Judges' salary equalization at the maximum sectorial reference value including judicially awarded wage increases

Şedinţa publică din data de 25 martie 2022

Asupra recursurilor de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 15.07.2019 pe rolul Curţii de Apel Buicureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., FFF., GGG. şi HHH., în calitate de judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt şi Curtea de Apel Craiova, au formulat în baza dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Anexa V a Legii nr. 153/2017, art. 8 din Legea nr. 554/2004, plângere împotriva Ordinului 85/C/04.01.2019 emis de Ministrul Justiţiei, prin care au solicitat:

1. Anularea în parte a actului administrativ contestat şi obligarea Ministrului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare, în care să fie acordate sporurile potrivit noii legi de salarizare, după cum urmează:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea noastră şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

2. Obligarea pârâţilor la plata diferenţei, între remuneraţia care include VRS de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 1.12.2015, precum şi sporurile, aşa cum s-au solicitat şi remuneraţia efectiv plătită, începând cu 01.01.2019, actualizată cu indicele de inflaţie şi plata dobânzii legale aferente, de la data scadenţei fiecărui venit lunar, până la data plăţii efective.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 196 pronunţată la data de 18 martie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova şi a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

Totodată, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei cu privire la capătul III de cerere şi şi a respins cererea ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă.

A admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al reclamanţilor de a solicita plata pentru fiecare lună a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit pentru perioada 09.04.2015-11.07.2016 şi a respins ca prescrisă cererea de chemare în judecată pentru perioada arătată.

A admis în parte acţiunea, a anulat Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 85/C/04.01.2019 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

A obligat pârâtul Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata pentru fiecare lună începând cu data de 11.07.2016 şi până l a recunoaşterea efectivă a dreptului a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj.

Recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Dolj sunt întemeiate pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., iar recursul pârâtului Tribunalul Olt este întemeiat pe motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

3.1. Recursul formulat de pârâtul Ministerul Justiţiei.

În ce priveşte perioada anterioară datei de 01.12.2016, susţine recurentul că soluţia este netemeinică şi nelegală întrucât hotărârea judecătorească avută în vedere de instanţa de fond vizează altă categorie de personal, respectiv personal auxiliar de specialitate, personal conex acestuia, prin aplicarea unor creşteri la valoarea de referinţă sectorială prevăzute pentru această categorie profesională în anul 2008 potrivit O.G. nr. 13/2008, situaţie în care nu putea fi reţinută existenţa unui nou maxim de salarizare care să reiasă din hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea judecătorilor, categorie profesională din care fac parte reclamanţii. În privinţa reclamanţilor, un nou maxim de salarizare putea reieşi din hotărâri judecătoreşti pronunţate în favoarea unor persoane făcând parte din aceeaşi categorie profesională.

În ce priveşte perioada ulterioară datei de 01.12.2016, susţine că prezenta cauză este lipsită de obiect.

Astfel, susţine recurentul că în sistemul justiţiei, prin hotărâri judecătoreşti definitive, a fost acordată valoarea de referinţă sectorială de 484,14 RON în temeiul art. 13 din H.G. nr. 652/2009 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Justiţiei, la data de 29.11.2019 fiind emis Ordinul nr. 4988/C/29.1.2019 conform căruia începând cu data de 01.12.2016, judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

Aşadar, ţinând cont că Ministerul Justiţiei a emis ordinul anterior menţionat prin care a fost recunoscută valoarea de referinţă sectorială solicitată, cu consecinţa emiterii ordinelor de stabilire a drepturilor salariale individuale, apreciază recurentul că pretenţiile solicitate au fost satisfăcute astfel că se impune respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect.

Mai mult, arată recurentul că deşi instanţa de fond a dispus admiterea excepţiei prescripţiei parţiale a dreptului material la acţiune pentru intervalul 09.04.2015-11.07.2016, tot prin dispozitivul sentinţei, pârâtul Ministerul Justiţiei a fost obligat la emiterea unui nou ordin prin care indemnizaţia de încadrare a reclamanţilor să fie stabilită prin includerea valorii de referinţă sectorială 440,16 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv 484,18 RON începând cu data d e 01.12.2015 şi până la 31.12.2017.

