în cauză faptul că reclamanta A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, simultan cu exercitarea funcţiei de medic şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, a exercitat o funcţie în una dintre structurile de conducere ale unei alte unităţi spitaliceşti, respectiv, în intervalul 21 ianuarie 2015 - 07 septembrie 2017, a exercitat funcţia de preşedinte - membru al Consiliului de Administraţie al Spitalului public "Institutul Naţional de Endocrinologie CI. Parhon".

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursurilor declarate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi de intervenienta B., casarea în parte a sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată, menţinând în rest dispoziţiile sentinţei de fond privind cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B..

În ceea ce priveşte recursul declarat de reclamanta A., Înalta Curte constată că acesta vizează, pe de o parte, soluţia pe fond a primei instanţe privind starea de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcţia de şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în organele de administrare în societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, respectiv administrator al societăţii CCBR S.R.L., iar pe de altă parte, priveşte aplicarea greşită a prevederilor din C. proc. civ., prin raportare la soluţia de admitere, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză.

Astfel cum s-a reţinut în precedent, criticile de nelegalitate formulate de recurentul-reclamant se subsumează motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit acestor dispoziţii, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de casare poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În speţă, acest motiv de casare nu este incident, soluţia primei instanţe privind starea de incompatibilitate a reclamantei reţinută prin raportul de evaluare contestat în cauză între funcţia de şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti şi cea de membru în organele de administrare în societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, respectiv administrator al societăţii CCBR S.R.L., precum şi soluţia de admitere, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză, fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reţinută de Agenţia Naţională de Integritate având în vedere că, în intervalul 22 noiembrie 2016, data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006 de O.U.G. nr. 79/2016 - 07 septembrie 2017, simultan cu exercitarea funcţiei de medic şef de secţie în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti, a exercitat funcţia de administrator la D. S.R.L., încălcând astfel regimul juridic al incompatibilităţilor prevăzut de dispoziţiile art. 185 alin. (15), coroborate cu cele ale art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006.

Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond din perspectiva inexistenţei stării de incompatibilitate, învederând că, în fapt, nu a exercitat efectiv funcţia de administrator al societăţii D. S.R.L., atribuţiile sale fiind delegate pe perioada mandatului doamnei C..

Conform prevederilor art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006, "Funcţia de manager persoană fizică este incompatibilă cu: (...) g) exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare".

Potrivit dispoziţiilor art. 185 alin. (15) din Legea nr. 95/2006, în vigoare în perioada de referinţă, "Dispoziţiile art. 178 alin. (1) lit. c), d), e) şi g) referitoare la incompatibilităţi şi ale art. 178 alin. (2) referitoare la conflictul de interese, sub sancţiunea rezilierii contractului de administrare şi a plăţii de despăgubiri pentru daunele cauzate spitalului, în condiţiile legii, se aplică şi şefilor de secţie, de laborator şi de serviciu medical din spitalele publice".

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din actele şi lucrările dosarului instanţa de recurs reţine că, în calitatea sa de administrator al societăţii D. S.R.L., aceasta a semnat contractele de muncă, acte adiţionale, fişele posturilor, acte contabile, solicitări adresate organelor fiscale, situaţii financiare, cereri rambursare TVA, etc., adică a efectuat operaţiuni în vederea aducerii la îndeplinire a obiectului de activitate al societăţii, activităţi ce se suprapun cu îndatoririle unui administrator al unei societăţi comerciale, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 31/1990 şi care contrazic totodată alegaţiile reclamantei potrivit cărora atribuţiile sale ar fi fost delegate pe perioada mandatului doamnei C..

De altfel, reclamanta a fost remunerată de-a lungul anilor pentru activităţile prestate în cadrul acestei societăţi private, respectiv: 2013 - 92.504 RON, 2014 - 101.183,44 RON, 2015 - 77.653,63 RON, 2016 - 102.153,47 RON, 2017 - 95.879,88 RON.

Totodată, deşi prevederile art. 178 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 95/2006 nu impun o condiţie suplimentară şi nu disting cu privire la obiectul de activitate al societăţilor reglementate de Legea nr. 31/1990, faptul că obiectul principal de activitate al societăţii D. S.R.L. constă în "activităţi de asistenţă medicală specializată" cod CAEN 8622, societatea prestând în concret, activităţi medicale, sub forma consultaţiilor, ar fi trebuit cu atât mai mult să o determine pe reclamantă, care deţinea concomitent o funcţie de conducere în cadrul spitalului public, cu atribuţii administrative şi medicale, să respecte regimul incompatibilităţilor, astfel încât actul de administrare exercitat în baza funcţiei de şef de secţie să nu fie influenţat de activitatea desfăşurată în cadrul unei societăţi private.

