Legality of plagiarism finding by National Ethics Council under Law 206/2004 and Order 211/2017 regarding mandatory hearings and citation obligations.

Şedinţa publică din data de 18 ianuarie 2022

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, la data de 07.06.3018, reclamanţii A., B. şi C. au chemat în judecată pârâţii Ministerul Cercetării şi Inovării şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, solicitând anularea în totalitate atât a Hotărârii nr. 1/20 noiembrie 2017, emisă de CNECSDTI prin care se aprobă Raportul final nr. x/20.11.2017 privind soluţionarea sesizării înregistrată la CNECSDTI cu nr. x/05.01.2017, cât şi a Raportului final - Anexa 1, parte integrantă din hotărârea sus-menţionată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 84 din 7 martie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C. în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Cercetării şi Inovării şi Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării şi cu intervenientul D..

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei hotărâri, reclamanţii C. şi B. au formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 4,5,6 şi 8 C. proc. civ.. Împotriva aceleaşi sentinţe a declarat recurs şi reclamantul A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5,6 şi 8 C. proc. civ.

Motivele de recurs vor fi indicate şi analizate în cuprinsul considerentelor prezentei decizii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul C.N.E.C.S.D.T.I. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor, considerând că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, faţă de considerentele hotărârii pe care le apreciază ca fiind corecte, contrar criticilor formulate prin cererea de recurs.

Intimatul D. a invocat excepţia nulităţii recursurilor, pentru faptul că motivele invocate nu se încadrează în cazurile limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.. Pe fond, a solicitat respingerea recursurilor, hotărârea primei instanţe fiind legală.

5. Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursurilor, Înalta Curte reţine că, potrivit prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: (…) motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat".

În speţă, se constată că în cuprinsul cererii de recurs recurenţii reclamanţi au indicat anumite aspecte care pot fi încadrate în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. astfel că instanţa de control judiciar poate trece la analiza incidenţei acestora, urmând a fi apreciată pertinenţa acestora, în funcţie de dezvoltarea motivelor invocate.

Faţă de cele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii în baza prev. art. 489 alin. (2) C. proc. civ..

Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de casare invocate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate, potrivit considerentelor ce urmează.

Recursul declarat de recurentul reclamant A., bazat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., este nefondat.

Primul motiv indicat de recurent este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinându-se că a fost nelegal administrată proba cu expertiză, care este lovită de nulitate.

Recurentul critică încheierea de şedinţă din data de 10.12.2018 prin care instanţa de fond a considerat că este necesar a se depune un punct de vedere de către specialiştii desemnaţi, apreciind că se impune anularea actului de procedură privind numirea specialiştilor în cauză, cu încălcarea prevederilor art. 330 alin. (4) cu raportare la art. 331 C. proc. civ.

De asemenea, susţine nulitatea absolută a actului de procedură aferent administrării expertizei reprezentat de punctul de vedere emis de către dl. Profesor dr. E., încuviinţat de către prima instanţă prin aceeaşi încheiere de şedinţă.

Instanţa de recurs nu va analiza criticile învederate în cadrul acestui motiv de recurs întrucât excedează cadrului procesual fixat chiar de către recurenţii reclamanţi.

Aspectele criticate de recurent vizează cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 10.12.2018 şi nu sentinţa recurată.

Recursul a fost declarat exclusiv împotriva sentinţei nr. 84/07.03.2019, nefiind promovat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.12.2018, astfel că modul de soluţionare a cererilor prin acest act procedural nu constituie obiectul recursului pendinte, instanţa de recurs nefiind învestită cu soluţionarea recursului declarat împotriva încheierii, în condiţiile în care prevederile art. 466 alin. (4) coroborat cu art. 494 C. proc. civ. C. proc. civ. dispun că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face recurs decât odată cu fondul, afară de cazul când legea dispune altfel.

Textul face referire la toate încheierile premergătoare şi nu doar la cele interlocutorii sau preparatorii astfel recurentul trebuia să declare recurs şi împotriva încheierii de şedinţă, contrar susţinerilor sale din răspunsul la întâmpinare.

Recurentul nu a înţeles să recureze încheierea de şedinţă pe care o critică prin intermediul cererii de recurs declarate împotriva sentinţei astfel că încheierea prin care s-a apreciat asupra probelor solicitate nu constituie obiect al prezentului recurs şi, în consecinţă, nu se poate analiza legalitatea acesteia, în lipsa declarării căii de atac.

Mai mult, nulitatea invocată de către recurent este relativă astfel că invocarea acesteia implică dovedirea unei vătămări or, acesta nu a invocat o vătămare rezultă din modul de numire a experţilor în faţa instanţei de fond şi nu a dovedit o eventuală vătămare. De asemenea, potrivit prevederilor art. 178 alin. (3) C. proc. civ., nulitatea relativă trebuie invocată la termenul la care s-a săvârşit neregularitatea sau la termenul imediat următor dacă partea nu este prezentă.

