Administrative order compelling phonogram remuneration distribution annulled for unverified rights-holder status and procedural illegality

Şedinţa publică din data de 11 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele;

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea în contencios administrativ înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019, reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor a solicitat anularea deciziei ORDA 82/27.08.2019, care conţine şase măsuri administrative de intrare în legalitate care vizează, în esenţa, determinarea gradului de utilizare a fonogramelor din repertoriul propriu al S.C. A. şi al B., stabilirea cuantumului remuneraţiilor cuvenite celor doua societăţi şi notificarea acestora în vederea efectuării repartiţiei, cu comunicarea datei la care va fi efectuata repartiţia remuneraţiilor către acestea. Determinarea gradului de utilizare a propriilor fonograme şi, implicit, stabilirea remuneraţiilor cuvenite (în funcţie de gradul de utilizare a fonogramelor şi de remuneraţiile achitate de utilizatori) sunt măsuri dispuse de ORDA pentru perioada ianuarie 2014- iulie 2019 şi urmează a fi efectuate, potrivit deciziei ORDA, pe baza repertoriilor depuse de cele două societăţi la UPFR, a informaţiilor furnizate de utilizatori privind utilizarea fonogramelor lor (playlisturi), a criteriilor de repartiţie prevăzute de statutul UPFR aplicabil perioadei sus-menţionate şi a dispoziţiilor legale, respectiv în baza art. 157 alin. (1), lit. b), f) şi h), coroborate cu art. 162 lit. e) şi art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996 rep.

La data de 20.05.2020 a fost depusă la dosar cererea de intervenţie formulată de A. prin care s-au solicitat următoarele:

a) în principal, admiterea în principiu a cererii de intervenţie principală;

b) în subsidiar, introducerea sa din oficiu în cauză, în temeiul art. 161 din Legea 554/2004 şi art. 78 noul C. proc. civ.

c) într-un al doilea subsidiar, admiterea în principiu a cererii de intervenţie accesorie,

Precum şi admiterea cererii A., cu consecinţa:

a) în principal, respingerii acţiunii în anulare ca inadmisibilă;

b) în subsidiar, respingerii cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată, cu consecinţa menţinerii Deciziei ORDA nr. 82/27.08.2019 ca temeinică şi legală;

c) Obligării reclamantei la suportarea cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din 18.06.2020 a fost respinsă cererea de intervenţie principală formulată de A. ca inadmisibilă şi a fost admisă cererea de intervenţie accesorie formulată de acelaşi terţ intervenient în favoarea pârâtului.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1310 din 26 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania, în contradictoriu cu pârâtul Oficiul Roman pentru Drepturile de Autor şi intervenientul accesoriu A., a anulat decizia nr. 82/27.08.2019 emisă de pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a obligat pârâtul la plata către reclamantă sumei de 8.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată (din care 50 RON reprezintă taxă judiciară de timbru, iar suma de 8.330 RON reprezintă onorariu avocaţial) şi a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de intervenientul accesoriu S.C. A. ca neîntemeiată.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1310 din data de 26.11.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs atât pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cât şi intervenienta accesorie A., aceasta din urmă criticând şi încheierea de şedinţă din data de 2.07.2020.

3.1. Recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor

Recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a criticat sentinţa recurată din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii în contencios administrativ şi respingerea ca inadmisibilă a cererii, iar în subsidiar, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, recurentul-pârât a arătat în esenţă că, în mod greşit instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii, în condiţiile în care Legea nr. 98/1996 exceptează contestarea deciziei privind acordarea unii termen pentru intrarea în legalitate. În opinia recurentului-pârât, în aplicarea principiului specialia generalibus derogant, instanţa de fond ar fi trebuit să aplice cu prioritate legea specială care instituie cale de atac numai împotriva deciziei de suspendare, nu şi în ceea ce priveşte decizia pentru acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate, invocând o serie de decizii ale ÎCCJ în care s-a făcut aplicarea principiului sus arătat şi al căror raţionament poate fi translatat mutatis mutandis şi în prezenta cauză.

Recurentul-pârât a subliniat faptul că decizia privind acordarea unui termen pentru intrarea în legalitate nu este un act administrativ, ci o operaţiune administrativă prealabilă, deoarece nu produce efecte de sine stătătoare, măsurile dispuse prin această măsură urmând a face obiectul analizei în cadrul controlului de legalitate al deciziei privind suspendarea activităţii unui organism de gestiune colectivă.

