Unified sectoral reference value for prosecutors and inclusion of judicially recognized salary increases in the maximum pay level for equalization

Şedinţa publică din data de 10 mai 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 septembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au solicitat:

(i) anularea în parte a următoarelor ordine:

- Ordinul nr. 243 din 30.01.2018 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus modul de salarizare al procurorilor din cadrul PICCJ începând cu data de 01.01.2018 (indemnizaţia de încadrare, precum şi cuantumul sporului pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate, precum şi al sporului pentru condiţii deosebite de muncă pentru fiecare);

- Ordinul nr. 900 din 22.05.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus ca anexele 1-10 ale Ordinului nr. 243/2018 să fie înlocuite, pentru perioada 2.01.2018 - 30.04.2018, cu cele ale Ordinului nr. 900/2018;

- Ordinul nr. 905 din 24.05.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a dispus salarizarea procurorilor din cadrul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, începând cu data de 01.05.2018;

- Ordinul nr. 897 din 22.05.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-au stabilit diferenţele ce se cuvin procurorilor prin majorarea drepturilor salariale având în vedere valoarea de referinţă sectorială, pentru perioadele: 9.04.2015 - 30.11.2015, 1.12.2015 - 31.07.2016, 1.08.2016-30.09.2016, 1.10.2016- 31.12.2017.

(ii) acordarea unui VRS majorat cu 8,5 %, conform O.G. nr. 13/2008, în loc de 4,5 %, cum greşit s-a aplicat (ca urmare a neaplicării dispoziţiilor art. . 2 alin. (2) din O.G. nr. 13/2008), începând cu data de 09.04.2015, după cum urmează:

- pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, majorarea de 8,5 % a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menţionate, rezultând un VRS de 25%+8,5%,

- pentru perioada 1.12.2015 - 06.10.2016, majorarea de 8,5 % a VRS-ului prevăzut de O.G. nr. 13/2008, în loc de 4% cum s-a dispus prin ordinele sus menţionate, rezultând un VRS în sumă de 484,18 RON de 25%+8,5% + creştere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2010;

- începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, majorarea de 25% prevăzută de Legea nr. 153/2017 să se aplice faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017 recalculat prin acordarea VRS-ului de 484,18 RON (VRS 25+8,5% + creştere de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015);

Precizează reclamanţii că, începând cu data de 13 martie 2018, H. s-a pensionat şi, prin urmare, perioada vizată pentru aceasta este 9 aprilie 2015-13 martie 2018.

(iii) să se menţioneze cuantumul pentru fiecare spor în parte şi să se aplice, începând cu data de 1.01.2018, majorarea de 25% prevăzută de art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea nr. 153/2017 la următorul cuantum al celor 3 sporuri: 15% pentru condiţii deosebite de muncă, 25% pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică, 15% pentru păstrarea confidenţialităţii;

(iv) obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să modifice ordinele in sensul celor arătate mai sus;

(v) obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la plata diferenţei dintre venitul astfel calculat şi venitul efectiv plătit;

(vi) obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la cheltuieli de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5527 din 21 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a obligat pârâtul să achite reclamanţilor diferenţele salariale conform Ordinului nr. 897/22.05.2018, actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

- a respins restul pretenţiilor reclamanţilor.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 5527 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii, solicitând admiterea recursului şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

În ceea ce priveşte respingerea capătului de cerere referitor la acordarea unei VRS majorate, recurenţii-reclamanţi invocă dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi completată prin Legea nr. 71/2015, astfel cum au fost interpretate prin decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, care statuează că soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare.

Mai arată recurenţii-reclamanţi că, prin Decizia nr. 23 din 29 septembrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a statuat că în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurentei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice, enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 7 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleaşi autorităţi sau instituţii publice.

De asemenea, prin Decizia nr. 54 din 3 iulie 2017, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma «salarizat la acelaşi nivel» are în vedere şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice prevăzute la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

Recurenţii-reclamanţi solicită a fi avute în vedere şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. (1 1 - 1 4) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 1029 din 21 decembrie 2016. Recurenţii redau parte din aceste considerente şi învederează că, în acord cu această decizie, precum şi cu deciziile interpretative ale ÎCCJ, anterior menţionate, că personalul care beneficiază de un cuantum mai mic al salariului de bază trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al indemnizaţiei de încadrare, care trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti altor categorii de personal.

În acest sens, arată recurenţii-reclamanţi că, în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 1511/2019 a fost admisă acţiunea formulată de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, vizând anularea unor ordine de salarizare emise de procurorul general al acestui parchet, Ministerul Public fiind obligat să emită un nou ordin de salarizare cu luarea în considerare a VRS pretinsă de reclamanţii din dosarul respectiv, care să includă majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Recurenţii-reclamanţi solicită a fi avută în vedere şi jurisprudenţa naţională în materie, exemplificată prin sentinţa civilă nr. 3203/13.11.2018 a Tribunalului Cluj pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţa civilă nr. 104/21.02.2019 a Tribunalului Neamţ pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţa civilă nr. 522/18.04.2019 a Tribunalului Mureş pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţa civilă nr. 524/18.04.2019 a Tribunalului Mureş pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În concluzie, consideră recurenţii-reclamanţi că dispoziţiile legale privind majoarea VRS cu 8,5% se aplică atât magistraţilor, cât şi personalului auxiliar, trebuind să aibă aceeaşi valoare pentru tot personalul din domeniul justiţiei. În acelaşi sens s-a pronunţat şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, care, prin punctul de vedere nr. 887/2017, a apreciat că nu trebuie să existe o salarizare diferită, raportată la mai multe valori sectoriale, în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale.