La judecata cauzei în fond, recurentul nu a invocat o astfel de neregularitate, optând pentru invocarea în cadrul căii de atac promovate, în condiţiile în care nu a înţeles să declare recurs împotriva încheierii de şedinţă din data de 10.12.2018.

Recurentul nu a solicitat în faţa primei instanţe revocarea expertului, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 332 alin. (1) C. proc. civ. astfel că nu se impune nulitatea raportului formulat.

De altfel, prima instanţă s-a bazat, în pronunţarea soluţiei, pe coroborarea întregului probatoriu administrat în cauză şi nu doar pe opinia Prof. dr. E..

În consecinţă, nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Al doilea motiv de recurs constă în susţinerea că hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8) şi, de asemenea conţine argumente contradictorii (art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.).

Referitor la procedura de investigare a plagiatului în faţa Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării (CNECSDTI), susţine că a fost nelegal desfăşurată întrucât nu au fost audiaţi cu privire la fapta ce li s-a imputat, la întocmirea Raportului nu au participat experţi specializaţi, nu a existat vreun raport comparativ al celor două lucrări de către specialişti în domeniu, membrii Comisiei care a decis cu privire la plagiat nefiind de specialitate.

În ceea ce priveşte cadrul legal incident, în mod corect prima instanţă a avut în vedere prevederile Ordinului Ministerului Cercetării şi Inovării nr. 211/19.04.2017, act ce era în vigoare la data pronunţării Hotărârii contestate, nr. 1/20.11.2017 şi a raportului final aferent.

De altfel, aspectele legate de funcţionarea Consiliului de etică în perioada ianuarie 2017- noiembrie 2017 nu au fost invocate prin acţiunea introductivă astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară prin intermediul căii extraordinare a recursului, potrivit prevederilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Ca şi procedură, a fost constituit un grup de lucru format din 3 experţi iar în nota finală a raportului nr. x/20.11.2017 se menţionează că, la baza întocmirii au stat şi opiniile exprimate de către membrii CNECSDTI anterior, având în vedere că analizarea cererii a început în baza mandatului lor.

Nu sunt motive de nelegalitate ale actelor contestate din perspectiva susţinută de către recurent întrucât au fost emise sub imperiul actelor normative în vigoare la data emiterii lor, normele de procedură fiind de imediată aplicare astfel că prima instanţă a analizat respectarea prevederilor legale ce au stat la baza emiterii actelor administrative litigante, şi nu raportat la dispoziţii legale abrogate care nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată.

În cauză au fost respectate prevederile Legii nr. 206/2004 privind buna conduită în cercetarea ştiinţifică, dezvoltarea tehnologică şi inovare şi ale Ordinului nr. 211/2017 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, având în vedere că CNECSDTI în componenţa actuală şi-a început activitatea odată cu intrarea în vigoare a respectivului Ordin şi, în consecinţă, este evident faptul că se impuneau a fi respectate dispoziţiile procedurale incluse în actul normativ intrat în vigoare, contrar susţinerilor recurentului.

De altfel, nu există nicio prevedere în cuprinsul Ordinului nr. 5712/2016 care să prevadă obligativitatea audierii recurenţilor în faţa CNECSDTI sau obligativitatea realizării unui raport comparativ al celor două lucrări întrucât dispoziţiile art. 23 alin. (3) prevăd posibilitatea audierii şi nu obligativitatea audierii persoanelor implicate.

Termenele prevăzute de Legea nr. 206/2004 au caracter de recomandare, nefiind prevăzute sancţiuni pentru nerespectarea acestora.

Cu privire la presupusa lipsă a argumentelor din Raportul final al CNECSDTI, recurentul susţine că instanţa ar fi trebuit să aibă în vedere ca acesta trebuia să se bazeze pe raportul experţilor numiţi potrivit art. 23 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 5712/2016 iar conţinutul său ar fi trebuit să respecte prevederile art. 25 din acelaşi Regulament.

Cu aceeaşi argumentaţie expusă anterior, se apreciază că susţinerile recurentului sunt neîntemeiate, fiind construite tot pe dispoziţiile Ordinului nr. 5712/2016 care era abrogat la momentul emiterii Hotărârii contestate astfel că, în speţă, se constată că prevederile dispoziţiilor legale în vigoare la data adoptării Hotărârii în litigiu nu prevedeau o astfel de obligaţie în sarcina emitentului actului.

Consiliul Naţional de Etică a analizat situaţia de fapt pe baza documentelor depuse, suficiente pentru a constatat existenţa plagiatului, contestaţia fiind verificată şi prin raportare la conţinutul lucrării recurenţilor dar şi prin raportare la decizia Comisei de Etică din cadrul UPT şi nu raportat la susţineri ulterioare ale părţilor cu privire la lucrările în discuţie.

