Validity of public procurement declarative document: absence of nullity for late issuance beyond the 14-day statutory term

Şedinţa publică din data de 5 mai 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii, a formulat cerere de chemare în judecată, prin care solicită anularea documentului constatator primar nr. x/22.11.2019, referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, emis de COMPANIA Naţionala de Investiţii S.A, privind Contractul nr. x/08.06.2015 având ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului - "Sala de Sport cu tribună 180 locuri - Oraş Azuga, str. x nr. 2b, Azuga, jud. Prahova", apreciind că a fost adoptat cu încălcarea normelor legale incidente.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1016 din 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de chemare în judecată promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Compania Naţională de Investiţii, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Reclamanta A. S.R.L. prin administrator B. a formulat recurs, invocând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motivat de faptul că sentinţa recurată a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În opinia sa, instanţa de fond a reţinut în mod neîntemeiat că termenul de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 este de recomandare şi nu unul imperativ.

Potrivit art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006, dacă se impută executantului nerespectarea unei obligaţii prealabile încheierii Procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrării, termenul de 14 zile se calculează de la data acestui proces-verbal, în speţă începând cu 28.10.2019, termenul fiind împlinit la data de 11.11.2019.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 3 lit. z) din O.U.G. nr. 34/2006, termenul de 14 zile s-a împlinit la data de 11.11.2019, ulterior acestei date intervenind decăderea autorităţii din dreptul de a mai emite actul contestat. Aşadar, actul este nelegal, întrucât a fost emis după 11 zile de la data expirării termenului prevăzut de lege.

A susţinut că emiterea documentului constatator după expirarea termenului prevăzut de art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 atrage nulitatea actului administrativ. Conform dispoziţiilor art. 1325 raportat la art. 1246 alin. (1) C. civ., orice act emis cu încălcarea unei condiţii cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii. Or, din moment ce formularea legiuitorului art. 971 alin. (1) cu privire la emiterea documentului în termenul de 14 zile de la semnarea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor este una imperativă, nesocotirea acesteia atrage indubitabil nulitatea actului.

Dacă legiuitorul ar fi dorit să permită emiterea unui document constatator în orice moment ar dori autoritatea contractantă, nu ar mai fi reglementat un termen imperativ. Faptul că sancţionarea cu nulitatea nu este prevăzută expres de textul art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 nu are semnificaţia inexistenţei acestei sancţiuni.

Caracterul imperativ al termenului rezultă din faptul că vizează intervalul de timp în care autoritatea contractantă are obligaţia emiterii documentului constatator, legea neinstituind facultatea emiterii acestuia. Deopotrivă, prevederea legală nu instituie un termen de recomandare pentru îndeplinirea obligaţiei, cele două noţiuni fiind, de altfel, incompatibile.

A apreciat, contrar celor reţinute de prima instanţă, că termenul de 14 zile stabilit de H.G. nr. 925/2006, este un termen de decădere.

A făcut referire la art. 2545 C. civ. care prevede instituirea unor termene de decădere atât cu privire la exercitarea unui drept, cât şi cu privire la "săvârşirea unor acte unilaterale" - ipoteza exercitării unui drept nefiind prevăzută singular, ci fiind completată şi de ipoteza alternativă a săvârşirii unui act unilteral - aşa cum este, în prezenta speţă, şi conduita CNI S.A. de a emite şi publica pe SEAP un document constatator privind modul de îndeplinire a contractului de achiziţie publică. Aşadar, este lipsită de temei legal susţinerea în sensul că, în cauză, nu ar fi incident art. 2545 C. civ.

A mai arătat că emiterea documentului constatator după expirarea termenului prevăzut de art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006 atrage nulitatea actului administrativ şi a invocat dispoziţiile art. 1325 raportat la art. 1246 alin. (1) C. civ., conform cărora orice act emis cu încălcarea unei condiţii cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii.

