Suspension quashed and remanded: CJEU proportionality questions held irrelevant to legality of integrity report.

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Hotărârea recurată

Prin încheierea din 28 ianuarie 2021 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2019 în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. s-a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul A. şi pârâtul Agenţia Naţională de Integritate.

2. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva soluţiei de suspendare a cauzei a formulat recurs recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate, invocând motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În esenţă, susţine recurenta ca Încheierea atacată este nemotivată, atâta vreme cât din cuprinsul încheierii nu rezultă considerentele pentru care instanţa a apreciat că există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara şi prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanţa europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată.

Afirmă recurenta că lipsa motivării Încheierii îngreunează analiza de legalitate a acestei horărâri, instanţa de control judiciar neputând examina în ce măsură este îndeplinită condiţia legăturii dintre soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa europeană şi soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Totodată, susţine recurenta că Agenţia Naţională de Integritate întocmeşte rapoarte care se concretizează în evaluări ale unor fapte ori situaţii cu semnificaţie juridică a căror finalitate conferă dreptul de sesizare a instanţelor de judecată, sau după caz, a altor autorităţi şi instituţii competente în vederea dispunerii măsurilor prevăzute de lege. Prin Raportul de evaluare întocmit de Agenţia Naţională de Integritate nu se dispune aplicarea de sancţiuni sau interdicţii, ci doar sesizează organele competente în vederea declanşării procedurii disciplinare potrivit art. 22 alin. (3) din Legea nr. 176/2010.

În această situaţie, cererea de trimitere preliminară formulată privind principiul proporţionalităţii pedepselor, nu are nicio relevanţă în prezenta cauză, deoarece potrivit prevederilor Legii nr. 176/2010 prin raportul de evaluare nu sunt aplicate sancţiuni sau interdicţii persoanei evaluate.

Principiul proporţionalităţii pedepselor care presupune ca orice măsură luată de o autoritate publică care afectează drepturile indivizilor, trebuie să fie corespunzătoare atingerii unui scop legitim, necesară în vederea atingerii acelui scop şi în acelaşi timp cea mai rezonabilă, poate fi pus în discuţie doar la momentul când autoritatea competentă, potrivit prevederilor art. 26 din Legea nr. 176/2010 dispune aplicarea unor sancţiuni ca urmare a rămânerii definitive a prezentului raport de evaluare.

Pentru aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea Încheierii şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

3. Apărările formulate în recurs

Prin întâmpinare, intimatul-reclamant A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat

Sub un prim aspect se arată ca Încheierea atacată este motivată, iar împrejurarea că raţionamentul instanţei coincide cu argumentele invocate de reclamant nu echivalează cu lipsa motivării sau cu inexistenţa unui raţionament propriu al instanţei.

Sub un al doilea aspect susţine intimatul-reclamant că există un interes concret în prezenta cauză întrucât urmăreşte să evite aplicarea unei interdicţii, interdicţie menţionată expres în Raportul de evaluare, dacă aceasta este contrară principiului proporţionalităţii sancţiunilor prevăzut de art. 49 alin. (1) din Cartă, dat fiind că aceasta se va aplica automat în cazul unei soluţii de respingere a contestaţiei.

În acelaşi timp, imposibilitatea de a contesta sancţiunea disciplinară complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice timp de 3 ani care intervine automat, în temeiul legii, pune în discuţie compatibilitatea acestei prevederi cu dreptul la o cale de atac eficientă, garantat de Cartă (art. 47).

În aceste context răspunsul la întrebările formulate pe calea trimiterii preliminare de către Curtea de Apel Timişoara apar ca fiind absolut necesare în soluţionarea legală a prezentei cauze, întocmai cum a apreciat şi Curtea de Apel Bucureşti.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea Încheierii recurate prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/03.10.2019 prin care inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate a reţinut faptul că "numitul A. nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de director executiv la Direcţia Dispecerat din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti a candidat la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 pentru funcţia de deputat în Parlamentul României - Camera Deputaţilor, încălcând astfel prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici".

Prin încheierea din data de 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., s-a dispus suspendarea judecării cauzei privind pe reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate până la soluţionarea trimiterii preliminare invocată în cauza nr. x/2019 a Curţii de Apel Timişoara.

În ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., invocat de recurenta-pârâtă, Înalta Curte îl apreciază a fi fondat, prin raportare la dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, deci şi a încheierilor, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu dispoziţiile art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Importanţa motivării hotărârii judecătoreşti a fost subliniată şi în jurisprudenţa europeană, fiind considerată parte a garanţiilor procesuale conferite de art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, prin Hotărârea din data de 28 aprilie 2005, pronunţată în cauza Albina c. România, s-a reţinut de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului:

"30. Curtea reaminteşte că dreptul la un proces echitabil, garantat de art. 6.1 din Convenţie, include printre altele dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor. Întrucât Convenţia nu are drept scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective (Hotărârea Artico împotriva Italiei, din 13 mai 1980, seria x, nr. 37, p. 16, paragraful 33), acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată. Altfel spus, art. 6 implică mai ales în sarcina "instanţei" obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa [Hotărârea Perez împotriva Franţei (GC), Cererea nr. 47.287/99, paragraful 80, CEDH 2004-I, şi Hotărârea Van der Hurk împotriva Olandei, din 19 aprilie 1994, seria x, nr. 288, p. 19, paragraful 59].

34. Conform jurisprudenţei Curţii, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa să fi examinat totuşi în mod real problemele esenţiale care i-au fost supuse, şi nu doar să reia pur şi simplu concluziile unei instanţe inferioare (Hotărârea Helle împotriva Finlandei, din 19 decembrie 1997, Culegere de hotărâri şi decizii 1997 - VIII, p. 2.930, paragraful 60)."