Componenţa Consiliului Naţional de Etică este stabilită prin Anexa nr. 2 la Ordinul nr. 211/2017 iar punctul de vedere conţine preluarea concluziilor exprimate de experţii Consiliului, potrivit prevederilor art. 12 şi 13 din Regulamentul aprobat prin Ordinul nr. 211/2017.

Recurentul invocă greşita aplicare a prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004.

Conform dispoziţiilor textului legal invocat, prin plagiat se înţelege "expunerea într-o operă scrisă sau o comunicare orală, inclusiv în format electronic, a unor texte, expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii, rezultate ori metode ştiinţifice extrase din opere scrise, inclusiv în format electronic, ale altor autori, fără a menţiona acest lucru şi fără a face trimitere la sursele originale".

Recurentul apreciază că judecătorul fondului nu putea trage concluzii pe baza propriilor percepţii sau cunoştinţe în domeniu întrucât pentru aspectele strict ştiinţifice sursa informaţiei şi implicit a înţelegerii existenţei sau nu a plagiatului nu poate fi decât părerea unui specialist.

Instanţa de control judiciar apreciază că prima instanţă a realizat o corectă aplicare a prevederilor art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004, soluţia fiind pronunţată pe baza materialului probator administrat în cauză, nefiind emise opinii proprii asupra aspectelor ştiinţifice, aşa cum încearcă să acrediteze recurentul, în speţă fiind administrată proba cu expertiză potrivit prevederilor art. 330 C. proc. civ.

Astfel, judecătorul fondului a avut în vedere opinia referentului revistei în care a fost publicat articolul, opiniile experţilor fostului Consiliu Naţional de Etică, opinia Prof. E. şi aspectele reţinute de CNECSDTI.

De altfel, prima instanţă a efectuat analiza speţei astfel cum a fost dedusă judecăţii chiar de către reclamanţi, care au solicitat analiza plagiatului, fiind analizată implicit legalitatea actelor contestate prin prisma existenţei plagiatului, în condiţiile Legii nr. 206/2004.

În dezacord cu opinia recurentului care apreciază că prevederile Legii nr. 8/1996 exceptează din categoria drepturilor de autor formulele, teoriile, demonstraţiile ştiinţifice etc., instanţa de recurs consideră că aceste aspecte nu sunt de natură a exclude existenţa plagiatului, faţă de noţiunea instituită prin definiţia inclusă în art. 4 lit. d) din Legea nr. 206/2004 care se referă inclusiv la "expresii, idei, demonstraţii, date, ipoteze, teorii" care induce concluzia că este aplicabilă şi în situaţiile în care legislaţia drepturilor de autor nu prevede protecţie.

Articolele au fost analizate în ansamblul lor iar expunerea unor date care aparţin altor autori, fără a fi menţionat acest aspect şi fără a se face trimitere la sursele originale conduce la concluzia săvârşirii unui plagiat, fiind obligatorie citarea de fiecare dată când există o prelucrare dintr-o altă lucrare,

Este irelevantă susţinerea recurentului în sensul că intervenientul intimat ar fi preluat în lucrarea sa formule ale altor matematicieni fără să citeze fiecare formulă sau metodă de calcul întrucât lucrarea acestuia nu constituie obiectul analizei în cadrul prezentului dosar.

Susţine recurentul faptul că o condiţie esenţială pe care instanţa de fond a ignorat-o este interpretarea condiţiei privind lipsa citării.

Instanţa de fond a reţinut că recurenţii reclamanţi au utilizat pasaje din articolului intimatului intervenient citând referinţa iniţială în cazul propoziţiilor 2.1, 2.2 şi 2.3, dar nu şi în cuprinsul demonstraţiilor ulterioare, respectiv în remarca 4.2 şi astfel, este vorba despre o citare incorectă care lasă impresia că rezultatele ar fi fost originale şi le-ar aparţine exclusiv reclamanţilor.

Articolul intimatului intervenient a fost citat însă nu de fiecare dată, instanţa de fond reţinând referatul de specialitate întocmit de Prof. Dr. E. din care a rezultat că recurenţii reclamanţi au copiat în remarca 4.1. şi respectiv în finalul 4.2, relaţia din finalul teoremei 3.1. a lucrării intervenientului fără a o cita, iar fără această relaţie niciunul dintre articole nu şi-ar atinge scopul propus, adică de a cuantifica energiile solidului rigid.

În acest context s-a apreciat că relaţia finală din cuprinsul teoremei 3.1. din lucrarea intervenientului trebuia citată de către recurenţi care se fac astfel vinovaţi de plagiat chiar dacă în forma cea mai uşoară, astfel că nu sunt întemeiate susţinerile recurentului în sensul că, în hotărârea recurată nu s-ar fi indicat ce parte din lucrare a fost preluată fără citare sau fără indicarea sursei.

