Tax litigation costs: liability for mooted claims and limits on cassation review of attorney fee proportionality

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov ("AJFP Braşov"), a solicitat:

- anularea Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.06.2015, a Procesului-verbal de control nr. x/30.06.2015 şi a Avizului de inspecţie fiscală nr. x/02.04.2015 emise de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov;

- să se dispună încadrarea corespunzătoare a sintagmei "Impozit pe veniturile din dividende distribuite persoanelor fizice" şi recalcularea eventualelor obligaţii aferente perioadei legale de control de 3 ani, respectiv 01.01.2013 - 01.06.2015, cu respectarea dispoziţiilor legale aplicabile fiecărei perioade controlate;

- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120 din 3 decembrie 2019, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţiile inadmisibilităţii şi prematurităţii;

(ii) a respins cererea formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca rămasă fără obiect;

(iii) a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 3.200 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 120 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea petitului privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată.

Recurenta-pârâtă contestă obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3200 RON, considerând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 alin. (1) C. proc. civ., întrucât instanţa de fond nu a constatat nelegalitatea actelor administrativ fiscale emise de organul fiscal şi, astfel, nu se putea reţine culpa procesuală a pârâtei. În speţă nu poate fi reţinută reaua-credinţă sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale de către recurenta-pârâtă, pentru ca aceasta să fie obligată la plata unor cheltuieli de judecată excesive, câtă vreme între data formulării contestaţiei prealabile şi emiterea Deciziei nr. 72/15.11.2019 de soluţionare a contestaţiei, prezenta cauză a fost suspendată pentru soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, motiv care a stat şi la baza suspendării procedurii soluţionării contestaţiei.

Mai arată recurenta-pârâtă că nu se pot raporta cheltuielile de judecată, care sunt stabilite într-un cuantum disproporţionat, la perioada de timp în care s-a soluţionat prezenta cauză, în condiţiile în care litigiul a fost suspendat în perioada 30.06.2016 - 30.09.2019, timp în care reprezentantul convenţional al intimatei-reclamante nu a întocmit niciun act în cauză. Ca atare, recurenta-pârâtă consideră că instanţa de fond trebuia să facă aplicarea în cauză a dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ., respectiv să diminueze onorariul avocaţial în raport de valoarea şi complexitatea cauzei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârâta AJFP Braşov.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prin recursul declarat în cauză, pârâta AJFP Braşov a contestat soluţia instanţei de fond, din perspectiva obligării sale la plata cheltuielilor de judecată şi a cuantumului acestor cheltuieli, invocând greşita aplicare în cauză a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) şi art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte obligarea la plata cheltuielilor de judecată, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 454 din acelaşi cod (indicat în mod eronat în cuprinsul sentinţei ca fiind art. 485 - n.r.). Potrivit acestor texte de lege, pârâtul este exonerat de la plata cheltuielilor de judecată doar în cazul recunoaşterii pretenţiilor reclamantului la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate, situaţie neregăsită în speţă.

Sunt, astfel, nerelevante susţinerile recurentei-pârâte referitoare la nepronunţarea de către prima instanţă a unei soluţii de anulare a actelor administrativ fiscale contestate, câtă vreme recurenta-pârâtă nu a recunoscut pretenţiile reclamantei potrivit art. 454 C. proc. civ., iar respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect s-a datorat admiterii, de către organul de soluţionare a contestaţiilor, a contestaţiei fiscale formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere nr. x/30.06.2015, cu consecinţa anulării acestui act în totalitate.

Mai exact, actul emis de pârâta AJFP Braşov a fost desfiinţat în procedura administrativă, prin Decizia ANAF - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili nr. 72/15.11.2019, ceea ce a condus la rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată, întrucât finalitatea acţiunii judiciare era anularea deciziei de impunere şi a actelor care au stat la baza emiterii ei. Înalta Curte constată că, şi în prezenţa unei soluţii care nu antamează fondul cauzei, reclamanta este îndreptăţită la plata cheltuielilor de judecată de către pârâta care, prin conduita sa, a determinat demararea litigiului şi efectuarea acestor cheltuieli de către reclamantă, menţinând o poziţie procesuală constantă de susţinere a deciziei de impunere atacate prin cererea de chemare în judecată.

Nici argumentul suspendării soluţionării cauzei pentru aproximativ 3 ani şi a neefectuării vreunui act procesual de către reprezentantul reclamantei în această perioadă nu prezintă relevanţă la stabilirea obligaţiei de plată a cheltuielilor de judecată, ceea ce interesează fiind culpa procesuală a pârâtei, care a generat litigiul şi suportarea de către reclamantă a unor cheltuieli, iar nu termenul de soluţionare cauzei.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la cuantumul cheltuielilor de judecată, Înalta Curte reţine că asupra proporţionalităţii onorariului avocaţial s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În consecinţă, nefiind incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în raport de dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

17/05/2019

Cerere de chemare în judecată B.. si altii

13/02/2020

Cerere de recurs

Reclamant - B.

13/08/2020

Note scrise

Intimat - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI, Intimat - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL

Respinge recursul declarat de pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov împotriva sentinţei civile nr. 120 din 3 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.