Liability for legal interest and inflation adjustment on retroactively recognized salary allowances: administrative act of opportunity and civil delinquency prerequisites

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 2 mai 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu pârâţii Ministerul Justiţiei, Direcţia Naţională de Probaţiune şi Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, a solicitat:

(i) anularea dispoziţiilor din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, în ceea ce priveşte stabilirea drepturilor salariale ale reclamantului;

(ii) obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin în ceea ce îl priveşte pe reclamant, prin care să fie stabilite drepturile salariale în concordanţă cu dispoziţiile Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, respectiv: stabilirea corectă a salariului de bază şi la salariul de bază corect stabilit cu începere de la 01.01.2018 să se adauge un cuantum total al sporurilor de 30% din acest salariu de bază;

(iii) obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

(iv) obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata drepturilor salariale ale reclamantului, în conformitate cu noul ordin ce va fi emis, sume actualizate cu rata inflaţiei;

(v) obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea la sumele cuvenite a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

(vi) obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Prin cererea modificatoare depusă la data de 18 octombrie 2018, reclamantul a solicitat următoarele:

(i) să se ia act că primul petit din cererea introductivă, respectiv solicitarea de anulare a dispoziţiilor care îl privesc din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, a rămas fără obiect, pârâtul Ministerul Justiţiei modificând dispoziţiile acestui ordin în cursul judecăţii;

(ii) să se ia act că petitul al doilea din cererea introductivă, respectiv obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin de salarizare în ceea ce îl priveşte pe reclamant, a rămas fără obiect, întrucât pârâtul Ministerul Justiţiei a emis acest ordin pe parcursul judecăţii;

(iii) să se ia act că petitul al treilea din cererea introductivă, respectiv obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii drepturilor salariale, inclusiv a celor restante, în conformitate cu dispoziţiile noului ordin de salarizare ce va fi emis în temeiul hotărârii care va fi pronunţată în acest dosar, precum şi a dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei, a rămas fără obiect în ceea ce priveşte plata sumelor restante, întrucât aceste sume au fost plătite în data de 10 octombrie 2018, pentru lunile ianuarie - iulie 2018.

Prin urmare, reclamantul a modificat petitul al treilea, în sensul că solicită obligarea Ministerului Justiţiei (în calitate de ordonator principal de credite) să aloce Direcţiei Naţionale de Probaţiune (în calitate de ordonator secundar de credite) sumele necesare plăţii dobânzilor legale şi a sumei echivalente actualizării sumei restante cu rata inflaţiei;

(iv) se modifică petitul al patrulea, în sensul că reclamantul solicită obligarea Direcţiei Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante în conformitate cu noul ordin ce a fost emis (în care a fost prevăzut un cuantum total al sporurilor de 30% începând din ianuarie 2018), sume actualizate cu rata inflaţiei;

(v) se menţine petitul al cincilea, privind obligarea Direcţiei Naţionale de Probaţiune la acordarea, la sumele cuvenite, a dobânzii legale, calculate conform art. 3 alin. (1) şi alin. (2)1 din Ordonanţa Guvernului nr. 13 din 24 august 2011, privind dobânda legală remuneratorie şi penalizatoare pentru obligaţii băneşti, precum şi pentru reglementarea unor măsuri financiar-fiscale în domeniul bancar;

(vi) se menţine petitul referitor la obligarea Ministerului Justiţiei şi a Direcţiei Naţionale de Probaţiune la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2438 din 22 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Finanţelor Publice;

- a respins cererea formulată împotriva pârâtului Statul Român, prin Ministerul Finanţelor Publice, ca introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă;

- a admis excepţia rămânerii fără obiect, invocată de reclamant;

- a respins capetele de cerere privind anularea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 603/C/08.02.2018, obligarea Ministerului Justiţiei să emită un nou ordin şi obligarea pârâtei Direcţia Naţională de Probaţiune la plata drepturilor salariale restante ale reclamantului în conformitate cu noul ordin, ca lipsite de obiect;

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Direcţia Naţională de Probaţiune;

- a obligat pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune la plata dobânzii legale şi inflaţiei aferente drepturilor salariale restante;

- a respins, ca neîntemeiat, capătul de cerere privitor la obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea căii de atac, casarea în parte a sentinţei recurate şi respingerea, ca neîntemeiat, a capătului de cerere privind actualizarea cu indicele de inflaţie a sumelor datorate, respectiv plata dobânzii legale.