Or, din moment ce formularea legiuitorului din art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006, cu privire la emiterea documentului în termenul de 14 zile de la încheierea procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar în termen de 14 zile de la încheierea procesului-verbal de recepţie finală, este una imperativă, nesocotirea acesteia atrage indubitabil nulitatea actului.

În continuare, a făcut referire la art. 1.253 din C. civ. potrivit căruia:

"în afara cazurilor în care legea prevede sancţiunea nulităţii, contractul se desfiinţează şi atunci când sancţiunea nulităţii absolute sau, după caz, relative trebuie aplicată pentru ca scopul dispoziţiei legale încălcate să fie atins." Faptul că H.G. nr. 925/2006 nu prevede expres sancţiunea nulităţii nu înseamnă că actul poate fi emis peste termen, fiind în prezenţa unui caz de nulitate virtuală.

Momentul emiterii documentului constatator are relevanţă, având în vedere că un document negativ poate constitui motiv de excludere de la alte proceduri de achiziţie publică conform Legii nr. 98/2016 timp de 3 ani de la emiterea lui.

În opinia recurentei, dacă s-ar admite că entitatea contractantă poate să emită şi să publice pe SEAP oricând doreşte un document constatator negativ, fără nicio limitare în timp faţă de momentul semnării PV de recepţie la terminarea lucrărilor, aceasta ar însemna că entitatea contractantă poate întârzia, în mod deliberat şi cu rea-credinţă, emiterea şi publicarea documentului constatator negativ până la un moment la care ar fi expirat efectele negative ale unui alt document constatator anterior emis pe numele operatorului economic respectiv, entitatea contractantă în discuţie urmărind, de fapt, ca operatorul economic să fie împiedicat cât mai mult timp să participe la licitaţii publice.

Prin urmare, termenul de 14 zile are menirea de a fixa în timp o anumită atitudine (corespunzătoare/necorespunzătoare) avută de operatorul economic pe parcursul execuţiei unui anumit contract. Depăşirea arbitrară a termenului slăbeşte capacitatea documentului constatator de a proba tocmai acea atitudine a operatorului economic.

În concluzie, depăşirea termenului pentru emiterea documentului constatator echivalează cu o încălcare a unei norme legale imperative şi se sancţionează cu nulitatea actului, acesta fiind singurul remediu pentru vătămarea pe care o suferă recurenta, întrucât activitatea comercială va fi afectată în mod negativ în prezent, dar mai ales în viitor prin excluderea sa de la procedurile de achiziţii publice.

A invocat drept practică judiciară Hotărârea nr. 452/2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2019.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că prima instanţă a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În esenţă, a arătat următoarele aspecte: termenul de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este unul imperativ; dispoziţiile art. 1325 raportat la art. 1246 alin. (1) din C. civ. nu sunt aplicabile în cauză, neexistând un caz de nulitate expresă; emiterea documentului constatator la care face referire art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 este o obligaţie legală a autorităţii contractante, iar nu un drept al său; vătămarea invocată de recurentă ca urmare a depăşirii termenului de 14 zile, nu decurge din depăşirea cu doar 10 zile a termenului legal, ci din însăşi neregula constatată în cuprinsul procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor; termenul de 14 zile nu este un termen de decădere, nefiind incidente nici prevederile art. 2454 C. civ., iar recurenta nu a indicat dispoziţiile legale care atribuie, în mod expres, termenului de 14 zile natura juridică a unui termen de decădere şi nici vreo manifestare de voinţă a părţilor în acest sens; în ceea ce priveşte cazul de nulitate virtuală invocat nu s-a arătat care ar fi vătămarea ce nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului câtă vreme pretinsa interdicţie de a participa la alte proceduri de achiziţie ar fi operat de la data săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant; depăşirea termenului prevăzut de lege pentru publicarea în SEAP a Documentului constatator nu poate afecta încheierea valabilă a actului fiind o operaţiune tehnico-administrativă subsecventă emiterii actului şi o chestiune extrinsecă.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486 şi art. 490 C. proc. civ.

