Solidary tax liability of an insolvent company’s administrator: insufficiency of administrative motivation to prove bad faith and specific culpable acts

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi debitoarea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C. a solicitat instanţei:

- anularea deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 prin care a fost respinsă contestaţia prealabilă;

- anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare DJ 331084/03.03.2020.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 187 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi debitoarea B. S.R.L., prin lichidator judiciar C.. S-a anulat decizia de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de AJFP DOLJ şi decizia de soluţionare a plângerii prealabile nr. CRR REG 9120/21.05.2020.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A arătat că hotărârea instanţei de fond este nelegală, dată cu interpretarea eronată şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 25 alin. (2) lit. d), alin. (2^1), art. 46 alin. (2), art. 281 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015, art. 1 alin. (1), art. 8 alin. (1), art. 10 alin. (1) art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 5 pct. 4, art. 56 alin. (1) lit. d), art. 87 alin. (1) lit. a), art. 102 alin. (6), art. 141 alin. (2) din Legea nr. 85/2014, art. 205 C. proc. civ.

În opinia sa, contrar susţinerilor instanţei de fond, decizia de angajare a răspunderii solidare, răspunde exigenţelor art. 46 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, cuprinzând atât datele factuale cât şi temeiurile juridice avute în vedere la adoptarea actului administrativ şi permiţând, atât destinatarului actului să verifice dacă acesta este corect fundamentat, cât şi instanţei de judecată să exercite controlul de legalitate a acestuia.

Decizia contestată prezintă în mod neechivoc temeiul pentru care s-a angajat răspunderea solidară a reclamantei - art. 25 alin. (2) lit. d) si alin. (2^1) din Legea nr. 207/2015, iar împrejurările de fapt prezentate în cuprinsul considerentelor, legate de dezinteresul reclamantului privind achitarea obligaţiilor fiscale, de evitarea îndeplinirii obligaţiei legale de plată a obligaţiilor fiscale, obligaţii care prin neplată s-au adunat în timp, de gestionarea patrimoniului, justifică tocmai întrunirea condiţiilor legale reglementate de textele legale care vizează reaua-credinţă a reprezentantului societăţii debitoare în achitarea obligaţiilor fiscale.

Totodată, a arătat că obiectul prezentei cauze îl reprezintă atât decizia de angajare a răspunderii solidare, cât şi decizia privind soluţionarea plângerii prealabile, instanţa de fond analizând nelegal doar aspectul motivării deciziei de angajare a răspunderii solidare, în raport de care nelegal a pronunţat soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a ambelor acte contestate.

Potrivit dispoziţiilor art. 281 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, decizia privind soluţionarea contestaţiei se comunică contestatorului, persoanelor introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, precum şi organului fiscal emitent al actului administrativ atacat.

Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii.

Reiese din aceste dispoziţii legale, că atunci când procedura administrativă a fost finalizată printr-o decizie prin care a fost soluţionat fondul contestaţiei, acţiunea în justiţie se îndreaptă împotriva deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative, instanţa de contencios administrativ fiind învestită cu dezlegarea fondului raportului juridic fiscal în măsura în care autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

Actele de soluţionare de către organele administrative a contestaţiilor, respectiv a reclamaţiilor formulate potrivit dispoziţiilor Codului de procedură fiscală, nu sunt acte de jurisdicţie, ci acte administrative supuse cenzurii instanţei de judecată şi, ca urmare, decizia pronunţată de organul fiscal în soluţionarea contestaţiei, fiind dată în cadrul unei proceduri administrative prealabile şi nu în cadrul unei jurisdicţii speciale administrative, este susceptibilă de a fi atacată la instanţa de judecată şi de a fi analizată de către aceasta.

Totodată, instanţa de fond greşit şi vădit nelegal nu a reţinut explicaţiile din întâmpinare asupra perioadei de faliment a societăţii comerciale, încălcând astfel dispoziţiile art. 205 C. proc. civ.

Nefondată este şi susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că în perioada de reorganizare a societăţii, reclamantul nu a mai avut drept de administrare pentru a i se reţine un comportament direct în exercitarea de atribuţii. În acest sens, a arătat că reclamantul deţine calitatea de asociat unic, administrator special, iar până la data de 05.11.2019, data intrării în procedura de faliment, a avut calitatea de administrator al debitoarei B. S.R.L. .

