Failed bar exam candidate loses appeal; court upholds challenge limits on exam question review

Şedinţa publică din data de 12 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 26 noiembrie 2019, sub nr. x/2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, a solicitat anularea în parte a Hotărârii Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, în sensul atât al admiterii plângerii referitoare la Grila G2, întrebările nr. 30 şi 79, cu consecinţa anularii lor şi acordării câte unui punct reclamantului, cât şi al primirii în profesia de avocat stagiar, în cadrul Baroului Călăraşi, precum şi obligarea pârâţilor la emiterea deciziei de primire în profesie.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 201 din 13 martie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, ca nefondată şi a obligat reclamantul la plata cheltuielilor de judecată către pârâta UNBR, în sumă de 800 RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 201 din 13 martie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A., în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate cu consecinţa trimiterii spre rejudecare a cauzei la aceeaşi instanţă.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a învederat, în esenţă, că hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii şi pe motive străine de natura cauzei, întrucât deşi instanţa de fond reţine că cererea sa este întemeiată pe faptul că două dintre întrebările din grila 2 de examen nu sunt conforme regulamentului cadru, ulterior invocă art. 21 alin. (3) din acest regulament, de care nu s-a prevalat prin acţiune, ignorând să verifice dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, au fost încălcate dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Totodată, recurentul-reclamant a arătat că nu a solicitat instanţei de fond să se substituie examinatorilor şi să înlocuiască evaluările acestora cu propriile evaluări, ci să se să se pronunţe dacă prin modul de redactare a întrebărilor grilă s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, iar jurisprudenţa CEDO invocată de prima instanţă este nerelevantă întrucât în cauză nu este vorba de încălcarea dispoziţiilor art. 6 din CEDO, cu privire la un proces echitabil, ci de încălcarea art. 13 CEDO, cu privire la un remediu efectiv.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurentul-reclamant a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în condiţiile în care în mod eronat a reţinut instanţa de fond că prin acţiune ar fi solicitat ca aceasta să se substituie evaluării examinatorilor. Acesta reiterează faptul că a solicitat instanţei de judecată să se pronunţe dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019 şi consideră că pentru soluţionarea cu obiectivitate a cauzei prima instanţă ar fi trebuit să facă aplicarea dispoziţiilor art. 330 alin. (3) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 23 iulie 2020, intimaţii-pârâţi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor şi Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR au solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, reiterând, în esenţă, apărările formulate în faţa instanţei de fond, precum şi obligarea recurentului-reclamant la plata cheltuielilor de judecată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantul A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ. ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei"), acesta este nefondat.

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia din sentinţa recurată; Înalta Curte apreciază că hotărârea atacată respectă dispoziţiile art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă.

Înalta Curte constată, contrar susţinerilor recurentului-reclamant, că instanţa de fond a exercitat controlul de legalitate a hotărârii Consiliului UNBR contestate, inclusiv din perspectiva analizării criticilor formulate prin cererea de chemare în judecată care priveau nemulţumirea reclamantului legată de notarea lucrării de examen şi aplicarea prevederilor art. 14 alin. (3) din Regulamentul-cadru, concluzionând în mod corect că, în condiţiile în care reclamantul nu invocă motive referitoare la organizarea şi desfăşurarea examenului, criticând doar subiectele şi modul în care s-au soluţionat contestaţiile la barem şi, pe cale de consecinţă, punctajul ce i-a fost acordat, iar nu procedura în sine de examen, instanţa nu poate să se substituie comisiilor prevăzute de Regulamentul-cadru şi să se pronunţe asupra modului de redactare a subiectelor de examen sau asupra notelor ce se acordă participanţilor la examen ori să soluţioneze contestaţiile la barem, aceste atribuţii revenind în exclusivitate comisiilor menţionate mai sus, în funcţie de competenţele fiecăreia.

Aşadar, instanţa de fond nu a omis să analizeze solicitarea reclamantului de a se verifica dacă, prin modul de redactare a întrebărilor grilă, s-au încălcat dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, ci a reţinut în mod just că instanţa de contencios administrativ poate exercita controlul de legalitate doar cu privire la modul în care a fost respectată procedura de organizare şi desfăşurare a examenului, faţă de care, în speţă, reclamantul nu a invocat critici, fără a se putea însă substitui comisiilor de examen pentru evaluarea baremului sau a lucrărilor candidaţilor.

În consecinţă, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt incidente dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Totodată, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă sau contradictorie nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată. Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor susţinerilor formulate de acestea.

Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei. De asemenea, constată că această motivare are o legătură logică cu argumentele dezvoltate de părţi, fiind respectate cerinţele unui proces echitabil.

Nu în ultimul rând, instanţa de recurs nu identifică în considerentele sentinţei recurate motive străine de natura cauzei şi, în orice caz, pentru a fi incidentă această ipoteză ar trebui ca hotărârea atacată să cuprindă exclusiv motive străine de natura cauzei, ceea ce evident nu este cazul.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că nu poate fi reţinută niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., sens în care apreciază nefondate susţinerile recurentei privind incidenţa unui astfel de motiv de casare.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., potrivit acestuia, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, soluţia primei instanţe fiind expresia interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Astfel, reclamantul a participat la examenul de primire în profesia de avocat stagiar organizat de pârâţii Uniunea Naţională a Barourilor din România şi Institutul Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor, sesiunea august 2019.