Recurenta-pârâtă critică soluţia de obligare a sa la plata dobânzii legale şi a actualizării diferenţelor de drepturi salariale cu rata inflaţiei, raportat la data şi condiţiile emiterii OMJ nr. 3396/C/2018. Apreciază că sunt încălcate prevederile art. 1357 C. civ., nefiind întrunite condiţiile răspunderii civile delictuale, respectiv fapta ilicită, pentru ca Direcţia să fie obligată la plata dobânzii legale şi a actualizării cu rata inflaţiei. Totodată, nu sunt îndeplinite nici condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) şi n) din Legea nr. 554/2004, neexistând un refuz nejustificat al autorităţii pârâte sau un exces de putere din partea acesteia.

În acest sens, recurenta-pârâtă arată că OMJ nr. 3396/C/2018 a fost emis înainte de primul termen de judecată, pârâţii exercitându-ţi dreptul legal de apreciere cu privire la oportunitatea emiterii acestui act administrativ.

Susţine recurenta-pârâtă că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în speţă a dispoziţiilor art. 1531 alin. (1) şi alin. (2) teza I şi art. 1535 C. civ., întrucât OMJ nr. 3396/C/2018 produce efecte de la data de 01.01.2018, moment la care nu exista o obligaţie legală de a acorda sporurile în cuantum maxim de 30%, astfel că nu există elementul răspunderii civile delictuale reprezentat de fapta ilicită. Câtă vreme pârâţii au recunoscut pretenţiile reclamantului prin emiterea acestui ordin, în mod greşit s-a dispus obligarea lor la plata accesoriilor.

Mai susţine recurenta-pârâtă că decizia instituţională a acordării sporurilor prin OMJ nr. 3396/C/2018 este una de oportunitate, luată conform art. 5 din Capitolul VIII al Anexei V din Legea nr. 153/2017, existând posibilitatea stabilirii sporurilor cuvenite reclamantului şi într-un cuantum inferior procentului maxim de 30%, cu respectarea art. 25 alin. (1) din Legea nr. 153/2017, astfel cum s-a reţinut în alte sentinţe, emise de aceeaşi instanţă de fond, în speţe similare.

Neexistând o obligaţie legală în sensul acordării sporurilor la nivel maxim, consideră recurenta-pârâtă că nu se justifică suportarea de către ordonatorul de credite a efectelor devalorizării monedei sau a dobânzilor legale, mai ales că actualizarea cu rata inflaţiei are caracterul unor daune compensatorii. Totodată, dobânda legală reprezintă o sancţiune pentru neexecutarea obligaţiei de plată, or, în lipsa unei obligaţii legale de plată, nu se poate vorbi nici de o neexecutare a acesteia.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant A. şi intimatul-pârât Ministerul Justiţiei nu au depus întâmpinări faţă de recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtă este nefondat, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 603/C/2018, au fost stabilite drepturile sariale cuvenite personalului de probaţiune care îşi desfăşoară activitatea în cadrul serviciilor de probaţiune, în temeiul Legii nr. 153/2017, cu începere de la data intrării în vigoare a acestui act normativ (01.01.2018), anexa nr. 37 la acest ordin stabilind drepturile cuvenite, printre alţii, reclamantului A.. În ceea ce priveşte sporurile, prin acvest act administrativ au fost acordate sporul pentru condiţii de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, acestea au fost acordate în cuantum de aproximativ 20% din salariul de bază (sporuri în sumă totală de 1071 RON, salariul de bază în cuantum de 5596 RON).