Aşadar, arată recurenţii, în prezent, la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" există personal salarizat corespunzător unei valori de referinţă sectoriale mai mari, de 440,154 RON, respectiv 484,169 RON, în loc de 421,36 RON şi, respectiv, 463,50 RON, valori la care sunt salarizaţi reclamanţii. În opinia recurenţilor-reclamanţi, neincluderea în nivelul de salarizare a drepturilor obţinute prin hotărâri judecătoreşti înseamnă menţinerea inechităţilor salariale şi persistenţa discriminării pe care au criticat-o atât instanţa spremă, cât şi cea de contencios constituţional în jurisprudenţa indicată.

În ceea ce priveşte soluţia instanţei de fond, de respingere a pretenţiilor referitoare la recunoaşterea şi acordarea sporurilor salariale în cuantumul pretins, recurenţii-reclamanţi susţin că dreptul de a beneficia de cele trei sporuri a fost recunoscut prin hotărâri judecătoreşti definitive şi au fost acordate şi pentru viitor, prin legile de salarizare succesive nr. 330/2009 şi nr. 284/2010. La data de 31.12.2017, întreg personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor beneficiază de cele trei sporuri, chiar dacă nu în cuantumul procentual total.

Invocă recurenţii-reclamanţi dispoziţiile art. 4 şi art. 5 din Legea nr. 153/2017, care stabilesc cele trei sporuri, iar în ceea ce priveşte incidenţa art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, arată că aceasta este norma generală în materia drepturilor salariale. Norma specială, care are prioritate, este reprezentată de art. 24 din cap. III secţiunea III din Legea nr. 153/2017, care face trimitere la Anexele I - VIII, iar Anexa V prevede sporuri în cuantum total de 45% din salariul de bază.

3.2. Prin recursul întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a solicitat casarea în parte a sentinţei civile nr. 5527 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, respingerea în tot a acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului, pârâtul susţine că reclamanţii nu au contestat Ordinul nr. 897/22.05.2018 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la data emiterii lui, iar în cuprinsul acestui act administrativ se stipulează că plata diferenţelor salariale urmează să se facă după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Public.

Cât priveşte obligarea sa la plata dobânzii legale, recurentul-pârât consideră că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege. Potrivit art. 1535 şi următoarele din C. civ. şi O.G. nr. 13/2011, dobânda reprezintă o sancţiune civilă, aplicabilă în cazul nerespectării unei convenţii. Recurentul-pârât a învederat că ambele tipuri de dobânzi reglementate de legislaţia civilă, respectiv remuneratorie sau penalizatoare, au ca factor comun preexistenţa unei convenţii încheiate de părţi, situaţie neîntâlnită în speţă, astfel încât nu sunt întrunite condiţiile răspunderii civile contractuale.

O ultimă critică de nelegalitate se referă la incidenţa art. 1 din O.U.G. nr. 3/2019, potrivit căruia plata sumelor reprezentând drepturi salariale restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei se plătesc eşalonat, se actualizează cu indicele preţurilor de consum şi li se adaugă dobânda legală remuneratorie, astfel încât admiterea acţiunii echivalează cu acordarea de două ori a aceloraşi drepturi băneşti.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, recurenţii-reclamanţi au solicitat respingerea recursului declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

A. Situaţia litigioasă dedusă judecăţii

Reclamanţii au calitatea de procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 243 din 30 ianuarie 2018, s-a stabilit că, începând cu data de 1 ianuarie 2018, procurorii din cadrul Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie beneficiază de drepturile salariale prevăzute în anexele ordinului.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 897 din 22 mai 2018, s-a stabilit:

- în perioada 9 aprilie 2015 - 30 noiembrie 2015, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON; stabilirea diferenţelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 44,3%, ceea ce reprezintă creşterea VRS de la 291,98 RON la 421,36 RON;

- în perioada 1 decembrie 2015 - 31 iulie 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferenţelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 44,3%, ceea ce reprezintă creşterea VRS de la 321,18 RON la 421,36 RON;

- în perioada 1 august 2016 - 30 septembrie 2016, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferenţelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 21,4%, ceea ce reprezintă creşterea VRS de la 381,82 RON la 463,5 RON;

- în perioada 1 octombrie 2016 - 31 decembrie 2017, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procurorii din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, precum şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul acestor parchete, se salarizează având în vedere valoarea de referinţă sectorială de 463,5 RON; stabilirea diferenţelor ce se cuvin s-a făcut prin majorarea drepturilor salariale de care au beneficiat în această perioadă cu 4%, ceea ce reprezintă creşterea VRS de la 445,5 RON la 463,51ei.

Prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 900 din 22 mai 2018, anexele Ordinului procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 243 din data de 30 ianuarie 2018 au fost înlocuite cu anexele acestui ordin.

Ulterior, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 905 din 24 mai 2018, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prevăzuţi în anexe, au beneficiat de drepturile salariale menţionate în dreptul fiecăruia.

Împotriva acestor patru ordine, reclamanţii au formulat plângeri prealabile (la data de 21.02.2018 împotriva Ordinului nr. 243/2018, respectiv la 18.06.2018 împotriva ordinelor nr. 897, nr. 900 şi nr. 905 din 2018 - dosar fond), contestând valoarea de referinţă sectorială utilizată la calcularea indemnizaţiei de încadrare brute, precum şi cuantumul sporurilor. Pe cale de consecinţă, au solicitat ca drepturile salariale să le fie recalculate prin aplicarea la valoarea de referinţă sectorială a majorării prevăzute de O.G. nr. 13/2008, în cuantum de 8,5%, iar nu de 4%, valoare utilizată în mod greşit la emiterea ordinelor contestate, precum şi acordarea sporurilor risc şi suprasolicitare neuropsihică, de confidenţialitate şi pentru condiţii deosebite de muncă, în cuantumul procentual maxim prevăzut de lege, iar nu de 30%, cum au fost stabilite prin ordinele atacate.

Pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a răspuns plângerii prealabile formulate împotriva ordinelor colective de salarizare nr. 897/2018, nr. 900/2018 şi nr. 905/2018, respingând-o prin Adresa nr. x/02.08.2018, iar reclamanţii au promovat acţiunea de faţă.

Chestiunile litigioase deduse judecăţii în cauză sunt următoarele:

- cuantumul valorii de referinţă sectorială, care, în opinia reclamanţilor, trebuie să fie de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,14 RON pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, pe când, în opinia pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, valoarea VRS pe aceleaşi perioade este corect stabilită prin ordinele contestate la cuantumul de 421,63 RON, respectiv 463,50 RON;

- cuantumul procentual al sporurilor cuvenite reclamanţilor, aceştia solicitând a le fi acordate cele trei sporuri în cuantumul maxim prevăzut de lege, iar nu în limita a 30% din salariul de bază.

În susţinerea acţiunii, reclamanţii au invocat argumente diferenţiate pentru fiecare dintre componentele salariale contestate şi anume:

a) în ceea ce priveşte cuantumul VRS, reclamanţii au susţinut: (i) incidenţa prevederilor O.G. nr. 13/2008, care a stabilit o majorare a VRS cu 8,5%, iar nu cu 4%, cât s-a reţinut prin ordinele emise de pârât; (ii) obligaţia ordonatorului de credite de a stabili salariile prin egalizare la nivelul cel mai mare existent în cadrul familiei ocupaţionale, obligaţie impusă de actele normative incidente în materia salarizării şi de cele statuate prin decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, egalizare care trebuie să aibă în vedere drepturile salariale obţinute de categoriile de personal din familia ocupaţională "Justiţie" prin hotărâri judecătoreşti.

b) în ceea ce priveşte cuantumul procentual al sporurilor, reclamanţii au susţinut recunoaşterea unui cuantum de 45% al acestor sporuri prin hotărâri judecătoreşti definitive, precum şi caracterul de normă generală a prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017 şi aplicarea prioritară a normei reprezentată de art. 24 din cap. III secţiunea III din Legea nr. 153/2017, care face trimitere la Anexele I - VIII, iar Anexa V prevede sporuri în cuantum total de 45% din salariul de bază.

Soluţionând cererea dedusă judecăţii, instanţa de fond a apreciat-o a fi neîntemeiată, reţinând că majorarea VRS cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008, se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, din care nu fac parte reclamanţii procurori. A considerat instanţa de fond că, în condiţiile în care reclamanţii nu au contestat ordinele de salarizare prin care s-au stabilit drepturile salariale începând cu 1 aprilie 2008, respectiv cu 1 octombrie 2008, singurul temei pentru a pune în discuţie, retroactiv, modul de stabilire a drepturilor salariale este Legea nr. 71/2015, iar reclamanţii nu au făcut dovada existenţei unor salarii calculate prin raportare la VRS de 484,18 RON la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015.

Totodată, în ceea ce priveşte cuantumul total al celor trei sporuri, totalizând 55% din salariul de bază, instanţa de fond a considerat pretenţia a fi neîntemeiată, apreciind că reclamanţilor nu le este recunoscut necondiţionat dreptul la acordarea sporurilor în cuantum maxim, ci cuantumul acestora este supus unei duble condiţionări: încadrarea fiecărui spor în limitele din Anexa V şi interdicţia depăşirii pragului prevăzut de 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv 30% din suma indemnizaţiilor de încdrare aferentă ordonatorului de credite.

B. Cadrul normativ incident cauzei

În raport de cele două componente ale salariului contestate de reclamanţi (valoarea de referinţă sectorială care determină valoarea salariului de încadrare; sporurile salariale), Înalta Curte are în vedere următoarele repere legislative în soluţionarea speţei de faţă:

B.1. Potrivit O.G. nr. 13/2008:

"Art. 1. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008. (3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune.

Art. 2. - (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007. (2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008."

Prin urmare, acest act normativ a prevăzut o creştere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% şi, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleaşi perioade.

B.2. Salarizarea personalului din sistemul bugetar a fost stabilită prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017), care a suferit o serie de modificări şi completări până la abrogare.

Astfel, prin Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015, a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014, cu următoarele modificări şi completări:

"1. La articolul 1, după alin. (5) se introduce un nou alineat, alin. (5^1), cu următorul cuprins: (5^1) Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Aşadar, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii.

Ulterior, prin art. 1 şi 2 din Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor de încadrare inclusiv pentru familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial nr. 923 din 11 decembrie 2015, s-a stabilit că: "În anul 2016, cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare."

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, fiind introdus art. 31 prin care se prevede: "Prin excepţie de la prevederile art. 1 alin. (1), începând cu luna august 2016, personalul plătit din fonduri publice care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază/indemnizaţiilor de încadrare mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, după caz, va fi salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii." Având în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar, pentru persoane care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, prin acest act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

La data de 31.08.2016 a fost adoptată O.U.G. nr. 43/2016, prin care a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015 astfel:

"La articolul 3^1, după alin. (1) se introduc patru noi alineate, alin. (1^1) - (1^4), cu următorul cuprins:

(1^1) Sintagma «fiecare funcţie» prevăzută la alin. (1) reprezintă funcţiile prevăzute în aceeaşi anexă, capitol, literă, număr şi număr curent în Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

(1^2) În aplicarea prevederilor alin. (1), pentru stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice respective, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti."

Înalta Curte observă că prin acest act normativ a fost modificat principiul egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, stipulându-se că acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturi salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Prin decizia nr. 794/2016 din 15 decembrie 2016, fiind sesizată cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare sunt neconstituţionale.