Pe fond a învederat că aspectele reţinute de instanţa de fond referitoare la împrejurarea că formează obiect al litigiilor deduse judecăţii atât repertoriul propriu al fiecărei societăţi în parte cât şi repertoriul de fonograme pentru care drepturile s-au dobândit în baza unor contracte, se întemeiază pe aplicarea greşită a prevederilor legale referitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme, respectiv fără a se avea în vedere că dreptul la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial nu poate face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor, în speţă producătorii de fonograme.

Spre deosebire de drepturile patrimoniale, drepturile compensatorii, cum sunt: dreptul la remuneraţie echitabilă pentru comunicarea publică şi radiodifuzarea fonogramelor publicate în scop comercial sau a reproducerilor acestora, dreptul la remuneraţie echitabilă pentru închiriere şi dreptul la remuneraţie compensatorie pentru copia privată, nu pot face obiectul unei renunţări din partea beneficiarilor, conform art. 114 şi 119 din Legea nr. 98/1996.

Totodată, a arătat că hotărârea recurată a fost pronunţată cu interpretarea greşită a prevederilor Legii nr. 8/1996, referitoare la activitatea de control, instanţa de fond ignorând faptul că odată predate documentele echipei de control, acestea produc consecinţe juridice şi nu mai pot fi calificate ca reprezentând repartiţii scriptice efectuate în cadrul unor activităţi de evidenţă internă.

În opinia recurentului-pârât, sentinţa recurată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, întrucât instanţa de fond a reţinut că pârâtul trebuia să analizeze obligaţiile reclamantei şi modalitatea de îndeplinire a acestora prin raportare la prevederile art. 1291 din Legea nr. 8/1996, iar nu prin raportare la prevederile art. 159 alin. (4), (5) şi 6, dat fiind principiul neretroactivităţii legii civile noi

Aşa cum rezultă din situaţiile puse la dispoziţia echipei de control, UPFR a identificat ca fiind utilizate fonograme aparţinând S.C. A., respectiv B. şi a efectuat repartiţii scriptice, fără a notifica cele două societăţi cu privire la repartizarea sumelor în condiţiile în care termenul de 3 ani pentru revendicarea de către acestea a remuneraţiilor începe să curgă de la data notificării.

Procedura notificării era prevăzută de Legea nr. 8/1996 şi în forma anterioară modificării şi republicării prin renumerotare în baza Legii nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe. Totodată, în ceea ce priveşte regulile de repartizare, Decizia ORDA nr. 82/27.08.2019 face trimitere la prevederile din statutele în vigoare pentru perioada 01.01.2014 - 31.07.2019.

Aşadar nu se poate reţine încălcarea principiului neretroactivităţii legii civile noi şi anularea în tot a Deciziei ORDA nr. 82/2019, cu atât mai mult cu cât aceasta vizează şi perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 74/2018 (publicată în M. Of. nr. 268/27.03.2018).

În ceea ce priveşte inexistenţa unei decizii a Consiliului Director al UPFR privind suspendarea plăţii remuneraţiilor repartizate celor două societăţi, instanţa de fond a reţinut că: nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia, în condiţiile inexistenţei unei decizii de suspendare a plăţii remuneraţiilor, conduita reclamantei de neplată este nelegală întrucât în analiză, în prezentul dosar, este legalitatea deciziei ORDA nr. 82/27.08.2019, iar nu legalitatea unui act al reclamantei UPFR. Or, fără emiterea de către Consiliul Director al UPFR a unei decizii de suspendare a plăţii remuneraţiilor în condiţiile art. 21.2 pct. 4 din Statutul UPFR, neplata remuneraţiilor către producătorii de fonograme este deopotrivă nelegală şi nestatutară. Statutul UPFR transpune prevederile Legii nr. 8/1996, printre care şi pe cele ale art. 169 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 8/1996, potrivit cărora gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli: a) deciziile privind metodele şi regulile de colectare a remuneraţiilor şi a altor sume de la utilizatori, cele de repartizare a acestora către autori sau titularii de drepturi, precum şi cele privind aspecte importante ale gestiunii colective se iau de membri, în cadrul adunării generale, potrivit statutului. Cazurile în care se suspendă plata remuneraţiei de către Consiliul Director au fost introduse în statut după ce au fost dezbătute şi aprobate de membri în adunarea generală care, potrivit art. 21 alin. (1) din O.G. nr. 26/2000 este organul de conducere, alcătuit din totalitatea asociaţilor.

