Inclusion of judicial wage increases in the Sectoral Reference Value for public sector allowance equalization

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12 iunie 2019, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat:

(i) anularea parţială a ordinului de salarizare nr. 595/18.03.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul acordării indemnizaţiei de conducere pentru funcţia de procuror general adjunct;

(ii) anularea parţială a ordinului de salarizare nr. 595/18.03.2019 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în sensul calculării indemnizaţiei de bază prin raportare la un VRS de 440,16 RON, începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10 % prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 01.12.2015, valoare de referinţă sectorială care să cuprindă şi majorările cu 8,5% conform O.G. nr. 13/2008;

(iii) recalcularea drepturilor salariate şi actualizarea sumelor cu indicele ratei inflaţiei şi acordarea dobânzii legale.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 679 din 29 octombrie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- a anulat parţial ordinul de salarizare nr. 595/18.03.2019 emis de pârât în ceea ce o priveşte pe reclamantă, referitor la recalcularea indemnizaţiilor de încadrare cu luarea în considerare a unor valori de referinţă sectorială de 421,36 de RON (în intervalul 09.04.2015-30.11.2015), respectiv de 463,5 RON (începând cu 01.12.2015);

- a obligat pârâtul să emită reclamantei ordin de stabilire a drepturilor salariale producător de efecte juridice astfel: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON; începând cu 01.12.2015, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON;

- a respins acţiunea, în rest, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 679 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului; admiterea excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile anterioare datei de 12.06.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca prescrisă; admiterea excepţiei lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 şi respingerea acţiunii pentru această perioadă, ca rămasă fără obiect; respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurentul-pârât susţine că pretenţiile referitoare la plata drepturilor salariale, anterioare datei de 12.06.2016, sunt prescrise, având în vedere data introducerii acţiunii (12.06.2019) şi în raport de dispoziţiile art. 247 C. proc. civ., art. 171 şi art. 268 alin. (1) lit. c) Codul muncii, art. 2500, art. 2501 alin. (1), art. 2503 alin. (2), art. 2512 alin. (1), art. 2513 şi art. 2517 C. civ.

Totodată, în temeiul art. 247 raportat la art. 194 lit. c) C. proc. civ., recurentul-pârât invocă excepţia lipsei de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susţinând că, prin Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019, s-a stabilit salarizarea procurorilor din cadrul acestui parchet, în perioada 01.12.2016 - 31.12.2017, în raport de o valoare de referinţă sectorială ("VRS") în cuantum de 484,18 RON.

Consideră recurentul-pârât că instanţa de fond a recunoscut reclamantei în mod greşit dreptul la stabilirea salarialului în funcţie de cuantumul VRS calculat prin raportare la O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, în condiţiile în care, prin Decizia nr. 25/2011, pronunţată în soluţionarea unui recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că O.G. nr. 10/2007 nu se aplică şi magistraţilor. Acordarea majorărilor prevăzute de aceste acte normative se acordă doar personalului contractual din sectorul bugetar şi personalului care ocupă funcţii de demnitate publică, iar acordarea majorărilor în discuţie numai anumitor categorii profesionale reprezintă o opţiune a legiuitorului, iar nu o formă de discriminare. Instanţa de judecată nu are dreptul de a modifica ori înlocui sistemul de salarizare, acesta fiind atributul legiuitorului, care se bucură de o marjă largă de apreciere În acest sens, recurentul-pârât solicită a fi avute în vedere considerentele deciziilor Curţii Constituţionale nr. 289/2005, nr. 586/2005, nr. 693/2006, nr. 818-821/2008, dar şi jurispurdenţa CEDO în cauzele Kechko c. Ucrainei şi Wieczorek c. Poloniei.

Mai arată recurentul-pârât că, la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, nivelul maxim al indemnizaţiilor de încadrare aflate în plată nu cuprindea şi majorările salariale prevăzute de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 1/2007.

Printr-un alt argument de nelegalitate, recurentul-pârât susţine că reclamanta solicită drepturi salariale de care a beneficiat doar personalul auxiliar de specialitate, în cursul anului 2008, conform O.G. nr. 13/2008, în referire, însă, la drepturi salariale calculate, începând cu data de 09.04.2015, la nivelul ordonatorilor de credite din sistemul justiţiei.