În urma publicării baremului, potrivit susţinerilor reclamantului, acesta a formulat contestaţie cu privire la întrebările nr. 30 şi 79 din Grila G2 - avocaţi stagiari, pe motiv că rezolvarea întrebării nr. 30 nu se regăseşte în tematică, iar întrebarea nr. 79 este incompletă sau greşit concepută.

Prin Procesul-verbal din data de 02 septembrie 2019 al Comisiei Naţionale de Examen, au fost admise două contestaţii la baremul de evaluare, toate celelalte contestaţii fiind respinse, inclusiv cea formulată de reclamant, şi a fost validat baremul astfel rectificat.

Prin Hotărârea Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice, sesiunea august 2019, precum şi rezultatele definitive ale acestui examen, astfel cum acestea au fost comunicate de către Comisia Naţională de Examen şi publicate pe paginile de internet ale UNBR şi INPPA, dispunându-se primirea în profesie a candidaţilor declaraţi admişi la examen.

Potrivit acestei Hotărâri, reclamantul a fost declarat respins la examen, acumulând un total de doar 69 de puncte, inferior punctajului minim de 70 de puncte prevăzut de Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul INPPA (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice, republicată în formă consolidată potrivit Hotărârii Consiliului UNBR nr. 462/05.06.2019 .

După ce a urmat procedura plângerii prealabile, respinsă prin Decizia Consiliului UNBR nr. 35/09.11.2019, reclamantul a promovat acţiune în contencios administrativ, prin care a solicitat anularea în parte a Hotărârii de validare a examenului, în ceea ce îl priveşte, cu consecinţa primirii sale în profesie ca avocat stagiar, în cadrul Baroului Călăraşi, ca efect al admiterii contestaţiei la barem, al anulării celor două întrebări contestate şi al recalculării punctajului obţinut, pretinzând, în esenţă, că modul de redactare a întrebărilor grilă pe care le-a contestat încalcă dispoziţiile art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019.

Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, iar criticile formulate de recurentul-reclamant în susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora instanţa de fond a interpretat/aplicat greşit dispoziţiile legale incidente în cauză, cu referire la art. 14 alin. (3) lit. a) din Hotărârea UNBR nr. 462/05.06.2019, sunt nefondate.

Potrivit art. 9 alin. (1) din Regulamentul-cadru privind organizarea examenului de primire în profesia de avocat şi admitere în cadrul Institutului Naţional pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Avocaţilor (în vederea dobândirii titlului profesional de avocat stagiar) şi de primire în profesia de avocat a persoanelor care au absolvit examenul de definitivat în alte profesii juridice astfel cum a fost republicat prin Hotărârea nr. 462 din 05 iunie 2019 a Consiliului UNBR, Comisia de examen este compusă din Comisia de organizare a examenului, Comisia de elaborare a subiectelor, Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem şi Comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj.

În cadrul fiecărei comisii funcţionează mai multe subcomisii corespunzătoare ca număr cu cel al disciplinelor de examen, iar cele de elaborare a subiectelor au potrivit art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru şi atribuţiile elaborării subiectelor de examen şi elaborării baremului de evaluare.

În procesul de elaborare a subiectelor de examen art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru comisia de profil este obligată a nu avea în vedere probleme de drept controversate în doctrină sau practică.

Conform art. 15 alin. (1) din Regulamentul - cadru Comisia de soluţionare a contestaţiilor la barem soluţionează, sub coordonarea preşedintelui comisiei de examen şi cu consultarea membrilor Comisiei de elaborare a subiectelor, contestaţiile la barem şi adoptă baremul definitiv, care se publică pe paginile web ale U.N.B.R. şi I.N.P.P.A., punctajul acordat de comisia de soluţionare a contestaţiilor la punctaj fiind definitiv conform art. 24 alin. (5).

Prin urmare, în procedura de soluţionare a contestaţiilor la barem comisia învestită este ţinută a verifica la adoptarea baremului definitiv respectarea exigenţelor art. 14 alin. (3) din Regulamentul - cadru, fiind obligată a invalida baremul iniţial dacă şi în măsura în care o întrebare conţine o problemă controversată în doctrină sau în practică.

Potrivit art. 21 alin. (6) din Regulamentul-cadru în situaţia în care, în urma soluţionării contestaţiilor la barem, se anulează una sau mai multe întrebări, punctajul corespunzător întrebării/întrebărilor anulate se acordă tuturor candidaţilor.

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, în raport de textele legale expuse în precedent, cercetarea şi constatarea validităţii oricărui concurs de numire sau de promovare exclude verificarea baremului iniţial sau a celui definitiv, întrucât comisiile de elaborare a subiectelor şi comisiile de soluţionare a contestaţiilor au drept de apreciere discreţionar în domeniul sau în disciplina lor de specialitate, astfel încât instanţele de judecată învestite cu controlul de legalitate al acestor proceduri nu sunt îndreptăţite a stabili răspunsul corect sau soluţia la contestaţia la barem (admitere sau respingere).

