FGA claim time-barred: 90-day forfeiture period runs from finality of fault-annulment decision, not service

Şedinţa publică din data de 13 aprilie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 decembrie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor ("FGA", "Fondul"), a solicitat:

(i) anularea Deciziei nr. 17821 din 14.11.2018, emisă de pârât;

(ii) obligarea pârâtului la plata sumei de 9.892,31 RON, cu titlu de contravaloare despăgubiri necesare aducerii autoturismului x în starea anterioară producerii accidentului, cu dobânda legală de la data notificării cererii de plată;

(iii) obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1977 din 11 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

- a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor;

- a anulat Decizia nr. 17821/14.11.2018, emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu privire la soluţionarea cererii de despăgubire a reclamantului nr. 27129/13.08.2018;

- a obligat pârâtul să analizeze şi să soluţioneze pe fond cererea reclamantului A. de acordare a despăgubirilor ocazionate de accidentul de circulaţie rutieră produs în data de 18.12.2015, în care a fost implicat reclamantul în calitate de asigurat al B. S.A., societate aflată în procedura de faliment;

- a respins restul pretenţiilor reclamantului;

- a luat act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1977 din 11 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Susţine recurentul-pârât că hotărârea recurată a fost dată cu greşita aplicare a art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 şi a art. 2548 C. civ.

Arată că procedura falimentului faţă de asigurătorul B. a fost deschisă în dosarul Tribunalului Cluj nr. 3978/85/2016 prin hotărârea pronunţată la data de 16.02.2017, definitivă la data de 17.03.2017. Creanţa ce face obiectul cauzei s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a falimentului, respectiv la data de 15.03.2018, când a rămas definitivă, conform art. 634 alin. (2) C. proc. civ., decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2015. De la acest moment a început să curgă termenul de 90 de zile pentru formularea cererii de plată, conform art. 14 din Legea nr. 213/2015, astfel că cererea depusă la data de 03.08.2018 este tardiv formulată, neavând relevanţă argumentele reclamantului referitoare la faptul că ar fi aflat soluţia instanţei de apel în urma comunicării deciziei civile, prin intermediul serviciului Registratură. Conform art. 2548 C. civ., termenele de decădere nu sunt supuse suspendării şi prescripţiei, cererea de repunere în termen formulată în cuprinsul cererii de chemare în judecată fiind inadmisibilă.

Susţine recurentul-pârât că instanţa de fond a reţinut greşit că termenul de 90 de zile se calculează de la data comunicării deciziei civile nr. 438/2018, iar temeiul legal invocat - art. 16 din Legea nr. 213/2015 nu este relevant în cauză, termenul de depunere a cererii de plată calculându-se în raport de data rămânerii definitive a hotărârii penale, conform art. 552 alin. (1) C. proc. pen.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, apreciind că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a normelor de drept material incidente cauzei.

Consideră eronată susţinerea recurentului-pârât în sensul că reclamantul este decăzut din termenul de formulare a cererii de plată, având în vedere că, la data deschiderii procedurii falimentului asigurătorului B., nu era finalizat procesul în care reclamantul solicitase anularea procesului-verbal de constatare a contravenţiei prin care se stabilea vinovăţia sa în producerea accidentului. Cât timp nu era anulat procesul-verbal, intimatul-reclamant nu avea posibilitatea de a se îndrepta împotriva asigurătorului celuilalt şofer implicat în accident. Doar după comunicarea hotărârii Tribunalului Cluj, care a stabilit nevinovăţia intimatului-reclamant, s-a născut dreptul de a solicita daune FGA.

Mai susţine intimatul-reclamant că argumentele din decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, pronunţată în dosarul nr. x/2015, sunt decisive în ceea ce priveşte dreptul de despăgubire, întrucât aceste considerente descriu starea de fapt şi indică persoana vinovată de producerea accidentului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor este fondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 din Legea nr. 213/2015:

"În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

De asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că:

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Înalta Curte reţine că termenul de 90 de zile prevăzut de normele de drept anterior citate este un termen de decădere, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, conform art. 2548 C. civ., care începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, determinată conform distincţiilor operate de legiuitor.

În speţă, s-a relevat că, la data de 08.12.2015, reclamantul a fost implicat într-un eveniment rutier, soldat cu avarierea autoturismului cu număr de înmatriculare x, iar prin Procesul-verbal de contravenţie nr. x/08.12.2015 s-a reţinut culpa acestuia în producerea accidentului. Reclamantul a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancţionare contravenţională, înregistrată pe rolul Judecătoriei Cluj-Napoca sub nr. de dosar x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 4691/2017, Judecătoria Cluj Napoca a admis plângerea, a anulat procesul-verbal contravenţional contestat, a exonerat petentul (reclamantul în cauza de faţă) de la plata amenzii şi a înlăturat sancţiunea complementară, obligând intimatul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3020 RON către petent.

Prin decizia nr. 438/15.03.2018, Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis apelul formulat de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj, modificând în parte sentinţa apelată, în sensul obligării în solidar a intimatului şi a intervenientei C. la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3020 RON către petent.

Înalta Curte constată că în mod eronat prima instanţă a reţinut că reclamantul a înregistrat cererea de plată cu respectarea dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, calculând momentul naşterii dreptului de creanţă în raport de data comunicării deciziei civile nr. 438/15.03.2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale în dosarul nr. x/2015.

