Inadmissibility of presidential order for annulment of normative administrative health measures due to lack of provisionality and merit prejudgment

Şedinţa publică din data de 30 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de ordonanţă preşedinţială, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 decembrie 2021, sub nr. x/2021, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal:

- anularea parţială a prevederilor Hotărârii de Guvern nr. 1242/2021 prin care a fost aprobată Hotărârea CNSU nr. 112/2021, Hotărârea CNSU nr. 111/06.12.2021 astfel cum a fost actualizată prin Hotărârea CNSU nr. 113/10.12.2021, precum şi a oricărei alte Hotărâri de Guvern sau Hotărâri CNSU care vor produce aceleaşi efecte de restrângere a drepturilor şi libertăţilor fundamentale în vigoare la data hotărârii ce se va pronunţa cu referire la dispoziţiile din anexele acestor hotărâri care condiţionează participarea la diverse activităţi pe bază de vaccinare/imunizare/testare şi suspendarea executării faţă de reclamantă a dispoziţiilor din toate aceste Hotărâri de Guvern, respectiv Hotărâri CNSU;

- obligarea pârâţilor să-i emită un certificat digital cu valabilitate pe toată perioada existenţei dovezii imunităţii naturale, în conformitate cu rezultatul analizelor medicale în considerarea situaţiei descrise în cele ce urmează;

- obligarea pârâţilor să aplice Regulamentul UE nr. 2021/953 ca direct aplicabil în conformitate cu calitatea de stat membru a României, iar în caz de refuz, hotărârea judecătorească care se va pronunţa să constate că Regulamentul UE nr. 2021/953 este direct aplicabil în dreptul intern al României;

- obligarea pârâtei ANSPEDCP să fie obligată să prezinte avizele în extenso cu privire la orice aspect legat de prelucrarea datelor privind sănătatea respectiv, identificarea statutului de vaccinat/trecut prin boală/testat emise din proprie iniţiativă sau la cerere, prealabile adoptării de către ceilalţi pârâţi a Hotărârilor de Guvern şi a Hotărârilor CNSU mai sus menţionate, precum şi verificările efectuate cu privire la faptul că datele cu caracter personal ale persoanelor pentru care se solicită prezentarea certificatelor digitale sunt accesate şi prelucrate de operatori economici autorizaţi în acest sens.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1998 pronunţată la data de 22 decembrie 2021, Curtea de Apel Bucureşti:

- constatat că petitele 3 şi 4 nu reprezintă un veritabil obiect al cererii de chemare în judecată, ci argumente relevante pe fondul cauzei;

- a respins excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, invocată de pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca neîntemeiată;

- a respins acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii Speciale de Urgenţă, Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică, Ministerul Sănătăţii, Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti şi Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca inadmisibilă;

- a respins cererea pârâtei Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond, reclamanta A. a declarat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială aşa cum a fost formulată.

Prin memoriul de recurs, în esenţă, reclamanta a criticat soluţia de respingere, ca inadmisibilă, a cererii de ordonanţă preşedinţială întemeiată pe art. 997 C. proc. civ., apreciind că instanţa de fond a făcut o greşită aplicare în cauză a acestor norme de drept material.

Contrar reţinerii instanţei de fond, recurenta-reclamantă susţine că sunt întrunite toate condiţiile de admisibilitate ale ordonanţei preşedinţiale, prevăzute de art. 997 C. proc. civ.

Instanţa de fond a apreciat că nu este îndeplinită urgenţa, ignorând că acţiunea introductivă are mai multe capete de cerere, anularea parţială a H.G. şi hotărârilor CNSU şi suspendarea efectelor acestora asupra recurentei-reclamante în considerarea situaţiei sale particulare, până la eliberarea unui certificat digital. Or, până la eliberarea documentului solicitat, suferă prejudiciile create de hotărârile contestate.

Chiar dacă judecarea cererii referitoare la emiterea unui certificat digital poate avea loc după 8.01.2022, urgenţa soluţionării este dată de momentul în care se va întâmpla. Cererea de drept comun nu a primit încă un termen de judecată şi probabil va mai dura o perioadă de timp până va primi un termen, acesta fiind principalul motiv care determină urgenţa şi pentru care a solicitat, în baza art. 997 C. proc. civ., pronunţarea unei soluţii pe cale de ordonanţă preşedinţială care să îi permită să desfăşoare o viaţă obişnuită până la momentul pronunţării unei soluţii pe drept comun.