În concluzie solicită recurentul Ministerul Justiţiei admiterea recursului, schimbarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, iar pentru perioada ulterioară datei de 01.12.2016 prezenta cauză este lipsită de obiect.

3.2. Recursul formulat de pârâtul Tribunalul Dolj.

Sub un prim aspect arată recurentul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dolj astfel că reiterează această excepţie şi prin prezenta cale de atac a recursului. Arată în acest sens că Tribunalul Dolj este ordonator terţiar de credite, calitate în care doar pune în aplicare ordinele emise de Ministerul Justiţiei.

Arată că prin cererea formulată intimaţii reclamanţi au solicitat reîncadrarea iar aceasta nu se poate realiza decât prin emiterea unui nou ordin de salarizare. Stabilirea drepturilor salariale ale reclamanţilor judecători este prerogativa exclusivă a Ministerului Justiţiei, Tribunalul Dolj nu poate fi obligat în mod direct decât la plata drepturilor salariale pretinse de aceştia, astfel că nu se poate reţine vreo culpă s Tribunalului Dolj cu privire la solicitările reclamanţilor.

Pe fond, susţine că acţiunea formulată a rămas fără obiect pentru drepturile stabilite începând cu data de 01.12.2016 întrucât la data de 29.11.2019 Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4988 prin care s-a stabilit că, în perioada 01.12.2016-31.12.2017, judecătorii şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător.

Se observă astfel că Ministerul Justiţiei a întreprins deja demersurile necesare pentru acordarea drepturilor salariale solicitate de reclamanţi.

Pentru perioada 11.07.2016-30/.11.2016 solicită recurentul respingerea capătului de cerere privind obligarea Tribunalului Dolj la plata diferenţelor dintre venitul cuvenit şi venitul efectiv plătit ca neîntemeiat întrucât păstrarea bugetului instanţelor este sub autoritatea financiară a Ministerului Justiţiei.

Invocă recurentul dispoziţiile art. 132 alin. (2) din Legea nr. 303/2004, normă juridică în temeiul căreia susţine că Ministerul Justiţiei repartizează creditele bugetare ordonatorilor secundari de credite şi urmăreşte modul de utilizare a acestora.

Tribunalul Dolj nu are posibilitatea legală şi nici temeiul legal de a achita drepturile solicitate întrucât nefiind emis actul administrativ de stabilire a drepturilor salariale, nu sunt alocate nici sumele cu această destinaţie de către ordonatorul principal de credite.

În acelaşi timp, obligaţia de plată a sumelor instituită în dispozitivul sentinţei poate fi îndeplinită numai în ipoteza emiterii ordinelor de salarizare de către Ministerul Justiţiei şi cu alocarea de către acesta a fondurilor necesare pentru punerea în executare a acestor acte administrative, în lipsa alocării fondurilor necesare efectuării plăţilor, Tribunalul Dolj nu poate proceda la achitarea sumelor către intimaţii-reclamanţi.

3.3. Recursul Tribunalului Olt

Se susţine că raportat la perioada pentru care instanţa de judecată a obligat recurentul-pârât Tribunalul Olt la plata diferenţelor salariale numai reclamantele M. a îndeplinit funcţia de judecător în cadrul Tribunalului Olt în perioada 26.01.2015-01.06.2018 şi HHH. care a îndeplinit funcţia de judecător în cadrul Judecătoriei Slatina în perioada 01.07.2014-01.12.2016.

Sunt invocate de către recurent dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătiţi din fonduri publice, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, Decizia nr. 23/2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, dispoziţiile art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, dispoziţii în raport de care prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, sens în care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 în raport de VRS în cuantum de 421,36 RON, reprezentând VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 în raport de RVS în cuantum de 463,50 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015.