În acest sens este relevantă şi poziţia Curţii Constituţionale, exprimată prin Deciziile nr. 844/2015 şi nr. 611/2018, care a statuat că respectarea textului de lege îl protejează pe cel care exercită funcţia de şef de secţie de suspiciuni cu privire la modul de administrare a banului public.

Referitor la decizia nr. 163/2015, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, invocată cu titlu de practică judiciară de recurenta-reclamantă, instanţa de recurs reţine cu titlu preliminar că practica anterioară a instanţelor naţionale nu constituie izvor de drept în sistemul judiciar român şi că, în orice caz, aceasta nu îşi găseşte aplicabilitate în cauza de faţă, constatându-se că situaţiile premisă sunt diferite, în respectiva cauză fiind analizată incompatibilitatea reţinută pentru funcţia de primar raportat la prevederile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003.

Nu în ultimul rând, faptul că art. 178 şi implicit art. 185 din Legea nr. 95/2006 au fost modificate prin O.U.G. nr. 79/2016, act normativ intrat în vigoare la data de 25 noiembrie 2016, iar prin această ordonanţă a fost modificat art. 178 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, în sensul completării cu lit. g):

"exercitarea funcţiei de membru în organele de conducere, administrare şi control în societăţile reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare", nu are nicio relevanţă în cauză, întrucât starea de incompatibilitate a reclamantei a fost reţinută de Agenţia Naţională de Integritate pentru intervalul ulterior datei de 22 noiembrie 2016, respectiv data intrării în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 95/2006.

În acest context, Înalta Curte reţine şi faptul că aceste modificări au intervenit tocmai din dorinţa legiuitorului de a adopta unele măsuri suplimentare în vederea asigurării integrităţii, imparţialităţii şi obiectivităţii în activitatea persoanelor care exercită funcţii de conducere la nivelul spitalelor, întrucât, în lipsa luării unor astfel de măsuri, cei afectaţi sunt pacienţii unităţilor sanitare prin modul necorespunzător de prestare a serviciilor medicale, aşa cum reiese din expunerea de motive/preambulul O.U.G. nr. 79/2016.

Referitor la soluţia instanţei de fond privind măsura continuării activităţii de evaluare în privinţa verificării respectării de către reclamantă a regimului conflictelor de interese, Înalta Curte constată că recurenta nu aduce critici acesteia, aducând doar la cunoştinţa instanţei faptul că în urma evaluării efectuate nu au fost identificate elemente de încălcare a legislaţiei privind regimul juridic al conflictelor de interese, motiv pentru care s-a dispus clasarea obiectului de evaluare conflicte de interese prin Raportul de evaluare privind regimul conflictului de interese emis de Agenţia Naţională de Integritate la data de 28 mai 2019.

În orice caz, în acord cu opinia judecătorului fondului, instanţa de recurs reţine că în mod legal autoritatea pârâtă a dispus în cuprinsul raportului de evaluare continuarea verificărilor şi sub aspectul regimului conflictelor de interese, în condiţiile în care verificarea în concret a activităţii reclamantei sub aspectul respectării legislaţiei relevante în materia conflictelor de interese putea avea loc conform art. 11 din Legea nr. 176/2010, atât pe durata exercitării funcţiilor ori demnităţilor publice, cât şi în decursul a 3 ani după încetarea acestora.

În fine, referitor la critica de nelegalitate invocată de recurenta-reclamantă cu privire la soluţia de admitere, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie formulată în cauză, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 61 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., oricine are interes poate interveni într-un proces care se judecă între părţile originare, iar intervenţia este accesorie, când sprijină numai apărarea uneia dintre părţi.

Întrucât cererea de intervenţie accesorie a fost formulată în sprijinul apărării pârâtei Agenţia Naţională de Integritate şi dată fiind natura interesului indicat de intimata-intervenientă, pe de o parte un interes legitim public, astfel cum este acesta definit de art. 2 lit. r) din Legea nr. 554/2004, iar pe de altă parte, unul propriu rezultat şi din faptul că urmare a sesizării pârâtei de către aceasta, Agenţia Naţională de Integritate a dispus efectuarea unor verificări care s-au finalizat cu emiterea raportului de evaluare contestat în prezenta cauză, instanţa de control judiciar constată că în mod corect a dispus instanţa de fond încuviinţarea, în principiu, a cererii de intervenţie accesorie.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat reclamanta A., ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă B. a sumei de 210 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru şi cheltuieli fotocopii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi de intervenienta B. împotriva sentinţei civile nr. 53 din 12 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche.

Casează în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei de fond privind cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul B..

Respinge recursul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei civile nr. 53 din 12 februarie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către recurenta-intervenientă B. a sumei de 210 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.