În mod greşit a reţinut instanţa că nu este îndeplinită urgenţa nici în ceea ce priveşte solicitarea de obligare a pârâţilor la emiterea unui certificat digital, cu valabilitate pe toată perioada existenţei dovezii imunităţii naturale, în conformitate cu rezultatul analizelor medicale. Or, instanţa "pipăind fondul" poate constata că la data solicitării pe cale de ordonanţă preşedinţială a anulării parţiale a efectelor hotărârilor şi suspendării aplicării efectelor acestora asupra recurentei-reclamante, care prezintă imunitate, nu reprezintă un pericol pentru societate, fiind deci îndeplinite condiţiile cerute de art. 997 C. proc. civ.

Împrejurările factuale care necesită urgenţa sunt atât de evidente încât numeroase instanţe au apreciat că nici nu este necesară o justificare în acest sens. Cu toate acestea, recurenta-reclamantă a exemplificat instanţei care sunt obstacolele practice pe care le-a întâlnit în acest interval de timp din cauza măsurilor pârâţilor şi le reiterează: în intervalul 6 octombrie - 8 decembrie a fost în imposibilitate de a desfăşura activităţi normale şi de serviciu, nefiindu-i permis accesul pentru desfăşurarea unor activităţi obişnuite nici măcar pe baza testului negativ PCR sau antigen. Menţionează că în prezent este nevoită să efectueze un test pentru a putea desfăşura aceste activităţi obişnuite. În plus, varianta promovată de pârâţi, respectiv a testării din 2 în 2 zile, este inacceptabilă şi extraordinar de costisitoare.

Cât priveşte vremelnicia, contrar reţinerilor instanţei de fond, este îndeplinită şi această condiţie.

Arată că a solicitat dispunerea măsurilor pe cale de ordonanţă preşedinţială, până la soluţionarea dosarului de fond. La data judecării cauzei, acesta se afla înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, fiind vorba de dosarul nr. x/2021, astfel cum a fost indicat de către apărătorul recurentei şi putea fi verificat cu uşurinţă pe portalul instanţei de judecată, introducând numele A..

Referitor la "neprejudecarea fondului", recurenta arată că în cauză instanţa nu este chemată să dispună măsuri de natură a rezolva litigiul în fond. Dimpotrivă, instanţa este chemată să dispună anularea H.G. şi suspendarea efectelor acestora asupra recurentei-reclamante până la momentul la care instanţa de drept comun va soluţiona dosarul de drept comun în legătură cu emiterea unui certificat.

Astfel, instanţa ar fi trebuit să observe că hotărârile contestate au aplicabilitate limitată şi că anumite categorii de persoane sunt prejudiciate în intervalul foarte scurt de timp în care produc efecte. În ceea ce o priveşte, motivul pentru care a solicitat soluţionarea de urgenţă este tocmai faptul că prin aceste hotărâri este forţată să cheltuiască sume de bani nenecesare pentru a proba neîncetat starea sa de sănătate.

În acest sens este şi decizia pronunţată de Curtea Constituţională nr. 392/8.06.2021 care a reţinut că "dispoziţiile acestui act nu asigură un acces efectiv la justiţie, întrucât persoanele interesate să conteste în contencios administrativ o Hotărâre a Guvernului de declarare sau prelungire a stării de alertă nu au posibilitatea de a obţine o hotărâre judecătorească în termenul de aplicabilitate al acestei hotărâri, astfel încât efectele nelegale şi consecinţele acestora asupra drepturilor persoanei care s-a adresat justiţiei să poată fi înlăturate în mod eficient".

În opinia recurentei-reclamante, prima instanţa a ignorat deliberat faptul că cererea formulată priveşte anularea efectelor hotărârilor doar în ceea ce o priveşte, nu în ceea ce priveşte toţi cetăţenii României, având în vedere situaţia particulară dovedită de sănătate a reclamantei, respectiv imunitatea faţă de acest virus. Nu se pune problema că "anularea în tot sau în parte a H.G. nr. 1242/2021 este o măsură a cărei executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt". Recurenta susţine că aplicarea H.G. asupra sa îi produce prejudicii directe şi imediate, astfel cum a demonstrat.

În concluzie, condiţia "neprejudecarea fondului" este îndeplinită în cauză.

Prima instanţă a reţinut în mod greşit că nici aparenţa în drept nu este în favoarea reclamantei, întrucât "nu există nicio dispoziţie legală sau nicio hotărâre judecătorească care să recunoască un drept al reclamantei la emiterea unui astfel de certificat".