Acelaşi Ordin stabileşte că plata drepturilor salariale prin raportare la valorile de referinţă sectoriale de 421,36 RON, respectiv 463,50 să se realizeze începând cu luna august 2018 pentru drepturile salariale aferente lunii iulie 2018, iar pentru perioada 09.04.2015-30.06.2018 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

În raport de prevederile legale enunţate, susţine recurentul că sentinţa atacată este netemeinică întrucât aşa cum rezultă din dispoziţiile Ordinului Ministrului Justiţiei nr. 2066/C/2018 în vigoare la momentul introducerii acţiunii pentru perioada 11.07.2016-30.11.2016 reclamanţii au beneficiat de un cuantum al VRS de 463,50 RON neexistând dovezi că la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie" există un alt VRS în plată respectiv cel solicitat de reclamanţi.

În ce priveşte perioada 01.12.2016 şi ulterior, arată recurentul că Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4988/C29.11.2019 potrivit căruia în perioada 01.12.2016-31.12.2017 judecătorii din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate, curţilor de apel şi asistenţii judiciari beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută lunară stabilită prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON, drepturile salariale recalculându-se în mod corespunzător.

Prin acelaşi ordin s-a stabilit că în perioada 01.01.2018-31.12.2018 în aplicarea dispoziţiilor Legii cadrul nr. 153/2017 drepturile salariale ale judecătorilor se recalculează potrivit celor anterior menţionate, iar începând cu 01.01.2019, în aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 114/2018 drepturile salariale pentru judecători se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,18 RON.

În raport de aceste considerente, apreciază recurentul că cererea reclamanţilor a rămas fără obiect, drepturile salariale au fost stabilite prin ordin emis de ministrul justiţiei în conformitate cu dispoziţiile legale, prin raportare la nivelul maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, cu atât mai mult, cuantumul VRS acordat de instanţă este mai mic decât cel stabilit prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 4988/C/2019.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

Nu s-a depus întâmpinare de către intimaţii-reclamanţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile formulate sunt nefondate.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

În raport de criticile formulate prin cele trei cereri de recurs, Înalta Curte va răspunde cu prioritate criticii formulate de recurentul-pârât Tribunalul Dolj conform căreia instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalul Dolj, excepţie reiterată prin cererea de recurs.

Procedând la verificarea actelor şi lucrărilor dosarului pentru a răspunde criticii formulate, Înalta Curte constată că susţinerile părţii nu se verifică în cauză, deoarece prin sentinţa recurată instanţa de fond a răspuns prin argumente comune excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei, Tribunalului Dolj, Tribunalului Olt şi a Curţii de Apel Craiova, soluţia pronunţată fiind de admitere doar a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Craiova şi de respingere a acţiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, precum şi a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Justiţiei doar cu privire la capătul III de cerere şi a respins acţiunea ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă doar cu privire c=la acpătul III de cerere.

Pentru a pronunţa această soluţie instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în conformitate cu dispoziţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, "preşedinţii curţilor de apel au calitatea de ordonator secundar de credite, iar preşedinţii tribunalelor au calitatea de ordonator terţiar de credite."

Într-un litigiu având ca obiect obligarea la plata unor drepturi de natură salarială, calitatea procesuală pasivă este deţinută de către instituţia angajatoare, în cadrul căreia funcţionează magistraţii reclamanţi, în speţă, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj.

În consecinţă, cum excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Tribunalului Dolj a fost analizată de prima instanţă, care a respins-o cu motivarea expusă supra, Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile recurentului-pârât Tribunalul Dolj, sub aspectul omisiunii instanţei de a se pronunţa asupra excepţiei invocate.

Motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. dispune că se poate solicita casarea unei hotărâri "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii sau numai motive străine de natura cauzei".

Analizând argumentele formulate în cuprinsul recursului, Înalta Curte nu poate identifica susţineri care să se circumscrie acestui motiv de recurs, constatând astfel că nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Simpla menţionare formală a unui motiv de recurs prevăzut de lege, fără argumentarea acestuia, nu este suficientă pentru a se putea declanşa controlul judiciar.

