Dental association council membership revocation action time-barred; appeal dismissed as unfounded, costs awarded
Legislator summary
AI generatedThe court dismissed the appeal as unfounded, upholding the lower court's decision that the claimant's administrative action was time-barred and ordering the claimant to pay the defendant 3,250 RON in legal costs. The dispute concerned the claimant's challenge to a decision revoking her membership in a professional dental association's national council, where she sought annulment of that decision and reinstatement of her position. The decisive legal basis was Article 11(1) of Law No. 554/2004, which sets a six-month limitation period for filing an administrative action; the court held that the deadline ran from the date the response to the prior complaint was communicated (04.09.2018), evidenced by a postal receipt bearing her signature, and that the action filed on 19.03.2019 was therefore late. The court also noted that even if the response had not been communicated, the deadline would have run from the expiry of the 30-day period for resolving the complaint, which also resulted in the action being filed beyond the six-month limit.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 304 C. proc. civ, art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004; Dental association council membership revocation action time-barred; appeal dismissed as unfounded, costs awarded: The dispute concerned the claimant's challenge to a decision revoking her membership in a professional dental association's national council, where she sought annulment of that decision and reinstatement of her position. The decisive legal basis was Article 11(1) of Law No. 554/2004, which sets a six-month limitation period for filing an administrative action; the court held that the deadline ran from the date the response to the prior complaint was communicated (04.09.2018), evidenced by a postal receipt bearing her signature, and that the action filed on 19.03.2019 was therefore late. The court also noted that even if the response had not been communicated, the deadline would have run from the expiry of the 30-day period for resolving the complaint, which also resulted in the action being filed beyond the six-month limit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedLegal basis for dismissing the appeal as unfounded.
Procedural rule applied to reject the appeal as unfounded.
Basis for ordering the losing party to pay the legal costs.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul cererii de chemare în judecată
1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 19 martie 2019, pe rolul Tribunalului Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Mureş, în nume propriu şi în numele Colegiului, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor Dentişti din România (actual Colegiul Medicilor Stomatologi din România - "CMSR") şi Preşedintele Colegiului Medicilor Dentişti din România, a solicitat:
- anularea Deciziei nr. 1/14.06.2018, prin care a fost revocată din calitatea de membru în Consiliul Naţional al Colegiului Medicilor Dentişti din România;
- repunerea în situaţia anterioară (plata indemnizaţiei de şedinţă);
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
1.2. Prin sentinţa civilă nr. 450 din 3 octombrie 2019, Tribunalul Mureş, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
1.3. Cauza a fost înregistrată la data de 11 noiembrie 2019, pe rolul Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
2. Hotărârea instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 131 din 23 decembrie 2019, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca prescrisă, acţiunea formulată de reclamanta A., în calitate de preşedinte al Colegiului Medicilor Stomatologi Mureş, în nume propriu şi în numele Colegiului, în contradictoriu cu pârâţii Colegiul Medicilor Stomatologi din România şi Preşedintele Colegiului Medicilor Stomatologi din România şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul Colegiului Medicilor Stomatologi din România a sumei de 3753,20 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei civile nr. 131 din 23 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
În motivarea recursului, reclamanta arată că instanţa de fond a constatat prescrisă acţiunea, în raport de prevederile art. 11 din Legea nr. 554/2004, reţinând că acţiunea a fost introdusă după expirarea termenului prevăzut de acest text de lege. Această concluzie se bazează pe susţinerea intimatului-pârât CMSR în sensul că răspunsul la plângerea prealabilă a fost comunicat recurentei-reclamante la data de 04.09.2018, prin poştă, cu adresa nr. x/31.08.2018. Însă semnătura aplicată pe confirmarea de primire nu aparţine recurentei A., astfel că nu se poate reţine data de 04.09.2018 ca moment al luării la cunoştinţă de răspunsul la plângerea prealabilă.
În aceste condiţii, recurenta-reclamantă arată că, la data de 23.10.2018, s-a solicitat de către Colegiul Medicilor Stomatologic Mureş comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, iar la 29.11.2018, intimatul CMSR comunică împrejurarea că a răspuns plângerii formulate de reclamanta A., dar nu comunică şi conţinutul acestui răspuns. Ulterior, la data de 19.03.2019, este depusă prezenta acţiune în contencios administrativ.
Aşadar, susţine recurenta-reclamantă, plângerea prealabilă a fost formulată în nume propriu şi în calitate de reprezentant al Colegiului Medicilor Stomatologic Mureş, comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă nu a fost recepţionat de recurentă, semnătura de primire neaparţinându-i, astfel că data de 04.09.2018 nu poate fi avută în vedere ca dată în raport de care se calculează termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ. Această dată este cea a recepţionării de către Colegiul Medicilor Stomatologic Mureş a adresei emise de intimatul CMDR la data de 29.11.2018, respectiv 07.12.2018, în raport de care acţiunea depusă la data de 19.03.2019 este formulată în termenul de 6 luni prevăzut de Legea nr. 554/2004.