Aceste considerente au fost reluate şi în cauza Dumitru c. România, prin Hotărârea din data de 01 iunie 2010:

"30. Curtea reaminteşte în primul rând principiile stabilite prin jurisprudenţa sa în ceea ce priveşte participarea efectivă a părţilor la procedură şi obligaţia instanţelor de a "audia" argumentele acestora şi de a realiza o examinare efectivă a motivelor, asigurând astfel caracterul echitabil al procedurii (a se vedea, printre multe altele, Albina împotriva României, nr. 57808/00, pct. 30 şi 32, 28 aprilie 2005 şi Boldea, citată anterior, pct. 28-30)."

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că suspendarea judecării prezentei cauze s-a dispus fără a fi indicat raţionamentul logico-juridic pe care se întemeiază soluţia de temporizare a judecăţii, instanţa de fond rezumându-se la simpla dispunere a măsurii suspendării.

Preluarea normei juridice fără însă a efectua o analiză a condiţiilor impuse de aceasta nu respectă exigenţele unei motivări corespunzătoare şi nu oferă certitudinea analizării efective a cauzei, neîntrunind rigorile art. 6 par. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi constituind motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Instanţa de fond nu a făcut nicio referire la eventuala incidenţă în cauză a trimiterii preliminare invocată în cauza nr. x/2019 a Curţii de Apel Timişoara.

În aceste condiţii, lipsa motivării încheierii îngreunează analiza de legalitate a acestei hotărâri instanţa de control judiciar neputând examina în ce măsură este îndeplinită condiţia legăturii dintre soluţia ce urmează a fi pronunţată de instanţa europeană şi soluţia ce urmează a fi pronunţată în cauză.

Pe de altă parte, suspendarea prezentei cauze s-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 din C. proc. civ. situaţie în care era necesar ca din încheierea atacată să rezulte considerentele pentru care instanţa a apreciat că există similitudine între cauza ce face obiectul dosarului nr. x/2019 al Curţii de Apel Timişoara şi prezenta cauză, respectiv să fie prezentate motivele pentru care dezlegarea cererii de chemare în judecată depinde de răspunsul pe care instanţa europeană îl va da întrebărilor preliminare cu care a fost sesizată.

Analizând cererea de suspendare formulată de reclamantul A. prin raportare la cererea de chemare în judecată ce face obiectul cauzei şi la întrebările preliminare cu care CJUE a fost sesizată de Curtea de Apel Timişoara în dosarul nr. x/2019, se constată că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., astfel încât instanţa de fond a dispus în mod nelegal suspendarea judecării cauzei.

Conform dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ. suspendarea se poate dispune când, într-o cauză similară, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a fost sesizată cu o cerere de decizie preliminară, ceea ce implică suspendarea judecării cauzei până la soluţionarea sesizării adresate instanţei europene.

Însă, pentru ca decizia pronunţată ca urmare a sesizării adresate CJUE să influenţeze soluţia ce va fi pronunţată în cauză, este necesar ca acţiunea să cuprindă aspecte de nelegalitate similare celor care fac obiectul întrebărilor adresate instanţei europene.

Prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat anularea raportului de evaluare nr. x/03.10.2019 prin care inspectorul de integritate din cadrul Agenţiei Naţionale de Integritate a reţinut faptul că "numitul A. nu a respectat dispoziţiile legale privind regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât în perioada exercitării funcţiei publice de conducere de director executiv la Direcţia Dispecerat din cadrul Primăriei Sectorului 3 Bucureşti a candidat la alegerile parlamentare din data de 11 decembrie 2016 pentru funcţia de deputat în Parlamentul României - Camera Deputaţilor, încălcând astfel prevederile art. 34 alin. (3) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici".

Pe de altă parte, întrebările preliminare vizează aplicarea principiului proporţionalităţii pedepselor, prevăzut de art. 49 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene în contextul art. 15 şi art. 47 din Cartă, în referire la sancţiunea complementară a interdicţiei de a ocupa funcţii publice alese pentru o perioadă de 3 ani, în cazul constatării conflictului de interese.

Aşadar, întrebările preliminare vizează proporţionalitatea sancţiunilor suportate de persoana cu privire la care s-a constat un incident de integritate, iar nu legalitatea raportului de evaluare.

În cauză, sesizarea instanţei de judecată vizează verificarea concluziilor raportului de evaluare, astfel încât răspunsul CJUE la întrebările preliminare referitoare la respectarea caracterului proporţional al sancţiunilor prevăzute de lege nu are aptitudinea de a lămuri chestiunea litigioasă dedusă judecăţii a existenţei sau nu a stării de incompatibilitate reţinută în sarcina reclamantului.

Este de menţionat şi faptul că reclamantul are la dispoziţie mijloace procedurale de valorificare ulterioară a deciziei ce va fi pronunţată de CJUE, în măsura în care hotărârea judecătorească ce va fi pronunţată în prezenta cauză va confirma existenţa stării de incompatibilitate.

Având în vedere toate aceste motive, Înalta Curte constată că măsura de suspendare a judecării cauzei nu este conformă cu dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 11 C. proc. civ., iar încălcarea regulilor procedurale care permit temporizarea cursului judecăţii nu poate fi îndreptată decât prin desfiinţarea încheierii recurate, cu consecinţa reluării judecării cauzei în faţa instanţei de fond.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa încheierea recurată şi trimite cauza instanţei de fond în vederea continuării judecăţii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia Naţională de Integritate împotriva încheierii din 28 ianuarie 2021 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează Încheierea recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii la aceeaşi instanţă - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.