Recurenta consideră că dreptul său legitim care trebuie recunoscut şi protejat este acela că beneficiază de imunitate naturală. Poziţia pârâţilor este în sensul de a nu recunoaşte beneficiile imunităţii naturale pentru că asta înseamnă că populaţia nu se mai vaccinează, iar obiectivul lor este vaccinarea. Or, o astfel de abordare este contrazisă de ştiinţă şi de istoria medicinei în ceea ce priveşte imunitatea dobândită prin trecerea prin diferite boli. Ignorarea de către pârâţi a imunităţii este nerezonabilă şi creează doar frustrare.

Arată recurenta că pe parcursul unui an de zile, la intervale regulate, a efectuat teste de anticorpi care au demonstrat imunitatea naturală constantă. În plus, a efectuat teste de imunitate celulară net superioare unei simple investigaţii de anticorpi care au demonstrat un "răspuns imun semnificativ".

Deşi pârâţii sunt dispuşi să acorde certificate unor persoane care nu probează absolut nimic (doar se încadrează într-o statistică), nu sunt dispuşi să acorde aceleaşi drepturi unei persoane care face dovada că se încadrează în acea categorie. Or, acesta este un comportament abuziv al pârâţilor. În mod firesc, pârâţii ar trebui nu doar să recunoască aceleaşi drepturi unei persoane care demonstrează imunitate naturală, dar ar trebui chiar să salute faptul că există astfel de persoane şi că acest gen de imunitate reprezintă un pas înainte în lupta cu acest virus.

Concluzionând, recurenta-reclamantă susţine că sunt îndeplinite toate condiţiile de admisibilitate a cererii formulate pe cale de ordonanţă preşedinţială, iar instanţa a pronunţat o hotărâre nelegală, impunându-se casarea ei şi admiterea cererii de ordonanţă preşedinţială.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Arată că instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii pe cale de ordonanţă preşedinţială, prin prisma condiţiilor art. 997 C. proc. civ.

Este indubitabil că reclamanta a urmărit să obţină în instanţă anularea unui act administrativ cu caracter normativ printr-o judecată care se face de urgenţă şi cu precădere, nefiind admisibile probe a căror administrare necesită un timp îndelungat, iar dispoziţiile privind cercetarea procesului nu sunt aplicabile.

Or, anularea actelor administrative presupune tocmai cercetarea procesului.

În mod corect a reţinut instanţa de fond că Decizia Curţii Constituţionale nr. 392/2021 nu reprezintă temei suficient pentru eludarea prevederilor legale referitoare la procedura civilă. Deşi hotărârea instanţei de contencios constituţional se înscrie în remediile pentru exercitarea dreptului de acces efectiv la instanţă, aceasta nu poate justifica analiza cererii în anularea unui act administrativ normativ pe calea ordonanţei preşedinţiale.

Cât priveşte pretinsele motive de nelegalitate a sentinţei, arată că acestea sunt simple alegaţii ale reclamantei care nu sunt în măsură să dovedească îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate a cererii de ordonanţă preşedinţială, aşa cum a fost formulată.

4.2. Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat şi obligarea recurentei, în temeiul art. 453 şi urm. din C. proc. civ., la plata cheltuielilor de judecată.

Susţine în esenţă, contrar celor invocate de recurentă, că raţionamentul instanţei de fond este unul corect, nefiind îndeplinite condiţiile reglementate de art. 997 C. proc. civ. pentru ca instanţa să poată dispună anularea actelor indicate prin petitul cererii de chemare în judecată, respectiv emiterea unui certificat digital de constatare a unei imunităţi de lungă durată.

4.3. Intimatul-pârât Guvernul României a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Instanţa de fond a reţinut în mod justificat faptul că cererea recurentei-reclamante vizând anularea şi suspendarea, pe cale unei ordonanţe preşedinţiale, a prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 1242/2021 nu întruneşte condiţiile cumulative prevăzute de dispoziţiile art. 997 C. proc. civ.

Astfel, în ceea ce priveşte urgenţa, instanţa de fond a constatat în mod corect că aceasta nu există, deoarece împlinirea termenului de aplicare a actului administrativ contestat nu are drept consecinţă lipsirea recurentei-reclamante de dreptul la contestarea actului pe cale specială pusă la dispoziţie prin prevederile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce priveşte vremelnicia, această condiţie nu a fost îndeplinită întrucât recurenta-reclamantă nu a solicitat dispunerea unor măsuri până la soluţionarea unui dosar de fond, astfel încât s-a constatat în mod corect că, de fapt, măsurile solicitate de recurenta-reclamantă au un caracter definitiv.

În ceea ce priveşte neprejudecarea fondului, măsurile solicitate de recurenta-reclamantă sunt de natură a rezolva litigiul în fond, întrucât, prin raportare la prevederile art. 23 privit în acord cu art. 18 şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, anularea unui act administrativ nu poate fi dispusă ca măsură vremelnică, astfel încât reiese că nici această condiţie nu este îndeplinită.