Că este aşa rezultă nu numai din jurisprudenţa constantă a instanţei supreme (a se vedea Decizia nr. 289 din 31 ianuarie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Decizia nr. 2543 din 11 octombrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2013), ci şi din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, concretizată în Decizia nr. 480 din 20 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 383 din 10 iunie 2010, Decizia nr. 172 din 20 martie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 512 din 9 iulie 2014, şi Decizia nr. 725 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 26 februarie 2015 unde s-a statuat constant că "posibilitatea de a ataca rezultatele unui examen sau ale unui concurs nu constituie un drept de sine stătător, reglementat ca atare prin lege, ci un mijloc de realizare a dreptului de a ocupa funcţia pentru care s-a organizat examenul ori concursul, prin controlul respectării procedurilor de examen sau de concurs pe care legea le reglementează. A decide altfel ar însemna să se recunoască organelor de justiţie competenţa de a se substitui examinatorilor, de a invalida evaluările făcute de aceştia şi de a le înlocui cu evaluările proprii ale judecătorilor, ceea ce ar exceda în mod evident atribuţiilor instanţelor judecătoreşti. Aşadar, prevederile art. 21 din Legea fundamentală, referitoare la accesul la o instanţă de judecată, nu au aplicabilitate în materia contestării baremului sau rezultatului unui examen ori concurs, ci numai în ceea ce priveşte controlul legalităţii procedurii de desfăşurare a examenului sau concursului respectiv".

În acelaşi sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, prin Hotărârea din 26 iunie 1986, pronunţată în Cauza Van Marle şi alţii împotriva Olandei, prin decizia de inadmisibilitate din 28 februarie 2002, pronunţată în Cauza San Juan împotriva Franţei, prin decizia de inadmisibilitate din 2 septembrie 2003, pronunţată în Cauza Eisenberg împotriva Franţei, şi prin Hotărârea din 24 februarie 2005, pronunţată în Cauza Nowicky împotriva Austriei (paragraful 34), a statuat, cu valoare de principiu, că evaluarea cunoştinţelor şi a experienţei necesare pentru admiterea într-o profesie este similară cu susţinerea unui examen de tip şcolar sau universitar şi nu poate intra în domeniul de aplicare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, îndepărtându-se atât de la competenţa normală a unui judecător, învestit de regulă cu soluţionarea unui diferend, cât şi de la garanţiile instituite de art. 6 din Convenţie, care nu sunt de natură să se aplice "litigiilor" ce ar putea apărea în această materie.

Cu toate acestea, controlul de legalitate administrativ efectuat de instanţele judecătoreşti nu exclude verificarea respectării competenţelor, termenelor şi condiţiilor legale ori regulamentare de către cele două comisii atunci când au întocmit subiectele de concurs, când au soluţionat contestaţiile la barem şi au stabilit baremul definitiv, aspecte asupra cărora reclamantul nu a formulat contestaţie.

În consecinţă, este corectă concluzia judecătorului fondului potrivit căreia nu pot fi supuse cenzurii instanţei de contencios administrativ criticile recurentului-reclamant cu privire la modul de formulare a subiectelor ori de soluţionare a contestaţiilor la barem.

Totodată, instanţa de recurs constată că incidenţa art. 13 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului este o critică invocată pentru prima dată în faţa instanţei de recurs şi că, în orice caz, reclamantul a avut posibilitatea să beneficieze de o cale de atac internă efectivă în sensul art. 13 din convenţie, în condiţiile în care acesta a formulat contestaţie cu privire la întrebările nr. 30 şi 79 din Grila G2 - avocaţi stagiari, iar prin Procesul-verbal din data de 02 septembrie 2019 al Comisiei Naţionale de Examen, deşi contestaţia reclamantului a fost respinsă, alte două contestaţii privind baremul de evaluare au fost admise şi baremul rectificat în consecinţă. Ulterior, reclamantul a intentat acţiune împotriva Hotărârii Consiliului UNBR nr. 5/04.10.2019, prin care a fost validat examenul de primire în profesie ca avocat stagiar şi pentru persoanele care au susţinut examenul de definitivat în alte profesii juridice.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte reţine că, având în vedere considerentele anterior enunţate la care s-a raportat şi instanţa de fond în soluţionarea cauzei, aceasta nu avea de ce să facă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 330 din C. proc. civ., ce reglementează proba cu expertiza, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a solicitat de către părţi administrarea acestei probe.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente în cauză.

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR a sumei de 1.400 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocaţial, apreciate ca justificate şi rezonabile în contextul complexităţii litigiului de faţă şi a prestaţiei avocatului şi dovedite cu înscrisurile de la dosarul cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 201 din 13 martie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-reclamant la plata către intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România - Consiliul UNBR - Comisia Permanentă a UNBR a sumei de 1.400 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 mai 2022.