Pentru soluţionarea cauzei prezintă relevanţă considerentele 25-32 din decizia Curţii Constituţionale, redate în cele ce urmează:

"25. Curtea constată că, potrivit art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, se iau în considerare numai drepturile salariale prevăzute în actele normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice şi nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, norma criticată stabileşte, în mod indirect, că nu sunt recunoscute hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile. Astfel, chiar dacă o parte dintre magistraţii care beneficiază de aceste hotărâri judecătoreşti au deja în plată majorarea indemnizaţiei de încadrare, faptul că textul criticat prevede că, la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul instituţiei sau autorităţii publice, nu se includ drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti conduce la concluzia că, deşi o parte dintre magistraţi şi din personalul asimilat au obţinut majorarea indemnizaţiei de încadrare, aceasta nu este recunoscută la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare.

26. Curtea reţine că hotărârea judecătorească, chiar dacă are efecte inter partes, interpretează norme de lege cu aplicabilitate generală. În procesul de aplicare a legii, scopul interpretării unei norme juridice constă în a stabili care este sfera situaţiilor de fapt concrete, la care norma juridică respectivă se referă, şi în a se asigura astfel corecta aplicare a acelei norme, interpretarea fiind necesară pentru a clarifica şi a limpezi sensul exact al normei, şi pentru a defini, cu toată precizia, voinţa legiuitorului. Or, Curtea constată că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare, cum sunt cele prin care s-au stabilit majorările de 2%, 5% şi respectiv 11% acordate magistraţilor şi personalului asimilat, au aplicabilitate generală şi se deosebesc de ipotezele în care, tot prin hotărâre judecătorească, ar fi fost recunoscute anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, fără aplicabilitate generală (cum ar fi, spre exemplu, ipoteza în care o persoană a avut recunoscut sporul de doctorat).

27. Întrucât hotărârile judecătoreşti invocate de autoarea excepţiei de neconstituţionalitate se referă la majorarea indemnizaţiilor de încadrare, vizând, de fapt, şi întreaga Familie ocupaţională a "Justiţiei", aceste majorări salariale trebuie avute în vedere la stabilirea nivelului maxim de salarizare corespunzător fiecărei funcţii, grad, treaptă, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate. Însă, dispoziţiile de lege criticate exclud recunoaşterea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, fără a le lua în calcul la stabilirea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice. Or, aplicând considerentele de principiu rezultate din jurisprudenţa constituţională precitată, Curtea constată că excluderea majorărilor salariale stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti, de la calculul nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul autorităţii publice, afectează art. 124 şi art. 126 din Constituţie.

28. De asemenea, dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, afectează principiul fundamental al separaţiei şi echilibrului puterilor - legislativă, executivă şi judecătorească - în cadrul democraţiei constituţionale, consacrat de art. 1 alin. (4) din Legea fundamentală, deoarece, printr-un act normativ emis de Guvern, ca legiuitor delegat potrivit art. 115 alin. (4)-(6) din Constituţie, se consacră, pe cale legislativă, nerecunoaşterea hotărârilor judecătoreşti definitive, respectiv definitive şi irevocabile, emise de puterea judecătorească.

29. Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportată la art. 16 din Constituţie, Curtea reţine că, aşa cum a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa, principiul constituţional al egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite (a se vedea Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994). Or, din moment ce situaţia juridică a personalului bugetar de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii este identică, atunci şi tratamentul juridic aplicabil - salariul de bază/indemnizaţia de încadrare - trebuie să fie acelaşi, nefiind permis, spre exemplu, ca magistraţi de acelaşi grad, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate şi aceleaşi studii, să aibă indemnizaţii de încadrare diferite.

30. Prin urmare, Curtea constată că dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, deoarece stabilesc că persoanele aflate în situaţii profesionale identice, dar care nu au obţinut hotărâri judecătoreşti prin care să li se fi recunoscut majorări salariale, au indemnizaţii de încadrare diferite (mai mici) faţă de cei cărora li s-au recunoscut astfel de drepturi salariale, prin hotărâri judecătoreşti, generând diferenţe în stabilirea salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare. Or, tratamentul juridic diferit instituit de legiuitor nu are nicio justificare obiectivă şi rezonabilă. De altfel, dispoziţiile de lege criticate lipsesc de sens şi, practic, anulează voinţa legiuitorului şi raţiunea esenţială a edictării actului normativ respectiv, astfel cum sunt precizate în Preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016, anume acelea de a egaliza veniturile personalului bugetar cu aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, prin raportate la nivelul maxim, şi de a elimina inechităţile existente. Aşadar, dispoziţiile art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016, generează inegalităţi în ceea ce priveşte calculul indemnizaţiei/salariului de bază al magistraţilor, respectiv personalului asimilat, cu acelaşi grad, gradaţie, condiţii de vechime şi de studii, şi, prin urmare, contravin art. 16 din Constituţie.

31. Astfel, Curtea constată că, pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

32. În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii art. 31alin. (1^2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 43/2016), "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare", la care se face egalizarea prevăzută de art. 31alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2015 (introdus prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 20/2016), trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică."

Înalta Curte va avea în vedere şi decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 23 din 26 septembrie 2016, pronunţată de Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept prin care s-a stabilit: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice."

B. 3. În ceea ce priveşte cuantumul sporurilor salariale, vor fi avute în vedere următoarele dispoziţii din Legea nr. 153/2017:

Art. 24 - "Limita maximă a sporurilor, compensaţiilor, indemnizaţiilor, adaosurilor, majorărilor, primelor, premiilor şi a altor elemente ale venitului salarial specific fiecărui domeniu de activitate este prevăzută în prezenta lege şi în anexele nr. 1 - VIII".