Cu referire la fondul dedus judecăţii, în situaţia în care instanţa de control judiciar va analiza cauza în rejudecare, recurenta-pârâtă a reiterat amplu situaţia de fapt, arătând, în esenţă, că sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale semnifică sustragerea de la îndeplinirea obligaţiei legale de plată a obligaţiilor fiscale, evitarea plăţii obligaţiilor fiscale, faptă ce este dovedită în speţă, întrucat s-a menţinut în funcţiune o societate în pierdere, care a generat în mod continuu obligaţii de plată restante, neachitând obligaţiile bugetare curente, deşi îi revenea această obligaţie, aspect ce nu previziona o redresare sau vreun rezultat pozitiv în ceea ce priveşte plata obligaţiilor către bugetul de stat şi al cărei rezultat negativ pentru societate şi pentru bugetul de stat nu putea să nu fie prevăzut de către petent în calitate de administrator, administrator special şi asociat unic al debitoarei. În opinia sa, reclamantul a acţionat cu rea-credinţă prin omisiunea, inacţiunea, neîndeplinirea activităţilor ori neluarea măsurilor necesare, atunci când, potrivit legii, acestea trebuiau luate. În concret, neplata obligaţiilor aflate la scadenţă reprezintă o dovadă a relei-credinţe.

A considerat nefondate susţinerile reclamantului cu privire la faptul că acesta nu se consideră răspunzător, întrucât din momentul confirmării planului de reorganizare, în ceea ce priveşte plăţile, nu s-a făcut altceva decât să se respecte ordinea impusă de actul normativ special. În acest sens, a arătat că cea mai mare parte a obligaţiilor fiscale s-au născut în perioada reorganizării judiciare, prin continuarea activităţii debitoarei, debitele provenind din declaraţiile depuse de aceasta. Prin continuarea activităţii comerciale după apariţia stării de insolvenţă, debitoarea aflată în stare de insolvenţă nu a făcut altceva decât să îşi mărească cuantumul datoriilor, având şanse din ce în ce mai mici de a le mai plăti. Termenele de plată din planul de reorganizare nu au fost respectate, iar debitele curente nu au fost achitate, acumulându-se astfel la bugetul general consolidat obligaţii în suma de 9.033.783 RON.

În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 187/23.09.2020 pronunţată de Curtea de Apel Craiova în dosarul nr. x/2020, într-o prima teză reţinerea cauzei, rejudecarea acesteia pe fond şi respingerea acţiunii formulată de reclamant ca neîntemeiată, iar într-o teză subsidiară, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 5 mai 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin decizia nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj s-a dispus angajarea răspunderii solidare a intimatului-reclamant A., în condiţiile art. 25 alin. (2) lit. d) şi alin. (2^1), precum şi art. 26 alin. (1) şi alin. (4) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, deoarece în perioada exercitării mandatului, reprezentantul legal al societăţii nu şi-a îndeplinit obligaţia de a achita la scadenţă obligaţiile fiscale.

Prin decizia nr. CRR REG 9120/21.05.2020 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia formulată de A. împotriva deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Dolj.

Reclamantul a investit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu anularea deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova prin care s-a respins contestaţia prealabilă şi anularea deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 a Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice Dolj.

Soluţionând cauza, curtea de apel a găsit întemeiate criticile de nelegalitate formulate de reclamant cu privire la nemotivarea actului administrativ şi a dispus admiterea acţiunii, anulând decizia de atragere a răspunderii solidare, precum şi, pe cale de consecinţă, decizia emisă în soluţionarea contestaţiei administrative.

Instanţa de control judiciar îşi însuşeşte soluţia primei instanţe, apreciind că a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, nefiind susceptibilă de casare prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj.

În concret, s-a criticat faptul că instanţa de fond a analizat doar aspectul motivării deciziei de angajare a răspunderii solidare, în raport de care nelegal a pronunţat soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a ambelor acte contestate.

Cu privire la această critică, Înalta Curte constată că din cuprinsul cererii de chemare în judecată se desprinde, în mod neechivoc, aspectul învestirii instanţei de judecată cu un control de legalitate al deciziei CRR REG 9120/21.05.2020 a Direcţiei Generale Regionale a Finanţelor Publice Craiova prin care s-a respins contestaţia prealabilă şi al deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020 a Administraţiei Judeţeane a Finanţelor Publice Dolj.

Totodată, se reţine că prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. CRR REG 9120/21.05.2020 sunt menţinute argumentele ce au stat la baza emiterii deciziei de angajare a răspunderii solidare nr. DJ 331084/03.03.2020, iar criticile de nelegalitate aduse de reclamant în combaterea legalităţii celor două acte administrativ fiscale sunt, în esenţă, similare.