3.2. Recursul declarat de recurenta-intervenientă accesorie A. SRL

Recurenta intervenientă în interesul pârâtei a criticat încheierea de şedinţă din data de 2.07.2020, precum şi sentinţa nr. 1310/2020 din perspectiva motivelor de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, respingerea acţiunii în anulare ca inadmisibilă iar în subsidiar ca neîntemeiată, să fie respinsă cererea reclamantei de acordare cheltuieli de judecată, să fie admisă cererea de intervenţie accesorie şi să fie obligată intimata la plata cheltuielilor de judecată.

În dezvoltarea criticilor formulate, în esenţă, recurenta-intervenientă a arătat că soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii se întemeiază pe aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 8 alin. (1) şi art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, în condiţiile în care decizia contestată nu se circumscrie noţiunii de act administrativ, întrucât nu dă naştere, modifică sau stinge un raport juridic existent, ci doar tinde la asigurarea respectării drepturilor preexistente ale recurentei-intervenient de către intimata-reclamantă.

În opinia recurentei-interveniente, acţiunea în anulare a fost admisă în mod nelegal de judecătorul fondului, cu încălcarea dispoziţiilor legale care reglementează în sarcina intimatei-reclamante obligaţia repartizării şi plăţii remuneraţiilor către titularii de drepturi conexe în conformitate cu prevederile din Statut,

Astfel, instanţa de fond trebuia să verifice dacă intimata-reclamantă şi-a îndeplinit obligaţiile legale şi statutare, situaţie în care ar fi constatat că, deşi recurenta-intervenientă se regăseşte printre titularii cărora li s-au repartizat scriptic remuneraţii, în realitate recurenta -intervenientă nu a încasat nicio sumă, deşi erau întrunite toate cerinţele legale, respectiv încheierea contractelor pentru gestiune colectivă a drepturilor patrimoniale de producător de fonograme:

- A. a încheiat cu UPFR un contract pentru gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale de producător de fonograme;

- A. a depus la UPFR atât repertoriul propriu, cât si repertoriul cu privire la care deţine drepturi cesionate de la B.;

- UPFR a identificat utilizarea de fonograme din repertoriul propriu al A., cât şi din repertoriul cu privire la care aceasta deţine drepturi cesionate de la B.. De altfel, faptul că UPFR a identificat utilizări ale fonogramelor A. rezultă şi din situaţiile publicate pe website-ul acesteia.

A mai arătat, de asemenea, că soluţia este nelegală şi în ceea ce priveşte acordarea cheltuielilor de judecată, în condiţiile în care nu s-a făcut dovada existenţei şi întinderii acestora, nefiind depuse la dosar originalul chitanţei reprezentând achitarea onorariului de avocat sau a ordinului de plată, însoţit de un exemplar al facturii fiscale.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar la data de 22.06.2021, intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a solicitat respingerea ambelor recursuri ca nefondate, cu precizarea că cererea de recurs a recurentei-interveniente poate fi primită numai în limitele şi motivele invocate de partea în favoarea căreia a intervenit.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii în anulare a arătat că decizia contestată este un act administrativ întrucât vizează raporturile juridice dintre intimata-reclamantă şi cele două societăţi comerciale A. şi B.

Pe fondul cererilor de recurs intimata-reclamantă a răspuns punctual criticilor formulate, arătând în esenţă că hotărârea instanţei de fond este temeinic motivată, fiind analizată vătămarea adusă de decizia contestată atât din perspectiva consecinţelor economice negative presupuse de executarea măsurilor de intrare în legalitate (inclusiv în planul demersurilor procesuale realizate) cât şi din perspectiva consecinţelor juridice atrase de neexecutarea deciziei, respectiv suspendarea activităţii de gestiune colectivă.

Recurenţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi A. au formulat răspunsuri la întâmpinarea intimatei-reclamate, solicitând respingerea apărărilor formulate ca neîntemeiate şi admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.

5. Procedura derulată în recurs

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 iulie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 13 aprilie 2022, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Examinând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi şi a apărărilor formulate prin întâmpinarea şi răspunsurile la întâmpinare, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare, cu precizarea că, fiind similare, argumentele recurenţilor vor fi grupate şi li se va răspunde prin considerente comune, în raport de finalitatea urmărită.

Intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ decizia nr. 82/27.08.2019 emisă de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor prin care s-au dispus şase măsuri de intrare în legalitate a organismelor de gestiune colectivă, având ca finalitate obligarea intimatei-reclamante la repartizarea remuneraţiilor către două societăţi comerciale, respectiv A. şi B..

