Proof of ethnic persecution and refugee status under Law 189/2000 requires official documentation absent which witness testimony is insufficient
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the pension authority, quashed the appellate decision that had granted the claimant refugee status, and remanded the case to the same court for retrial. The dispute concerned an administrative challenge to a decision denying the claimant's status as a refugee during the period of 6 September 1940 to 6 March 1945, under legislation intended to provide benefits for those who suffered ethnic persecution. The high court determined the appeal was well-founded because the claimant failed to submit official documents from competent authorities to prove the persecution, as required by the statute, and the witness declarations were contradictory and insufficient to establish that the witnesses were themselves recognized beneficiaries. The court held that the lower instance erred by failing to order the necessary completion of evidence, thereby violating procedural provisions requiring judges to ensure the discovery of truth through proper fact-finding and the administration of necessary proofs.
Legislator headnote
AI generatedart. 3041 C. proc. civ, art. 129 alin. (5) C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 29/1990; Proof of ethnic persecution and refugee status under Law 189/2000 requires official documentation absent which witness testimony is insufficient: Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acțiunea în contencios administrativ, înregistrată sub nr. 2506 din 9 februarie 2004, la Curtea de Apel Cluj, reclamantul H.I. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, anularea hotărârii nr. 12710 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă și recunoașterea statutului de refugiat, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945.
Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 654 din 18 mai 2004, a admis acțiunea formulată de reclamantul H.I., în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 12710 din 25 noiembrie 2003, emisă de pârâtă, obligând-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului, statutul de refugiat pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945 și să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 decembrie 2003.
În motivarea soluției s-a reținut că, în luna martie 1940, reclamantul împreună cu familia sa, s-a refugiat din satul Bologa, județul Cluj, în comuna Săcuieu, județul Cluj, pentru a evita persecuțiile etnice.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Cluj, susținând că aceasta este lipsită de temei legal și s-a pronunțat în lipsa documentelor cerute de lege, care să facă dovada persecuției etnice suferită de reclamant.
Examinând cauza, în raport cu motivele invocate, precum și potrivit art. 3041 C. proc. civ., se constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor expune în continuare.
Conform prevederilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, adoptată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările și completările ulterioare, beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, după cum urmează (…) lit. c), a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate”.
Prin art. 6 din ordonanță s-a stabilit că: „Dovedirea situațiilor prevăzute la art. 1, se face de către persoanele interesate, cu acte oficiale eliberate de către organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege”.
În cauză se reține că, reclamantul nu a depus nici un act oficial eliberat de organul competent, pentru a dovedi susținerile sale; nu s-a depus nici un înscris din care să rezulte unde era domiciliat reclamantul, la data plecării în refugiu și nici vreo dovadă a luării sale în evidență pe timpul refugiului. Declarațiile martorilor P.M. și G.I. sunt depuse în variante contradictorii, fără ca să rezulte din aceste declarații, că martorii au fost și ei persoane strămutate, îndreptățite la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Față de cele de mai sus, era necesar să se dispună completarea materialului probator, pentru a se stabili dacă acțiunea formulată este întemeiată.
Omițând să procedeze în sensul arătat, prima instanță a nesocotit dispozițiile art. 129 alin. (5) C. proc. civ., potrivit cărora judecătorii au îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri legale și temeinice. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părțile se împotrivesc.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 7 din O.G. nr. 105/1999, raportat la art. 14 din Legea nr. 29/1990 și art. 313 și 315 C. proc. civ., se va admite recursul, se va casa sentința atacată și se va trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de Casa Județeană de Pensii Cluj împotriva sentinței civile nr. 654 din 18 mai 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ.
Casează sentința atacată și trimite cauza, aceleiași instanțe, spre rejudecare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 martie 2005.