Art. 25 alin. (1) - "(1) Suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat pe total buget pentru fiecare ordonator de credite nu poate depăşi 30% din suma salariilor de bază, a soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, soldelor de grad/salariilor gradului profesional deţinut, gradaţiilor şi a soldelor de comandă/salariilor de comandă, a indemnizaţiilor de încadrare şi a indemnizaţiilor lunare, după caz".

Totodată, potrivit art. 4 şi 5 din Anexa V, cap. VIII:

Art. 4 - "(1) Pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, personalul prevăzut la art. 1 beneficiază de un spor de până la 15% din salariul de bază sau, după caz, din indemnizaţia de încadrare, corespunzător timpului lucrat."

Art. 5 - "Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, de la curţile de apel, tribunale, tribunalele specializate şi judecătorii, procurorii de la parchetele de pe lângă aceste instanţe, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, personal de specialitate juridică asimilat magistraţilor, magistraţii-asistenţi de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, asistenţii judiciari, inspectorii judiciari, personalul auxiliar de specialitate, personalul de specialitate criminalistică şi personalul auxiliar de specialitate criminalistică din cadrul Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi al laboratoarelor de expertize criminalistice, ofiţerii şi agenţii de poliţie judiciară, precum şi specialiştii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, personalul de probaţiune beneficiază şi de un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică de până la 25%, respectiv de un spor pentru păstrarea confidenţialităţii de până la 5%, aplicate la salariul de bază lunar, respectiv la indemnizaţia lunară de încadrare".

C. Considerentele Înaltei Curţi

C.1. Analizând recursul declarat de reclamanţi, în raport de sentinţa recurată şi de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (în ale cărui dispoziţii se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul este fondat, în următoarele limite şi pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate al ordinelor atacate, referitor la stabilirea unui cuantum eronat al valorii de referinţă sectorială în raport de care se determină indemnizaţia de încadrare, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a făcut o corectă interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, în raport de deciziile interpretative ale Înaltei Curţi şi de dezlegările date de Curtea Constituţională, anterior expuse, sentinţa recurată urmând a fi reformată în limitele acestei pretenţii.

Cât priveşte majorarea valorii de referinţă salarială cu un procent de 8,5%, Înalta Curte reţine că, într-adevăr, această majorare a fost prevăzută de O.G. nr. 13/2008 pentru personalul auxiliar de specialitate, nu şi pentru categoria procurorilor, din care fac parte reclamanţii, care beneficia de o majorare de doar 4%. Însă, în stabilirea sferei de aplicare a acestei majorări, nu se poate face abstracţie de modificările legislative ulterioare, de hotărârile judecătoreşti pronunţate în speţe similare şi de considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, din care rezultă că valoarea de referinţă sectorială este o constantă, care se înmulţeşte cu coeficienţii de încadrare aplicabili fiecărei categorii (judecători, procurori, personal auxiliar de specialitate) şi trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională justiţie.

Potrivit considerentelor 25-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale (citate anterior), forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Aşadar, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

În speţă, reclamanţii au indicat, în recurs, hotărâri judecătoreşti definitive (sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018, pronunţată de Tribunalului Mureş, secţia Civilă în dosarul nr. x/2018; sentinţa civilă nr. 3203/13.11.2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2018), prin care s-a recunoscut, la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", aplicarea pentru magistraţii procurori şi judecători a unei valori de referinţă sectoriale majorate cu 8,5%, conform O.G. nr. 13/2008. Chiar dacă aceste hotărâri nu au fost indicate şi nici depuse la dosarul de fond, instanţa de control judiciar nu poate face abstracţie de existenţa lor, având obligaţia de a analiza efectele pe care le produc acestea, în raport de decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie avută în vedere sentinţa civilă nr. 1511/19.04.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, definitivă la data soluţionării prezentului recurs, conform deciziei ÎCCJ - SCAF nr. 521/01.02.2022, sentinţă care a statuat cu privire la aplicarea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008 şi în cazul magistraţilor, nu doar a personalului auxiliar de specialitate. Este de menţionat că reclamanţii din acest litigiu sunt procurori în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la fel ca reclamanţii din speţa pendinte.

Aşadar, în cauză s-a dovedit, astfel cum rezultă din hotărârile anterior menţionate, că la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, respectiv de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin majorarea cu 10% a VRS conform Legii nr. 293/2015, iar de aceste majorări beneficiază şi magistraţii judecători şi procurori.

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acelaşi sens s-a pronunţat şi Plenul Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa din data de 15.05.2018 (punctul 8 din ordinea de zi soluţionată) care, pornind de la aspectele statuate prin Decizia nr. 794/15.12.2016 a Curţii Constituţionale, a recomandat ordonatorilor de credite stabilirea unei valori de referinţă sectorială unică atât pentru magistraţi, cât şi pentru personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti.

În concluzie, nu prezintă relevanţă împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională. Prin urmare, este nelegală soluţia instanţei de fond, prin care s-a reţinut că reclamanţii nu au dreptul la stabilirea drepturilor salariale în raport de majorarea de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008, care se reflectă în cuantumul valorii de referinţă sectoriale.

În aceeaşi linie argumentativă, instanţa de recurs constată că sunt nelegale şi considerentele instanţei de fond referitoare la nedovedirea existenţei unor indemnizaţii de care beneficiază alte persoane din aceeaşi familie ocupaţională, calculate în raport de VRS de 440,16 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,18 RON, începând cu data de 01.12.2015, câtă vreme hotărârile judecătoreşti anterior amintite dovedesc contrariul.