În esenţă, prin decizia contestată emisă în temeiul art. 181 alin. (1) lit. a) şi art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, s-au dispus următoarele:

Art. 1 Oficiul Român pentru Drepturile de Autor dispune următoarele măsuri pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă Uniunea Producătorilor de Fonograme din România, în vederea respectării prevederilor art. 159 alin. (4), (5), (6) din Legea nr. 8/1996.

1. Determinarea gradului de utilizare a fonogramelor din repertoriul propriu al S.C. A., pentru perioada 01.01.2014 - iulie 2019.

Această determinare se realizează pe baza:

- tuturor repertoriilor de fonograme depuse de societatea în cauză la UPFR, inclusiv a actualizărilor de repertoriu depuse de S.C. A.;

- informaţiilor privind utilizarea fonogramelor furnizate UPFR de către utilizatori (playliste);

- criteriilor de repartiţie prevăzute în statutele UPFR, aplicabile perioadelor de colectare şi repartiţie;

- prevederilor art. 157 alin. (1) lit. b), f), h) coroborate cu prevederile art. 162 lit. e) şi art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

2. Stabilirea cuantumului remuneraţiilor cuvenite S.C. A. pentru utilizarea fonogramelor din repertoriul propriu.

Aceasta se realizează în funcţie de:

- gradul de utilizare determinat potrivit celor dispuse la punctul 1;

- prevederile statutelor UPFR, aplicabile perioadelor de colectare şi repartiţie;

- prevederile art. 157 alin. (1) lit. b), f), h) coroborate cu prevederile art. 162 lit. e) şi art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

3. Notificarea S.C. A. în legătură cu efectuarea repartiţiei, fiind comunicată inclusiv data efectuării plăţii sumelor cuvenite pentru utilizare a fonogramelor din repertoriul propriu al S.C. A.

4. Determinarea gradului de utilizare a fonogramelor din repertoriul propriu al B., pentru perioada 01.01.2014 - iulie 2019.

Această determinare se realizează pe baza:

- tuturor repertoriilor de fonograme depuse de societatea în cauză la UPFR, inclusiv a actualizărilor de repertoriu;

- informaţiilor privind utilizarea fonogramelor furnizate UPFR de către utilizatori (playliste);

- criteriilor de repartiţie prevăzute în statutele UPFR, aplicabile perioadelor de colectare şi repartiţie;

- prevederilor art. 157 alin. (1) lit. b), f), h) coroborate cu prevederile art. 162 lit. e) şi art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

5. Stabilirea cuantumului remuneraţiilor cuvenite B. pentru utilizarea fonogramelor din repertoriul propriu, pentru perioada 01.01.2014 - iulie 2019.

Aceasta se realizează în funcţie de:

- gradul de utilizare determinat potrivit celor dispuse la punctul 1;

- prevederile statutelor UPFR, aplicabile perioadelor de colectare şi repartiţie;

- prevederile art. 157 alin. (1) lit. b), f), h) coroborate cu prevederile art. 162 lit. e) şi art. 169 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

6. Notificarea B. în legătură cu efectuarea repartiţiei, fiind comunicată inclusiv data efectuării plăţii sumelor cuvenite pentru utilizare a fonogramelor din repertoriul propriu al B..

Art. 2 Se acordă termen de 3 luni pentru îndeplinirea măsurilor dispuse la art. 1, în conformitate cu dispoziţiile art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Art. 3 Comunicarea procesului-verbal privind controlul punctual nr. x/01.08.2019 către adunarea generală a organismului de gestiune colectivă UPFR, pentru a-l dezbate în prima şedinţă ordinară, conform art. 183 alin. (4) din Legea nr. 8/1996.

Criticile de nelegalitate formulate de intimata-reclamantă au vizat caracterul litigios al calităţii celor două societăţi titulare de drepturi în baza unui repertoriu propriu de fonograme, chestiune aflată în dezbatere pe rolul altei instanţe de judecată, inexistenţa unor fapte delictuale care să justifice încălcarea dispoziţiilor art. 4, 5, 6 din Legea nr. 8/1996, caracterul vătămător al deciziei în ipoteza neexecutării în termenul de trei luni prevăzut de art. 184 alin. (1) din Legea nr. 8/1996.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate toate criticile de nelegalitate formulate, motiv pentru care a dispus anularea deciziei contestate, soluţie care este însuşită şi de instanţa de control judiciar întrucât reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente situaţiei de fapt.