Hotărârea instanţei de fond cuprinde motivele pe care se sprijină, starea de fapt şi textele de lege incidente în cauză, reprezentând, aşadar, o motivare în fapt şi în drept a sentinţei, instanţa de recurs putând exercita, cu privire la aceste argumente, controlul judiciar. Considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile, coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

Motivarea trebuie să răspundă pretenţiilor părţilor, adică diferitelor capete de acuzare şi mijloace de apărare, această garanţie fiind esenţială întrucât permite justiţiabilului să se asigure că pretenţiile sale au fost examinate, şi deci, că judecătorul a ţinut cont de ele.

Pe de altă parte, această obligaţie a instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO în aplicare art. 6 din Convenţie (Boldea împotriva României din 15 februarie 2007, paragraful 29; Van den Hurk împotriva Olandei din 19 aprilie 1994, paragraful 61) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

În prezenta cauză, instanţa de fond a indicat argumentele care au stat la baza raţionamentului său logico-juridic concretizat în dispozitivul sentinţei, astfel că nu se poate susţine, cu suficient temei, că hotărârea atacată în prezenta cauză ar fi nemotivată, contradictorie, sau că, prin prisma considerentelor sale, nu ar fi posibilă exercitarea controlului judiciar prin intermediul căii de atac a recursului.

Hotărârea judecătorească recurată explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a respins acţiunea.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată în raport de motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, în considerarea argumentelor ce succed.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere, când, "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material". Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat în mod greşit. În cauza de faţă aceste motive nu sunt incidente, după cum se va arăta în continuare.

Intimaţii-reclamanţi, judecători în cadrul Judecătoriei Craiova, au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect, în esenţă, obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unor noi ordine de încadrare salarială, pentru fiecare în parte, prin care să se dispună reîncadrarea şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 09.04.2015, respectiv de 484,18 RON începând cu 01.12.2015, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi intimaţii-reclamanţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, şi de asemenea, obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare după cum urmează:

- sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică în cuantum de 25%;

- sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, în cuantum de 5%;

- respectiv, reîncadrarea noastră şi recalcularea indemnizaţiei de încadrare şi a celorlalte drepturi aferente raportat la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 440,16 RON începând cu 9.04.2015, respectiv de 484,18 RON (cuantum ce cuprinde majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015) începând cu 1.12.2015 şi obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care suntem îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

Soluţionând cauza, prima instanţă a admis în parte acţiunea reclamanţilor, a dispus anularea în parte a Ordinului nr. 85 din 04.01.2019 în ceea ce priveşte valoarea de referinţă sectorială şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei la emiterea unei noi decizii în care drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017.

Totodată, a obligat pârâtul Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata pentru fiecare lună începând cu data de 11.07.2016 şi până l a recunoaşterea efectivă a dreptului a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi reclamanţii şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective.

În esenţă, criticile recurenţilor-pârâţi vizează interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor legale incidente în materia stabilirii drepturilor salariale, astfel încât instanţa de control judiciar urmează să le analizeze în mod unitar şi să răspundă acestora prin argumente comune, în raport de finalitatea lor concretă.

Sub un prim aspect, cei trei recurenţi au susţinut că în mod greşit a dispus prima instanţă emiterea de noi ordine de salarizare în favoarea reclamanţilor, prin care drepturile salariale şi celelalte drepturi aferente să fie stabilite prin raportare la o valoarea de referinţă sectorială de 440,15 RON în perioada 09.04.2015-30.11.2015, respectiv prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON în perioada 01.12.2015-31.12.2017, în condiţiile în care pretenţiile acestora au fost satisfăcute în urma emiterii Ordinului nr. 4988/C/2019 prin care s-a dispus acordarea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 484,16 RON, ţinând cont că în sistemul justiţiei au fost pronunţate hotărâri judecătoreşti în acest sens. Aceste afirmaţii se circumscriu susţinerii excepţiei lipsei de obiect a acţiunii.

Aşadar, în referire la lipsa de obiect a acţiunii în raport cu emiterea Ordinului nr. 4988/C/29.11.2019, observă instanţa de control judiciar că la art. 3 lit. b) din ordin se menţionează, în ceea ce priveşte plata drepturilor, că aceasta se va realiza pentru intervalul 01.12.2016-30.11.2019 după asigurarea fondurilor necesare în bugetul Ministerului Justiţiei.