Ceea ce s-a reproşat a fost lipsa oricăror referinţe la lucrarea intervenientului, în cadrul remarcii 4.2. din articolul recurenţilor, în concret, la teorema 3.1, şi nu modalitatea de citare, astfel că a fost corect aplicat art. 4 din Legea nr. 206/2004 de către judecătorul fondului astfel că nu este incident cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acesta a fost indicat de către recurent dar fără a se prezenta care sunt motivele contradictorii, dacă există o contradicţie între considerente şi dispozitiv.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. are în vedere casarea unei hotărâri atunci când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Din această perspectivă, sunt vizate ipotezele de motivare insuficientă şi contradictorie a hotărârii primei instanţe.

Din analiza considerentelor hotărârii recurate, Înalta Curte constată că motivarea primei instanţe răspunde la argumentele prezentate de părţi, fiind examinate în mod efectiv motivele de fapt şi de drept, nefiind astfel identificate contradicţii în raţionamentul instanţei de fond şi nici considerente străine de natura cauzei.

Conform prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde (şi) "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Argumentele prezentate în justificarea soluţiei pronunţate nu evidenţiază nici o contradicţie în raţionamentul primei instanţe.

În conformitate cu jurisprudenţa CEDO, chiar dacă dispoziţiile art. 6 paragraful 1 din Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale impun instanţelor naţionale să-şi motiveze deciziile (cauza Boldea vs. Romania), această obligaţie nu presupune existenţa unor răspunsuri detaliate la fiecare problemă ridicată, fiind suficient să fie examinate în mod real problemele esenţiale care au fost supuse spre judecată instanţei, iar în considerentele hotărârii trebuie să se regăsească argumentele care au stat la baza pronunţării acesteia.

În consecinţă, nu este incident nici acest motive de casare, criticile recurentului fiind nefondate în totalitate.

Recurenţii B. şi C. au invocat cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu prioritate, trebuie precizat faptul că situaţia de fapt şi modul în care instanţa analizează şi interpretează materialul probator administrat în cauză nu pot constitui obiect de analiză a căii extraordinare de atac a recursului, nefiind circumscrise niciunui motiv de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În aceste condiţii, nu se poate reţine ca fiind motiv de casare afirmata împrejurare potrivit căreia instanţa de fond ar fi ignorat cunoştinţe elementare referitoare la cuantificarea geometrică, astfel că aspectele învederate de recurenţi, cuprinse în cadrul punctului I din cererea de recurs intitulat "Analiza detaliată a motivării primei instanţe" nu se încadrează în niciun din motivele de casare astfel cum sunt enumerate limitativ de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., este evident că nu poate fi reţinută incidenţa acestuia în prezenta speţă, raportat la modul în care recurenţii au abordat ipoteza prevăzută de acest text legal, care se referă la depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Aceştia reproşează judecătorului fondului faptul că nu şi-ar fi exercitat prerogativele de control al legalităţii actelor contestate prin faptul că a încurajat motivarea acestora în cursul judecăţii, or, aceste aspecte nu au nicio legătură cu motivul de casare invocat.

Acest motiv de recurs are în vedere ipoteza în care are loc o imixtiune a instanţei în sfera activităţii executive sau legislative, ceea ce nu este cazul de faţă.

Instanţa de fond a respectat întocmai limitele cadrului procesual astfel cum a fost învederat chiar de către reclamanţi, analizând ceea ce s-a dedus judecăţii, administrând probe pe care le-a interpretat în vederea reţinerii situaţiei de fapt din litigiul pendinte, nefiind vorba despre o suplinire a cercetării pe care ar fi trebuit să o realizeze emitentul actelor, ci de o respectare a cursului procesului civil, astfel cum este reglementat de C. proc. civ.

Faptul că instanţa de fond a ajuns la concluzia că, în urma analizării probelor administrate, actele litigioase sunt legale, contrar susţinerilor reclamanţilor, nu poate echivala cu o suplinire sau completare a motivării actelor administrative.

În consecinţă, nu se poate reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs subsumat art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ce se referă la situaţia în care instanţa ar fi pronunţat hotărârea cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, nu se poate identifica în cuprinsul cererii de recurs care ar fi prezumtivele reguli încălcate de către judecătorul fondului, în condiţiile în care construcţia juridică şi argumentaţia recursului are în vedere, în cea mai mare parte, situaţia de fapt şi modul în care instanţa a interpretat probele administrate în cauză, astfel că aspectele învederate excedează acestui caz de casare.