Prin Ordinul ministrului Justiţiei nr. 3396/C/2018 a fost modificat OMJ nr. 603/C/2018, iar prin anexa nr. 539 s-a stabilit, în ceea ce-l priveşte pe reclamant, un cuantum al sporurilor de 30% din salariul de bază (sporuri în sumă totală de 1682 RON, salariul de bază în cuantum de 5609 RON). Cuantumul acestor sporuri a fost calculat retroactiv, începând cu data de 01.01.2018. Aşadar, emiterea OMJ nr. 3396/C/2018 are drept consecinţă recunoaşterea drepturilor salariale referitoare la sporuri în cuantumul solicitat de către reclamant, ceea ce se reflectă în obligaţia angajatorului de a achita acesteia diferenţele dintre drepturile salariale stabilite prin ordinul iniţial şi cele stabilite prin ordinul ulterior, precum şi de a acoperi orice prejudiciul suferit de reclamant prin acordarea cu întârziere a drepturilor salariale complete.

Prin decizia nr. 2 din 17 februarie 2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul competent sa judece recursul în interesul legii, s-a reţinut că actualizarea unei sume datorate cu indicele de inflaţie acoperă prejudiciul cauzat creditorului, datorat devalorizării monedei naţionale (damnum emergens), iar plata dobânzii legale acoperă beneficiul de care a fost lipsit creditorul (lucrum cessans), dând expresie astfel principiului reparării integrale a prejudiciului suferit de creditor, principiu consacrat de art. 1.531 alin. (1), alin. (2) teza întâi si art. 1.535 alin. (1) din C. civ.. În speţă, repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant prin lipsirea acestuia de drepturile salariale cuvenite potrivit legii cuprinde trei componente: plata diferenţelor salariale; plata prejudiciului cauzat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei; plata beneficiului nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Argumentul recurentei-pârâte referitor la inexistenţa faptei ilicite, ca urmare a inexistenţei unei obligaţii legale de acordare a sporurilor în procent maxim de 30% nu poate fi primit, fiind rezultatul unei greşite interpretări şi aplicări a prevederilor art. 25 din Legea nr. 153/2017. Dreptul reclamantului la beneficiul unui cuantum al sporurilor de 30% din salariul de bază a fost recunoscut de către ordonatorul principal de credite - Ministerul Justiţiei, care, în condiţiile art. 4 şi 5 din Capitolul VIII al Anexei V la Legea nr. 153/2017, a procedat la emiterea OMJ nr. 3396/C/2018, prin care s-au acordat cele trei sporuri în acest cuantum total, cu începere de la intrarea în vigoare a Legii nr. 153/2017 (01.01.2018).

Prin urmare, recunoaşterea dreptului reclamantului la încasarea unor sporuri în cuantumul pretins prin cererea de chemare în judecată, cu începere de la data de 01.01.2018, dă naştere dreptul acestuia de a-i fi reparat integral prejudiciul suferit prin neplata la timp a acestor sporuri, pe perioada scursă între data de 01.01.2018 şi până la data achitării sumelor restante, reprezentat de devalorizarea monedei naţionale, echivalent al ratei inflaţiei şi beneficiul nerealizat, echivalent al dobânzii legale.

Nici argumentul recurentei-pârâte referitor la recunoaşterea dreptului reclamantului anterior primului termen de judecată nu este de natură să schimbe această concluzie, conduita procesuală a părţii având efect doar în plan procedural, conducând la rămânerea fără obiect a unor capete de cerere din acţiune, iar nu la înlăturarea dreptului reclamantului la despăgubiri pentru prejudiciul cauzat prin nerecunoaşterea şi neplata la timp a sporurilor salariale.

Se mai impune o ultimă observaţie, referitoare la notele scrise depuse de recurenta-pârâtă la termenul de judecată stabilit în faţa instanţei de recurs. Prin aceste note scrise, recurenta-pârâtă a solicitat respingerea, ca rămas fără obiect, a capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018, respectiv ca rămas fără obiect/prematur a capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 2883/C/2018. Or, Înalta Curte constată că aceste concluzii sunt străine de obiectul prezentului litigiu, capătul de cerere privind plata diferenţelor salariale acordate în temeiul OMJ nr. 3396/C/2018 fiind respins, ca lipsit de obiect, de instanţa de fond şi nefăcând obiectului unui recurs, astfel că nu se decelează interesul solicitării adresate de pârâtă instanţei de control judiciar, iar OMJ nr. 2883/C/2018 nu face obiectul prezentei cauze.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Direcţia Naţională de Probaţiune împotriva sentinţei civile nr. 2438 din 22 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.