Appeal admitted; suspension of doctoral title allowance order denied as statutory conditions unmet

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. x/2021 din 21.07.2021, reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţie a solicitat:

- suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii privind anularea acestuia.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 62 pronunţată la data de 4 august 2021, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată şi a dispus suspendarea executării art. 1 alin. (2) din Ordinul Ministerului Educaţiei nr. 3993/2021 până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii judecătoreşti anterior pronunţată a formulat recurs pârâtul Ministerul Educaţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei atacate, iar pe fond, în rejudecare, a solicitat respingerea cererii ca fiind neîntemeiată.

În motivarea recursului, a arătat că hotărârea atacată este nelegală prin greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material reprezentate de art. 14 din Legea nr. 554/2004 privind pretinsa întrunire cumulativă a celor două condiţii statuate imperativ de legiuitor pentru admiterea cererii de suspendare a actului normativ.

Arată în acest sens că actul normativ a cărui suspendare s-a solicitat nu conţine elemente de nelegalitate care să impună suspendarea acestuia. Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate care la rândul său se bazează pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.

În considerarea acestor principii susţine recurentul că suspendarea executării constituie însă o situaţie de excepţie ce poate fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.

În cauză, susţine recurentul că nu a fost îndeplinită condiţia cazului justificat întrucât Ordinul a cărui suspendare s-a cerut a fost emis pe baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

Prevederile ordinului a cărui suspendare s-a solicitat în faţa instanţei de fond nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

Nici condiţia pagubei iminente nu este îndeplinită în cauză întrucât reclamanta nu a făcut dovada concretă a pagubei iminente suferite prin pierderea unei componente a salariului lunar. Sub acest aspect susţine recurentul că prin punerea în aplicare a Ordinului ministrului educaţiei se elimină un dublu beneficiu acordat pentru acelaşi drept. Astfel, reclamanta ca urmare a obţinerii titlului de doctor va primi drepturile salariale corespunzătoare gradului didactic I, obţinute prin echivalare şi nu prin procedura prevăzută la art. 242 şi următoarele din Legea educaţiei naţionale.

Pe de altă parte, susţine recurentul că nu s-a făcut dovada, şi nici măcar nu s-a susţinut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere şi alte consecinţe negative.

Sub un ultim aspect se susţine că instanţa de fond în mod greşit a considerat că a fost încălcat în prezenta cauză principiul neretroactivităţii legii devreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale reclamantei care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

4. Apărările intimatei

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, arătând în esenţă că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În cauza dedusă judecăţii, reclamanta A. a sesizat instanţa de contencios administrativ cu cerere de suspendare a executării art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 privind stabilirea unor drepturi salariale specifice personalului didactic din învăţământ, prevăzute în Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 605/17.06.2021, conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Criticile formulate de recurentul-pârât subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt întemeiate, prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare fiind interpretate şi aplicate în mod greşit de către instanţa de fond.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ.

Cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării actului administrativ, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

În raport de această dispoziţie legală, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Cu referire la această condiţie, s-a susţinut prin recurs că ordinul a cărui suspendare s-a solicitat prin acţiunea formulată nu derogă de la prevederile actului normativ de forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii, susţinere pe care Înalta Curte o găseşte întemeiată.

Astfel, prin O.M.E. nr. 3993/2021, s-a dispus la art. 1 alin. (2) următoarele:

"(2) Prevederile art. 14 alin. (3) din Legea-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, se aplică şi cadrelor didactice care au obţinut gradul didactic I prin echivalare, anterior datei de 1 iulie 2017." De asemenea, la alin. (3) al aceluiaşi ordin, s-a dispus că:

"(3) Prevederile alin. (1) şi (2) se aplică începând cu drepturile salariale aferente lunii iunie 2021".

Rezultă din cuprinsul ordinului a cărui suspendare se cere că acesta a fost emis în baza art. 14 alin. (3) din Legea cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, potrivit căruia:

"(3) Personalul didactic de predare care solicită şi obţine gradul didactic I prin echivalare, potrivit prevederilor Ordinului ministrului educaţiei, cercetării, tineretului şi sportului nr. 5561/2011 pentru aprobarea Metodologiei privind formarea continuă a personalului din învăţământul preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare, nu primeşte indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor. Cadrele didactice optează pentru indemnizaţia pentru titlul ştiinţific de doctor sau pentru echivalarea cu gradul didactic I."

Înalta Curte constată că, aparent, prevederile ordinului a cărui suspendare se cere nu derogă de la prevederile actului normativ cu forţă juridică superioară, ordinul fiind emis în temeiul şi în vederea executării în concret a legii.

În contextul expus, Înalta Curte reţine că, privind comparativ cele două texte legale, la nivel de aparenţă, nu rezultă că există diferenţă între cele două acte, ordinul fiind emis tocmai în baza dispoziţiilor art. 14 alin. (3) din Legea nr. 153/2017.

În egală măsură, la nivel de aparenţă, nu se poate reţine nici încălcarea principiului constituţional al neretroactivităţii legii de vreme ce ordinul atacat nu cuprinde dispoziţii de natură a afecta drepturile salariale ale intimatei-reclamante care au fost realizate în trecut, ci doar pe cele ce urmează a lua naştere, respectiv cele datorate începând cu luna iunie 2021, lună în care a şi fost emis ordinul a cărui suspendare se cere.

În consecinţă, condiţia cazului bine justificat pentru suspendarea efectelor art. 1 alin. (2) din Ordinul ministrului educaţiei nr. 3993/2021 nu este îndeplinită în cauză.

Înalta Curte reţine că cele două condiţii legale, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă, nu pot fi analizate decât împreună, deoarece nu se poate vorbi despre un caz bine justificat dacă nu se învederează, în acelaşi timp, iminenţa producerii unei pagube semnificative şi reciproc, prefigurarea unei pagube iminente reprezintă un element esenţial pentru a motiva existenţa cazului bine justificat de admitere a suspendării executării actului administrativ.

Înalta Curte reţine că nu este îndeplinită în cauză nici condiţia pagubei iminente, având în vedere că intimata-reclamantă nu a fost lipsită de venituri materiale prin emiterea ordinului atacat, ci a avut loc o diminuare a acestora, fără a fi afectată grav situaţia materială a acesteia. Pe de altă parte, intimata-reclamantă nu a făcut dovada, şi nici măcar nu a susţinut că prin diminuarea cuantumului drepturilor salariale ar risca să sufere şi alte consecinţe negative generate de o astfel de diminuare iar, pe altă parte, în cazul în care ordinul în discuţie s-ar anula, prejudiciul cauzat prin diminuarea salariului lor ar fi uşor de reparat.

În fine, instanţa de control judiciar are în vedere şi jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauzele având ca obiect suspendarea executării art. 1 alin. (2) al OME nr. 3993/2021, respectiv dosarele nr. x/2021; nr. 285/35/2021 şi nr. 322/36/2021, cauze în care cererea de suspendare a fost respinsă în mod definitiv.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Constatând că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile impuse de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul - pârât Ministerul Educaţiei împotriva sentinţei nr. 62 din 4 august 2021 pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi în rejudecare respinge acţiunea ca neîntemeiată./Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.