Răspunzând punctual criticilor de nelegalitate formulate în recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

O primă critică vizează soluţionarea greşită a excepţiei de inadmisibilitate a acţiunii în anulare, ambele recurente susţinând că decizia de intrare în legalitate contestată nu este supusă căilor de atac în contenciosul administrativ întrucât nu este act administrativ în sensul Legii nr. 554/2004, arătând totodată că nici legea specială - Legea nr. 8/1996 nu reglementează posibilitatea de contestare în contencios a unei astfel de decizii.

Critica este nefondată, întrucât actul litigios contestat îndeplineşte condiţiile de modificare a raporturilor juridice, caracteristică a actului administrativ, finalitatea deciziei fiind aceea de a obliga intimata-reclamantă la repartizarea unor sume de bani către două societăţi comerciale, stabilind şi un termen în acest sens de trei luni.

Prin urmare, decizia este obligatorie, iar nerespectarea acesteia atrage consecinţe asupra intimatei-reclamante, aspecte specifice caracterului obligatoriu al actului administrativ prin aceea că se impune destinatarului, iar nerespectarea poate atrage sancţiuni.

De altfel, natura juridică de act administrativ a deciziei de intrare în legalitate rezultă din chiar cuprinsul deciziei contestate, la art. 4 arătându-se că aceasta poate fi contestată la instanţa de contencios administrativ.

Referirile recurentelor la jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în aplicarea regulilor de interpretare, norma specială derogă de la norma specială şi excepţia este de strictă interpretare şi aplicare, sunt apreciate ca lipsite de relevanţă juridică întrucât fac referire la acte juridice care nu sunt similare deciziei contestate în prezenta cauză.

Contrar susţinerilor recurentelor, Înalta Curte reţine că natura juridică de act administrativ a deciziei de intrare în legalitate a fost stabilită chiar de instanţa de contencios administrativ în cadrul dosarului nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal care are ca obiect suspendarea deciziei contestate în prezenta cauză.

Aşa fiind, în mod corect instanţa de fond a reţinut că hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat o problemă de drept identică, respectiv a inadmisibilităţii pentru lipsa caracterului de act administrativ a deciziei nr. 82/27.08.2019 are autoritate de lucru judecat provizorie, conform art. 430 alin. (4) C. proc. civ.. În aceste condiţii, susţinerea recurentei-interveniente în sensul că nu îi este opozabilă hotărârea respectivă întrucât nu a fost parte în proces nu poate fi primită, în raport de efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat reglementat de art. 431 alin. (2) C. proc. civ. potrivit căruia partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea care se bucură de autoritate de lucru judecat într-o nouă judecată, fără ca partea adversă sau instanţa să mai poată lua în discuţie existenţa dreptului respectiv.

Nefondate sunt şi criticile vizând aplicarea greşită prevederilor legale referitoare la cesiunea drepturilor patrimoniale ale producătorilor de fonograme.

Astfel, contrar susţinerilor recurentelor, Înalta Curte reţine că atât calitatea de titular al drepturilor de autor şi conexe pe care o afirmă recurenta-intervenientă A. şi B., cât şi dreptul la încasarea de remuneraţii în condiţiile Legii nr. 8/1996 sunt chestiuni cu caracter litigios, formând obiect al cercetării judecătoreşti în cadrul dosarelor nr. x/2015, nr. y/2019 şi nr. z/2019. Important de menţionat faptul că dosarul nr. x/2015 în cadrul căruia recurenta-intervenientă S.C. A. a pretins că are calitatea de titular al drepturilor de autor şi conexe ca urmare a încheierii unui contract de licenţă cu B. la data de 20.09.2013, iar pretenţiile s-au referit la repertoriul pretins deţinut de B., adică la acele fonograme care sunt disponibile pe site-ul B..com deţinut de B. s-a soluţionat definitiv prin Decizia nr. 1819/29.09.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă. Prin hotărârea judecătorească pronunţată în cauză s-a reţinut că recurenta-intervenientă din prezenta cauză, S.C. A., nu are calitatea de titular al drepturilor de autor şi conexe asupra fonogramelor din repertoriul pretins de B., ci are doar calitatea de utilizator al fonogramelor în considerarea faptului că licenţa obţinută de la B. este o licenţă neexclusivă, numai o licenţă exclusivă putând conferi cesionarului calitatea de titular al drepturilor de autor şi conexe.