4. Apărările formulate în cauză
Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât CMDR a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (în ale cărui prevederi se încadrează criticile expuse în calea de atac), Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:
Prin sentinţa recurată prima instanţă a reţinut că acţiunea în contencios administrativ este depusă cu nerespectarea termenului prevăzut de art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, având în vedere că între data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă (04.09.2018) şi data depunerii cererii (19.03.2019) au trecut mai mult de 6 luni.
Contestând această soluţie, reclamanta a susţinut în recurs că răspunsul la plângerea prealabilă nu i-a fost comunicat la data de 04.09.2018, întrucât semnătura de pe confirmarea de primire poştală nu-i aparţine şi a solicitat a fi avută în vedere data de 07.12.2018, dată la care intimatul-pârât a răspuns cererii înaintate de Colegiul Medicilor Stomatologic Mureş, de a i se comunica rezultatul plângerii prealabile.
Înalta Curte constată că aceste argumente sunt nefondate, sentinţa atacată fiind pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Cât priveşte comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă, Înalta Curte reţine că, deşi a susţinut că semnătura de pe confirmarea de primire aflată la dosarul Tribunalului Mureş nu-i aparţine, totuşi reclamanta nu a uzat de procedura prevăzută de art. 304 C. proc. civ., respectiv nu a denunţat ca fals înscrisul reprezentat de formularul care atestă comunicarea poştală către destinatar. Înscrisul opus de intimaţii-pârâţi (confirmarea de primire a răspunsului la plângerea prealabilă) beneficiază de prezumţia de autenticitate a menţiunilor înscrise în cuprinsul său, simpla contestare de către reclamantă, fără urmarea procedurii prevăzute de lege, neputând înlătura această prezumţie.
Pe cale de consecinţă, confirmarea de primire face dovada datei recepţionării de către reclamantă a răspunsului la plângerea prealabilă, respectiv 04.09.2018, moment de la care se calculează termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 554/2004 . Cum cererea de chemare în judecată a fost depusă la data de 19.03.2019, este corectă şi va fi menţinută soluţia instanţei de fond în sensul constatării, ca prescrisă, a acţiunii.
Este de observat că instanţa de fond a mai reţinut, într-o teză subsidiară, că acţiunea ar fi prescrisă şi în ipoteza în care s-ar aprecia că răspunsul la plângerea prealabilă nu ar fi fost comunicat reclamantei, caz în care ar deveni aplicabile dispoziţiile art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, care stabilesc că termenul de 6 luni pentru depunerea acţiunii curge de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile. Cum plângerea prealabilă a fost depusă la oficiul poştal la data de 30.07.2018 şi recepţionată de autoritatea pârâtă la 01.08.2018, termenul de 30 de zile de soluţionare a plângerii a expirat la data de 04.09.2018, astfel că depunerea acţiunii la data de 19.03.2019 se situează în afara termenului de 6 luni. Or, acestui argument al instanţei de judecată, recurenta-reclamantă nu i-a opus în recurs nicio critică de nelegalitate.
Referitor la argumentul calculării termenului de depunere a acţiunii în raport de data comunicării realizate de intimatul-pârât CMSR către Colegiul Medicilor Dentişti Mureş, Înalta Curte constată că termenul de formulare a acţiunii în contencios administrativ se calculează în raport de data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă către titularul plângerii şi al acţiunii judiciare, respectiv reclamanta A., iar nu către un terţ, neavând relevanţă împrejurarea că reclamanta susţine că are calitatea de reprezentant al acestuia. Pe de altă parte, adresa comunicată de intimatul-pârât CMSR către Colegiul Medicilor Dentişti Mureş nu reprezintă comunicarea răspunsului la plângerea prealabilă formulată de reclamanta A., ci doar o informare cu privire la situaţia acestei plângeri.
Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va admite respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.
În condiţiile art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România a cheltuielilor de judecată în sumă de 3250 RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs, dovedit prin depunerea la dosar a facturilor nr. x/17.04.2020 şi nr. y/11.04.2022, precum şi a extrasului de cont din 21.04.2020 şi a ordinului de plată din 12.04.2022
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 131 din 23 decembrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Obligă recurenta-reclamantă A. la plata către intimatul-pârât Colegiul Medicilor Stomatologi din România a cheltuielilor de judecată în sumă de 3250 RON, reprezentând onorariu avocaţial achitat în recurs.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.