Creanţa de asigurare solicitată la plată de reclamant s-a născut ulterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment, fiind reală susţinerea acestuia în sensul că nu ar fi putut să formuleze cererea de plată adresată FGA înainte de anularea definitivă a procesului-verbal de sancţionare contravenţională, care stabilea culpa sa în producerea accidentului.

Pe de altă parte, este neîntemeiată susţinerea intimatului-reclamant, valorificată greşit de instanţa de fond, în sensul că termenul de formulare a cererii de plată se calculează de la data comunicării deciziei definitive pronunţate în dosarul nr. x/2015. Data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări în acest caz curge de la data deschiderii posibilităţii executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească, iar executarea dreptului de creanţă a fost posibilă la data rămânerii definitive a deciziei nr. 438/15.03.2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale. Potrivit art. 634 alin. (1) pct. 4 şi alin. (2) C. proc. civ., sunt definitive hotărârile date în apel, fără drept de recurs, iar data rămânerii definitive a acestor hotărâri este data pronunţării.

Prin urmare, decizia nr. 438/2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, a rămas definitivă la data pronunţării ei, 15.03.2018, de la această dată curgând termenul de 90 de zile pentru depunerea cererii de plată.

Înalta Curte mai reţine că, după pronunţarea acestei decizii, reclamantul putea, în temeiul art. 160 alin. (7) şi art. 161 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, să obţină certificat de grefă după minuta acestei decizii, purtând menţiunea rămânerii definitive, precum şi o copie legalizată a sentinţei de fond, pe care să le depună împreună cu cererea de despăgubire la autoritatea pârâtă în termenul de decădere de 90 de zile, nefiind aşadar necesară motivarea şi comunicarea deciziei din apel.

Nu sunt întemeiate nici argumentele intimatului-reclamant în sensul că era necesar să ia cunoştinţă de considerentele deciziei nr. 438/2018 pentru a formula cererea de plată. Înalta Curte constată că, prin sentinţa Judecătoriei Cluj-Napoca s-a dispus anularea procesului-verbal de sancţionare contravenţională, constatându-se că reclamantului nu-i revine culpa producerii accidentului, iar decizia penală pronunţată în apel nu a modificat sentinţa de fond decât în parte, în ceea ce priveşte persoanele obligate la plata cheltuielilor de judecată către reclamant. Câtă vreme în calea de atac nu s-a modificat în vreun fel soluţia instanţei de fond cu privire la nelegalitatea procesului-verbal de sancţionare contravenţională, fiind afectată doar soluţia asupra capătului accesoriu referitor la cheltuielile de judecată, Înalta Curte apreciază că prezentarea unui certificat de grefă al soluţiei date în apel era suficientă, alături de copia legalizată a sentinţei Judecătoriei Cluj-Napoca, pentru formularea cererii de plată adresată FGA, cele două înscrisuri făcând dovada existenţei unui drept de creanţă împotriva asigurătorului în faliment.

În raport de aspectele învederate, Înalta Curte constată că data naşterii creanţei de asigurări în patrimoniul intimatului-reclamant este data de 15.03.2018, când a fost pronunţată şi a rămas definitivă decizia nr. 438/2018 a Tribunalului Cluj, secţia mixtă de contencios administrativ şi fiscal, conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015. Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 a început să curgă de la această dată şi s-a împlinit la data de 14.06.2018, iar cererea de plată a fost transmisă de reclamant către autoritatea pârâtă la data de 03.08.2018, cu depăşirea termenului legal de decădere.

Pe cale de consecinţă, Decizia nr. 17121/14.11.2018, emisă de pârâtul FGA, este legală, constatând în mod corect tardivitatea formulării cererii de plată, astfel că soluţia instanţei de fond va fi reformată, consecutiv admiterii recursului declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Înalta Curte mai reţine că, în recursul declarat de pârâtul FGA, au fost menţionate argumente care sunt străine de prezenta cauză, respectiv folosirea de către instanţa de fond a unui temei legal inaplicabil cauzei (art. 16 din Legea nr. 213/2015), netemeinicia cererii de repunere în termen formulată de reclamant prin acţiune şi stabilirea caracterului definitiv al deciziei civile nr. 438/15.03.2018, pronunţată de Tribunalul Cluj, în raport de prevederile art. 552 alin. (1) C. proc. pen.. În prim rând, instanţa de fond nu şi-a întemeiat considerentele soluţiei pe dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 213/2015, reclamantul nu a formulat şi instanţa nu a analizat o cerere de repunere în termenul de formulare a cererii de plată, iar invocata decizie a Tribunalului Cluj nu este pronunţată în materie penală, astfel că nu-i sunt aplicabile dispoziţiile C. proc. pen.. În al doilea rând, pe parcursul recursului, pârâtul FGA a argumentat rămânerea definitivă a deciziei nr. 438/2018 în raport de prevederile art. 634 C. proc. civ., astfel că trimiterea ulterioară la dispoziţiile C. proc. pen. este contradictorie.

Aceste inconsecvenţe nu influenţează, însă, în vreun fel, caracterul fondat al căii de atac, care conţine argumente relevante şi suficiente, pe care instanţa de control judiciar le-a valorificat în soluţia de admitere a recursului.

Pentru considerentele expuse, constatând că este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în condiţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

În temeiul art. 453 C. proc. civ., Înalta Curte va obliga intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în recurs, conform O.P nr. x/19.02.2020 .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 1977 din 11 iunie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

Obligă intimatul-reclamant A. la plata către recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a sumei de 100 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 aprilie 2022.