De asemenea, în cadrul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă la data de 15.04.2019, recurenta-intervenientă S.C. A. a solicitat, în primul rând, obligarea UPFR la plata remuneraţiei colectate pentru comunicarea publică de fonograme din repertoriul titularului de drepturi S.C. A., de către utilizatorul S.C. C. S.R.L., integrate în spoturi publicitare, comunicate public în locaţiile S.C. C. S.R.L. (săli de joc de noroc C.) pentru perioada 01.10.2013 - prezent.

În cursul judecăţii, S.C. A. şi-a precizat acţiunea în sensul că solicită plata remuneraţiei colectate în legătură cu utilizarea fonogramelor din repertoriul S.C. A. de către S.C. C. S.R.L., respectiv numai pentru perioada 01.06.2017 - la zi.

În referire la acest litigiu, a învederat reclamanta, fără a fi contrazisă, că abia la data de 01.08.2019 S.C. A. a depus la sediul UPFR un repertoriu distinct de cel "dobândit" de la B., constituit din spoturi publicitare sonore pretins realizate pentru S.C. C. S.R.L.. Reclamanta a susţinut că nu a avut cunoştinţă de existenţa acestor spoturi publicitate anterior emiterii deciziei, respectiv nici pârâtul nu poate pretinde că ar fi emis decizia în considerarea acestui "repertoriu" (având în vedere data finalizării controlului ORDA la UPFR), dar şi faptul că situaţia juridică a acestora nu este clară în contextul în care pretenţiile corespunzătoare acestor spoturi au fost deduse judecăţii în cadrul dosarului nr. x/2019, dar şi în contextul în care în litigiu a intervenit în interes propriu petentul D. (administratorul S.C. A.) care revendica deopotrivă calitatea de producător de fonograme al acestor spoturi.

3) În cadrul dosarului nr. x/2019 înregistrat pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia civilă la data de 07.03.2019, S.C. A. a solicitat, în primul rând, obligarea UPFR la plata remuneraţiei colectate pentru comunicarea publică de fonograme din repertoriul titularului de drepturi S.C. A., de către utilizatorii S.C. C. S.R.L., S.C. E. S.R.L. şi S.C. F. S.R.L., pentru perioada 01.02.2014 - prezent.

În cadrul acestui din urmă litigiu a fost formulată o cerere modificatoare în sensul introducerii B. în cauză, în calitate de reclamantă sau în calitate de intervenient principal, pentru situaţia în care instanţa nu va reţine drepturile pentru S.C. A., să admită totuşi acţiunea în considerarea drepturilor pretinse de B.

B. a pretins că a dobândit repertoriul de fonograme, ce a făcut obiectul contractului încheiat cu S.C. A., în baza unor contracte de licenţă pe care le-a încheiat cu diverşi producători de fonograme, fiind în discuţie în acest litigiu, între altele, modalitatea în care au fost dobândite drepturile de către B.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că decizia nu distinge in privinţa repertoriilor celor doua societăţi comerciale, deşi formal s-ar intelege ca s-ar referi la repertorii distincte, in realitate, vizează unul si acelaşi repertoriu constituit din fonograme aparţinând unor producători independenţi cu care B. pretinde încheierea unor contracte de licenţa si, astfel, dobândirea unor drepturi de autor pe care le-a cedat mai departe A.. În considerarea acestui repertoriu, au fost formulate pretenţii în dosarele civile nr. x/2015 şi nr. y/2019 Spre deosebire de primul dosar - soluţionat definitiv în sensul respingerii acţiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă (întrucât s-a dovedit că A. nu este titular al drepturilor conexe pentru fonogramele producătorilor independenţi, în sensul că nu a dobândit în mod efectiv aceste drepturi), în al doilea dosar s-a pretins încheierea unui nou contract între B. şi A. - contractul din 01.02.2014, diferit de cel din octombrie 2013 avut în vedere în prima cauză. Aşadar, chestiunea privind calitatea procesuală activă a celor două societăţi, inclusiv din perspectiva contractului pretins încheiat în 2014, este în curs de judecată în faţa instanţei civile, specializate în materia proprietăţii intelectuale.

În ceea ce priveşte chestiunea repertoriului propriu, Înalta Curte reţine că, deşi recurenta-intervenientă a declarat la data de 19.10.2018 un repertoriu propriu, distinct de repertoriul pretins de B., situaţia acesteia este neclară în privinţa drepturilor revendicate, respectiv dacă revendică drepturi din utilizarea spoturilor (ca produs integrat) deşi acestea nu sunt "fonograme publicate în scop comercial", potrivit art. 112 alin. (5) din Legea nr. 8/1996 sau, dimpotrivă, revendică drepturi din utilizarea muzicii din cadrul spoturilor publicitare (adică pentru utilizarea indirectă a muzicii cu ocazia utilizării spoturilor), fără însă a preciza cu claritate cui aparţine muzica şi dacă aceasta a fost adusă anterior la cunoştinţa publicului.