Prin rezoluţia completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 5 mai 2022, cu citarea părţilor.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele prezentate în continuare.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin cererea introductivă, reclamanta A. S.R.L. a solicitat anularea documentului constatator primar nr. x/22.11.2019, referitor la îndeplinirea obligaţiilor contractuale, emis de Compania Naţionala de Investiţii S.A, privind Contractul nr. x/08.06.2015 având ca obiect proiectarea şi execuţia lucrărilor aferente obiectivului "Sala de Sport cu tribună 180 locuri - Oraş Azuga, str. x nr. 2b, Azuga, jud. Prahova".

Motivele de nelegalitate invocate de reclamantă au vizat: emiterea Documentului constatator nr. x/22.11.2019 după expirarea termenului de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006, precum şi publicarea documentului constatator pe SEAP înainte de expirarea termenului pentru contestarea actului administrativ, cu încălcarea art. 166 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, apreciind că sunt neîntemeiate motivele de nelegalitate invocate.

Recurenta-reclamantă şi-a întemeiat recursul pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. - când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

O primă critică adusă de recurenta-reclamantă vizează faptul că instanţa de fond a reţinut, în mod neîntemeiat, că termenul de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 este de recomandare şi nu unul imperativ, de decădere.

Cu alte cuvinte, dezbaterile contradictorii privesc natura juridică a acestui termen şi consecinţele nerespectării lui de către intimata-pârâtă.

Potrivit art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006:

"Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

d) pentru contractatele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză."

Contrar susţinerilor recurentei-pârâte, Înalta Curte reţine că nerespectarea termenului de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie a lucrărilor nu atrage decăderea autorităţii contractante din dreptul de a mai emite respectivul act.

Decăderea sancţionează neglijenţa de care dă dovadă titularul unui drept în ceea ce priveşte termenul stabilit pentru exercitarea dreptului. Astfel, decăderea se referă la un drept, şi nu la o obligaţie, instituţia nefiind aplicabilă în cazul obligaţiei stabilite de art. 971 din H.G. nr. 925/2006. În plus, neîndeplinirea acestei obligaţii în termenul legal nu poate atrage consecinţe favorabile pentru chiar cei ce urmau a fi sancţionaţi prin actul ce trebuia emis, deoarece textul ar fi interpretat împotriva raţiunii ce a stat la baza emiterii acestuia, raţiune care a fost aceea de disciplinare a activităţii de control şi nicidecum exonerarea de răspundere a celor care trebuiau să-şi îndeplininească obligaţiile contractuale.

Prin urmare, termenul de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este un termen de decădere, în sensul prevăzut de dispoziţiile art. 2545 C. civ., invocate de recurenta-reclamantă, nefiind o sancţiune pentru lipsa de diligenţă a autorităţii contractante în îndeplinirea obligaţiei de a emite actul în interiorul acestui termen. Acolo unde legiuitorul a dorit calificarea termenului ca fiind de decădere, a realizat acest lucru; per a contrario, acolo unde a omis să o facă, nu se poate prezuma o asemenea calificare, mai ales că sancţiunile trebuie să fie explicit prevăzute de lege, iar nu prezumate.

Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă dezlegare a acestei probleme de drept, considerând că termenul de 14 zile prevăzut de art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este prevăzut sub sancţiunea decăderii, fiind un termen de recomandare. Nerespectarea acestui termen de recomandare nu atrage nulitatea actului, ci eventual este de natură să atragă răspunderea disciplinară a funcţionarului care a întocmit actul cu întârziere.

În ceea ce priveşte incidenţa în prezenta speţă a dispoziţiilor art. 1246 alin. (1) C. civ., Înalta Curte constată că, nici aceste prevederi nu sunt aplicabile în cazul dedus judecaţii.