În acest sens, recurentul-pârât arată că, la stabilirea drepturilor salariale cuvenite procurorilor din subordine, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 897/22.05.2018, prin care drepturile salariale ale procurorilor au fost recalculate, pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar pentru perioada 01.12.2015 - 31.12.2017, prin raportare la VRS de 463,5 RON. La emiterea acestui act administrativ s-a avut în vedere ordinul emis de Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub nr. x/15.03.2008, în executarea hotărârii judecătoreşti definitive reprezentate de sentinţa civilă nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa, secţia I civilă în dosarul nr. x/2017.

Ulterior, Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a emis Ordinul nr. 76/15.03.2018, prin care s-a stabilit salarizarea personalului începând cu data de 01.01.2018 în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 153/2017, iar procurorul general a emis ordinele nr. 906 şi 907 din 24.05.2018, neanulate până în prezent şi care produc efecte.

Mai susţine recurentul-pârât că, în considerentele sentinţei definitive a Tribunalului Dâmboviţa, s-au avut în vedere statuările din decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 şi s-a reţinut că, prin dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, introdus prin Legea nr. 71/2015 şi ale O.U.G. nr. 20/2016, s-a prevăzut soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim. Arată că, după publicarea acestei decizii în Monitorul Oficial, ordonatorii de credite din sistemul justiţiei au procedat la recalcularea indemnizaţiilor brute lunare şi a sporurilor la nivelul maxim stabilit pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, începând cu data de 09.04.2015. Astfel, începând cu data de 09.04.2015, s-a procedat la calcularea drepturilor salariale din familia ocupaţională "Justiţie" prin raportare la VRS de 421,63 RON, iar începând cu data de 01.12.2015, salarizarea procurorilor s-a făcut prin raportare la VRS de 463,50 RON, conform Ordinului nr. 897/2018. Ulterior, prin Ordinul nr. 3206/29.11.2019, salarizarea s-a stabilit prin raportare la VRS în cuantum de 484,18 RON, pentru perioada 01.12.2016 - 31.12.2017.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. nu a depus întâmpinare faţă de recursul declarat de pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte motivul de recurs referitor la prescripţia dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei dintre data de 09.04.2015 şi data promovării acţiunii, Înalta Curte reţine că această excepţie nu a fost invocată în faţa instanţei de fond, fiind ridicată, pentru prima dată, direct în recurs.

Or, în sistemul actualului C. civ., adoptat prin Legea nr. 287/2009, excepţia prescripţiei extinctive este de ordine privată, putând fi invocată doar de cel în folosul căruia curge (art. 2512 alin. (1) C. civ.) şi numai în primă instanţă, prin întâmpinare sau, cel mai târziu, la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate (art. 2513 C. civ.). Ca atare, excepţia nu poate fi invocată, în nicio ipoteză legislativă, direct în faţa instanţei de recurs, putând face obiectul căii de atac doar modalitatea de soluţionare a acestei excepţii de către instanţa de fond.

În raport de aceste aspecte, Înalta Curte nu poate analiza în recurs excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune, pe care recurentul-pârât a opus-o intimatei-reclamante direct în calea de atac, omiţând a sesiza instanţa de fond cu soluţionarea acestei excepţii.

Cât priveşte invocata lipsă de obiect a acţiunii pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016, când a fost emis Ordinul procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nr. 3206/29.11.2019, Înalta Curte o apreciază a fi neîntemeiată.

Obiectul acţiunii civile de faţă este reprezentat de pretenţia reclamantei de a-i fi recunoscute şi recalculate drepturile salariale, având în vedere refuzul pârâtului de revocare a ordinului de salarizare atacat şi de emitere a unui nou ordin, în conformitate cu textele de lege indicate. Prin urmare, obiectul acţiunii exista atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond, iar emiterea Ordinului nr. 3206/29.11.2019, după soluţionarea cauzei în primă instanţă, cu consecinţa recalculării cuantumului indemnizaţiei de încadrare cuvenite reclamantei, nu reprezintă o împrejurare de natură a lipsi (parţial) de obiect acţiunea, ci reprezintă o punere în executare a dispoziţiilor instanţei de fond, având efectul unei recunoaşteri a pretenţiilor reclamantei de către pârâtul Ministerul Public. Cel mult, se poate susţine că această împrejurare vizează interesul procesual al susţinerii recursului, dar nu afectează obiectul cererii, care priveşte analiza legalităţii ordinului atacat şi refuzul pârâtului de a da curs solicitării reclamantei şi, pe cale de consecinţă, obligarea acestuia să acţioneze conform dispoziţiilor legale.