Toate aceste aspecte de fapt şi de drept au fost deduse judecăţii în cadrul dosarului civil nr. x/2019 de la Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă-specializată în materia proprietăţii intelectuale, dosarul fiind constituit anterior emiterii deciziei din prezenta cauză, respectiv la data de 15.04.2019.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că refuzul de plată a remuneraţiilor de către intimata-reclamantă este legitim, fiind justificat de o împrejurare obiectivă.

În acest sens, se reţine că potrivit dispoziţiilor art. 162 din Legea nr. 8/1996, "Organismele de gestiune colectivă au următoarele drepturi şi obligaţii: ... e) să colecteze sumele datorate de utilizatori şi să depună toate diligenţele necesare pentru repartizarea şi plata acestora, în cel mai scurt timp, către membrii săi sau către alte organisme de gestiune colectivă, inclusiv în temeiul acordurilor de reprezentare, potrivit prevederilor din statut", dar şi că potrivit dispoziţiilor art. 169 din aceeaşi lege, "(1) Gestiunea colectivă se exercită potrivit următoarelor reguli: ... d) sumele colectate de un organism de gestiune colectivă se repartizează şi se plătesc membrilor săi, proporţional cu utilizarea repertoriului fiecăruia, în cel mai scurt termen posibil, dar nu mai târziu de 9 luni de la încheierea exerciţiului financiar în care au fost colectate, cu excepţia cazului în care aceste termene nu pot fi respectate din motive obiective, care ţin în special de raportările din partea utilizatorilor, de identificarea drepturilor, a titularilor de drepturi sau de stabilirea corespondenţelor dintre informaţiile privitoare la opere şi alte obiecte protejate, pe de o parte, şi titularii de drepturi, pe de alta, sau în cazul în care membrii săi sunt împiedicaţi de motivele prevăzute mai sus să respecte acest termen".

Reţinând, aşadar, că potrivit dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 şi a statutului intimatei-reclamante, repartizarea remuneraţiilor nu se putea face decât persoanelor fizice sau juridice care au calitatea de producători de fonograme, titularii de drepturi gestionate de intimata-reclamantă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de fond a dispus anularea deciziei litigioase în considerarea faptului că recurentul-pârât ar fi trebuit să verifice situaţia celor două societăţi la cererea cărora a iniţiat controlul, observând în context că sunt în litigiu chestiuni precum calitatea de titular de drepturi de autor şi conexe, dar şi situaţia utilizării efective a fonogramelor din repertoriile celor două societăţi.

Critica referitoare la interpretarea greşită a dispoziţiilor Legii nr. 8/1996 referitoare la activitatea de control este, de asemenea nefondată, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că situaţiile interne întocmite de intimata-reclamantă nu constituie acte de recunoaştere a calităţii de titulari a celor două societăţi comerciale.

Contrar susţinerilor recurentului-pârât, Înalta Curte reţine că efectuarea unei repartiţiii scriptice şi predarea acesteia echipei de control nu echivalează cu o atribuire efectivă a drepturilor, de vreme ce aceasta este condiţionată de dovada calităţii de titular de drepturi, aspect ce face obiectul cercetării judecătoreşti în dosarele sus arătate.

În ceea ce priveşte aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004 din perspectiva anulării în tot a deciziei emisă de autoritate, în condiţiile în care aceasta vizează şi perioada ulterioară intrării în vigoare a Legii nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 8/1996, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia.

În acord cu judecătorul fondului, instanţa de control judiciar reţine că, potrivit art. 1 din decizia nr. 82/27.08.2019, ORDA a dispus o serie de măsuri pentru intrarea în legalitate a organismului de gestiune colectivă UPFR, în vederea respectării prevederilor art. 159 alin. (4), (5) şi 6 din Legea nr. 8/1996, măsurile dispuse vizând perioada 01.01.2014- iulie 2019.