Dispoziţiile art. 1246 alin. (1) C. civ. prevăd că, orice contract încheiat cu încălcarea condiţiilor cerute de lege pentru încheierea sa valabilă este supus nulităţii, dacă prin lege nu se prevede o altă sancţiune.

Condiţiile esenţiale pentru valabilitatea unui act juridic civil sunt expres prevăzute de lege, respectiv: capacitatea de a contracta (a se vedea în acest sens art. 1180 si 1181 C. civ.), consimţământul (art. 1204 C. civ.), obiect determinat şi licit (art. 1225 C. civ.) şi cauza licită şi morală (art. 1235 C. civ.).

Alin. (4) al art. 1246 C. civ. interzice în mod expres părţilor să instituie sau să suprime cauze de nulitate, orice convenţie sau clauză contrară fiind considerată nescrisă.

Câtă vreme părţile nu pot institui cauze de nulitate, interdicţie prevăzută în mod expres de art. 1246 alin. (4) C. civ., nici instanţa nu poate da eficienţă unei cauze de nulitate ce nu este prevăzută de lege.

Prevederile art. 971 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 925/2006 stabilesc un termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie a lucrărilor, înăuntrul căruia Autoritatea contractantă emite documentul constatator, însă textul de lege nu prevede nicio sancţiune generală sau specifică pentru nerespectarea termenului de emitere a documentului.

Depăşirea termenului de 14 zile prevăzut pentru emiterea documentului constatator nu este în măsură să afecteze încheierea valabilă a actului, întrucât, pe de o parte, termenul de 14 zile nu este instituit ca şi condiţie cerută de lege pentru emiterea sa valabilă, finalitatea emiterii actului constatator fiind comunicarea de informaţii referitoare la îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, informaţii care pot fi avute în vedere la următoarele proceduri de achiziţie publică la care participă, iar, pe de altă parte, au fost respectate cerinţele cu privire la conţinutul actului, expres prevăzute de art. 971 alin. (1) din H.G. nr. 925/2006.

Înalta Curte constată că scopul prevederilor art. 971 lit. d) din H.G. nr. 925/2006 nu este atins prin nulitatea actului emis peste termen, ci, din contră, prin îndeplinirea actului chiar şi cu întârziere.

Un alt argument adus de recurenta-reclamantă cu privire la nelegalitatea sentinţei atacate a vizat incidenţa unui caz de nulitate virtuală, potrivit art. 1253 din C. civ., datorat faptului că un document negativ poate constitui motiv de excludere de la alte proceduri de achiziţie publică conform Legii nr. 98/2016 timp de trei ani de la data emiterii documentului constatator. Cu alte cuvinte, recurenta-reclamantă a susţinut că termenului pentru emiterea documentului constatator echivalează cu o încălcare a unei norme legale imperative şi se sancţionează cu nulitatea actului, acesta fiind singurul remediu pentru vătămarea pe care o suferă, întrucât activitatea comercială va fi afectată în mod negativ în prezent, dar mai ales în viitor prin excluderea sa de la procedurile de achiziţii publice.

Cu privire la condiţia existentei unei vătămări în cazul intervenirii nulităţii virtuale s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în mod constant:

"poate atrage doar nulitatea virtuală a actului administrativ fiscal, care poate surveni numai în cazul producerii unei vătămări împotriva contribuabilului vizat" (Decizia 497/2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal publicata in Buletinul Casaţiei nr. 10 din 31.10.2012);

"Este vorba de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act." (Decizia nr. 213/31.01.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal);

"Fiind vorba, însă, de o nulitate virtuală, partea care o invocă va trebui să facă dovada că, i s-a produs o vătămare ce nu putea fi înlăturată decât prin anularea respectivului act." (Decizia nr. 4103/14.12.2017 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, secţia de contencios administrativ si Fiscal).

Or, în cauză, nu s-a făcut dovada, că vătămarea nu ar putea fi înlăturată decât prin anularea actului, câtă vreme pretinsa interdicţie de a participa la alte proceduri de achiziţie ar fi operat de la data săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant, conform art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice.