Prin urmare, va fi respins, ca nefondat, motivul de recurs referitor la lipsa parţială de obiect a acţiunii.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la greşita calculare a indemnizaţiei de încadrare cuvenită intimatei-reclamante în raport de O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, precum şi la încălcarea deciziei nr. 25/2011, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea unui recurs în interesul legii, instanţa de control judiciar le va respinge, ca nefondate, constatând că aceste argumente sunt străine de prezenta cauză. Astfel, nici în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nici al sentinţei recurate şi nici chiar în cuprinsul întâmpinării depuse la fond de pârât, nu au fost antamate/discutate/soluţionate aspecte referitoare la incidenţa O.G. nr. 3/2006 şi O.G. nr. 10/2007, respectiv la inaplicabilitatea acestor acte normative în cazul magistraţilor, ci doar a unor categorii de personal desemnate de legiuitor.

Critica referitoare la greşita aplicare a dispoziţiilor O.G. nr. 13/2008 este, de asemenea, nefondată.

Acest act normativ a prevăzut o creştere a VRS în raport de care se calculează drepturile salariale cuvenite judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistem cu 2% începând cu data de 01.04.2008, respectiv cu încă 2% începând cu data de 01.10.2008, iar în cazul personalului auxiliar de specialitate, majorarea era de 4% şi, respectiv, de 4,5%, raportat la aceleaşi perioade. Într-adevăr, reclamanta are calitatea de procuror, nefăcând parte din categoria personalului auxiliar de specialitate, însă dispoziţiile O.G. nr. 13/2008 şi modul de aplicare al acestora au fost în mod corect interpretate şi aplicate de instanţa de fond prin prisma modificărilor legislative ulterioare şi, mai ales, a considerentelor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016.

În acest sens reţine şi Înalta Curte că, potrivit considerentelor 27-32 din Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale (citate in extenso în cuprinsul sentinţei recurate), forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Aşadar, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Or, în speţă s-a dovedit, astfel cum rezultă din sentinţa civilă nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureş, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018, că la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" au fost stabilite niveluri salariale prin raportare la VRS în cuantum de 440,154 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi de 484,169 RON, începând cu data de 01.12.2015, prin includerea majorării de 8,5% prevăzută de O.G. nr. 13/2008.

Aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi la edictarea art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, prin care s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie". În acelaşi sens trebuie avute în vedere şi dispoziţiile O.U.G. nr. 20/2016.

Nu în ultimul rând, trebuie subliniat considerentul Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, potrivit căruia "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice." Drept urmare, este legală concluzia instanţei de fond în sensul că nu prezintă relevanţă împrejurarea că prevederile art. 2 din O.G. nr. 13/2008 nu privesc categoria magistraţilor, ci a personalului auxiliar de specialitate, devreme ce valoarea de referinţă sectorială trebuie să fie unică pentru întreaga familie ocupaţională.

Înalta Curte constată că sunt nefondate şi restul argumentelor din recurs, acestora fiindu-le deja oferit un răspuns în paragrafele anterioare. În esenţă, recurentul-pârât a reluat susţinerile din fond, referitoare la modalitatea de calcul şi stabilire a indemnizaţiilor brute cuvenite procurorilor din subordine, expunând cronologic ordinele emise de procurorul general în perioada 2018-2019. Or, niciunul din argumentele expuse nu contestă efectiv considerentele instanţei de fond, subsumate principiului aplicării unei valori de referinţă sectoriale unice pentru întreaga familie ocupaţională "Justiţie", confirmat de jurisprudenţa Curţii Constituţionale.

Deşi recunoaşte că, potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, legiuitorul a prevăzut necesitatea egalizării indemnizaţiilor de încadrare la nivel maxim, prin luarea în considerare a drepturilor stabilite pe cale judecătorească în favoarea altor salariaţi din aceeaşi familie ocupaţională, recurentul-pârât nu lămureşte motivul pentru care consideră că reclamanta nu are dreptul la calcularea drepturilor salariale cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 440,16 RON pentru perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, respectiv a unei valori de referinţă sectorială de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, valori care au fost recunoscute şi aplicate în cadrul familiei ocupaţionale potrivit sentinţei civile nr. 829/12.07.2018 a Tribunalului Mureş, secţia Civilă, pronunţată în dosarul nr. x/2018.

În consecinţă, întrucât recurentul-pârât nu a prezentat argumente temeinice, care să susţină legalitatea ordinului de salarizare contestat, Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este legală şi va fi menţinută, consecutiv respingerii recursului declarat de pârât.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei civile nr. 679 din 29 octombrie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.