Într-adevăr, instanţa de fond a susţinut că existenţa salariilor calculate la nivelul acestui VRS trebuie să existe la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, întemeind acest considerent pe argumentul neatacării de către reclamanţi a ordinelor de salarizare emise începând cu data de 01.04.2008 şi 01.10.2008, conform O.G. nr. 13/2008, însă acest argument nu poate fi primit. Chiar dacă reclamanţii nu au atacat ordinele de salarizare emise cu ocazia punerii în aplicare a O.G. nr. 13/2008, prin Ordinele nr. 243/2018, nr. 897/2018, nr. 900/2018 şi nr. 905/2018, contestate în cauză, se perpetuează modul eronat de calcul a VRS, fără luarea în considerare a majorării de 8,5% prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi situaţia discriminatorie în care se află reclamanţi faţă de alţi angajaţi din sistemul de justiţie.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de contencios administrativ este învestită, în esenţă, cu analiza refuzului pârâtului de a stabili drepturile salariale cuvenite reclamanţilor într-o modalitate nediscriminatorie, care să asigure egalizarea indemnizaţiilor de încadrare la nivelul maxim stabilit la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" în raport de fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate. Reclamanţii au susţinut existenţa unui refuz nejustificat al pârâtului Ministerul Public de a recalcula şi plăti salariile în cuantumul de care beneficiază potrivit prevederilor legislative invocate şi ca efect al ultimelor hotărâri interpretative date de Curtea Constituţională şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cât priveşte apărările pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că, în recurs, această parte nu a formulat întâmpinare faţă de recursul declarat de reclamanţi. Analizând întâmpinarea depusă în fond, se constată că niciunul din argumentele expuse nu contestă principiul aplicării unei valori de referinţă sectoriale unice pentru întreaga familie ocupaţională "Justiţie", confirmat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale. Deşi intimatul-pârât recunoaşte că, potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizaţiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariaţi din aceeaşi familie ocupaţională, consideră că reclamanţii nu au dreptul la majorarea VRS cu procentul de 8,5% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, apreciind că această majorare se aplică doar personalului auxiliar de specialitate, argument care a fost înlăturat anterior de instanţa de recurs.

În concluzie, Înalta Curte apreciază că cererea de chemare în judecată este întemeiată, fiind dovedită nelegalitatea ordinelor de salarizare atacate, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, din perspectiva greşitei calculări a indemnizaţiei de încadrare în raport de un cuantum mai mic al valorii de referinţă sectorială. Drept urmare, consecutiv casării sentinţei recurate, Înalta Curte va rejudeca pe fond cauza şi va admite acţiunea în anularea ordinelor de salarizare, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unui nou ordin de salarizare, care să ţină cont de cuantumul corect al VRS de 440,16 RON pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, respectiv de 484,18 RON după data de 01.12.2015.

În ceea ce priveşte pretenţia din cererea de chemare în judecată referitoare la obligarea pârâtului Ministerul Public, începând cu data de 1.01.2018 şi în continuare, la stabilirea salariului pentru luna decembrie 2017 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON, la care se va aplica majorarea de 25 % prevăzută de Legea nr. 153/2017, Înalta Curte urmează să menţină soluţia instanţei de fond de respingere a acţiunii, ca neîntemeiată.

Pe de-o parte, recurenţii-reclamanţi nu au prezentat niciun argument în cererea de recurs vizând respingerea acestei pretenţii, astfel că soluţia instanţei de fond are caracter definitiv.

Pe de altă parte, şi dacă s-ar aprecia că, atacând sentinţa în întregul său, reclamanţii s-au referit şi la acest petit, Înalta Curte, în rejudecare, constată că reclamanţii nu au motivat în niciun fel această pretenţie, rezumându-se la simpla menţionare a acesteia în petitul acţiunii, fără o detaliere a motivelor de fapt şi a temeiului de drept de natură a o susţine. Potrivit art. 194 lit. d) din C. proc. civ., reclamantul are obligaţia arătării motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază acţiunea, obligaţie care priveşte fiecare capăt de cerere dedus judecăţii. Or, în lipsa oricăror argumente care vizează acest petit, instanţa de judecată nu îl poate analiza, substituind motivarea pe care reclamanţii au omis a o prezenta. Totodată, se constată că acest petit nu are caracter accesoriu, fiind necesară o motivare distinctă de cea referitoare la celelalte pretenţii deduse judecăţii.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte va menţine soluţia de respingere a acţiunii, în ceea ce priveşte această pretenţie.

Referitor la criticile de nelegalitate vizând cuantumul procentual al sporurilor salariale, Înalta Curte le va respinge, ca nefondate, menţinând soluţia instanţei de fond, subliniind că recurenţii-reclamanţi s-au rezumat a relua, în calea de atac, argumentele din cuprinsul cererii de chemare în judecată, fără a contesta efectiv considerentele instanţei de fond.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare în cauză a textelor de lege incidente, citate la punctul B.3 din prezenta hotărâre. După cum rezultă din dispoziţiile Legii nr. 153/2017, legiuitorul nu a prevăzut acordarea de sporuri în procent fix din indemnizaţie, ci o limită maximă în care trebuie să se încadreze fiecare spor în parte, prevăzând şi condiţia ca suma sporurilor, compensaţiilor, adaosurilor, primelor, premiilor şi indemnizaţiilor, inclusiv cele pentru hrană şi vacanţă, acordate cumulat să nu depăşească 30% din totalul bugetului salarial pentru fiecare ordonator de credite.

În speţă, reclamanţii au beneficiat de acordarea sporurilor de risc şi confidenţialitate şi a sporului pentru condiţii deosebite de muncă, cu respectarea condiţionării prevăzute de art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, respectiv aceea a respectării pragului maxim de 30% din suma indemnizaţiilor de încadrare aferentă ordonatorului de credite. Cumulat, cele trei tipuri de sporuri acordate reclamanţilor respectă pragul prevăzut de art. 25 din Legea nr. 153/2017, iar individual fiecare spor se încadrează în limitele maxime prevăzute de art. 4 şi 5 din Anexa V Cap. VIII la lege.