Recurenţii au argumentat acest caz de casare prin prisma a patru susţineri: hotărârea recurată ar conţine foarte multe menţiuni false/neadevărate; prima instanţă nu a răspuns mai multor argumente aduse de reclamanţi; nu a solicitat un punct de vedere oficial al revistei în care a fost publicat articolul A1, nu a sancţionat refuzul CNECSDTI de a comunica şi oferi informaţii cu privire la numele şi calificarea persoanelor care au întocmit raportul.

Aceste aspecte nu au nicio legătură cu cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., nefiind indicată nicio regulă din Cod care ar fi fost, în opinia recurenţilor, încălcată de prima instanţă.

Din toate susţinerile recurenţilor nu se poate reţine nicio regulă procedurală care ar fi fost eludată şi care ar fi fost eventuala vătămare produsă acestora, nefiind respectate prevederile art. 178 alin. (2) C. proc. civ.

În mod formal, doar unele din aceste susţineri ar putea fi încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., motiv pentru care nu s-a admis excepţia nulităţii acestui recurs, deşi se afla la limita aplicării acestei sancţiuni.

Hotărârea recurată este motivată corespunzător, fiind prezentată situaţia de fapt reţinută în baza materialului probator administrat, motivele de fapt şi de drept care au format opinia instanţei în pronunţarea soluţiei, fiind indicate argumentele şi considerentele avute în vedere, atât cele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

A fost avut în vedere raportul de specialitate întocmit de Prof. Dr. E. şi, de asemenea, s-a reţinut concluzia referentului revistei de specialitate.

Faptul că instanţa a preluat din apărările intimatului, în susţinerea concluziei că sunt legale actele contestate nu are nicio influenţă asupra calităţii motivării hotărârii recurate, fiind respectate exigenţele textului art. 425 C. proc. civ.

Concluzia la care a ajuns prima instanţă este corectă, în sensul că remarca 4.2 din articolul recurenţilor reclamanţi reprezintă o preluare a teoremei 3.1 din articolul intimatului intervenient, fără citare, astfel că nu pot fi reţinute ca întemeiate argumentele recurenţilor care contrazic concluziile referinţelor de specialitate ce au evidenţiat faptul că teorema 3.1 conţine corecţia 1/2 formelor, recurenţii urmărind, prin întreaga argumentare a cererii de recurs, o reinterpretare a probelor administrate în cauză, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului, ce nu are caracter devolutiv, instanţa de recurs rezumându-se la a verifica doar susţinerile ce se pot încadra strict, în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

După cum s-a arătat anterior, în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., a fost verificat modul în care reclamanţii au preluat teorema 3.1 din articolul publicat de intervenient fără să fie citată, rezultând existenţa plagiatului şi nefiind vorba doar de o dispută de natură ştiinţifică, în condiţiile în care toate referinţele de specialitate, inclusiv referentul revistei de specialitate IJGMMP au evidenţiat faptul că teorema 3.1 din articolul publicat de intervenient cuprinde corecţia 1/2 formelor, la aceasta referind-se sintagma de "rezultat original".

În acest context a fost înlăturată opinia exprimată de Conf. Univ. Dr. F., în sensul că nu se discută lucrarea intervenientului ci doar articolul publicat de recurenţi sub aspectul îndeplinirii obligaţiilor acestora de a cita corect datele, concluziile sau teoriile expuse în lucrarea acestuia, astfel că toate aserţiunile legate de lucrarea intervenientului nu au nicio relevanţă.

Este lipsit de relevanţă motivul pentru care revista nu a retras articolul recurenţilor iar reluarea unor aspecte legate de corespondenţă ulterioară dintre recurenţi cu editorul revistei nu au nicio legătură cu vreunul din motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Relativ la considerentele pretins contradictorii ale hotărârii primei instanţe, susţinerile recurenţilor nu se confirmă, întrucât argumentele prezentate în justificarea soluţiei pronunţate nu evidenţiază nici o contradicţie în raţionamentul primei instanţe.

Referitor la susţinerea că Prof. Dr. E. ar fi fost incompatibil, astfel cum s-a arătat în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., aceste aspecte au fost tranşate de către instanţa de fond prin încheierea de şedinţă din data de 10.12.2018 care nu a fost recurată astfel că acest act procedural nu constituie obiect al recursurilor din cauza de faţă.

Raportul la care face referire art. 42 alin. (7) din Legea nr. 206/2004 este Raportul final care a fost contestat în prezenta cauză şi nu un raport de similaritate.

Acest Raport a avut în vedere analiza comparativă a celor două lucrări realizată la nivelul CNECSDTI, corespondenţa electronică purtată cu redactorul revistei IJGMMP, Decizia Comisiei de Etică din cadrul Universităţii Politehnice Timişoara iar prevederile din Legea nr. 206/2004 şi Ordinul nr. 211/2017 nu fac referire la modul în care se analizează sesizarea de plagiat de către Consiliul Naţional de Etică.