Pe de altă parte, acest ordin a fost emis în cursul judecăţii, astfel că obiectul acţiunii exista, atât la data introducerii cererii, cât şi la data pronunţării hotărârii de fond.

Este important a se aminti că legislaţia în privinţa salarizării personalului din sistemul justiţiei a parcurs mai multe etape, iar salarizarea a fost realizată iniţial prin Legea nr. 284/2010 (în prezent abrogată prin Legea nr. 153/2017) şi prin Legea nr. 71/2015, publicată în Monitorul Oficial nr. 233 din 06.04.2015, care a intrat în vigoare la data de 09.04.2015 şi prin care a fost aprobată O.U.G. nr. 83/2014.

Prin acest din urmă act normativ s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii. Ulterior, prin Legea nr. 293/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 884 din 25 noiembrie 2015, a fost stabilită o majorare cu 10% a indemnizaţiilor, inclusiv pentru Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie".

Prin O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016 s-a prevăzut că în anul 2016 cuantumul brut al salariilor de bază/soldelor funcţiei de bază/salariilor funcţiei de bază/indemnizaţiilor de încadrare de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se menţine la acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2015, în măsura în care personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii şi nu se aplică valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare prevăzuţi în anexele la Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

La data de 01.07.2016 a intrat în vigoare O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prin care a fost introdus art. 31, în temeiul căruia, avându-se în vedere diferenţele nejustificate ale veniturilor din sistemul bugetar pentru persoanele care îşi desfăşurau activitatea în aceleaşi condiţii, a fost stabilită obligaţia egalizării nivelului veniturilor în raport de nivelul maxim aflat în plată.

În fine, prin O.U.G. nr. 43/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 673 din 31 august 2016, a fost modificată O.U.G. nr. 57/2015, în sensul înlocuirii principiului egalizării indemnizaţiilor în raport de nivelul maxim existent, cu regula conform căreia acest nivel se va stabili fără a se ţine seama de drepturile salariale stabilite prin hotărâri judecătoreşti.

Textele legale care prevăd regula amintită au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, prin Decizia nr. 794/2016 din data de 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale statuându-se în sensul constatării neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare.

Instanţa de contencios constituţional a reţinut, în esenţă, că dispoziţiile legale în discuţie contravin principiului egalităţii în faţa legii, consacrat prin art. 16 din Constituţie, astfel că pentru respectarea acestuia nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie aceleaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

În acest context normativ şi ţinând cont de faptul că printr-o hotărâre pronunţată de Tribunalul Mureş, rămasă definitivă prin neapelare, personalul auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti beneficiau deja de salarizarea solicitată de reclamanţii din cauza pendinte, în mod just a apreciat instanţa de fond că se impune recalcularea indemnizaţiei de încadrare a acestora pe baza valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON începând cu data de 09.04.2015 şi prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 484,16 RON începând cu data de 01.12.2015.

Critica Tribunalului Olt referitoare la nelegalitatea sentinţei atacate în raport de existenţa Ordinului nr. 2066/C/2018 prin care s-au stabilit drepturile salariale ale judecătorilor la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în muncă sens în care s-a dispus recalcularea drepturilor salariale pentru perioada 09.04.2015-30.11.2015 în raport de VRS în cuantum de 421,36 RON, reprezentând VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi pentru perioada 01.12.2015-31.12.2017 în raport de RVS în cuantum de 463,50 RON, respectiv VRS 405 RON la care se adaugă 4% procent prevăzut de O.G. nr. 13/2008 şi 10% procent prevăzut de Legea nr. 293/2015 nu pot fi primite în raport de Decizia nr. 36/2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

În acest sens a fost avută în vedere Decizia nr. 36/04.06.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, prin care s-a stabilit că: "În interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, soluţia egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim are în vedere şi majorările şi indexările recunoscute prin hotărâri judecătoreşti unor magistraţi sau membri ai personalului auxiliar, indiferent dacă ordonatorul de credite a emis sau nu ordine de salarizare corespunzătoare".