Este de menţionat că, în timpul judecării prezentei cauze, a fost pronunţată Decizia nr. 15/2021 din 28 iunie 2021, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, fiind publicată în Monitorul Oficial nr. 921 din 27 septembrie 2021. Prin această decizie s-a statuat că:

"În interpretarea unitară a dispoziţiilor art. 38 alin. (3) lit. a) şi alin. (6) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, raportate la art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V la aceeaşi lege, suma sporurilor acordate personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea nu trebuie să depăşească limita prevăzută de art. 25 din aceeaşi lege, raportată la ordonatorul de credite care stabileşte drepturile salariale."

Prin această decizie obligatorie, s-a stabilit în mod definitiv că, prin sintagma "fără a depăşi limita prevăzută la art. 25", care se regăseşte în cuprinsul art. 38 alin. (3) lit. a) din Legea-cadru nr. 153/2017, se instituie interdicţia stabilirii şi acordării unui cuantum al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar, peste limita de 30 % din suma salariilor de bază, în măsura în care personalul respectiv îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, în considerentele deciziei pronunţate în soluţionarea recursului în interesul legii, anterior menţionate, prin care s-a statuat că indicarea nivelului maxim al sporurilor nu exclude posibilitatea ca nivelul sporurilor, stabilite şi acordate de fiecare ordonator de credite, să fie inferior nivelului maxim prevăzut de art. 4 şi 5 din capitolul VIII secţiunea I din anexa nr. V din Legea-cadru nr. 153/2017, ca urmare a aplicării limitei prevăzute de art. 25 alin. (1) din legea-cadru (paragraful nr. 84), că responsabilitatea stabilirii şi acordării drepturilor salariale în care sunt incluse şi sporurile revine ordonatorului de credite din cadrul fiecărei instituţii sau autorităţi publice (paragraful nr. 86) şi că este contrară prevederilor art. 25 alin. (1) din Legea-cadru nr. 153/2017 raportarea la sporurile mai mari acordate salariaţilor care fac parte din aceeaşi categorie de personal, dar care sunt angajaţi în cadrul altui ordonator de credite (ultima teză a paragrafului nr. 86).

Cât priveşte argumentul reclamanţilor, referitor la existenţa unor hotărâri judecătoreşti care recunosc un procent maxim al sporurilor în favoarea altor categorii de personal, Înalta Curte constată că o astfel de jurisprudenţă nu a fost nici indicată, nici depusă la dosar, iar menţiunile reclamanţilor par să se refere la vechile legi ale salarizării, din 2009 şi 2010, iar nu la Legea nr. 153/2017.

Chiar în situaţia existenţei unei astfel de jurisprudenţe referitoare la aplicarea Legii nr. 153/2017, Înalta Curte consideră că nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării, prin raportare la cuantumul sporurilor calculate de alţi ordonatori secundari de credite, având în vedere considerentele deciziei interpretative obligatorii nr. 15/2021 a ICCJ, prin care s-a arătat că:

"95. Prin urmare, posibilitatea ca, în cadrul aceleiaşi categorii de personal, angajat la ordonatori secundari de credite diferiţi, să existe diferenţieri în funcţie de sumele de bani aflate la dispoziţia acestora este reală, însă derivă din aplicarea legii la situaţii de fapt concrete, diferite în cadrul fiecărui ordonator de credite, care pot influenţa nivelul de determinare al sporurilor, apariţia unei eventuale situaţii de discriminare în calculul drepturilor salariale, în procesul de aplicare a legii de către angajator, reprezentând o chestiune de fapt care excedează limitelor de soluţionare a recursului în interesul legii."

În consecinţă, în speţă nu se poate decela o cauză de nulitate a ordinelor de salarizare atacate, dedusă din stabilirea cuantumului sporurilor la nivelul de 30% din salariul de bază cuvenit fiecărui reclamant, astfel încât instanţa de fond a pronunţat o soluţie legală de respingere a acţiunii.

Referitor la petitul vizând plata diferenţelor salariale dintre venitul efectiv plătit reclamanţilor şi venitul ce va fi calculat de pârât prin noul ordin de salarizare, Înalta Curte reţine că acest petit este întemeiat, urmând a fi admis, pârâtului revenindu-i obligaţia de a achita reclamanţilor diferenţele dintre sumele pe care aceştia ar fi trebuit să le încaseze, dacă drepturile salariale ar fi fost legal stabilite şi cele efectiv plătite în temeiul ordinelor nule. Potrivit art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, reclamanţii au dreptul, consecutiv anulării actelor administrative atacate, la recunoaşterea dreptului pretins (calcularea salariului în raport de VRS pretinsă) şi la plata sumelor de care au fost lipsiţi pe perioada cât ordinele atacate şi-au produs efectele.

Referitor la petitul privind obligarea pârâtului la plata accesoriilor, respectiv rata inflaţiei şi dobânda legală aferentă diferenţelor salariale, instanţa de fond l-a admis parţial, doar în ceea ce priveşte diferenţele rezultate din Ordinul nr. 897/22.05.2018. Însă, ca urmare a reformării parţiale a sentinţei recurate şi a constatării caracterului întemeiat al capătului de cerere referitor la anularea în parte a Ordinul nr. 243/30.01.2018, Ordinului nr. 897/22.05.2018, Ordinului nr. 900/22.05.2018 şi Ordinului nr. 905/24.05.2018, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, devine necesar ca instanţa de control judiciar să tranşeze şi problema acestor accesorii.