Nu era necesară întocmirea unui raport de similaritate, aşa cum corect a reţinut prima instanţă, fiind vorba despre două articole reduse ca dimensiune care prezintă formule matematice ce sunt interpretate de softul de detectare a similitudinii ca imagini şi excluse din calculul indicelui de similitudine.

Faptul că recurenţii nu sunt de acord cu motivarea hotărârii recurate nu poate echivala cu o nemotivare a acesteia.

Cu privire la numele şi calitatea persoanelor care au întocmit Raportul, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 206/2004, nu există o obligaţie a CNECSDTI în acest sens, Raportul fiind elaborat de către Consiliul Naţional de Etică iar componenţa acestuia este stabilită prin Anexa 2 la Ordinul MCI nr. 211/2017 ce nu a fost contestat.

În ceea ce priveşte susţinerea recurenţilor în sensul că nu au fost audiaţi în cadrul cercetării plagiatului, nu vor fi reţinute ca întemeiate, astfel cum s-a argumentat anterior, prima instanţă arătând în mod judicios faptul că procedura este reglementată de prevederile cuprinse în Legea nr. 206/2004 şi în Regulamentul de organizare şi funcţionare aprobat prin Ordinul MCI nr. 211/2017 ce nu prevăd necesitatea audierii părţilor cu ocazia cercetării acuzaţiilor de plagiat.

Aspectele legate de data înregistrării contestaţiei la CNECSDTI nu au fost invocate de către reclamanţi în stadiul judecării cauzei în fond astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară în faţa instanţei de recurs, această cale de atac nefiind devolutivă şi oricum, sunt irelevante în contextul analizei legalităţii actelor contestate.

Cu privire la susţinerea că prima instanţă nu ar fi solicitat un punct de vedere oficial al revistei în care a fost publicat articolul A1, se constată că această probă nu a fost solicitată de către părţi iar, potrivit dispoziţiilor art. 254 alin. (6) Cor procedură civilă, părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii.

De altfel, la dosar a fost depusă opinia de specialitate a referentului revistei care a confirmat existenţa plagiatului.

Nu există nicio obligaţie legală a CNECSDTI de a comunica nunele şi calificarea persoanelor care au întocmit Raportul, recurenţii neindicând niciun text legal care să prevadă o astfel de obligaţie.

În ceea ce priveşte cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., acest text are în vedere ipoteza în care hotărârea recurată se întemeiază pe motive contradictorii ori numai pe motive străine de natura cauzei.

Contrar susţinerilor recurenţilor, din analiza considerentelor hotărârii recurate nu rezultă existenţa niciunei contradictorialităţi, în condiţiile în care întreaga argumentare a condus spre soluţia pronunţată şi spre concluzia că actele contestate sunt legale, în realitate, recurenţii fiind nemulţumiţi de motivele expuse de către judecătorul fondului, ceea ce nu poate echivala cu nemotivarea hotărârii sau cu argumente contradictorii ori străine de natura cauzei.

Recurenţii utilizează în cuprinsul recursului sintagma "menţiuni inexacte/contradictorii/ambigue" atunci când se referă la cuprinsul hotărârii atacate însă, în dezvoltarea motivelor de recurs, aceştia solicită, de fapt, instanţei de recurs, să reanalizeze materialul probator administrat la fond şi să îl reaprecieze în sensul dorit de recurenţi, aspecte ce excedează cadrului legal al căii extraordinare a recursului.

Deşi recurenţii învederează contradictorialităţi între paragrafele din hotărârea recurată, instanţa de recurs nu constată astfel de inadvertenţe în cuprinsul hotărârii recurate, recurenţii fiind nemulţumiţi de fapt, de concluzia la care a ajuns prima instanţă şi de soluţia pronunţată, astfel că sentinţa nu este nici inexactă, nici contradictorie şi nici ambiguă, motivele inserate în cuprinsul acesteia susţinând soluţia din dispozitiv.

Faptul că instanţa a admis o probă şi ulterior a înlăturat-o ca fiind neconcludentă, nu echivalează cu o contradicţie în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate, instanţa reţinând legalitatea actelor atacate, arătând în mod concret în ce constă plagiatul, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 206/2004, astfel că nu sunt relevante referirile la originalitatea lucrărilor, noţiunea de "surse originale" regăsindu-se chiar în cuprinsul acestui act normativ, iar instanţa nu a analizat originalitatea lucrărilor ci faptul că nu a fost citată lucrarea intervenientului în cuprinsul remarcii 4.2 din articolul recurenţilor.

Ceea ce a reţinut judecătorul fondului este faptul că rezultatul original al lucrării recurenţilor este de fapt, un derivat direct din teorema 3.1 al lucrării întocmite de intervenient, aceste susţineri nefiind contradictorii.