În fine, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu este îndeplinită nici aparenţa în drept, în sensul că recurenta-reclamantă nu şi-a probat interesul privat de a iniţia demersul său judiciar, dar şi că solicitarea de suspendare a H.G. nr. 1242/2021 nu respectă prevederile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

4.4. Intimatul-pârât Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, prin reprezentant legal Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Instanţa de fond a reţinut în mod corect că recurgerea la procedura sumară a ordonanţei preşedinţiale pentru a se obţine o suspendare temporară a aplicării unor dispoziţii cuprinse într-un act administrativ cu caracter normativ este inadmisibilă, chiar şi în situaţia în care s-ar înlătura argumentele privitoare la natura specială a actului din perspectiva obiectului său de reglementare.

Din observarea capetelor din cererea de chemare în judecată, recurenta-reclamantă uzitează o procedură de urgenţă reglementată de dreptul procesual civil pentru situaţii expres şi limitativ prevăzute pentru rezolvarea în fond a cererii sale având ca obiect suspendarea actelor administrative - H.G. nr. 1242/2021 şi Hotărârea CNSU nr. 111/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CNSU nr. 113/2021.

În ceea ce priveşte condiţia justificării unui interes personal constând în vătămarea drepturilor, arată că recurenta-reclamantă nu justifică un interes legitim pentru promovarea cererii sale iniţiale.

În ceea ce priveşte discriminarea prin obstrucţionarea dreptului la o viaţă normală, astfel cum susţine recurenta-reclamantă, arată că nu această discriminare nu există.

Pe fondul cauzei, arată că Hotărârea CNSU nr. 111/2021, astfel cum a fost modificată prin Hotărârea CNSU nr. 113/2021 a fost adoptată cu respectarea Legii nr. 136/2021.

4.5 Intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată şi nefondată, a căii de atac formulate de recurentă împotriva sentinţei recurate şi menţinerea în tot a acesteia, ca temeinică şi legală.

4.6. Intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în susţinerea recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În susţinerea excepţiei, a arătat că se impune admiterea acesteia, având în vedere că, la acest moment, hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-şi efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, astfel că recurenta nu ar obţine niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluţii de admitere a recursului.

Pe fondul recursului, contrar argumentelor prezentate de recurentă, arată că soluţia instanţei de fond este temeinică şi legală, fiind rezultatul corectei aplicări a dispoziţiilor legale.

Aşa cum a arătat şi în faţa primei instanţe, şi după cum bine s-a reţinut în cuprinsul hotărârii judecătoreşti criticate, în speţa concretă, recurenta-reclamantă a solicitat anularea parţială şi suspendarea H.G. nr. 1242/2021, cerere care nu are un caracter vremelnic şi prejudecă fondul, instanţa fiind chemată să tranşeze asupra legalităţii H.G. nr. 1242/2021 sau asupra unor măsuri cuprinse de aceasta, iar o astfel de analiză implică chiar judecarea fondului.

II. Soluţia instanţei de recurs

II.1. Referitor la excepţia lipsei de interes a recurentei-reclamante în susţinerea recursului, invocată de intimatul-pârât Ministerul Afacerilor Interne

Intimatul a opus excepţia menţionată în considerarea faptului că, la acest moment, hotărârea de Guvern contestată nu mai este în vigoare, aceasta producându-şi efectele timp de 30 de zile de la data emiterii, astfel că recurenta nu ar obţine niciun beneficiu ca urmare a unei eventuale soluţii de admitere a recursului.

Este necontestat că actul ce face obiectul acţiunii, H.G. nr. 1242/2021, şi-a încetat aplicabilitatea, anterior soluţionării recursului, însă această împrejurare nu duce la concluzia unei lipse de finalitate a formulării cererii de recurs, deoarece abrogarea sau ieşirea din vigoare a unui act administrativ nu are ca efect lipsirea părţii de un folos efectiv în ipoteza admiterii acţiunii şi anulării actului.

Actul administrativ atacat şi-a produs efectele pe perioada cât a fost în vigoare, iar, în ipoteza în care acţiunea este admisă, partea are dreptul să solicite despăgubiri, astfel că, din acest punct de vedere, există interes pentru susţinerea recursului şi în prezent.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca neîntemeiată, excepţia lipsei de interes.

II.2. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor invocate prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat.

Înalta Curte constată că prin cererea dedusă judecăţii, prin intermediul procedurii speciale a ordonanţei preşedinţiale, reclamanta a solicitat anularea parţială şi suspendarea H.G. nr. 1242/2021 şi obligarea pârâţilor la emiterea certificatului digital.