Conform acestei decizii a aprecia că nivelul maxim al salarizării nu poate include drepturile obţinute prin hotărâri judecătoreşti definitive decât dacă au fost emise ordine de salarizare ar însemna să fie lăsată la latitudinea ordonatorilor de credite consecinţa aplicării sau neaplicării prevederilor legale. Cu alte cuvinte, ar însemna ca neexecutarea unei hotărâri judecătoreşti definitive să producă consecinţe juridice în sensul privării unor titulari de drepturile lor specifice.

Totodată, concluzia instanţei de fond nu contrazice nici aplicarea deciziei CCR nr. 794/15.12.2016, care evidenţiază principiul egalităţii în faţa legii a tuturor categoriilor de salariaţi, inclusiv a magistraţilor, eliminând o serie de interpretări contradictorii cu privire la aplicarea legilor de salarizare, raportate la punerea în aplicarea a unor hotărâri judecătoreşti obţinute anterior şi incluse în baza de salarizare.

Aşa cum s-a arătat în precedent, decizia Curţii Constituţionale consacră soluţia adoptată prin Legea nr. 71/2015, clarificările aduse fiind de natură să susţină aplicarea legii menţionate în forma intrată în vigoare la data de 09 aprilie 2015. De altfel, instanţa de contencios constituţional nu a făcut decât să elimine disparităţile de interpretare, fără să introducă un nou criteriu de calcul al indemnizaţiilor.

În concret, Curtea Constituţională a statuat în cuprinsul paragrafului 21 că soluţia legislativă a egalizării indemnizaţiilor la nivel maxim s-a adoptat începând cu Legea nr. 71/2015, care a intrat în vigoare la 9 aprilie 2015.

Totodată, instanţa de contencios constituţional a statuat că efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 constă în faptul că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţia de încadrare la care se face egalizarea trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, personalul care lucrează în aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei aflate în plată, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Aşadar, reglementările O.U.G. nr. 83/2004 cu modificările şi completările aduse de Legea nr. 71/2015 sau O.U.G. nr. 57/2015 cu modificările şi completările aduse de O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016 au ca scop ca personalul care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, premisa de aplicare a textului legal fiind stabilirea la autoritatea/instituţia publică a unui nivel maxim de salarizare, în raport de care să fie uniformizate şi celelalte drepturi salariale, având un cuantum inferior, plătite pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, atunci când titularii îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, este de observat faptul că, raportat la familia ocupaţională "Justiţie" stabilită de actele normative menţionate şi de instanţa de contencios constituţional prin Decizia nr. 794/15.12.2016, Curtea de apel a avut în vedere, în mod corect, situaţia de fapt existentă la data pronunţării hotărârii recurate.

Se observă aşadar, că la emiterea actelor administrative de salarizare, era necesar să se aibă în vedere valoarea concretă a valorii de referinţă sectorială, care trebuia să fie de 440,16 şi de 484,18 RON, în acord cu dispoziţiile O.G nr. 13/2008 care stabileau:

"ART. 1 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexa la Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 45/2007, cu modificările ulterioare, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 2% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 2% faţă de valoarea din luna septembrie 2008.

(3) Dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică şi pentru personalul din serviciile de probaţiune salarizat potrivit Legii nr. 327/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale personalului din serviciile de probaţiune".

"ART. 2 (1) Valoarea de referinţă sectorială prevăzută în anexele nr. 1c, 2c şi 3c la Ordonanţa Guvernului nr. 8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei, aprobată cu modificări prin Legea nr. 247/2007, se majorează, începând cu data de 1 aprilie 2008, cu 4% faţă de nivelul din luna decembrie 2007.

(2) Începând cu data de 1 octombrie 2008, creşterea valorii de referinţă sectoriale este de 4,5% faţă de valoarea din luna septembrie 2008".

Reiese aşadar că acest act normativ a stabilit majorarea VRS pentru personalul din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile formulate ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondate recursurile declarate de recurentul - pârât Ministerul Justiţiei, recurentul - pârât Tribunalul Dolj şi recurentul - pârât Tribunalul Olt împotriva sentinţei civile nr. 196 din 18 martie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2022.