Afirmata "ambiguitate" din considerente, astfel cum susţin recurenţii, nu constituie motiv de casare în sensul art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi, de altfel, nu se identifică nicio ambiguitate în cuprinsul considerentelor hotărârii recurate care este rezultatul un silogism pe baza probelor administrate.

În consecinţă, nu se va reţine incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acest text are în vedere, strict, interpretarea şi aplicarea greşită a unor norme de drept material de către instanţa de fond, care trebuie indicate de către recurenţi, şi nu a unor norme de procedură.

În dezvoltarea acestui motiv de casare, recurenţii învederează "trecerea unui termen foarte mare de timp" între comunicarea hotărârii Comisiei de Etică şi data la care intervenientul s-a adresat CNECSDTI, contrar Legii nr. 206/2004.

Aceste aspecte au fost învederate pentru prima oară în recurs, nefiind indicate în faza judecării cauzei în fond şi, de altfel, nu se indica şi eventuala sancţiune care fi aplicabilă, prevăzută de vreo normă de drept material pe care instanţa ar fi aplicat-o greşit. Recurenţii susţin că prevederile Legii nr. 206/2004 şi ale Legii nr. 1/2011 impuneau audierea în cadrul procedurii de cercetare a plagiatului sau cel puţin încunoştinţarea despre existenţa acestei proceduri.

După cum s-a indicat anterior, în Legea nr. 206/2004 şi în Ordinul MCI nr. 211/2017 nu este prevăzută necesitatea audierii părţilor şi nici încunoştinţarea celor vizaţi de existenta unei sesizări.

Prevederile art. 280 alin. (6) şi ale art. 314 alin. (1) din Legea nr. 1/2011 se referă la răspunderea disciplinară şi patrimonială a personalului didactic astfel că nu sunt incidente în speţa de faţă. Nici dispoziţiile art. 326 din Legea nr. 1/2011 nu sunt incidente, acestea referindu-se la obligaţia de a pune în aplicare sancţiuni stabilite de CNECSDTI în termen de 30 de zile de la data emiterii hotărârii, nefiind prevăzută nicio obligaţie de audiere sau de încunoştinţare privind procedura aflată în desfăşurare.

Susţin recurenţii că, la data adoptării actelor contestate, acestea ar fi contrazis sentinţa civilă nr. 1047/2017 pronunţată de Tribunalul Timiş, care se bucură de autoritate de lucru judecat provizorie.

Aceste aspecte sunt invocate pentru prima oară în recurs, nefiind susţinute în faţa instanţei de fond astfel că nu se poate realiza controlul judiciar asupra unor elemente ce nu constituit obiectul analizei de către prima instanţă.

De altfel, dosarul respectiv în care s-a pronunţat sentinţa indicată este suspendat în apel până la soluţionarea prezentei cauze iar pronunţarea acelei hotărâri nu împiedica constatarea existenţei plagiatului, potrivit Legii nr. 206/2004, aspectele reţinute de către instanţa respectivă fiind irelevante în contextul de faţă.

Susţin recurenţii faptul că CNECSDTI nu mai putea cerceta sesizarea intervenientului privind comiterea unui plagiat, după ce fusese sesizat Tribunalul Timiş cu privire la comiterea aceluiaşi plagiat.

Şi aceste aspecte sunt invocate pentru prima oară în calea de atac a recursului astfel că nu vor fi analizate, fiind invocate cu nerespectarea normelor de procedură civilă.

Recurenţii învederează că nu au fost respectate prevederile din Ordinul nr. 5712/2016 referitoare la grupul de lucru care ar fi trebuit să cerceteze sesizarea.

Dup că s-a argumentat anterior, în cadrul analizării recursului declarat de recurentul A., acest Ordin a fost abrogat în aprilie 2017 iar la data emiterii actelor contestate era în vigoare Ordinul nr. 211/2017 şi, mai mult, nu este prevăzută nicio sancţiune pentru nerespectarea termenelor care au caracter de recomandare.

Hotărârea nr. 1/2017 a fost avizată de către Ministerul Cercetării şi Inovării, potrivit dispoziţiilor art. 4 lit. d) şi e) din Ordinul nr. 211/2017.

Recurenţii nu au invocat în faţa instanţei de fond dispoziţiile art. 23-26 din Ordinul nr. 5712/2016 astfel că instanţa nu putea ignora aspecte care nu i-au fost învederate de către reclamanţi, faţă de dispoziţiile art. 22 C. proc. civ.

Susţin recurenţii faptul că instanţa de fond nu a verificat măsura în care au fost respectate prevederile din Ordinul nr. 211/2017 precum şi componenţa nominală a CNECSDTI referitoare la grupul de lucru care a cercetat sesizarea.