Având în vedere că decizia de antrenare a răspunderii solidare este actul administrativ fiscal care produce efecte juridice, de sine stătător, în mod corect prima instanţă a analizat legalitatea acesteia, şi constatând neîndeplinită condiţia privind motivarea actului administrativ, a dispus anularea sa şi, pe cale de consecinţă, anularea deciziei de soluţionare a plângerii prealabile.

În ceea ce priveşte motivarea deciziei de angajare a răspunderii solidare a reclamantului, Înalta Curte constată că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că exprimarea organului fiscal este una generală, fără a indica în concret care sunt elementele de fapt pe care îşi întemeiază aplicarea textelor de lege legate de antrenarea răspunderii solidare.

Cu alte cuvinte, în decizia de sancţionare nu s-a indicat în ce constau faptele culpabile ale reclamantului pentru a deveni incidente dispoziţiile art. 25 alin. (2), lit. d) şi art. 25 alin. (2^1) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, organul fiscal limitându-se la afirmaţii generale precum:

"Neexercitarea îndatoririlor legale dovedesc vinovăţia numitului A., neîndeplinirea unei activităţi ori neluarea unei măsuri, atunci când această măsură trebuia îndeplinită, potrivit legii, constituie faptă de nerespectare a dispoziţiilor legale, aceste dispoziţii obligând reprezentantul legal, administratorul împuternicit al persoanei juridice, să acţioneze în sensul îndeplinirii obligaţiilor declarative şi de plată pentru persoana juridică pe care o reprezintă."

"Persoana care se face vinovată de neîndeplinirea obligaţiilor declarative/de plată aste administratorul societăţii."

"Nerespectarea planului de reorganizare şi neplata obligaţiilor curente în această perioadă de reorganizare, susţine faptul că administratorul societăţii a urmărit beneficiul adus de necalculul accesoriilor în această perioadă."

"Prin neplata obligaţiilor fiscale datorate de B. S.R.L., la scadenţă şi prin faptul că nu s-au asigurat mijloacele băneşti necesare efectuării plăţilor către bugetul general consolidat, în contul obligaţiilor fiscale datorate, dnul A. în calitate de administrator al societăţii, dar şi de reprezentant legal al acestui contribuabil se face răspunzător că a încălcat prevederile art. 20 alin. (1) din legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală."

Instanţa de control judiciar aminteşte că răspunderea solidară reglementată de dispoziţiile procedurii fiscale are natura unei răspunderi civile delictuale însă legiuitorul a prevăzut şi condiţii speciale pentru antrenarea acesteia. Astfel, pentru a se atrage răspunderea solidară în condiţiile codului de procedură fiscală, sunt necesare dovezi concludente în vederea demonstrării relei-credinţe a persoanei căreia i se atrage acest gen de răspundere. Nicidecum nu se poate constata că simpla deţinere a calităţii de administrator al societăţii insolvabile ar conduce, în mod automat, la o prezumţie de rea-credinţă.

De asemenea, doar faptul că nu au fost achitate la scadenţă obligaţiile fiscale ale societăţii reprezintă o prezumţie simplă din care nu rezultă îndeplinirea tuturor condiţiilor arătate anterior privind răspunderea delictuală a administratorului iar, în ipoteza susţinută de organul fiscal, s-ar ajunge la împrejurarea răspunderii automate a unui administrator/asociat al unei societăţi, odată cu constatarea datoriilor societăţii prin emiterea deciziei de impunere, ceea ce este contrar însăşi voinţei legiuitorului care a reglementat condiţiile specifice, de excepţie, a răspunderii personale a reprezentantului debitoarei.

Recurenta-pârâtă a precizat că este nefondată şi susţinerea instanţei de fond referitoare la faptul că "în perioada de reorganizare a societăţii, reclamantul nu a mai avut drept de administrare pentru a i se reţine un comportament direct în exercitarea de atribuţii." În acest sens, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul deţine calitatea de asociat unic, administrator special, iar până la data de 05.11.2019, data intrării în procedura de faliment, a avut calitatea de administrator al debitoarei B. S.R.L. .

Chiar dacă este corect argumentul recurentei-pârâte, acesta nu este de natură să ducă la nelegalitatea sentinţei atacate, deoarece, în mod corect, prima instanţă a reţinut că în decizia de angajare a răspunderii solidare nu s-a indicat, în concret, în ce constau faptele culpabile ale reclamantului, reţinându-se o motivare insuficientă a actului administrativ fiscal atacat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de pârâtă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Dolj împotriva sentinţei nr. 187 din 23 septembrie 2020 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.