Prin urmare, Înalta Curte va obliga pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de instituţie angajatoare, la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor anterioare, referitoare la majorarea valorii de referinţă sectorială, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, conform O.G. nr. 13/2011, în vederea reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1535 alin. (1) din C. civ.

Instanţa de recurs are în vedere că, în cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plată a unei sume de bani, prin decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii s-a statuat că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale, acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans).

În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamanţi prin lipsirea acestora de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale. Mai exact, recunoaşterea dreptului acestora la încasarea unor salarii recalculate în raport de VRS în cuantumul pretins prin cererea de chemare în judecată, cu începere de la data de 09.04.2015, dă naştere dreptului de a le fi reparat integral prejudiciul suferit prin neplata la timp a acestor sume, prejudiciu reprezentat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi beneficiul nerealizat, echivalent al dobânzii legale, calculate de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Pentru toate aceste considerente, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ. Înalta Curte va dispune casarea sentinţei recurate, rejudecarea cauzei şi admiterea în parte a acţiunii, pentru motivele anterior expuse, în sensul anulării în parte a Ordinelor nr. 243/30.01.2018, nr. 897/22.05.2018, nr. 900/22.05.2018 şi nr. 905/24.05.2018, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi obligării pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită reclamanţilor, după cum urmează: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, iar după data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Vor fi admise şi capetele de cerere vizând achitarea diferenţelor salariale dintre venitul efectiv plătit reclamanţilor şi venitul ce va fi calculat prin noul ordin de salarizare, urmând a fi obligat pârâtul la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea acestor dispoziţii, actualizate cu rata inflaţiei şi la care se va aplica dobânda legală de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Va fi menţinută soluţia din sentinţa recurată, referitoare la respingerea în rest a pretenţiilor reclamanţilor, ca neîntemeiate [această soluţie vizează petitele prezentate la pct. I.1 (ii) ultima liniuţă şi (iii) din prezenta hotărâre].

C.2. Recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe, va fi respins, ca nefondat.

Motivul de recurs referitor la neatacarea de către reclamanţi a Ordinului nr. 897/22.05.2018, emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu poate fi primit, fiind infirmat de actele dosarului. Astfel cum rezultă din expunerea situaţiei litigioase de la lit. A) din prezenta decizie, reclamanţii au formulat plângere prealabilă împotriva acestui ordin, la data de 18.06.2018, iar pârâtul a răspuns plângerii prin Adresa nr. x/02.08.2018 .

În privinţa criticilor referitoare la dobânda legală pe care pârâtul a fost obligat să o achite reclamanţilor, Înalta Curte face trimitere la argumentele anterior expuse, pentru care a admis petitele din acţiune referitoare la actualizarea diferenţelor salariale cu rata inflaţiei şi la plata dobânzii, argumente care nu vor fi reiterate.

Susţinerile recurentului-pârât referitoare la necesitatea preexistenţei unei convenţii între părţi, în vederea aplicării normelor referitoare la dobânda legală, vor fi respinse, ca nefondate, Înalta Curte reţinând că obligaţiile de plată a drepturilor salariale derivă din raporturile de muncă ale reclamanţilor cu autoritatea ministerială, care se derulează în temeiul ordinelor de numire în funcţie şi a prevederilor Statului judecătorilor şi procurorilor, aprobat prin Legea nr. 303/2004. Acestor dispoziţii li se adaugă prevederile generale în materia reparării prejudiciului suferit de un creditor prin întârzierea plăţii făcute de un debitor, respectiv dispoziţiile art. 1531 şi următoarele din C. civ.. De asemenea, dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 13/2011 reglementează dobânda penalizatoare, respectiv dobânda datorată de debitorul obligaţiei băneşti pentru neîndeplinirea acesteia la scadenţă, situaţie regăsită în speţa de faţă, în care pârâtul nu a respectat obligaţia de achitare a drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor în cuantumul prevăzut de lege.

Aşadar, vor fi respinse, ca nefondate, şi criticile referitoare la obligaţia de plată a dobânzii legale.

Nefondat este şi argumentul unei duble acordări a aceloraşi drepturi băneşti. Chiar dacă, prin dispoziţiile art. 1 alin. (2) şi (3) din O.U.G. nr. 3/2019, legiuitorul a prevăzut, în cazul drepturilor de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei prin acte administrative ale ordonatorilor de credite aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, actualizarea sumelor datorate cu titlu de drepturi salariale, precum şi acordarea dobânzii legale, această obligaţie nu se adaugă celei dispuse de instanţa de judecată. În realitate, O.U.G. nr. 3/2019 cuprinde dispoziţii referitoare la plata efectivă a sumelor la care este îndreptăţit personalul din sistemul justiţiei, stabilind componentele acestor plăţi (diferenţe salariale, rata inflaţiei, dobânda legală) şi termenele la care se vor executa, neprevăzând drepturi suplimentare în favoarea reclamanţilor faţă de cele stabilite de instanţă în litigiul de faţă.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. împotriva sentinţei civile nr. 5527 din 21 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Anulează în parte Ordinul nr. 243/30.01.2018, Ordinul nr. 897/22.05.2018, Ordinul nr. 900/22.05.2018 şi Ordinul nr. 905/24.05.2018, emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Obligă pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită un nou ordin de salarizare, prin care să stabilească indemnizaţia de încadrare brută lunară cuvenită reclamanţilor, după cum urmează: pentru perioada 9.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON, iar după data de 01.12.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 484,18 RON.

Obligă pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să achite reclamanţilor diferenţele salariale rezultate din aplicarea dispoziţiilor anterioare, referitoare la majorarea valorii de referinţă sectorială, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Menţine soluţia din sentinţa recurată, referitoare la respingerea în rest a pretenţiilor.

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2022.