Prima instanţă a arătat faptul că prin Anexa nr. 2 la Ordinul MCI nr. 211/2017 este stabilită componenţa Consiliului Naţional de Etică astfel că susţinerile recurenţilor nu se confirmă.

Constituirea unor grupuri de lucru nu este obligatorie, astfel cum rezultă din prevederile art. 13 alin. (2) din Ordinul nr. 211/2017, expresia utilizată fiind "poate înfiinţa".

Potrivit dispoziţiilor art. 12 şi 13 din Ordin, este permisă cooptarea unor experţi ai Consiliului Naţional de Etică, astfel cum s-a reţinut de către instanţa de fond astfel că nu vor fi reţinute afirmaţiile recurenţilor.

Învederează recurenţii faptul că instanţa nu ar fi indicat cu precizie temeiul legal al abaterii de la buna conduită în activitatea de cercetare.

Contrar susţinerilor din recurs, în cuprinsul hotărârii recurate sunt indicate temeiurile de drept pe care prima instanţă le-a avut în vedere la pronunţarea soluţiei, respectiv dispoziţiile Legii nr. 206/2004 şi ale Ordinului MCI nr. 211/2017, fiind indicate în mod concret normele legale incidente în speţa pendinte, respectiv art. 2 şi art. 21 alin. (2) lit. a) cu referire la art. 4 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 206/2004.

De asemenea, a fost indicată, în mod concret, partea din articolul intervenientului care a fost preluată de către recurenţi fără citare (teorema 3.1) şi partea unde a fost realizată preluarea (remarca 4.2.) în lucrarea recurenţilor.

Faţă de cadrul procesual şi obiectul acţiunii, instanţa nu trebuia să analizeze hotărârea Comisiei de Etică din cadrul UPT şi raportul comisiei de analiză, recurenţii invocând aceste aspecte pentru prima oară în calea de atac a recursului.

De asemenea, raportându-se la prevederile Legii nr. 206/2004, nu era necesară din partea primei instanţe analizarea cauzei din perspectiva Codului general de etică în cercetarea ştiinţifică, a Codului general de etică în cercetarea ştiinţifică al UPT sau a Ghidului pentru identificarea plagiatului, aceste acte fiind elaborate în baza Legii nr. 206/2004. Recurenţii nu au invocat în faţa instanţei de fond aspecte legate de "cunoaşterea comună" astfel că nu pot fi invocate pentru prima oară în recurs.

De altfel, prima instanţă a analizat susţinerile recurenţilor referitoare la existenţa unei dispute de natură ştiinţifică, potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 206/2004, arătând faptul că se impunea ca reclamanţii să cuprindă în partea introductivă a articolului stadiul actual al cunoaşterii în domeniul de cercetare ştiinţifică, respectiv să menţioneze explicit că doresc să avanseze teoria expusa iniţial de intervenient.

În cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii susţin că hotărârea recurată conţine foarte multe menţiuni greşite, revenind asupra conţinutului considerentelor, afirmându-se că exprimarea primei instanţe din diverse paragrafe ale hotărârii ar fi deficitară, că au fost ignorate cunoştinţe elementare referitoare la noţiunea de "cuantificare geometrică", că unele afirmaţii ar fi inexacte, recurenţii arătând în ce mod este obţinut spectrul solidului rigid în cele două articole.

Practic, recurenţii reiau susţinerile anterioare, fără să arate în ce constau normele de drept material încălcate de prima instanţă, deşi reiterează susţinerile din cadrul cererii de recurs, subsumat cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că toate aceste afirmaţii excedează ipotezei vizate de acest text legal, întrucât vizează strict reinterpretarea şi reaprecierea probelor precum şi situaţia de fapt, ceea ce este inadmisibil în calea de atac a recursului.

După cum s-a argumentat anterior, hotărârea recurată nu cuprinde afirmaţii contradictorii, inexacte sau ambigui ci are la bază materialul probator administrat în cauză, care a fost apreciat în mod corect, ajungându-se la concluzia justă că ambele lucrări au declarat acelaşi obiectiv, lucrarea intervenientul conţinând corecţia 1/2 formelor, nefiind discutat dacă articolele A1 şi A2 sunt corecte sau complete.

În consecinţă, nu este incident nici motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. iar înscrisurile depuse în recurs sunt neconcludente, faţă de faptul că actele contestate sunt legale, aşa cum s-a arătat prin considerente.

În speţă au fost analizate recursurile astfel cum au fost declarate cu respectarea termenului legal şi nu alte completări ulterioare depuse tardiv.

Având în vedere aceste considerente, apreciind că, în raport de criticile invocate nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6, 8 C. proc. civ., se vor respinge recursurile declarate ca nefondate, în baza prevederilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursurilor.

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A., C. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 84 din 7 martie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 18 ianuarie 2022.