Soluţia primei instanţe, de admitere a excepţiei inadmisibilităţii cererii de ordonanţă preşedinţială, este împărtăşită de Înalta Curte, care reţine că hotărârea atacată nu este rezultatul unei aplicări şi interpretări greşite a normelor de drept material şi nu poate fi reformată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocat de recurenta A..

Înalta Curte reţine că ordonanţa preşedinţială este o instituţie de drept, reglementată de C. proc. civ. în cadrul procedurilor speciale, prin intermediul căreia reclamantul, care afirmă o aparenţă de drept, solicită instanţei să ordone măsuri provizorii, în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept, pentru prevenirea unei pagube iminente ori pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări.

Astfel, în art. 997 C. proc. civ., având denumirea marginală "condiţii de admisibilitate", se arată:

"(1) Instanţa de judecată, stabilind că în favoarea reclamantului există aparenţa de drept, va putea să ordone măsuri provizorii în cazuri grabnice, pentru păstrarea unui drept care s-ar păgubi prin întârziere, pentru prevenirea unei pagube iminente şi care nu s-ar putea repara, precum şi pentru înlăturarea piedicilor ce s-ar ivi cu prilejul unei executări. (...) (5) Pe cale de ordonanţă preşedinţială nu pot fi dispuse măsuri care să rezolve litigiul în fond şi nici măsuri a căror executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt".

Aşadar, din acest text legal rezultă că cererea de ordonanţă preşedinţială este admisibilă când sunt îndeplinite cumulativ cerinţele: (a) aparenţei dreptului, (b) caracterului provizoriu al măsurilor, (c) existenţa unor cazuri grabnice şi (d) neprejudecării fondului.

Verificând condiţiile de admisibilitate enumerate mai sus, instanţa de fond a apreciat în mod judicios că acestea nu sunt întrunite în cauză.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, Înalta Curte constată că acţiunea în anulare (parţială) şi cererea de suspendare a H.G. nr. 1242/2021 promovată de reclamantă pe calea ordonanţei preşedinţiale nu are un caracter vremelnic şi prejudecă fondul. De vreme ce instanţa a fost chemată să tranşeze asupra legalităţii hotărârii de Guvern sau asupra unor măsuri cuprinse în aceasta, o astfel de analiză implică chiar judecarea fondului, astfel că anularea unui act administrativ nu poate fi dispusă ca măsură vremelnică deoarece art. 23 privit în acord cu art. 18, art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile prin care s-a anulat în tot sau în parte un act administrativ cu caracter normativ (în procedura prevăzută de Legea nr. 554/2004) sunt general obligatorii şi au putere numai pentru viitor, pe când hotărârea de ordonanţă preşedinţială este executorie în primă instanţă; anularea în tot sau în parte a H.G. nr. 1242/2021 fiind o măsură a cărei executare nu ar mai face posibilă restabilirea situaţiei de fapt.

De asemenea, Înalta Curte are în vedere că respectarea accesului la instanţă, în cazul de faţă fiind extrem de importantă celeritatea, nu permite încălcarea dreptului la un proces echitabil sau dreptului la apărare, care cu certitudine nu s-ar respecta prin analizarea legalităţii H.G. nr. 1242/2021, în cadrul ordonanţei preşedinţiale, care nu permite antamarea fondului.

Principiul celerităţii este unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, iar în procedura ordonanţei preşedinţiale imperativul celerităţii este cu prisosinţă realizat, fiind reglementată tocmai pentru evitarea neajunsurilor legate de lentoarea inerentă procedurilor de drept comun care presupun respectarea principiilor contradictorialităţii, dreptului la apărare şi libertăţii de probaţiune.

Or, tocmai pentru a nu fi sacrificate celelalte principii care compun dreptul la un proces echitabil, în favoarea celerităţii, condiţiile de admisibilitate a procedurii ordonanţei preşedinţiale sunt strict prevăzute de art. 997 C. proc. civ., iar acestea nu pot fi eludate.

În ceea ce priveşte urgenţa, constată Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că nici aceasta nu există, deoarece împlinirea termenului de aplicare a actului administrativ contestat nu are drept consecinţă lipsirea recurentei-reclamante de dreptul său de a ataca actul vătămător, potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Nu în cele din urmă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că nu este îndeplinită nici aparenţa în drept, criticile formulate de recurenta-reclamantă sub acest aspect, fiind, aşadar, neîntemeiate.

În concluzie, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură că conducă la reformarea acesteia.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, ca neîntemeiată.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1998 din 22 decembrie 2021, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 martie 2022.