Potrivit concluziilor procesului-verbal privind controlul punctual efectuat la organismul de gestiune colectivă UPFR nr. 4050/24.07.2019:

- UPFR nu a plătit remuneraţii nici către A. şi nici către B. în condiţiile în care organismul de gestiune colectivă a identificat ca fiind utilizate fonograme atât din repertoriul propriu al A. cât şi fonograme din repertoriul B., în informaţiile primite de la utilizatori şi a repartizat scriptic remuneraţii către A.;

- nerespectarea prevederilor art. 159 alin. (4), (5) şi 6 din Legea nr. 8/1996, respectiv UPFR nu a făcut demersuri proprii pentru identificarea, localizarea şi notificarea autorilor sau titularilor de drepturi, în vederea efectuării plăţii remuneraţiilor, în condiţiile în care organismul de gestiune colectivă deţinea informaţii cu privire la autorii/titularii de drepturi ai repertoriului utilizat, conform celor precizate la punctul VI. (...).

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că recurentul-pârât avea obligaţia de a analiza demersurile de care reclamanta era ţinută în raport de dispoziţiile aplicabile perioadelor de colectare şi repartiţie. Astfel, a reţinut că prevederile art. 159 alin. (4), (5) şi 6 din Legea nr. 8/1996 au fost introduse în Legea nr. 8/1996 prin Legea nr. 74/2018, prin modificarea art. 1291 din Legea nr. 8/1996. Cum Legea nr. 74/2018 a fost publicată în Monitorul Oficial la data de 27.03.2018, este evident că anterior acestei date recurentul-pârât trebuia să analizeze obligaţiile reclamantei şi modalitatea de îndeplinire a acestora prin raportare la prevederile art. 1291 din Legea nr. 8/1996, iar nu prin raportare la prevederile art. 159 alin. (4), (5) şi 6, dat fiind principiul neretroactivităţii legii civile noi.

În ceea ce priveşte critica formulată de recurenta-intervenientă cu privire la nemotivarea sentinţei recurate sub aspectul comportamentului intimatei-reclamante după intrarea în vigoare a Legii nr. 74/2018, Înalta Curte constată că este nefondată, întrucât judecătorul fondului, în contextul analizei acestor argumente, a arătat motivat că nu se poate reţine un comportament nelegal în sarcina intimatei-reclamante. Astfel, din cuprinsul considerentelor rezultă că nu se poate reţine în sarcina intimatei-reclamante neîndeplinirea obligaţiei de identificare a fonogramelor şi a titularilor, aceasta refuzând exclusiv repartiţia remuneraţiei în considerarea faptului că revendicarea fonogramelor declarate nu ar fi însoţită de înscrisuri doveditoare, dar şi în contextul în care existau litigii pe rol cu privire la repertoriul declarat.

Criticile formulate de ambele recurente vizând lipsa unei decizii a Consiliului Director al intimatei-reclamante cu privire la suspendarea plăţii remuneraţiilor repartizate celor două societăţi - obligaţie prevăzută în Statutul intimatei-reclamante nu pot fi primite, întrucât ideea de suspendare a plăţii remuneraţiilor presupune luarea în prealabil a unei decizii de alocare şi de plată efectivă, urmată de suspendarea plăţii, măsură justificată de o anumită împrejurare (dintre cele prevăzute la art. 21.2 alin. (4) din Statutul UPFR). Or, în cauză, o astfel de situaţie premisă nu există deoarece recurenta-reclamantă a contestat în permanenţă dreptul S.C. A. şi B. la încasarea remuneraţiilor, situaţie în care nu se poate pretinde organismului de gestiune colectivă să emită o decizie de suspendare, prin Consiliul Director, pentru a justifica ori legitima refuzul de plată.

În fine, criticile formulate de recurenta-intervenientă sub aspectul cererii de acordare a cheltuielilor de judecată sunt socotite ca neavenite, în raport de dispoziţiile art. 64 alin. (4) C. proc. civ., având în vedere poziţia subordonată în favoarea părţii căruia a intervenit şi faptul că aceasta din urmă nu a formulat critici cu privire la acest capăt de cerere.

7. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinţei nr. 1310 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, va respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă A. împotriva încheierii de şedinţă din 2 iulie 2020 şi a sentinţei nr. 1310 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Cu aplicarea dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., va obliga recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi recurenta-intervenientă A. la plata către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania a sumei de 6.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor împotriva sentinţei nr. 1310 din 26 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul declarat de recurenta-intervenientă A. împotriva încheierii de şedinţă din 2 iulie 2020 şi a sentinţei nr. 1310 din 26 noiembrie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi recurenta-intervenientă A. la plata către intimata-reclamantă Uniunea Producătorilor de Fonograme din Romania a sumei de 6.100 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2022.