Instanţa de control judiciar reţine că, motivul de excludere reglementat de art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice îl constituie încălcarea, în mod grav sau repetat a obligaţiilor principale în cadrul unui contract de achiziţii publice, al unui contract sectorial sau al unui contract de concesiune încheiate anterior, dacă aceste încălcări au dus la încetarea anticipată a respectivului contract, plata de daune-interese sau alte sancţiuni comparabile; aceasta atitudine poate fi, într-adevăr, constatată printr-un certificat constatator ca cel din prezenta cauză, însă perioada în care va putea fi luată în considerare această atitudine este de "3 ani de la data apariţiei situaţiei, săvârşirii faptei sau producerii evenimentului relevant", după cum reiese din cuprinsul art. 171 alin. (5) lit. b) din Legea 98/2016 privind achiziţiile publice, neavând relevanţă momentul emiterii documentului constatator, cum eronat susţine recurenta-reclamantă.

În primul rând, legiuitorul a conferit dreptul autorităţii contractante de a exclude din procedură, şi nu obligaţia, tocmai pentru că, trebuie îndeplinite cumulativ anumite condiţii pentru a lua aceasta decizie.

Astfel, dacă recurenta-reclamantă participă la o procedură de achiziţie publică, se aplică prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, act normativ care a intrat în vigoare la data de 26.05.2016 şi care prevede la art. 236 alin. (1):

"Prezenta lege se aplică procedurilor de atribuire iniţiate după data intrării sale în vigoare."

În art. 167 alin. (1) din Legea nr. 98/2016 sunt reglementate cazurile în care autoritatea contractantă exclude prin procedura de atribuire a contractului de achiziţie publică operatorul economic care se află în oricare din situaţiile reglementate la acest articol.

Însă, în cuprinsul H.G. nr. 395/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziţie publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, la art. 166 alin. (8) se prevăd următoarele:

"Atunci când ia decizia de respingere a unui candidat/ofertant, pe baza unui asemenea document constatator, comisia de evaluare are obligaţia de a analiza dacă acesta reflectă îndeplinirea condiţiilor cumulative prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Lege."

Astfel, simpla existenţă a unui document constatator negativ, calificat astfel pentru diverse motive de neexecutare întocmai a contractului, de achiziţie publică, nu dă dreptul unei autorităţi contractante să elimine din competiţie, pur şi simplu, ofertantul respectiv. Respingerea devine pertinentă/legală, doar dacă se îndeplinesc, cumulativ, condiţiile prevăzute la art. 167 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 98/2016 privind achiziţiile publice.

În mod corect a reţinut prima instanţă şi faptul că încărcarea documentului constatator în SEAP este o operaţiune tehnico-administrativă subsecventă emiterii acestui act administrativ şi, prin urmare, fiind o chestiune extrinsecă, nu este în măsura să afecteze încheierea valabilă a actului. O astfel de apărare putea fi valorificată în cadrul unei proceduri de achiziţii publice, în cazul în care ofertantului i s-ar fi opus existenţa acestui document constatator în SEAP.

Prin urmare, Înalta Curte nu poate reţine încălcarea dispoziţiilor art. 166 alin. (5) din H.G. nr. 395/2016, cu atât mai mult cu cât alin. (51) din acelaşi articol prevede posibilitatea actualizării în SEAP a informaţiilor cu privire la documentul prevăzut la alin. (5) în termen de 5 zile de la momentul luării la cunoştinţă că situaţia de fapt ce a stat la baza emiterii respectivului document constatator trebuie modificată din cauze obiective.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale la situaţia de fapt ce rezultă din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate, în raport de criticile de nelegalitate formulate de recurenta-reclamantă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, raportat la dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi act normativ, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantă, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. prin administrator B. împotriva sentinţei civile nr. 1016 din 23 octombrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 5 mai 2022, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.